374 matches
-
în care au apărut și au evoluat toponimele sunt factori favorizanți ai procesului de toponimizare (atît în momentul genezei, cît și în procesul consolidării numelui propriu). De pildă, frecvența ridicată a unui toponim în teritoriu orientează căutarea cu prioritate a etimoanelor în limba romînă a ultimelor secole, întrucît masa numelor de locuri provine, în cea mai mare parte, din apelative sau antroponime romînești toponimizate de curînd (este cazul îndeosebi al microtoponimelor, care funcționează încă în multe cazuri și ca apelative sau
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cele oficiale adoptă forme și structuri „literare“ artificiale în raport cu graiul local și o motivație de multe ori exterioară topicului denominat. Emil Petrovici a arătat, de exemplu, că toponimul oficial Dalboșeț (transcris de fapt după forma austriacă Dalboschetz) nu-și dezvăluie etimonul slav, care însă este imediat sesizat dacă avem în vedere varianta sa autentică, nedialectală, preexistentă, Dîlboceț. Categoriile sociogeografice de toponime (morfonim - nume de formă de relief, oiconim - nume de așezare umană, hidronim - nume de apă, hodonim - nume de arteră de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
IX, cele maghiare începînd cu secolele XI-XII, cele germane cam după secolul XIII etc. Cel mai greu este să se stabilească, în lipsa atestărilor (care e una dintre marile dificultăți ale istoriei noastre), perioada apariției unuia sau altuia dintre toponimele cu etimon romînesc, întrucît aici nu poate fi vorba de un strat de cîteva sute de ani, ci de o „pînză“ de straturi întinsă pe o durată de cel puțin un mileniu și jumătate (pornind de la formarea limbii romîne). Așadar, fixarea într-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
vetrei unor așezări majore, al bazinului unor ape ori chiar al unor provincii istorice. Chiar dacă într-un areal mai larg sau mai restrîns nu poate fi identificată cu precizie vechimea tuturor numelor de locuri care îl „parcelează“ denominativ, stabilirea unor etimoane reprezentative și estimarea, prin comparație și pe baza unor indici lingvistico-istorici, a originii altor toponime din zonă pot contura un „peisaj istoric“ al toponimiei din regiunea respectivă, la rîndul său o amprentă grăitoare a istoriei sociale petrecute în teritoriul respectiv
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ungurii pătrunseseră în zonă cu aproape trei secole mai devreme), la început sub formele Erdőelü, Erdőelv, Erdőél, Erdul (scrise Erdewelw, Erdewele, Erdewel, Herdewel, Erdevel, Erdul), apoi sub forma Erdél (1390) și abia mai tîrziu sub forma cunoscută și evocată drept etimon Erdély (care ar putea fi ultima variantă a adaptării unui nume „străin“ anterior, de data aceasta printr-o etimologie populară, pentru că Erdély înseamnă în maghiară „ținutul de dincolo de păduri“). Interesant este că, într-un document din 1075, Ardealul nu avea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Erdély înseamnă în maghiară „ținutul de dincolo de păduri“). Interesant este că, într-un document din 1075, Ardealul nu avea încă nume, referirea făcîndu-se la „castrum Turda“. Într-adevăr, nu a fost prea greu să se constate că Erdély are ca etimon magh. Erdély (erdêl < erde - el < erdő - el < erdő - elv - erdő - elu, „dincolo de pădure“). Majoritatea cercetătorilor n-au avut decît să preia soluția, mai ales că aceasta era confirmată de dublura din documentele latine Transilvania (stabilită, prin traducere, tot de către autoritățile
