108 matches
-
în care, așa cum susține D. Micu în monografia sa, ea se fascizase, proslăvind nazismul și fascismul. Mircea A. Diaconu stăruie în a individualiza gândirismul, dincolo de niște constante, descifrând, aprofundând și nuanțând prin comentarii proprii de mare rafinament sintagme precum "etnicismul estetizant al lui Blaga", "tradiționalismul decorativ al lui Pillat", "suprafața autohtonistă a lui Voiculescu", "ortodoxismul cu inflexiuni semănătoriste al lui Crainic, "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în
„Gândirea“, fără prejudecăți by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7648_a_8973]
-
individualiza gândirismul, dincolo de niște constante, descifrând, aprofundând și nuanțând prin comentarii proprii de mare rafinament sintagme precum "etnicismul estetizant al lui Blaga", "tradiționalismul decorativ al lui Pillat", "suprafața autohtonistă a lui Voiculescu", "ortodoxismul cu inflexiuni semănătoriste al lui Crainic, "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Isus în țara mea","Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene
„Gândirea“, fără prejudecăți by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7648_a_8973]
-
așa cum a arătat F. Păcurariu, a lipsit de la Cluj, în condițiile ocupației horthyste, lucrul nu poate surprinde. Dacă el a lipsit - de la datorie - atunci în România supraviețuindă cataclismelor din 1940, pare de-a dreptul absurd. Criticii noștri reprezentativi, porecliți și estetizanți, refuză colaborarea cu regimul și se postează pe pozițiile intransigente ale esteticului, neacceptînd literatura angajată, indiferent în slujba cui: a regimului antonescian sau a luptei pentru idealurile de întregire națională. Refuzul disocierii duce la jigniri morale care se vor prelungi
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
și lăuntrică a prezenței și a chipului uman. Puse față în față, relieful grecesc reprezentînd o femeie tînără și personajul sfîrșitului de secol XIX sau începutului de secol XX reprezintă ipostaze ale aceleiași realități exemplare și inalterabile. Un eros livresc, estetizant, și o senzualitate culturală plină de vitalitate străbat evident actul contemplației și gesticulația de creator ale lui Peter Jacobi. După cum în cea de-a treia secvență a interesului său pentru spațiul fotografiei transpare o enormă capacitate de admirație și de
Peter Jacobi - schiță pentru un portret by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11350_a_12675]
-
descrie lucrurile în coaja lor fenomenală, lipsindu-i acea ochire care să-l aducă în condiția de degustător discret al tentelor nevăzute. Pînă la urmă e o dramă la mijloc, aceea a unui scriitor avînd convingerea că e un intrus estetizant, fără predilecție pentru trăiri ominoase. Fără această dramă subiacentă, cartea ar fi rămas în ton minor, de peripeție bufă. Cartea e sprințară, dar nu e înaripată. E zemoasă sub unghi lexical, dar iremediabil plată sub unghi duhovnicesc, inapetența autorului pentru
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
și lăuntrică a prezenței și a chipului uman. Puse față în față, relieful grecesc reprezentînd o femeie tînără și personajul sfîrșitului de sec.XIX sau începutului de sec. XX reprezintă ipostaze ale aceleiași realități exemplare și inalterabile. Un eros livresc, estetizant, și o senzualitate culturală plină de vitalitate străbat evident actul contemplației și gesticulația de creator ale lui Peter Jacobi. După cum în cea de-a treia secvență a interesului său pentru spațiul fotografiei transpare o enormă capacitate de admirație și de
Peter Jacobi și sculptura în timp by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9640_a_10965]
-
mișcarea, expresia corporală și volubilitatea materiei acompaniază ideea nașterii, a cuplului și a extincției. La fel ca și Andrei Mănescu, adică la doar cîțiva ani de la terminarea studiilor, Mirela Trăistaru este un artist adevărat, ludic și grav în aceeași măsură, estetizant și frust, sceptic și cercetat de adieri metafizice și, mai ales, unul cu o minte limpede și cu o sensibilitate a cărei prospețime nu subminează nicidecum coerența gîndirii. A gîndirii plastice, dar nu numai.
