145 matches
-
Pușcașu vădește sensibilitate picturală, într-o manieră figurativă aluzivă, simbolică, căutând o alianță între sugestivitatea decorativului și semnificație. Ea exprimă nuanțat, cu elegantă discreție, starea afectivă care a dus la închegarea compoziției într-un registru amplu, de la calmul șoptit al evanescenței pînă la tensiuni dinamice, autoritar controlate totuși. Lucia Pușcașu reușește să dezvăluie o structură complexă, cu mari și surprinzătoare posibilități interpretative.” Cornel Radu Constantinescu ,,Lucia Pușcașu are voluptatea super-dimensionărilor, are și puterea de nestăpânit, compozițiile fiind în mod cert confesiuni
LUCIA PUSCASU de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 835 din 14 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/359759_a_361088]
-
Per ansamblu, lectura coerentă și coezivă într-o carte a editorialelor elaborate de-a lungul a circa patru ani (2008-2012) este una cel puțin la fel de revelatoare ca și cea a articolelor din revistă. Dincolo de fulminanța impresiei de moment și de evanescența efectului articolelor, lectura permite detectarea unei viziuni echilibrate asupra societății românești actuale și a unei voci care să spună un gând întemeiat despre drumul de urmat. Augustin Buzura dovedește că are o viziune clară asupra unei Românii morale. El este
AUGUSTIN BUZURA: În stare de „nici vii, nici morţi” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339589_a_340918]
-
personale și impersonale ce se manifestă în discursul poetic) se configurează, ca o „ființă minimă”, în involuție înceată spre tăcere, adormire, moarte, debilizare. „Ființa minimă” este o prezență centrată și secundară („colateralul”) ce refuză vorbirea și cu simțurile în plină evanescență. Astfel, „totul se petrece încet” („banchetul” - „Ieudul fără ieșire”). „La început a fost sfârșitul” (ion.iova.iona.ion - „Porcec”), adică implozia inițială. Este o ființă a esențelor, a rugăciunii, a urii. O ființă minimă ce trăiește în două lumi: este
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
personale și impersonale ce se manifestă în discursul poetic) se configurează, ca o „ființă minimă”, în involuție înceată spre tăcere, adormire, moarte, debilizare. „Ființa minimă” este o prezență centrată și secundară („colateralul”) ce refuză vorbirea și cu simțurile în plină evanescență. Astfel, „totul se petrece încet” („banchetul” - „Ieudul fără ieșire”). „La început a fost sfârșitul” (ion.iova.iona.ion - „Porcec”), adică implozia inițială. Este o ființă a esențelor, a rugăciunii, a urii. O ființă minimă ce trăiește în două lumi: este
IOAN ES. POP: Eul poetic şi fiinţa minimă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339649_a_340978]
-
unei tensiuni lirice care atinge spre finalul cărții semnele vulnerabilității prădătoare:... m-am rătăcit o clipă/în pumnul fiarei./ m-a strâns fără milă,/ jinduind la fulgerele fără culoare.... O poezie a muzicalității originare, a ,,delectării” ființei cu angoase și evanescențe. Recuzita lirică este austeră, Anne Marie Bejliu comunicând adesea în fraze lirice extrem de sobre trăirile ce capătă expresia unui elan temperat. Mult mai autoritar și mai viu se revarsă din această geometrie a sufletului mânia necontrafăcută vizavi de banalul pe
CU ÎNCREDERE, DESPRE POEZIE DE DOAMNA IOLANDA MALAMEN (PREFAŢĂ LA VOLUMUL GEOMETRIA SUFLETULUI ) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 851 din 30 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345998_a_347327]
-
muritorilor. El coboară în Tartar implorându-l pe zeul Hades să i-o redea pe Euridice, soția sa care murise. Hades se înduplecă, dar o privire înapoi a lui Orfeu spulberă umbra iubitei sale care îl urma, sugerând între altele evanescența vieții dar și a morții. Eroul rămâne să-și plângă nefericirea și, refuzând alte femei, provoacă mânia menadelor care îl sfâșie, capul său urmând să plutească pe mare cântând în continuare, îmblânzind valurile, așa cum se întâmplase în timpul expediției argonauților care