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Croavelor, Bărca Scorțarului, Bărcoasa, Bărca Dobreștilor, Bîrca Plaiului, Bîrca Sadovei, Bîrca Viezurinilor etc. au în componență pe prima poziție, probabil, entopicul, în timp ce Bărcanu, Bărcănești, Bărcești, Bîrcaciu, Bîrcani, Bîrceni etc. provin mai degrabă din antroponime. Sunt exemple de omonime topice cu etimoane diferite, nu întotdeauna ușor de precizat, fără documentare istorică, de teren și lingvistică. Bîrlad Toponimul desemnează în prezent un municipiu din județul Vaslui și un rîu, afluent al Siretului, precum și cîteva nume rezultate prin polarizare de la primele: Culoarul Bîrladului, Podișul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pus în legătură, de altfel, cu v. turcic birladi, „s au unit“, „s-au asociat“ (pentru a vagadonda și a tîlhări), asemănător ca evoluție cu brodnic < v. rus broditi, „a pribegi, a vagabonda“. Mai mulți lingviști și istorici au preluat etimonul reconstituit astfel și au propus, în completare, acceptarea sensului „stăvilar“ pentru posibilul derivat *berlad. Soluția a fost însă respinsă de alții din cauza localizării hazardate a topicului denominat și a combinării unui radical regional nord-estic slav cu un sufix specific idiomurilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apelativ autohton cu sensul rîu (pe care nu-l indică) cerut de numele a multe cursuri de apă din familia toponimului Bîrsa, mai ales de cele cu determinant (de tipul Bîrsa Fierului, Bîrsa Tămașului, Bîrsa lui Bucur, Bîrsa Groșetului). Alte etimoane, mai puțin plauzibile, sunt: apelativul tracodacic brĕza, „mesteacăn“ (așadar, sensul primar ar fi „rîul mestecenilor“); bg. brŭzŭ, „iute“ (sinonim cu Bîrza); srb. berza, (reka) „rîul repede“; iliricul (reconstituit prin albaneză) barth „alb“; sl. brs (reconstituit din mai multe apelative neoslave
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sinonim cu Bîrza); srb. berza, (reka) „rîul repede“; iliricul (reconstituit prin albaneză) barth „alb“; sl. brs (reconstituit din mai multe apelative neoslave, bg. brus, srb. brûs etc., „piatră ascuțită“), i.e. bharos (reconstituit prin got. barizeins), „orz“ (Brașov ar avea același etimon, cu sufix, însemnînd „tîrgul cerealelor“). Oricum, forma romînească, cu s, este anterioară formelor maghiară (Burcza) și germană (Burzenland), acestea fiind adaptări ale celei romînești (ca în sabie > săs. tsabien, magh. sîmbră > magh. czimbora). Apelativul romînesc regional bîrsă, bîrță („lopățica dintre
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Barza, Barcza, Borze, Burze, Börsze, Börza, Börsza. Evident, unele dintre toponime pot fi contaminate, adaptate, suprapuse prin apropierea de variante similare provenite din surse diferite. Dominante ni se par, istoric vorbind, Berzovia, continuată prin intermedieri diverse de Bîrzava, și, ca etimon al restului grupului, sl. brŭzŭ, „repede“. Beclean Este numele unui oraș din județul Bistrița Năsăud, al unui sat din județul Brașov, al unui deal din Cîmpia Fizeșului și al unei movile din Cîmpia Bărăganul Mostiștei. De la acest nume s au
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Brașov sau apropiate de aceasta, aflate în zone diferite, uneori foarte îndepărtate, au fost formate de la același nume de persoană, care probabil că nu putea fi foarte frecvent și foarte răspîndit. Nu cumva unele dintre ele sunt numai omonime, avînd etimon (sau etimoane) diferite, chiar dacă soluțiile respective n-au fost suficient documentate și argumentate? Breaza Este numele unui oraș (turistic) din județul Prahova, a șase sate (din județele Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Mureș, Neamț și Suceava), al unui pîrîu (afluent de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
