108 matches
-
junimiștilor (Convorbiri literare, I-IV, 1 martie 1870, p. 51: „Bohemiens en voyage“ și „Don Juan en Enfer“, tălmăcite de Vasile Pogor). Nu este doar un simplu paradox: revistele tradiționaliste din jurul lui 1900, inclusiv Sămănătorul, publică la rîndul lor autori estetizanți și traduceri din modernii francezi. Înaintea Primului Război Mondial, o tribună de manifestare a artei noi este Noua revistă română a profesorului conservator-democrat Constantin Rădulescu-Motru. Ion Minulescu a fost susținut la debut de academistul Mihail Dragomirescu și, cum spuneam ceva mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
română, ca vehicul de cultură) se formează aproape în întregime în zona «tradiției moderne» sau a «tradiției rupturii»”. Prima „ruptură” literară și culturală majoră are loc între ideologia posteminescianismului ruralist, paseist etnicist și xenofob, deviată către reacționarismul populist, și cercul estetizant, cosmopolit, francofil al lui Alexandru Macedonski. Stigmatizat de opinia critică în urma nefastei epigrame antieminesciene („Un X pretins poet...”) pe fondul emergenței mitului postum al „poetului național”, mentorul Literatorului va rămîne practic singurul animator al „noului curent”, pînă la începutul secolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie, funcționari dezrădăcinați, boemi în mizerie, tineri rebeli și famelici dornici de afirmare, esteți dezabuzați din protipendadă sau artiști întorși din mediile artistice pariziene, estetizanții autohtoni sînt cu toții avizi de mirajul unui „altfel natural”. Nota particulară a „noului curent” este dată de un refuz al provinciei și al provincialismului artistic asociat cu o tendință de refulare (ea însăși, adeseori, provincială) a identității tradiționale. Refuzul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Centrul” estetic autohton) devin scena predilectă a artei și a literaturii simboliste: dacă neoclasicismul francez s-a dezvoltat în saloanele literare, iar romantismul oficia în „existență”, cafeneaua și cabaretul au reprezentat spații predilecte de socializare și ecloziune ale noului curent estetizant (referințe utile în Emil Manu, Cafeneaua literară, Ed. Saeculum, 1997). Constantin Beldie înregistra „sociologic” mirajul simbolist al Terasei Oteteleșanu, unde „atîția tineri cu părul lung și fără manșetă la cămașă, debarcau fără nici un gologan în pungă, dar plini de iluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cum spuneam, de către I.L. Caragiale și recomandat lui M. Dragomirescu la Convorbiri critice, cu argumentul caracterului „viril” al poeziei sale („În orașul cu trei sute de biserici este ceva de neprețuit! Asta nu mai e domnișoară! Ăsta e bărbat!”). Colaborarea autorilor estetizanți la numeroase publicații de toate orientările și tirajele, inclusiv la cele mai conservatoare și mai tradiționaliste (Sămănătorul cu D. Anghel și I. Minulescu, Viața românească cu D. Anghel, I. Minulescu și T. Arghezi, Convorbiri critice cu I. Minulescu, Al.T.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
evrei, de la F. Aderca și Tristan (Tzara) la filozoful spinozian Ion Brucăr. Cronica literară a fost ținută, cîțiva ani, de către tradiționalistul moderat Ion Trivale (Iosef Netzler), mort cu arma în mînă, pe front, în 1916. Modelele interne ale tinerilor poeți estetizanți erau - pe lîngă „precursorul” Macedonski - Arghezi și Minulescu; la nici doi ani de la apariția Insulei, între cei din urmă apar însă tensiuni: ironizînd caustic noul epigonism al minulescienilor, Arghezi denunță, cu ocazia apariției volumului De vorbă cu mine însumi... (1914
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dincolo de „valoarea” unor simboliști minori precum M. Cruceanu sau Eugeniu Speranția. E. Lovinescu se afla la acea dată în plin proces de clarificare față de tradiționalisme, practicînd un impresionism prudent, mefient față de modernismele mai îndrăznețe și chiar față de simbolism; singurul critic estetizant mai articulat (adept al „idealistului” Rémy de Gourmont) a fost, în deceniul al doilea, un poet: N. Davidescu, cronicar la Flacăra lui C. Banu. Foiletoanele sale vor fi reunite după 1920 în cele două volume de Aspecte și direcții literare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Adrian