442 matches
-
poate fi prezentat într-o formă discursivă a definiției (manuale tehnice, articole cu caracter științific) sau a indicațiilor factuale, cum ar fi ora, locul, timpul, direcția (paginile utilitare ale ziarelor, care oferă locuri de muncă, programe culturale, sugestii imobiliare etc.). Evenimențial. Este vorba de acele fapte care modifică starea firească a lumii. Observând direct sau imaginând (prin intermediul unei reconstituiri) ceea ce tocmai se petrece sau s-a petrecut, focalizăm atenția pe chiar procesul acțiunii (un accident, un bombardament, un acord de pace
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
2001, p 101), relatarea este prezentată astfel: ...o narațiune de mai mare întindere decât știrea, scrisă la persoana a III-a, referitoare la fapte absolut reale, urmărind realizarea unei selecții a celor mai importante informații de stare într-un câmp evenimențial, eliminând toate considerentele personale, emoțiile, judecățile de valoare ale naratorului. Corectă în linii mari, definiția de mai sus derutează, introducând termeni vagi sau măcar discutabili: narator, absența implicării etc. În realitate, definiția nu ține cont de stilul ziarului, de natura
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
Aspecte ale mitului 164 cât și în alte lucrări, că actualizarea unui mit într-o creație cultă devine indiferentă la succesiunea cronologică a faptelor. În romanul Ulysses al lui James Joyce numai anumite epifanii relevă mitul homeric, în rest, logica evenimențială fiind mult modificată. Concret, Fred Vasilescu pune capăt relației sale cu d-na T. pentru a-și urma destinul "impus" de Camil Petrescu, anume cel de scriitor. Intenția autorului este fondată pe caracterizarea făcută într-o notă a paratextului: Fred
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
aproape la fiecare pas”1. Dacă facem abstracție de discretele inflexiuni ale materialismului istoric ce se întrevăd în logica acestui text, el poate fi considerat drept epitomă pentru orice istorie a cotidianului, din specia tradițională a genului. Trecerea de la istoria evenimențială, preponderent politică și instituțională, întemeiată, metodologic, pe critica izvoarelor documentare (adică pe erudiție), la istoria structurilor (îndeosebi economice și sociale), simbolizată, la finele celui de-al treilea deceniu al secolului XX, de apariția noii școli franceze a „Analelor”2 - un
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
acțiune. Are loc o suprapunere a problemelor de ordin istoric peste cele de ordin pur spiritual. De aici și tensiunea amplificată a replicilor ți a gesturilor protagoniștilor. Accentul nu mai este pus acum pe discursul în sine, ci pe latura evenimențială, agresivă a materiei narative. Violul comis de Emilian asupra slujnicei nu este altceva decât o defulare brutală a tensiunii provocate de evenimentele de la Atelierele Grivița, la care eroul va lua parte. La fel, ,,semiviolul” lui Ilieș, comis asupra soției prietenului
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
am să găsesc undeva, printre amintirile acestea, dezlegarea întâmplărilor care au urmat” - p.10). Intenția aceasta declarată de la început se reflectă în planul discursului narativ prin rupturile sesizabile pe parcursul firului epic, rupturi ce accentuează discrepanța dintre trecutul ,,epic”, dominat de evenimențial, și prezentul ,,filozofic” al confesiunii. De fapt, întreruperile firului epic al poveștii de iubire sunt de două tipuri, în cazul confesiunii lui Mavrodin. Este vorba fie de introducerea unor fraze cu caracter meditativ, după cum am menționat deja, având aspectul unor
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
În termeni de veridic sau non-veridic o scriere istorică. Mi se pare absurd să spun: „Aha! Este o punere În intrigă, deci nu e credibilă”. Nici o narațiune istorică, motivată cu oricâte documente istorice, cu oricât de mulți contraforți În realitatea evenimențială, nu este o narațiune 100% credibilă, reflectând Adevărul. Și asta nu numai pentru că acel eu istoric care scrie ar fi influențat de un tip de discurs gnoseologic sau politic la care aderă, ci pentru că scrierea Însăși ficționalizează. Principiile pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
necesare.123 Ca urmare, fiecare aspect dintre cele trei coordonate avute în vedere, este detaliat, reluându-se motivațiile utilizării acestuia. Unitatea de acțiune este justificată prin faptul că mintea umană nu are capacitatea de a urmări simultan mai multe desfășurări evenimențiale, cea de loc se subsumează omogenității subiectului, în măsura în care o singură acțiune nu se poate petrece în mai multe spații simultan, iar unitatea de timp vine în concordanță cu celelalte două, accentuându-se ideea stabilirii unei echivalențe între durata acțiunii și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
el pare să nu aibă biografie anterioară, venind dintr-un trecut incert și deplasându-se spre o țintă nebuloasă. De fapt, acest gen de personaj consuna cu noile formule literare create de experimentele moderniste. Dezintegrarea eului, mutarea accentului de pe descrierea evenimențială pe analiza interioară, fragmentarismul proceselor psihice, fluxul conștiinței n-au rămas achiziții ale cercului închis al elitei. „Mărcile înregistrate” Virginia Woolf sau James Joyce iradiază în direcții neașteptate, creând epigoni chiar în zonele extrem-marginale ale literaturii. Ca locuitor al nebuloasei