apropiate de aceasta, aflate în zone diferite, uneori foarte îndepărtate, au fost formate de la același nume de persoană, care probabil că nu putea fi foarte frecvent și foarte răspîndit. Nu cumva unele dintre ele sunt numai omonime, avînd etimon (sau etimoane) diferite, chiar dacă soluțiile respective n-au fost suficient documentate și argumentate? Breaza Este numele unui oraș (turistic) din județul Prahova, a șase sate (din județele Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Mureș, Neamț și Suceava), al unui pîrîu (afluent de stînga al
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romînesc, dovadă a vechimii și răspîndirii modelului. Deși ambii formanți ai oiconimului București (Bucur < bucur și -ești < esc) provin din substratul dacic, afirmația unora că numele capitalei noastre ar fi de origine dacică este greșită. Originea unui toponim o dă etimonul direct, iar acesta este numele de grup bucurești, format în limba romînă. Gustav Weigand, care a realizat multe lucrări foarte valoroase pentru lingvistica romînească, s-a hazardat într-o ipoteză radicală: București nu avea legătură cu Bucur < bucur, ci provine
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de origine cumană (< kara, „negru“ + kala, „fortificație, castel“), trimițînd și la alte toponime din zonă de aceeași origine (Comana, Comănița, Vadul Cumanilor, Teleorman etc.). Atestările mult prea tîrzii față de epoca prezenței cumanilor în Cîmpia Dunării justifică însă mai degrabă un etimon turcesc, din aceeași familie lingvistică, dar mai nou, adică apelativul kara-kale „cetatea, fortăreața neagră“, comparabil cu toponimele Ada-Kale, Carabair, Carabu nar, Carasu etc. Ruinele unei cetăți în împrejurimile actualului municipiu susțin istoric o astfel de posibilitate. Unii „amatori“ de toponimie
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sau Apuseni) și Carpații Meri dionali (sau Getici). Atestările încep cu Ptolemeu (sec. al II-lea e.n.) și consemnează forme foarte apropiate de cele actuale (Karpatu, Karpaten etc.). O ipoteză etimologică adusă în discuție mai ales de către istorici propune ca etimon numele tribului tracic carpi, fără a aduce argumente sau dovezi suplimentare. Majoritatea variantelor etimologice susțin originea indo-europeană sau chiar preindo-europeană a toponimului, sensul inițial putînd fi „piatră, stîncă“. Diferă însă rădăcina la care trimit: reticul kar, „deal“, sanscritul kîra, „munte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
pîrîului Luțu). Căpîlnița (sat în județul Harghita) și Obrejii de Căpîlna (lac în Munții Cindrelului) sunt forme derivate prin polarizare. Simona Goicu mai consemnează toponimele vechi din documente: Căpîlna (județul Cluj), Căpîlnaș (județul Arad), Copalnic și Copalnic-Mănăștur (județul Maramureș) ș.a. Etimonul este magh. Kápolna, „capelă“ (< lat. ecleziastic capella, „biserică mică, izolată“), intrat și în graiurile ardelenești ca apelativ, căpîlnă, și ca nume de familie, Căpîlnă și Căpîlnaș (unii îl consideră derivat de la căpîlnă + sufixul -aș, avînd sensul de „enoriaș“, alții cred
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sus sunt prea numeroase și prea răspîndite pentru a fi, toate, formate de slavi. Grupul lor trebuie disociat etimologic (mai ales că unele dintre formații ar fi putut cunoaște un intermediar antroponimic). Astfel, Cerna, Cernaia, Cerneovca, Cerneț conduc spre un etimon slav (vechi sau nou, pentru toponimele din Deltă), iar celelalte spre derivați ai bazei Cerna, în primul rînd slavă la origine (specimenele formate în romînă de la apelativele menționate trebuie dovedite, dat fiind sensul lor restrîns onomasiologic). Cernat poate avea la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