Maniu, „poet și poet român fără tirade”, inspirația tradițională către care s-a orientat după război („Motive destule în icoane, în cruci, în odoare, în cusături în trei ițe, în uitatul olărit românesc”) nu e recuperată tezist, „patriotic”, ci estetizant. Aceeași respingere a imitației superficiale, aceeași voință de înrădăcinare a prozei într-un sol popular original o întîlnim și în articolul despre volumul de schițe al debutantului Ion Călugăru, Caii lui Cibicioc, unde pitorescul artei naive și noutatea sursei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Romanul-poem, concentrat, fragmentarist și fantast, antimimetic, lipsit de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin Sadoveanu (e adevărat, nu în perioada „avangardistă” a revistei). Criticul și poetul estetizant Nicolae Davidescu, membru al primului val antiacademist autohton și, totodată, cel mai avizat critic al simbolismului românesc din epocă, scrie despre „Scriitorul bugetivor“, atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru depășirea barierelor dintre literatură și „masse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu privire la „originea cultă a poemului în proză suprarealist” sînt în general pertinente. O observație se impune totuși: nu de „suprarealism” e vorba aici (termenul e, de altfel, mult prea lax și prea vag definit de către stilisticianul român), ci de avangardismul „estetizant” al perioadei pre-suprarealiste... Propunerea lui Mihai Zamfir nu va avea însă ecoul scontat: Costin va reintra în conul de umbră... După mai bine de 70 de ani de la debutul său editorial, unicul său volum va fi republicat abia în 2002
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent în epocă: articolul „Pentru egalitatea în critică“ publicat în Luptătorul, nr. 235, din 2 aprilie 1921 deplînge discriminarea pozitivă a scriitorilor din Ardeal (taxați drept ruraliști și rudimentari) de către criticii din Vechiul Regat, favorabili lor - mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În ultimele numere, această foaie săptămînală a luat locul unui organ de luptă modernist și nu ferește cu ironia de spiritul său nici pe confrații din străini - arta e luptă”. Pentru ca o alta din nr. 78 să aducă un argument estetizant suplimentar - și deosebit de sugestiv în același timp: „L’Italiano, foaia de artă și politică a spiritualului Longanesi, e întotdeauna impregnată de ironia unei aristocrații intelectuale. Desenuri personale, politică fascistă, manifeste jucăușe, prosă de Giuseppe Raimondi și zeflemea multă lîngă puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în cercul sibarit al dandy-ului mecena Alexandru Bogdan-Pitești), o nouă „generație” de artiști români - formată în ambianța boemei literare a Franței fin-de-siécle - va iniția prima emancipare estetică în raport cu populismul ruralist, paseist și etnicist dominant în epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avangardă», așa cum și era, pentru perioada respectivă, simbolismul francez”. Simbolismul înțeles ca avangardă a epocii apare și la Mihai Zamfir, în Poemul românesc în proză (ed. a doua, Editura Atlas, București, 2000, p. 207). Am acordat o atenție particulară cercului estetizant al controversatului colecționar și critic de artă, dandy, escroc și mecena Alexandru Bogdan-Pitești, figură informală excentrică a epocii, protector și susținător al primei noastre modernități artistice. Repatriat din Franța după o tinerețe anarhistă și aventuroasă, acesta a intermediat, la sfîrșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești dintre oameni. Pentru
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
oficiale, urmând criteriile unei ideologii străine spiritului românesc. Formația filosofică a autorului transpare în mania de a categorisi și sitematiza. Referindu-se la peisajul nostru cultural de azi, Gabriel Stănescu distinge trei tipuri atitudinale: nihilistul solipsist, indiferentul, neimplicatul, somnolentul, inteligentul estetizant, livresc, amantul calamburului, toți trei fiind înrudiți prin lipsa de pasiune și entuziasm, mai pe scurt un soi de alexandrinism al comentariului actelor de cultură. Reprezentant de frunte al acestei silențioase furii demolatoare este Andrei Pleșu, Falstaff-ul imberbilor de la "Dilema
