293 matches
-
înfăptuiască în determinările sale elementare care sunt pentru fiecare trăitor nevoile fundamentale ale subiectivității sale organice și ale subiectivității în general. Deoarece nevoia acesteia este nevoie de sine, sporirea, fiecare dintre nevoile sale de asemenea, am spus-o deja, se esențializează în acest fel, ca o ajungere primitivă în sine în măsura în care aceasta străbate încercarea suferirii pentru a fi, în aceasta și prin aceasta, sporire. Or tocmai aici este ceea ce se înfăptuiește în orice proces de cultură, ceea ce nu se mai înfăptuiește
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cognoscibilă și determinabilă din punct de vedere științific, pentru că ea nu este nici o obiectivitate posibilă și o alungă din sine în mod ineluctabil? Însă cine pretinde, dimpotrivă, a reduce viața și mai cu seamă pe individul în care ea se esențializează la un element al sistemului, subordonat legilor și structurii sale, dacă nu voința de a nega viața, proiectul nu de a o suprima din punct de vedere material în existența sa factuală considerată a fi aceea a unui fiind, ci
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Ioana Zirra Spectacolul cu Furtuna de Shakespeare a fost pus în scenă la Palatul Cotroceni de Nona Ciobanu (regie) și Iulian Bălțătescu (scenografie și light design). Această lectură scenică recentă a Furtunii esențializează structuri ultime ale iubirii izvorâte din magia elementelor care sunt lăsate să se manifeste în continuumul dintre om, natură și Dumnezeire. În raport cu care Prospero este și instanță (cu delegație demiurgică), și magician, și garant performativ ideal (adică, mai simplu spus
Minimalism și metafizică by Ioana Zirra () [Corola-journal/Journalistic/7875_a_9200]
-
nevindecat.// Tu vei rămâne aici, la hotar,/ simțind în carnea ta cum doare/ nevindecata rupere a Lunii". Abia odată cu exilul parizian, Ilie Constantin își va descoperi literalmente biografia. Volumele de început (și cele mai bune) vin cu acest decor epurat, esențializat la maximum, în care experiențele fundamentale ale eului se eliberează de factorul timp. Marea și țărmul cu nisip, catargul corăbiei din noua-vechea odisee, copacul și fântâna ca o axă verticală pe orizontala terestră se desprind de realitatea înconjurătoare, de care
Insomnia by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7618_a_8943]
-
ansamblul ei și nu numai din a dimensiunii sale istorice. O contemplare, să zicem, a ființei ca un tot și percepută prin intermediul unei experiențe mult mai personale și mai profunde decât cea a simplului cronicar. Purificând experiența istorică, vreau să esențializez poziția mea în univers, în această totalitate alcătuită de mine și lume. (Saer, 77). În consonanță cu Saer, Blandiana condamnă situația din țara ei dar, în ultimă instanță, reflectează asupra condiției umane și a momentelor ei de inflexiune - inocența, căderea
Ana Blandiana și nostalgia originii by Francisca Noguerol () [Corola-journal/Journalistic/7479_a_8804]
-
îmi scotea inima din piept/ cu o simplă irizare" (p. 69). Unele poeme par scrise în tehnică pointilistă. Sunt structurate ca o succesiune de haiku-uri pe temă dată din care au fost eliminate absolut toate cuvintele parazitare. Mesajul este esențializat, versurile au concentrarea cristalului, strofele pică precum picăturile de ploaie. Niciun cuvânt nu este inutil: "pisică pe coama/ zidului de cărămidă/ în plin soare// ridici gheara în aer după/ o muscă nevăzută/ rămâi nemișcată așa// ghem alb și negru/ nepăsător
Vernisaj liric by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7269_a_8594]
-
Herr Paul" un alt stil dramaturgic și scriitoricesc, în sens mai larg și mai profund, și Radu Afrim își exprimă apetitul pentru o nouă poziționare față de propriul stil. Dimensiunile show-ului său se reduc, parcă totul intră la apă, se esențializează, păstrîndu-și intangibilă forța invențiilor, a ieșirilor bruște din șablon, ca un contrapunct necesar ca să poată parcurge apele acestei scriituri complicate, asupra căreia nu intervine major, ca de cele mai multe ori. Textura filosofică, țesută cu umor negru, pe muchie de cuțit îl