ACTUALITATEA UNUI MIT de VICTORIA MILESCU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376639_a_377968]
-
e bine. Cîndva, într-o bună zi, din aceste aleatorii tentative... de imagine colectivă va țîșni personalitatea marcantă, carismatică. În ultimă instanță, doar ea contează. Bilanțul pe națiuni, ca în sport, nu e relevant aici, în această lume a tuturor evanescențelor. E de așteptat deci, n-avem încotro, momentul apariției individului excepțional. Și, pentru că tot am pomenit de schizoidie, să aplanăm un pic lucrurile, să nu ajungem cu ele pînă în pragul ospiciului. Nu e cazul. Să fim rezonabili: alienatul nefiind
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
celui olfactiv. Mobilitatea percepțiilor imprimă discursului un caracter difluent, accentuat de înclinația către inefabil și mister. Climatul este cel de morbidezza, întrucât trecerea inexorabilă, moartea nu determină la el revoltă luciferică ori invocație extatică, ci un frison epidermic, stări de evanescență și alienare, pentru a căror exprimare universul floral se oferă în chip firesc, un impuls venind însă și de la simboliștii francezi. Grădina lui A. este grădina primordială, paradisiacă, în care jubilației simțurilor (culminând în „beție”, „vrajă”, „toropeală dulce”) i se
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
și acuma...” Așadar, conchide cântărețul, „Mai sunt femei ce știu s-aprindă Luna!” Menestrel și cavaler modern, poetul se acoperă cu fluturi, e invadat de visuri feerice, hrănite din același spațiu al Nordului natal. O poezie muzicală a candorilor și evanescențelor, din care se nasc și versurile, și proza pentru copii ale lui D., de o naturalețe și „copilărire” autentice. SCRIERI: Din Nord, Iași, 1972; Vreți să aveți și voi un zmeu?, Iași, 1972; Pădurea românească, București, 1976; Acțiunea „Păstrăvul de
DAMIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286662_a_287991]
-
mărunte grămezi de cenușă”. Universul rarefiat, pudic, și stilul cultivând crochiul, sugestia, șoapta, melancolia aproape didactic expusă se continuă în Schiță de autoportret (1986) în caligrafii mai elaborate, trimițând spre haiku. Tabieturile nopții de vară (1989) duce epurările până aproape de evanescență, dar, pe de altă parte, cu un spor interesant de retorică macedonskiană (Noapte de iunie); desfășurată pe spații largi, caligrafia are efecte neașteptate. Elanul spre epic din poeme precum Adolescență, Noapte de iunie dublează în chip fericit pastișele după textele
CODRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286322_a_287651]
-
rămân ale unui meridional temperat, trăind discret voluptatea luminii solare și a succedaneelor ei -, sclipiri de calcare și irizări de suprafețe marine, „pulberea de azur” a nisipurilor Balcicului, într-o suită de acuarele ținând echilibrul între grație și sobrietate, între evanescența simbolistă și fermitatea parnasiană a liniilor. O suită asemănătoare, mutatis mutandis, este aceea a evocării peisajului natural și cultural italian: Veneția, Florența, Napoli, Roma, Sicilia („insula soarelui”) sau aceea a resuscitării „basmului copilăriei”, cu similitudini pillatiene în reconstituirea casei bunicilor
COLORIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286333_a_287662]
-
stilistice. Titlul sugerează ideea că în climatul epocii poezia a creat o „complicitate fertilă” între public și creatori, iar cartea încearcă să reconstituie „peisajul poetic” pe patru coordonate: Direcții și înrudiri stilistice, Limbaj, conștiință artistică, arte poetice, Materialitatea lumii. Dragoste, evanescență și În pragul metafizic. C. criticul literar îl analizează și pe C. poetul, integrându-l „între poeții care ezită între discursul liric și expresia lapidară”, și recurge la opiniile confraților pentru a se putea privi „din afară”. SCRIERI: Vântul cutreieră
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
