327 matches
-
Tudorel Urian Șerban Foarță este, în ce mă privește, autorul cel mai greu de recenzat. În versuri sau în proză, cărțile sale sunt, simultan, materiale și evanescente, ai sentimentul că le ții în mână, dar că sensul lor ultim îți scapă printre degete. Nu se poate să nu admiri formidabila dexteritate a acestui autor de a jongla cu vorbele, de a bricola din vocabule, dar și, în
Beţia de cuvinte by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9851_a_11176]
-
a mamei, am putea spune a mumelor, patronează nu numai existența femeilor legate între ele prin destin sau rudenie, ci și întreaga comunitate. Ea aparține imaginarului colectiv și ajută comunitatea să supraviețuiască pierderilor, timpului, într-un continuum temporal la frontiera evanescentă dintre realitate și iluzie, dintre trecut și prezent, peste care plutesc fluid aripile tangoului altui timp, muzica trecutului și a Spaniei eterne.
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
la un avion de pasageri plină cu turiști cum se ridica spre cer la vest, cu fața-i pământie schimonosită ca a unui copil visător. Adânciturile lungi și triunghiulare din caroserie se formaseră la moartea unei creaturi necunoscute, identitatea ei evanescentă fiind abstractizată în termenii geometriei acelui vehicul. Cât de misterioase ar fi fost propriile noastre morți? Dar cele ale oamenilor celebri și puternici? Până și această primă moarte părea timidă în comparație cu celelalte la care luase parte Vaughan, dar și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
absolute»;” Raymond Aron a promis mereu scrierea unei cărți consacrate în exclusivitate marxismului, acea doctrină «echivocă și inepuizabilă», pe care nu a contenit să o studieze și să o demitizeze. Nu a scris însă acest imposibil tratat, întrucât marxismul este evanescent și multiform, coerent și incoerent în același timp, o teorie narcisistă incapabilă să se explice pe sine. [...] Aron a fost probabil unul dintre cei mai rafinați exegeți ai marxismului originar, în care a văzut deopotrivă semnele tentației despotice, precum și premisele
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
este adevărat, mai puține la număr - se găsesc și în romanul Septimiu de Augustin Popescu (pus în circulație, în 2006, de ed. MJM din Craiova): „Perimetrul copilăriei poartă sigiliul incantației. Din acest orizont emană suflul energetic, ce urcă, în legănare evanescentă, spre bolțile sfințeniei. Complexul material al acestui perimetru constituie matricea ce-i păstrează inalterată configurația de unde răzbat invitațiile perene la meditație. În acest ambient originar, totul se înscrie proporționărilor simfonice.“ Un premiu pentru umor involuntar merită însă mai curând autoarea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
aproape exclusiv elemente de atmosferă. Nici măcar narațiunea nu este liniară, ca în primul caz, spectatorul fiind proiectat in medias res, fără justificări sau avertismente prealabile, urmând ca, printr-un subtil glissando de analepse și de prolepse cinematice, să descopere contururile evanescente ale tramei. Se cuvine subliniat aici și rolul jucat de doi actanți vulnerabili în economia filmului americano-european, dar deosebit de puternici în imaginarul nipon: femeia și copilul. În arhipelagul extrem-oriental, femeia i-a inspirat întotdeauna o panică indescriptibilă partenerului masculin, care
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
lui Filimon sunt cu bătaie lungă: fata banului C... nu este numai cuminte, ci și coaptă la minte. Diferența dintre cele două romane, scrise, nu uitați, la distanță de aproape un mileniu, transpare încă mai elocvent în episoadele evocând frumusețea evanescentă a unei femei. Una dintre tinerele care îi atrag atenția prințului Genji "nu avea nici o singură trăsătură care să-l fi izbit ca fiind deosebit de frumoasă; totuși, unduioasă și fragilă, ea părea atât de frumoasă, încât el se temea aproape
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
interumane, de contexte istorice și chiar de stări emoționale pasagere. Tocmai de aceea venerabilul Honnimbo Shusai atribuie îndelungata sa activitate "vagului", adică acelei indeterminări ontologice care constituie însăși fibra esențială a lucrurilor, textura fină a acestora. Grație adecvării la silueta evanescentă a ființei, maestrul trăiește în permanență pentru a (se) juca (go, firește, dar și mahjong sau șah), toate celelalte preocupări cotidiene fiind împinse, ca pe o pânză, în clarobscurul fundalului. Bătrânul refuză cu obstinație chiar și plimbările în parc, pentru ca
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
atingi. într-un eseu care însoțește una dintre edițiile tipărite ale piesei Pisica pe acoperișul fierbinte, am scris cu sinceritate despre țelul meu de scriitor: ce aș dori eu să realizez. Și anume, să captez, într-un fel, acea constant evanescentă calitate a existenței. Când izbutesc asemenea lucru, consider că am realizat ceva; dar am izbutit de prea puține ori în raport cu numărul și efortul încercărilor. Nu am senzația că aș fi un scriitor împlinit. Și când am scris Menajeria, nu mi-
Tennessee Williams Memorii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/7900_a_9225]
-
le are față de influența cîmpurilor în care a avut ghinionul să nimerească. Paradoxul lui Bourdieu este că, vrînd să fie impersonal în ceea ce spune despre sine însuși, ajunge să-și piardă identitatea. De aceea, autoanaliza din carte seamănă cu stihia evanescentă a unui portret robot: tiparul convențional pe care un sociolog, săpîndu-și efigia teoretică în piatra posterității, o așază în locul unei ființe vii, din carne și oase.