Voluptatea detaliului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6263_a_7588]
-
titlului despre o voită discreție în dezvăluirea trăirilor intime ale eului feminin și/ sau despre o anume imposibilitate de a da cortina cu totul la o parte. Operă de poetă, notația diaristică este întreruptă de pasaje poetice care sublimează și esențializează suferința zilnică a autoarei. Rezultatul este un soi de discurs dublu care traduce cotidianul în construcții metaforice de un dureros imponderabil. Jurnalul Creștetul ghețarului reconstituie avatarurile unui spațiu matrimonial consumat cu fervoare și disperare de către ambii protagoniști. Diarista subliniază cu
Jurnal de femeie by Mihaela Mudure () [Corola-journal/Journalistic/5284_a_6609]
-
El nu scrie „auditiv”, ci „vizual”. Pe de altă parte, întoarcerea la pictură (fapt mai puțin cunoscut) mai poate însemna și o încercare ultima, disperată, de a capta / fixă imaginea. Cum poate fi, de asemenea, o încercare de a-si esențializa expresia într-un alt limbaj. Există în Abaddón, Exterminatorul și câteva pasaje referitoare la Franz Kafka. Iată unul: „Noul pentru Kafka nu e ceea ce înțelegea prin nou John dos Passos. Fiecare creator trebuie să caute și să găsească propriul său
El Señor K și Monsieur K - filiații între Ernesto Sábato și Victor Brauner - by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/5390_a_6715]
-
prin tehnica adoptată. Versul scurt, de factură înșelător-populară (ca în Doina), se distanțează mult de folclor prin ritmurile sofisticate la care apelează (peonul); limbajul, de simplitate lexicală aparentă, atestă o vîrstă figurativă simbolistă și un metaforism avansat; desenul s-a esențializat, este unul în sepia, detaliile picturale dispar și rămîn doar contururile. Plecînd de la „doină", Iosif ajunge la muzica savantă de cameră, interpretată cu precizia instrumentistului virtuoz. Dincolo de valoarea ei estetică lipsită de echivoc, poezia lui Iosif este un simbol al
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
gesturilor impalpabile, o mistică sui-generis a unor stări existențiale expurgate de orice imixtiune a realului impur. Accentele aglutinante ale unei materialități opresive sunt topite într-o retorică a diafanității, iar meditația asupra ființei și a rosturilor sale în lume își esențializează direcția, depășind enunțul periferic și atingând registrul unei reflexivități exemplare.” Cronica respectivă continuă încă mult, mult prea mult, cu fraze de acest fel. Sunt câteva observații de făcut. Cuvintele mari, de care autorul cronicii nu se ferește deloc, ne-ar
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4723_a_6048]
-
fluente ale unui desen ce ține să ne convingă cu fermitate că modelele aparțin emoțional contemporaneității. Mici fragmente, lăsate înadins în formă inițială, fac recurs la memoria plastică. Ni se sugerează că personajele traversează, istoric vorbind, epoci și mode, se esențializează fără a-și pierde, însă, singularitatea, altfel decât ar recunoaș te-o Rubens însuși. Îndrăznesc să spun că artistul despre care scriem aici își trăiește în jurnal propria-i criză (criza artistului, a bărbatului pe cale de a-și pierde iubirea
Intrările și ieșirile din criză ale artistului by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5845_a_7170]
-
pentru că are cursorul pus pe direcția eternității, ca un fel de revoltă pașnică la eroziunile omenești, dar și împotriva celor provocate de celălalt tâlhar, mai subtil și mai de temut, timpul. E o operă care s-a copt, s-a esențializat, clasicizând, surprinzător, o formulă care dorea să abstractizeze înlăuntrul modernității, ca un construct dematerializat și adus la întâlnirea cu ideea. Cele două cicluri, Memoria și Reconstrucția Absidei, merg exact pe traseul acesta, al proiectării unei amintiri de dincolo de veacuri și