poet-punte între lirismul feminin al generației ’60 (Ana Blandiana, Constanța Buzea ș.a.) și cel al generației ’80 (Mariana Marin, Elena Ștefoi, Ioana Crăciunescu), evoluând de la tandrețe și transparență la sarcasmul aluziv, cinism și subversiune ca rezistență la cenzura realului, de la evanescență și puritate la senzualismul nărăvaș și notarea în priză directă a realității. Spațiul de grație (1976) surprindea prin unitatea de ton. Afilieri la îndemână sunt Lucian Blaga, Constanța Buzea, Nichita Stănescu, Ileana Mălăncioiu. „Spațiul de grație” este unul de „rugă
CRASNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
circulația ei între cetățeni capabili să citească, să scrie și să se judece unul pe celălalt. Dar producția industrială a evenimentului în timp real prin sunet-imagine analogică modifică, așa cum vom vedea, raportul cu timpul trecut (devalorizarea monumentului) și cu viitorul (evanescența posterităților). Această tehnică deopotrivă imaterială inventată de Renașterea italiană suscită de asemenea un alt spațiu imaginar, un alt ambient decît cel dictat de legile perspectivei. Spațiul medieval ierarhiza valorile, spațiul perspectivist e un sistem al mărimilor. Nu vom reveni la
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
originile, formele și dezvoltarea ei în cinci volume. Posteritatea nu e pe măsura așteptărilor. Cel mai bine este să nu te încrezi deloc în ea. Ar fi necesar un studiu (mediologia are din fericire timp pentru asta) asupra raporturilor dintre evanescența urmelor și deziluzionarea lumii. Între simplitatea suporturilor și mișcarea lor simbolică. Ar putea începe cu numismatica, și am vedea fără îndoială că puterea spirituală a monedei (care a servit timp îndelungat ca proiecție și prelungire a puterii sacre a puterii
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
Păstrarea în memorie și grija pentru posteritate merg mînă-n mînă. Îngroparea urmelor pe verticală, degajarea perspectivelor pe orizontală. Ceva apăsător, arzător, lent, care unește elaborarea urmelor, ordonarea faptelor și maturarea semințelor. Ceva laborios, zgrunțuros, incompatibil cu alunecarea semnelor, labilitatea suporturilor, evanescența solurilor și a muncitorilor. Cu soft-ul recepțiilor noastre și facilitățile călătoriilor. Instantaneitatea imagini-sunete și date circulînd cu viteza luminii descurajează căutarea sensului, relaxează tensiunea așteptărilor. E trivial: cînd putem fi în același timp peste tot, nu mai avem chef
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
sunet vag și solubil în aer; dimpotrivă, se instaurează în spațiu și rezistă; discursul său e incantatoriu și se desfășoară cu siguranța, aș zice cu autoritatea finalității sale, care este de a exorciza moartea, de a o transcende, salvând din evanescență, prin invocație, imaginea ideală a ființelor trecătoare. E, cu alte cuvinte, cântec orfic. Firește, în primul rând, cântec de iubire, chemând femeia, ca pe Euridice, și celebrând-o în ipostazele ei fundamentale. Moartea e conjurată prin identificarea ei cu iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
bunului și prostului Mitru”. Perspectiva unui conflict cu rușii e comentată ironic: „Ne vor bea ochii și părul nostru / (Pe care l-a mângâiat Madame la comtesse de Ségur).” Când filosofarea banală din Unde se duc morții?... ia sfârșit, sentimentul evanescenței devine tulburător prin simplitate și liniște. Transferul în neființă, de fapt numai schimbare, prefacere a materiei, declanșează un fior liric singular: „De voi fi mort, simt unde mă voi duce,/ Voi zbura din pământ, de sub cruce,/ Un zâmbet voi fi
ISAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287621_a_288950]
-
poeme „simple”, poeme „pentru suflet chinuit”, cântece „fără melodie”. În spațiul poeziei de notație, visul închipuie plutirea, zborul, tentația ascensiunii; iubirea dă ocoluri mari unei absențe. Lăsând în urmă vârsta (și maniera) simbolistă - sunt însă suficiente stihuri ce eșuează în evanescență și banalitate -, poemul confesiv, șoptit, ceda cu timpul pasul elegiei. Pentru cartea de versuri din 1943, Poeme pentru singurătate, pe care F. și-o ilustrează cu desene proprii, i se atribuie un premiu al Societății Scriitorilor Români. SCRIERI: Întâmplarea, Oradea