O efigie impersonală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7422_a_8747]
-
să notăm că, prin îmbinarea versurilor cu proza, prin atmosfera hieratică în care se mișcă personajele, Moartea lui Dante reprezintă una dintre primele mostre de teatru simbolist românesc. Macedonski îl admira pe Maeterlinck: ecouri din teatrul acestuia, făcut din poezie evanescentă și ireal, se regăsesc la dramaturgul român. L-am examiant pe Macedonski în comparație cu Eminescu și pentru a face dreptate unui scriitor multă vreme nedreptățit: a-l pune pe autorul Rondelurilor alături de Eminescu ar fi însemant, pînă de curînd, o blasfemie
Rivalul lui Eminescu by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7133_a_8458]
-
Îmi amintesc, fără să vreau, de un loc comun al comentariilor la Eminescu: natura nu este un simplu decor, ea participă... În cele vreo câteva poezii în aceeași formulă, de crescendo oniric, care nu trebuie să explice unde dispare, energie evanescentă, Cărtărescu dă măsura participării à la postmoderne. Viața nu doar că se reconstituie din spațiile, mai largi sau mai înghesuite, în care se pierde în fiecare zi, dar ajunge să le schimbe rostul, să le facă să se abată unele
Encore! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5916_a_7241]
-
Gheorghe Grigurcu Cărturar marcant al componentei (mai) tinere a Scolii clujene, Ștefan Melancu propune un lirism delicat, eterat, precum o pauză a eforturilor intelectualului si într-un fel o compensare a lor. Abstracțiunile se dizolvă în visare, exactitățile devin evanescente trecînd într-un mediu ambiguu, într-o cultură de imagini fin tremurătoare precum a unor obiecte răsfrînte în luciul apei. Tentînd a se elibera de regimul mental al unor rigori, al unei discipline, poetul oscilează între realitate și aparență. Cea
O ipostază a iluziei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6065_a_7390]
-
a fi bătrân. Mi s-a amputat jumătate din minte. Până nu demult, și de când mă știu, am alternat. Am avut perioade de ideolog, de teoretician, de cap pătrat, și perioade de sceptic, de cap pătrat, de scriitor [...] Părerile sunt evanescente și fluctuante. Astăzi le ai, mâine nu le mai ai. Sunt individualul în stare pură. Iar literatura tocmai cu individualul are de-a face. E drept, scriitorii mari îi dau literaturii și sens. Îi dau și scriitorii buni, dar al
Naturalis historia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6195_a_7520]
-
goes", acest principiu pare să guverneze filmul lui Godard, însă solidaritățile atomice se realizează nu totdeauna aleatoriu. Uneori scăpărătoare replici memorabile sau gesturi brizează filmul și aceste tăieturi lasă lumina să pătrundă odată cu lama de cuțit într-un corp incert, evanescent altfel al unei umanități captate între două fraze, între două imagini. Am fost cu adevărat entuziasmat de filmul lui Alexei Balabanov, Of Freaks and Men (1999) pe aceeași frecvență cu filmul fraților Quay, The Piano Tuner (2005) deși registrele sunt
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
care acesta îndrăznește în cele din urmă să o invite la film. Nici iubirea nu se poate exprima altfel decât în limbaj cinematografic, pentru că această invitație din partea lui Jorge este și un fel de declarație de dragoste. Cu o intrigă evanescentă - nimic spectaculos nu survine pentru a antrena spectatorul, pentru a-l surprinde -, filmul lui Veiroj constituie și un studiu asupra cinefiliei prin intermediul acestor anonimi sacerdoți care păzesc un templu plin de umbre al unui cult acoperit de uitare. Deloc întâmplător
Cinemateca – o poveste de dragoste by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5439_a_6764]
-
datorită poetului. Am trecut, însă, mereu pe lângă el, grăbit să ajung acasă, după peregrinări întotdeauna obositoare prin celelalte orașe italiene pe care, cu siguranță, nu mă voi sătura niciodată să le revăd, căutând cu lăcomie acele amănunte ce transferă culturile evanescente derulate pe aici în biografia personală, atât cât poate ea să încapă. Acest Umberto a fost librar în Trieste, administrând cu generozitate gloria altor autori, fără altă ambiție decât aceea de a deveni un om care se topește la rândul
Vara în care am intrat by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/5454_a_6779]
-