Arta cu sufletul la gură? by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5525_a_6850]
-
era una și de natură politică, aceea de „rezistență” față de ideologia dictaturii comuniste. „Limba călăilor” este singura în care Rose Ausländer își află sălașul posibilei existențe: „ne îngropăm moartea de zi cu zi/ în cuvinte/ care vor fi învierea noastră.” Esențializând-o pentru nevoile existențiale, nu mai contează în limba cărui barbar scrii, lucrează pentru „salvarea” ei, folosind-o în starea ei ingenuă. Mărturisea că scrie „ca într-o meserie”, meseria ei a fost viața: „Scriu ca să nu mor.” Comensualismul dintre
Rose Ausländer în „grădina visului fără somn“ by Horațiu Stamatin () [Corola-journal/Journalistic/3817_a_5142]
-
avertizând cititorul că ne aflăm în spațiul pur al poeziei, acolo unde orice determinări reale devin irelevante în fața dimensiunii simbolice. Romanul debutează cu o serie de stop-cadre idilice care evocă începutul poveștii de dragoste dintre protagoniști, și care par să esențializeze, să reducă la nucleul lor de semnificație întreaga suită de peisaje idilice în care s-au întâlnit vreodată perechile de îndrăgostiți din literatura rusă; o serie de imagini puternic vizualizatoare (dar și de senzații auditive sau olfactive, sinestezia e un
Micropoeme de dragoste by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3818_a_5143]
-
prost/ în cîmpul cu maci/ cu gurampletită în bale,/ și mă-nfig ca un fier ruginit/ în toți și în fiecare.” (XV. Cântec de nebun). Ca și în Manifest anarhist..., singura stea de pe cerul poetului „blestemat” este Mama, figura maternă, esențializată într-un principiu al binelui incoruptibil. Acesta e punctul fix, punctul de referință ce introduce o coerență în vîrtejul de imagini, oprind totodată disoluția eului moral. Există însă, față de primul volum al lui Ianuș, modificări importante la nivelul discursului liric
De la Eminescu la Eminem by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2877_a_4202]
-
Ion Barbu, al lui Mateiu Caragiale, Bogdan Suceavă va fi fost în asentimentul său afirmînd despre Craii de Curtea- Veche că ilustrează o „soluție completă” a unei asemenea „probleme”. Una „cu atît mai admirabilă cu cît, putem s-o spunem, esențializează lumea românească”. Nu altfel - aflăm ceva mai încolo - fuseseră programate lucrurile în ce privește scrierea propriului roman, Venea din timpul diez: „Actul literar devenise pentru mine o bătălie pentru a sintetiza și a exprima esențialul, așa cum în matematică te străduiești în demonstrația
Pe curbura matematicii subiective by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3203_a_4528]
-
lui Francisc Șirato, despre arta plastică românească. Avem sau nu artă națională? Da, am avea, sună răspunsul, de care-ai ști, oricînd, să spui că-i din Gândirea, al lui Șirato, dacă artistul ar reuși nu să imite, ci să esențializeze, așa cum fac țăranii. Un punct de vedere, și un stil de dezbatere: mușcător, la început - "se întreabă îngrijorați, logofeții esteticei: avem o artă națională? Între două cronici despre impresionism și expresionism, reapare această întrebare în discuții ce rămîn, fatal, fără
Nedatate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10685_a_12010]
-
de o parte, fără a cădea în narativ, pictorul își poate desfășura nestingherit vocația epică, iar, pe de altă parte, fără a eșua în demonstrativ, își poate duce pînă la extrem cercetarea în spațiul limbajului, în special pe aceea stilistică. Esențializînd lecția lui Corneliu Baba, el decontextualizează forma, purifică imaginea, extirpă reperele de parcurs și îi transferă privitorului, apelînd subtil, prin stimuli subliminali și prin alte strategii psihologice, la memoria acestuia, întreaga responsabilitate a privirii sistematizatoare. Ieșind din imaginarul și din