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
urmează Facultatea de Economie la Skopje, unde locuiește și azi. S.-M. scrie în grai aromân, ca și în slavo-macedoneană. În aromână i-au apărut mai multe culegeri, între care Lilice (1988), titlu ce trimite la ideea că poezie înseamnă evanescență, fluiditate, delicatețe florală. Poemele de aici, ca și din alte plachete, le-a publicat mai întâi în revista „Zborlu a nostru” din Freiburg, însă mai cu seamă în „Deșteptarea” și „Dimândarea” din București. Spre deosebire de Dina Cuvata, autor cu talent mai
STERVIU-MIHANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289928_a_291257]
-
său, acela de a corecta, de a ameliora coordonatele experienței psiho-fizice În modernitate, adoptând un continuism istoric care va adopta și teme teozofice. „Oamenii moderni nu mai sunt În stare de un asemenea efort mental. Sunt risipiți, sau În continuă evanescență” (71), câteodată foarte fructuoasă, cum e cea descrisă În Șantier, dar la care Eliade declara În prefață că ar fi renunțat de mult. În calendarul lui Zerlendi apar apoi datele de 10, 12 și 13 ianuarie 1908, și tot acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
al neclintirii”, întunericul - „insomnia/ Luminii când dispare ora”, uitarea - „liniștea memoriei care-și contemplă dăinuirea”, iar „ființa e năpădită de neființă.” Este intuită ordinea metafizică a lumii, însă întrebările rămân în plan secund, precumpănitoare fiind sugestia unor stări care surprind evanescența realului într-o ființare imaterială și mai ales linia fragilă dintre cele două lumi, astfel încât dilema hamletiană devine „a fi și a nu fi”. Prin contemplație, deopotrivă afect și concentrare, existența nu mai e limitată în timp, golul pierderilor sufletești
PILLAT-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288816_a_290145]
-
schimbarea modalității lirice. Emoția expresionistă este suprapusă plăsmuirilor livrești, îmbinând un pitagoreism vag și un lirism cadențat, ordonare și transcriere de imagini-acumulări sintactic simple, care au un vârf în melancolia ratată, căci poetul disimulează tensiunea într-un fel stenic, iar evanescența lumii fenomenale este la el doar o replică a focului rece interior. Secțiunea de aur (1973) aduce poezia rigorii: căutarea, blagiană, și-a găsit liman în întrezărirea ordinii estetice superioare, orfic solară. Lângă „părelnicul foc”, trop al iluziei transfigurate în
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
a cărui iubită fuge în cele din urmă. Într-o expresie nudă sau într-una travestită când în detașare impersonală, când în simulare a jocului factice, funambulesc, totul stă aici sub semnul sentimentului tragic al existenței. Angoasa morții, a neantului, evanescența vieții, criza de identitate, imposibilitatea comunicării apropie eroul lui B. de personajele literaturii existențialiste. Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens s-a vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol
BOTTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
ca o răzbunare...”). Chiar titlul volumului, Florile inimii, brut, desăvârșit banal, conține o antifrază cu adresă. Sonuri mai puțin obișnuite, deși nu întotdeauna inspirate, străbat lirismul madrigalesc din ciclurile Miniaturi și Oglinzi, un „jurnal” al stării de iubire, caracterizată prin evanescență și în același timp de o plasticitate violentă. Senzații, crâmpeie, străfulgerări de vis interferează impresionist într-o puzderie de notații lirice ingenioase. Cum autorul se definește în mod esențial ca virtuoz, va exersa posibilitățile metaforei, contururile căutate, prețioase ale desenului
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]