Tineri artiști în prim plan by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13495_a_14820]
-
Günther Grass din Decojind ceapa este în măsură să ne dea o idee despre variabilele unei adolescențe modelate doctrinar, așa cum Mircea Eliade făcea o radiografie interesantă "huliganismului" tinerilor furioși ai generației sale în căutarea unei cauze chiar prin profesarea nihilismului estetizant al actului gratuit și al aventurii experiențiale sub semnul lui vivere pericolosamente. Provocarea se află inițiatic în fața fiecărei generații, și numai un regim politic dictatorial, radical poate cataliza și direcționa iresponsabil fidelități pasionale și un idealism adolescentin către un scop
Cînd vine Valul... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8129_a_9454]
-
satisfacție că "acești oameni erau complet necunoscuți în străinătate", că "sistemul lor de idei, de referințe, era depășit": În cazul lui Vianu, estetica pe care o făcea el (Spitzer, Vossler) era deja depășită, iar în cazul Călinescu, un vag crocianism, estetizant, edulcorat... nimănui nu putea să îi placă". Chiar atît de "depășiți" sînt? Dar unde este în acest caz simțul istoriei, cum de a dispărut subit? Merită interes numai cei ce sînt de strictă "actualitate", vedetele de ultimă oră? Oare dl
Adrian Marino între lumini și umbre (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15763_a_17088]
-
și moarte, fără a-și stabiliza sensurile. Ceea ce obosește în acest roman este tocmai excesul de simbolism și de sens cultural, excesul stilizării, dar acesta este pericolul oricărui roman metaforic, poetic și al stilului pe care de obicei îl numim „estetizant”. De multe ori acțiunea sau personajele par că pălesc, că își pierd consistența (asemenea unui soare negru...), că nu mai au ce să spună, că își repetă poveștile, gesturile, până când își regăsesc drumul romanesc. Apoi, ai adesea senzația unui déjà
Călătoriile pe hârtie ale elefanților by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/5395_a_6720]
-
sau că tatăl lui Horia-Roman Patapievici a fost deținut politic. De altfel, prima apariție a lui H.-R Patapievici (alături de Vlad Zografi și Mariana Marin, cele mai plăcute suprize postdecembriste) în rue François Pinton este memorabilă: „Îl credeam după texte estetizant și important. Existau riscuri să fie chiar infatuat. Și deodată descoperim un tînăr (are 35 de ani și pare cu vreo 10 mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și
Cronica marii bălmăjeli by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13296_a_14621]
-
antenele întinse spre bolta umanului integral, Al. Paleologu se răfuiește și cu estetica, în felul în care o poate face un condei foarte avizat. Arta apare egalizată cu viața, nici superior-arbitrar abstrasă din viață, nici vasală acesteia: "Nu-mi plac estetizanții în artă tocmai fiindcă nu înțeleg arta. Arta este fenomen estetic, dar nu este estetistă. Frumosul și arta sunt valori supreme, tot atît cît viața, nu deasupra și nici dedesubtul ei". Și încă mai tăios: "Trebuie să mărturisesc că, pentru
Recitindu-l pe Alexandru Paleologu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7039_a_8364]
-
apare Groapa), în 1969 (când apare Princepele), în 1978-1979 (când apare volumul III din Incognito, acuzat de plagiat, într-un veritabil scandal literar și politic), în anii '80 (când se acumulează faptele sale negative de la "Săptămîna", de defăimare a scriitorilor estetizanți, experimentaliști și europenizanți), în anii '90 (când se declanșează procesul revizuirilor critice). A doua observație pe care aș face-o la judecata critică din fraza citată a lui Eugen Negrici e aceea că Groapa nu are absolut nimic de-a
O relectură suspicioasă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9332_a_10657]
-
o marcă a Noului Val românesc cu un termen doar în parte acceptat de criticii de film, minimalismul, de la economia de mijloace proprie regizorilor care au fondat Dogma 95 la tematica aleasă, cu un impact social imediat nefiltrate eticist sau estetizant. Atât regizorul român, cât și cei francezi plonjează în cotidian pentru a alege nu un caz excepțional, ci unul banal care ar putea deschide rubrica de fapt divers. Povestea este foarte simplă împinsă spre banal, Bruno (Jérémie Renier) și Sonia
Tați, mame și fii by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7001_a_8326]
-