posibilă agresiune. Mai există un al doilea sărut, un sărut al prieteniei cu Sophie; sâmburele de gheață înfipt în inimă se va dizolva cu acest sărut. Joe Wright realizează un minunat set de grosplanuri, camera realizează decupaje din care transpar evanescente états d’âme, sau focalizează un semiprofil sau ochiul cu irisul de gheață încălzindu-se la tempreatura unei afecțiuni incipiente, a unui sentiment nou. Există aici o ambiguitate pe care regizorul o întreține nu tocmai onest și fericit, filmând inițial
Hanna cu inima de gheață by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5388_a_6713]
-
îngustă și un trup de femeie.” De regulă, poeții expresioniști s-au mulțumit să caute în jur echivalențele stării lor sufletești. Planul formal gesticulant, configurația limbajului, stilul strident și abrupt, formulările lor explozive, nestăvilite, dezarticulate, opuse oricărui estetism dulceag și evanescent ne obligau să le observăm starea. La tine e ceva mai mult decât atât. Planul formal al poeziei tale, impulsurile deformatoare, formele grimasante par a fi corelativele obiective nu ale unei stări, ci ale unei ființe, ale ființei zămislite de
Dragă Angela, by Eugen Negrici () [Corola-journal/Journalistic/5394_a_6719]
-
ei îi năpădea urechile asemena șopotului unei mulțimi cuprinse de somn; vibrații subtile îi penetrau ființa. Mâinile i se încleștau convulsiv, dinții îi scrâșneau în chinul dureroasei străpungeri. Și-a întins brațele cuprinzând întunericul străzii, ca să rețină, să strângă prezența evanescentă ce dădea să-i scape ocolindu-l și ațâțându-l; și strigătul pe care-l strangulase de atâta vreme în gâtlej i-a țâșnit de pe buze. S-a rostogolit din el ca vaierul de disperare al unor osândiți și s-
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
luat de viață, totul devine amorf. Contrastul e de găsit în întregul volum. Regele domnește peste dimineață, ochii împăratului sunt ei înșiși de aburi (parafrazez două imagini din carte). Puterea nu-i mai mult decât o iluzie. Iată cel mai evanescent poem din carte: Când mă voi întoarce acolo, ce am să spun ?/ N-am înțeles nimic. Dar a fost bine.// Am uitat ce-a fost rău. O ceață luminoasă./ E ce-am iubit. Sunt multe lucruri// Ce te rănesc. Puține
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
să mai scrie astăzi m-am sculat la ora șapte și am băut cafea cu lapte, a început să consemneze ce-i trecea prin cap. Asta, „profitând" de faptul că îmbătrânea. Că nu mai avea idei. Numai păreri. Părerile sunt evanescente și fluctuante. Astăzi le ai, mâine nu le mai ai. Sunt individualul în stare pură. Iar literatura tocmai cu individualul are de-a face. E drept, scriitorii mari îi dau literaturii și sens. Îi dau și scriitorii buni, dar al
Însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/6392_a_7717]
-
o trăiască - ce înseamnă o epifanie, definită de Stephen Eroul că „o manifestare spirituală bruscă, fie în trivialitatea vorbirii sau a unui gest, fie într-o fază memorabilă a minții înseși”, revelație care poate să schimbe viața, moment „delicat și evanescent” care trebuie transformat în rezultat literar. Să descopere în ce fel o „estetică de esență simbolista” și/ sau religia - ar mai putea da sens unei vieți haotice. Deși a păstra muzicalitatea textului pare imposibil (cum să traduci moocow - „vacă mugitoare
Cu Joyce, despre epifanie by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4698_a_6023]
-
ultimei perioade. Astăzi, rîsul care le-a însoțit pare forțat, ca să nu spunem complet deplasat: Heliade vorbește despre nașterea lumii, despre Geneză, despre paradisul adamic, eternă aspirație a omenirii; atunci versurile lui capătă puritate diafană, iar limbajul lor se face evanescent, așa cum ar trebui să fie un instrument de esență divină. Versurile părăsesc galaxia Lamartine, pentru a face cu ochiul tuturor poemelor „inaugurale” cunoscute de poetul român, de la Biblie și Virgiliu, la Dante ori Milton: „A zis și, iată, suntem luminători
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
-l reviziteze, să-l regăsească, de data asta în limba franceză - o poezie a rătăcirii infinite, a contingenței irespirabile, o poezie a căutării fără sfîrșit și a „răului ființării”. Poezia - adică o realitate psihică ce survine în noi brusc și evanescent, și ne modifică de o manieră discretă și misterioasă, poezia care „nu e o funcție socială, ci o forță obscură, care precede omul și care îi succede”1. Desigur, s-a spus acest lucru de multe ori și cu temei
Manifest pentru Fondane by Magda Cârneci () [Corola-journal/Journalistic/5601_a_6926]