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ale literaturii de frontieră (Silvian Iosifescu) cărora le corespund definiții deseori substituibile până la confuzie. Ceea ce se poate constata indubitabil este că atât pamfletul, cât și satira au la bază o atitudine polemică reprezentând o contra-situare estetică în raport cu un dat real/evenimențial. Așadar, polemica poate fi dublu semnificată: o dată ca element infrastructurant al discursului critic, în genere, preexistând pamfletului și satirei, pentru că își trage originea din chiar actul de socializare a limbajului și al conturării propriei identități în raport cu o alteritate susceptibilă de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
-l asimilează pe homo aesteticus) sunt substituibile până la identificare, însă pregnanța ultimului, în cazul pamfletului, certifică absența unei finalități imediat pragmatice, în favoarea jocului gratuit și a inventivității artistice. Ambele forme iau ca pretext actualitatea sau, mai precis, o dimensiune obiectivă, evenimențială, care să poată constitui premiza actului polemic. Însă raportarea la real este diferită. Polemistul își asumă realitatea într-un discurs hermeneutic ce tinde spre echilibru, sobrietate, lipsa divagațiilor și atac sau apărare punctuale, în timp ce, pentru pamfletar, realitatea e spațiul care
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dominantă narativă responsabilă de ocurența și ligamentarea diferitelor secvențe: descriptive, argumentative, conversaționale (Cornel Munteanu). Intertextualitatea este modalitatea prin care autorul își regizează intervenția publică în așa fel încât eficiența sa să devină maximală. El este cel care, pretextând un dat evenimențial, pe care îl relatează sub forma unei micro-povestiri factuale, pune la dispoziția lectorului o informație organizată, ca expresie a raportării sale la obiectul polemicii. În termenii aceluiași Gérard Genette, polemistul, în calitate de observator, se raportează diferențiat, plecând de la un grad zero
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care identitatea victimei se disipează, iar schema actanțială a discursului este practic redusă la doar doi actanți: pamfletarul și publicul său (N. Balotă). Prin natura profesiei sale de jurnalist, poetul își asumă (fără îndoială, uneori, cu maximum de subiectivitate) realitatea evenimențială, însă atunci când violența stilistică devine marcă a pamfletului literar, această realitate e doar un pretext pentru evadarea în ficțional, ca joc artistic gratuit. Pe acest palier, poetul anulează gazetarul, iar produsul său finit este destinat unui lector rafinat, capabil să
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
adresare, datare și localizare, precum și semnătura inteligibilă a expeditorului, ceea ce asigură o transparență contextuală și, implicit, o decodare neviciată a mesajului. Recurgând la scrisoarea deschisă, autorul fixează, din start, conduita schimbului polemic într-o confruntare pe care o susține realitatea evenimențială (bazată exclusiv pe fapte), și nicidecum fantezia pamfletarului și/sau revolta satiristului. Dialogismul scrisorii deschise rezidă, la nivelul suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
din preopinentul său o țintă a deriziunii publice prin alte instrumente decât anatema, invectiva sau afurisenia, exploatate, se știe, cu predilecție de pamfletul publicistic arghezian. Aici, falia care desparte polemistul de pamfletar se îngustează mult, însă persistă grație revenirii la evenimențial, recursului la argument (altul decât cel ad hominem), grație autocontrolului când e vorba de ton sau atitudine. Această menținere a pamfletului ironic în limitele polemicii urbane nu duce la deliteraturizarea textului, cum s-ar crede, atâta timp cât ficțiunea nu mai reprezintă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
crede, atâta timp cât ficțiunea nu mai reprezintă unicul indiciu al literarității. Ni se pare incitantă, la Arghezi, tocmai depistarea elementelor de natură estetică într-un tip de discurs construit în limitele comprehensibilului (un discurs accesibil, adaptat la rigorile publicistice) și ale evenimențialului (un discurs marcat conjunctural, dependent de un pretext real), elemente care fac posibilă situarea acestui discurs, cu un statut incert de altfel, în atemporalitate. Revenind la textul propus aici spre analiză, Arghezi recurge la asteism 154, ca dublă strategie: principială
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atacul prin violența limbajului. În cel de-al doilea exemplu la care ne-am oprit 191, acuza tranșantă funcționează ca un jalon referențial în corpul textului. Prin ea, pamfletarul execută, din interiorul povestirii hiperbolice, o mișcare de întoarcere în realitatea evenimențială. Strategia de fictivizare apare ca indice intertextual în pamfletul polemic: "La neamul românesc viețuiau alături doi profeți, apostolul Iorga și Cuza proorocul", iar acuza tranșantă are rolul de a reconecta lectorul la realitatea subiectiv asumată a polemistului: "Paginile Neamului Românesc