neștiind ce să fac. Când i-am descoperit chipul, era un mort frumos, plecat în somn. A doua zi m-am întors să filmez ca de obicei și, sosind exact la deschiderea dughenei, am capturat un perfect final de documentar estetizant: sfâșietoarea scenă în care bătrânul anticar plângea hohotitor peste micuțul trup înfășat în covoare învechite hoțește. Vânzătorii de la dughenele vecine au venit la rândul lor să se smiorcăie demn, acoperind bubuitura exploziei îndepărtate dinspre grădina zoologică, unde, așa cum tot orașul
Miros de roşcată amară şi alte povestiri scandaloase by Dan Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1336_a_2890]
-
junimiștilor (Convorbiri literare, I-IV, 1 martie 1870, p. 51: „Bohemiens en voyage“ și „Don Juan en Enfer“, tălmăcite de Vasile Pogor). Nu este doar un simplu paradox: revistele tradiționaliste din jurul lui 1900, inclusiv Sămănătorul, publică la rîndul lor autori estetizanți și traduceri din modernii francezi. Înaintea Primului Război Mondial, o tribună de manifestare a artei noi este Noua revistă română a profesorului conservator-democrat Constantin Rădulescu-Motru. Ion Minulescu a fost susținut la debut de academistul Mihail Dragomirescu și, cum spuneam ceva mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
română, ca vehicul de cultură) se formează aproape în întregime în zona «tradiției moderne» sau a «tradiției rupturii»”. Prima „ruptură” literară și culturală majoră are loc între ideologia posteminescianismului ruralist, paseist etnicist și xenofob, deviată către reacționarismul populist, și cercul estetizant, cosmopolit, francofil al lui Alexandru Macedonski. Stigmatizat de opinia critică în urma nefastei epigrame antieminesciene („Un X pretins poet...”) pe fondul emergenței mitului postum al „poetului național”, mentorul Literatorului va rămîne practic singurul animator al „noului curent”, pînă la începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie, funcționari dezrădăcinați, boemi în mizerie, tineri rebeli și famelici dornici de afirmare, esteți dezabuzați din protipendadă sau artiști întorși din mediile artistice pariziene, estetizanții autohtoni sînt cu toții avizi de mirajul unui „altfel natural”. Nota particulară a „noului curent” este dată de un refuz al provinciei și al provincialismului artistic asociat cu o tendință de refulare (ea însăși, adeseori, provincială) a identității tradiționale. Refuzul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Centrul” estetic autohton) devin scena predilectă a artei și a literaturii simboliste: dacă neoclasicismul francez s-a dezvoltat în saloanele literare, iar romantismul oficia în „existență”, cafeneaua și cabaretul au reprezentat spații predilecte de socializare și ecloziune ale noului curent estetizant (referințe utile în Emil Manu, Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, 1997). Constantin Beldie înregistra „sociologic” mirajul simbolist al Terasei Oteteleșanu, unde „atîția tineri cu părul lung și fără manșetă la cămașă, debarcau fără nici un gologan în pungă, dar plini de iluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cum spuneam, de către I.L. Caragiale și recomandat lui M. Dragomirescu la Convorbiri critice, cu argumentul caracterului „viril” al poeziei sale („În orașul cu trei sute de biserici este ceva de neprețuit! Asta nu mai e domnișoară! Ăsta e bărbat!”). Colaborarea autorilor estetizanți la numeroase publicații de toate orientările și tirajele, inclusiv la cele mai conservatoare și mai tradiționaliste (Sămănătorul cu D. Anghel și I. Minulescu, Viața românească cu D. Anghel, I. Minulescu și T. Arghezi, Convorbiri critice cu I. Minulescu, Al.T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor fi reunite după 1920 în cele două volume de Aspecte și direcții literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Adrian Maniu, „poet și poet român fără tirade”, inspirația tradițională către care s-a orientat după război („Motive destule în icoane, în cruci, în odoare, în cusături în trei ițe, în uitatul olărit românesc”) nu e recuperată tezist, „patriotic”, ci estetizant. Aceeași respingere a imitației superficiale, aceeași voință de înrădăcinare a prozei într-un sol popular original o întîlnim și în articolul despre volumul de schițe al debutantului Ion Călugăru, Caii lui Cibicioc, unde pitorescul artei naive și noutatea sursei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Romanul-poem, concentrat, fragmentarist și fantast, antimimetic, lipsit de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]