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
în monografia sa, amintită de autorul cărții în dezbatere, ea se fascizase, proslăvind nazismul și fascismul. Mircea A. Diaconu stăruie în a individualiza gândirismul, dincolo de niște constante, descifrând, aprofundând și nuanțând prin comentarii proprii de mare rafinament sintagme precum "etnicismul estetizant al lui Blaga", "tradiționalismul decorativ al lui Pillat", "suprafața autohtonistă a lui Voiculescu", "ortodoxismul cu inflexiuni semănătoriste al lui Crainic", "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
individualiza gândirismul, dincolo de niște constante, descifrând, aprofundând și nuanțând prin comentarii proprii de mare rafinament sintagme precum "etnicismul estetizant al lui Blaga", "tradiționalismul decorativ al lui Pillat", "suprafața autohtonistă a lui Voiculescu", "ortodoxismul cu inflexiuni semănătoriste al lui Crainic", "bizantinismul estetizant al lui Maniu". În cazul lui Crainic, discipol al unei estetici poetice de tip bremondian, se aduce în discuție conceptul de artă ca substitut teandric ("Iisus în țara mea", "Sensul teologic al frumosului"); se oferă argumente pentru orfismul poeziei blagiene
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Kraus doar una dintre expresiile estetismului, în care el vedea un indiciu major al declinului culturii. Protestul lui Kraus împotriva estetismului se întâlnea cu cel reprezentat de arhitectura austeră a lui Adolf Loos, o artă îndreptată aproape programatic împotriva amestecului estetizant al frumosului și utilului. Kraus făcea vinovat estetismul de acea slăbire a sensibilității față de valorile morale elementare care se exprima printr-o revărsare nestăvilită de afectare, artificialitate și ipocrizie. Toate acestea subminează comunicarea, relațiile simple și firești dintre oameni. Pentru
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dintre două generații și la frontiera dintre genurile literare. Poate că e o falsă problemă, care continuă, însă, să-i preocupe intens pe criticii literari. Neomodernismul a fost, în perimetrul culturii române, un fenomen cultural complex, al cărui conținut preponderent estetizant a reinventat fața unei întregi literaturi. Carismatica Ana Blandiana, care face parte din al doilea val al generației '60, cum o încadrează A. Piru, își are cititorii ei fideli și locul ei bine meritat în cultura română. Criticul Alex Ștefănescu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
privat. Habermas îl critică pe Rorty pe motivul complacerii în ceea ce se numește filosofia vieții, în sensul că intenția sa principală ar fi aceea a "poetizării" și nu a raționalizării, cultura "poetizată" pe care ar promova-o Rorty, discursul său estetizant și relevarea "funcției limbajului de dezvăluire a lumii" opunându-se propriei sale concepții de rezolvare a problemelor în interiorul "praxisului intramundan". Rorty consideră că "diferența dintre încercarea lui Habermas de a reconstrui o formă de raționalism și recomandarea mea că ar
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de Roger Corman). * * * Până a ajunge să se cristalizeze în forma devenită clasică, scriitura lui Théophile Gautier a suferit multiple influențe (romantismul german, pe de o parte, Victor Hugo, pe de altă parte). Proza autorului a împrumutat ceva din inefabilul estetizant prezent în poeziile parnasiene, exercitând o influență puternică asupra artei lui Oscar Wilde.36 Dar motorul terifiantului este, în acest caz, frica însăși. Robert T. Denommé notează că "teama obsesivă de moarte a lui Gautier s-a manifestat cu atâta
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lipsită de notele utopice ale unui orfism integrator, aceea a civilizării prin frumos teoretizată de John Ruskin, William Morris, Henry van der Velde etc. În acest sens, pe filiera reflecției asupra misiunii civilizatoare a artei decorative și a unui funcționalism estetizant prin ridicarea obiectului banal la demnitatea obiectului de artă, recuperăm predilecția pentru afiș, ilustrație de carte, design, modă, artizanat etc. În Franța, comerciantul de artă Bing va repurta un succes remarcabil prin popularizarea obiectului straniu, rafinat, somptuos. Aici se instalează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]