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discursul gazetăresc într-o manieră atât de personală încât îi va impune, ca și antedecesorul său, însă cu alte valențe, un statut paradigmatic. Sedus de substanța magică a cuvântului, poetul Agatelor negre va ceda impulsului ludic de a transforma realul evenimențial în poezie, de cele mai multe ori. Acest lucru nu înseamnă că, atunci când rămâne cantonat în actualitatea imediată, devine prozaic, așa cum uneori exegeza argheziană a lăsat să se înțeleagă. Pe de altă parte, la Arghezi factorul biografic joacă un rol fundamental în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de Tudor Vianu, rezidă tocmai în forța imagistică a hiperbolei, precum și în efectul frapant pe care-l produce oximoronul. Textul arghezian curge deseori imprevizibil, fie dinspre diasirm spre blam și imprecație, fie dinspre real-expozitiv spre ficțiune, fie rămâne cantonat în evenimențial sau e alegorie pură, dal capo al fine. Cert e că finalul rămâne o surpriză de foarte multe ori. 3. Textele propuse de noi spre analiză, "Unul din argumentele cele mai obicinuite"(1880)225 și "Cum polemizează domnul Iorga"(1937
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
el, modernul și tradiționalul sunt opozabile tocmai prin natura lor complementară. Operația de reconstituire a cadrului disputei este necesară, pentru înțelegerea motivației fiecărui discurs în parte și, implicit, a actului polemic global. Astfel, avem, din start, în afara oricărei alte conjuncturi evenimențiale, două tipuri umane, aflate la o distanță considerabilă unul de celălalt, doi locutori aparținând, în primul rând mental, unor lumi situate la antipod: o lume rațională, instituționalizată, ordonabilă, dependentă de temporal și deci reglementată de principii oricând susceptibile de intervenția
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
alte povești despre un îndelung și alienant "somn al dialogului". 7.2. Strategie și artă în pamfletul polemic. Ipoteza de la care plecăm, în cercetarea polemicii antiiorghiste, este aceea că opoziția argheziană, deși se întemeiază într-un context și o conjunctură evenimențială date și vizează un adversar concret, identificabil prin nume, statut etc., nu are un caracter dialectic și demonstrativ, nesupunându-se rigorilor raționamentului ad rem. Dimpotrivă, argumentul ad hominem, precum și raționamentul prin ficțiune sunt tehnici de prim rang ale lui refutatio
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
însemn profesional multisecular, fiind conservată și funcția cultică a cîntatului multă vreme în decursul istoriei. Situația predomină în colinde. De aici nu înseamnă că trebuie supravalorizat elementul creștin propriu-zis. Fenomenele spirituale din spațiul tradiției și al anonimatului nu cunosc apariții evenimențiale, „de început” și nici rupturi catastrofice în chip de încheiere. Este mai mult decît posibil ca practicile rituale în discuție să-și fi continuat cursul religios, cu origini mult îndepărtate, fără mutații de esență în atingere cu creștinismul. Din contra
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
services? E adevărat că îl preluaseră deja cărțile poștale și că, după 1900, era cam fără rost să rivalizeze cu documentul fotografic. Avem totuși sentimentul că aceste "catastrofe" plastice de la începutul secolului, printr-o repetată și foarte clasică anticipare a evenimențialului de către figurativ, prefigurează decepțiile ecologiste de la sfârșitul lui (pictorii având mereu, cum am văzut, un avans față de scriitori și sociologi). Odinioară, munții au fost pictați înainte să fie descriși (și escaladați, în secolul al XVIII-lea, fiindcă îi descria Rousseau
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sistem deschis se poate menține la același nivel, sau poate scadea, spre deosebire de entropia unui sistem izolat care tinde să crească) 404. Despre acestă poveste mitică s-a spus că nu se construiește linear, adică urmând o înlănțuire logică de secvențe evenimențiale, "ci prin legea contaminării sau a contactului contagios"405: pentru a înțelege povestea Oanei trebuie istorisită mai întâi povestea pădurarului, iar povestea lui Lixandru și a lui Darvari poate fi descifrată doar prin prisma celor întâmplate lui Dragomir și Zamfirei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
accesat la 27 ianuarie 2016. Despre aceste structuri, Ioan Vultur în op. cit., p. 41. Comparând Pe strada Mântuleasa cu Elixirele diavolului sau Omul cu nisipul, sub aspectul complexității structurale și funcționale, autorul caracterizează aceste texte ca "bogate sub raport narativ, evenimențial, dar și simbolic, pun în evidență structuri disipative și moduri de producere a sensului mult mai complexe". 405 Lăcrămioara Berechet, op. cit., p. 126. Relaționând cu povestea copacului narativ de mai sus, copacul este complicat cu ramuri inutile (în opinia anchetatorilor
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]