numele Claudius, dar nu al martirului, ci al împăratului roman. Forma cea mai veche, Castrum Clus (cu u deci), se opune derivării din magh. Kolozs (care are o), ca și traducerile germane Klusen burg, Klausenburg. Un latinesc *clusa, propus ca etimon, nu ar putea explica romî nescul Cluj (pentru că cl ar fi dat în romînă chi, ca în inclu do > închid, iar -sa ar fi dus la -să), nici maghiarul Kolozs (ci *Kuluzsa, *Kolozsa). Dacă romînii ar fi preluat numele de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Kokui, Nemui, Pelendui, Pehui, Polui, Tapsui, Tangui, Hanui, Hungui, Darhințui, Harghițui, Anui, Kičui, Saktui, identificate de Gh. Bolocan în Atlas Mira). Concluzia esențială, în urma acestei noi avalanșe de informații, este că toponimele romînești terminate în -ui au origini, genealogii și etimoane diverse, încadrîndu-se într-adevăr în cîteva tipuri: formații turcice (în cazul în care poate fi „reconstituit“ radicalul: Covurlui), formații romînești de la toponime (dacă baza e atestată, cu precizarea că ar putea exista și variante feminine ale sufixului: Amărăzuia -uia), formații
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
lui s final), putea fi și romînească (deci cu ș final), dar transcrisă în documentele latino maghiare, ca în multe alte cazuri, cu s (dovadă că ungurii, ulterior, în spiritul limbii lor, au transformat forma Kris în Kiris > Keres > Körös). Etimonul formei vechi, preluată de slavi, este nesigur (fie lat. criso, -are, „a se legăna“, fie lat. medieval Crisius, devenit la slavii de sud Kriș, fie o rădăcină iliră, traco-dacă ori slavă), dar limba care l-a preluat și l-a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
foarte apropiate de formele literare actuale: Devesă(l), Divese(l), Devesălu(l), Devezel, Dezesel, Dewezelu, Devesealu(l), Divise(l), Deve(s)lu (diferențierea articulat nearticulat nu apare și în formele vechi, fiecare oiconim avînd atestări atît articulate, cît și nearticulate). Etimonul ambelor oiconime pare a fi antropo nimul Devesel, care la rîndul lui ar putea proveni dintr-un apelativ bulgăresc divisil, numele mai multor plante, printre care și leușteanul. Toponimizarea (directă sau prin intermediar antroponimic) a numelui unei asemenea plante i-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
inclusiv din Romînia (Jilowa, „cu albia argiloasă“, Ilovlija, „cu sol moale“, Ilova, Ilica, Ilovinac, Ilovul, Ilovița, Ilovăț, Ilovince, Ilovica, Ihlau). Geografic, rîul Ialomița ar motiva această etimologie (Bolliac aprecia că este „cea mai galbenă gîrlă ce avem în țara noastră“). Etimonul format pe această bază, *Ilavinica, a putut fi contaminat cu cealaltă rădăcină slavă discutată, *Ialovnița (așa cum s-a petrecut mai tîrziu în graiurile muntenești cu ialoviță, „vacă stearpă“ sau „grasă“, pentru care se folosește și varianta ialomiță, presupunere sprijinită de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
antroponimul care constituie, în ultimă instanță, baza de proveniență putînd fi *Humu(l), posibil o poreclă care trimite la apelativul humă, „pămînt argilos folosit în trecut la lipit și spoit casele“ (prezent și în alte toponime: Humăria, Humele, Humeni, Humulețul), etimon pe care marele nostru povestitor îl evocă nostalgic atunci cînd mărturisește, cu un umor blînd, „ia, am fost și eu pe lumea asta un boț de humă însuflețită, care nici cuminte pînă la 20 de ani, nici frumos pînă la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mai este consem nat un pîrîu Jijia, afluent al rîului Boul din Bazinul Sucevei, cu izvorul în Poiana Jijia. În regiunea Boikovia din Ucraina există un rîu Žyșawa. Hidronimul este atestat documentar cu formele Jejia, Jeja, Jăjăia, Dzijia, Dziza, Ziza. Etimoanele propuse sunt mai ales slave. Formația onomatopeică asociată verbului ucr. dzidzikati, dziskati, zyzati, „a șuiera“, nu corespunde geografic unui rîu liniștit de șes cum e Jijia. Baza ucraineană sveșaja (reka), „rece“, „proaspătă“, ridică probleme dificile de evoluție fonetică (îndeosebi trecerea
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]