Vladimir Zamfirescu, între natură și cultură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10748_a_12073]
-
ceea ce anunță o permanentă căutare a înțelesului ființialității noastre: visul meu, viața mea,/ caută-l pe Domnul/ în Horebul din gând,/ în duh, în oameni, în cuvânt,/ în pâinea din cer, de pe pământ,/ în candela aprinsă-n tindă... (p. 42). Esențializând, Gabriel Liiceanu afirmă: “dacă moartea este măsura finită a propriei noastre vieți, atunci ea este totodată imboldul de a face ceva onorabil cu viața noastră”<footnote Gabriel Liiceanu, Cianura noastră cea de toate zilele, contributors.ro, 29.01.2014. footnote
Psalmică reverberare. In: Editura Destine Literare by DANIELA GÎFU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_270]
-
într-un târziu, voluntarului prozator va figura nu la începutul, ci la finalul romanului („Moartea n-ar trebui să lase ferestre deschise după trecerea ei”). În centrul acestui carusel al iluziilor se află însă câteva episoade cu fundal autohton, ce esențializează și particularizează alienarea globală. Unul dintre ele se petrece în trecut (la mijlocul deceniului al optulea, deci chiar când Matei Vișniec își făcea rodajul în literatură) și are drept fundal restaurantul scriitorilor de la Casa Monteoru. Cu eroii, cu infatigabilii: Jebeleanu, Mazilescu
Addictive writing by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3068_a_4393]
-
ore și la la Liceul "Vergilio", liceu clasic, unde suplinește orele de literatură. Invitat la Milano, de eminentul Francesco Flora, pe a cărui istorie a literaturii au poposit generații de studenți sau studioși, români, unii, le vorbește italienilor cu succes, esențializând, cumva în maniera lui Basil Munteanu, "Trei secole de poezie românească". Mircea Popescu nu-și uită compatrioții, traduce fragmente din opera lui Sadoveanu, Caragiale, Agârbiceanu, pentru revista "Caravella", încă din 1945, din Blaga două volume "Orizont și stil", Artă și
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
însăși, „Insula” de la Teatrul Național din Cluj. Un hohot de rîs pe cerul singurătăților. Rigoare și bucurie. Un exercitiu superb al actorilor de primă mînă din trupa acestui teatru. Un spectacol cît un zîmbet al lui Gellu Naum. Un traseu esențializat pe Insula lui, ghidat cu har de Ada Mîlea, asistată de scenograful Valentin Codoiu și de actorii minunați Anca Hanu, Cătălin Herlo, Irina Wintze, Ramona Dumitrean, Miron Maxim, Adrian Cucu, Cristian Grosu, Adriana Băilescu, Romina Merei, Silvius Iorga, Cristian Rigman
Robinson e singur singur by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4076_a_5401]
-
se instituie un continuum, o egalitate sui-generis între realitate, limbaj și artă, totul fiind semn, volatil, existent și, deopotrivă, inexistent, în nulitatea absolută a lumii: „-N-ai încredere în literatură? Poți avea cea mai mare încredere în ea. E știința științelor. Esențializează și comunică mai mult decât orice altă știință. De ce e Biblia considerată ‘Cartea Cărților’? Pentru adevăr. Cunoști o mai mare operă literară? Cu mai multe figuri, cu mai mult simbolism, cu mai multă... adeverire???” (Castanul) Traseul e dureros, fiindcă presupune
IOANA BORCHIN SAU REMINISCENŢA PARADISULUI PIERDUT de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1802 din 07 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342686_a_344015]
-
literatură îl poartă pe doctorul din municipiul de pe malurile Mureșului într-o lume a artistului detașat de frământările unei societăți în derivă, descătușându-i energii creatoare, regăsite în simpla perfecțiune a trăirilor umane. Când nu operează, chirurgul Celus Ciobanu le esențializează în piatră, lemn și marmură, chemându-și semenii în spațiul celest al frumuseții. A coborât din sala de operații, cu masca pe față și cu mănușile de cauciuc pe mâini. Fusese o zi „plină”. Plină de osteneală, dar și de
Agenda2005-33-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284082_a_285411]