881 matches
-
de copii..." (După-amiază cu actori). Scurgerea timpului, în ciuda aparentelor de moarte și descompunere, are, de fapt o natură senzuala: Că somnul soldatului/ sub pătură de campanie,/ trece vremea// Că o femeie/ cu sînii mari și umbroși,/ trece vremea" (Onomastica). Apare exaltata feminitatea, principiul germinativ ce transpare în cel gramatical, precum un liant indestructibil între ceea ce a fost și ceea ce va fi, între moarte și resurecție: "Prietenul meu îmi vorbește despre principiul/ feminin al lumilor. Susține că nu întîmplător/ în limba noastră
"Un patetic jignit" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17796_a_19121]
-
unicat în cultura românească - tradiția corală, autohtonă fiind întemeiată pe formula ansamblului mare, experiența camerală cu repertoriul și stilistica proprie, fiindu-i străină. A creat astfel un model. Iar ansamblul a atins o individualitate sonoră care a tras cele mai exaltate aprecieri din partea unor oameni străluciți: "Ascultând Madrigalul, am sentimentul perfecțiunii" spunea Stokowski, iar André Jolivet afirma că s-a simțit "transportat în lumea ideală a frumuseții și fericirii". Este o stare pe care a indus-o și celor ce am
Sărbătoriri by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17218_a_18543]
-
Stat și lucrând apoi la Editura Hyperion, ca redactor, și, în continuare, la revista Contrafort, ca redactor-șef. Gândirea sa însă nu are nimic provincial. Ne-am obișnuit cu ideea că intelectualul din Basarabia este sentimental (ca Grigore Vieru) sau exaltat (ca Leonida Lari). Ne-am mai obișnuit (de altfel, într-un mod destul de dureros) cu ideea că el se simte apropiat sufletește de Corneliu Vadim Tudor, confundând demagogia naționalist-comunistă cu patriotismul. Vitalie Ciobanu constituie din acest punct de vedere o
REZERVA DE LUCIDITATE A REPUBLICII MOLDOVA by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17315_a_18640]
-
stă sub cheie în birourile poliției politice. Iată cu siguranță unul dintre motivele pentru care rigoarea aplicației va fi încă de la început bruiată de un discurs liric și cam bombastic, destul de reținut totuși în raport cu romanțele (când lăcrămos abstracte, când metaforic exaltate) în care se transformă adesea multe dintre textele consacrate lui Eminescu. Inițiativa lui Sîrbu riscă să nu fie schițată decât ca intenție, din cauza acestei interferențe inoportune a scopurilor - cu efecte imediate dintre cele mai păcătoase, precum invitația adresată ciobanului mioritic
Eminescu și posteritatea de celuloid by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17414_a_18739]
-
clericilor spiritului, este de ordin filosofic (și mai profund încă, de ordin moral și religios). Erau epigonii tardivi ai unei filosofii de sfîrșit de veac. Discipoli amatori ai lui Hegel, imitatori întîrziați ai lui Nietzsche, schopenhauerieni dezabuzați, existențialiștii unor ătrăiriă exaltate și vane, sinucigașii ce nu s-ar fi sinucis în veci, toți acești pseudofilosofi s-au lăsat antrenați într-o aventură sîngeroasă care - dacă ar fi izbutit - i-ar fi lichidat pînă în cele din urmă fără nici o indurare. O
Un jurnal tulburător by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17934_a_19259]
-
din nou, referire geloasa la Mite ("năsoasa de Mme Kremnitz"). La 1 septembrie 1881 îi cerea înapoi corespondență. Dar în 9 septembrie 1881 se află în București și-l invită seară la ea acasă. Amorul s-a reînchegat, după textul exaltatei scrisori din 23 decembrie 1881, în care îi amintea de domnul lipsit de cavalerism (era vorba de Caragiale), care refuză să-i înapoieze scrisorile. Ciudată, într-adevăr, aceasta Veronica, trecînd usuratec de la un barbat la altul, apelînd la unul să
Scrisori de dragoste by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18005_a_19330]
-
Cristian Teodorescu Citesc mai mult din politețe cărțile de evocări. Cele mai multe sînt scrise prost: ori cu o duioșie agresivă, plumbuita de superlative, ori într-un stil solemn, plictisitor de la primele rînduri. Mai sînt și evocările exaltate - cele care fac mai mult rău decît bine memoriei persoanei dispărute, dar acestea au măcar un umor involuntar, asemănător aceluia al hagiografiilor naive. Cu asemenea temeri am deschis cartea - de fapt, un număr al revistei Apostrof - în care e evocat
Papahagi în viată by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/18079_a_19404]
-
organizarea căreia s-au distins Eminescu și Slavici. La această manifestare aniversară a luat parte și fiul părintelui, cel ce va deveni celebrul Ciprian Porumbescu, atunci elev în a șaptea liceală, care a luat vioara unui lăutar și a cîntat, exaltat, o nesfîrșită horă. În 1876 părintelui Porumbescu îi moare soția,de aceeași boală care l-a răpus și pe Ciprian. Apoi se va mărita (ce-i drept greu) și fiica sa Maria, Ciprian studia departe muzica, a compus opereta sa
Tatăl lui Ciprian Porumbescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17392_a_18717]
-
poetul i le-a adresat filosofului german, ar fi primit răspunsuri banale. Comentariul lui Livius Ciocârlie: "Heidegger se arată așa cum era de fapt. Posibil. Dar cum să răspunzi când ăntrebările ăprofundeă ce ți se pun ți se par naive sau exaltate? Recunosc ansa că observația, la care nu mă așteptam din partea pravoslavnicului I.A., da de gândit". Păcat că nu ni se spune an ce sens... Nu ne putem reține a nu oferi anca un citat, cu toate ca și până acum am
Cioran pe fată si pe verso (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17424_a_18749]
-
și cea a oamenilor, cu un caracter inspirator. Pe o cale socratica, Blaga asocia geniul cu demonia (Daimonion, 1926), socotind că dacă există demonic fără geniu, nu poate exista geniu fără demonic. Goethe atribuia geniului trăsăturile contradictorii ale umanului potentat, exaltat, inconvertibil, acel ceva "ce nu se poate istovi cu intelectul și cu rațiunea". Demonicul nu e opus divinității, căci prin forță să creatoare nu e decît o înfățișare a acesteia, capabilă a se reintegra în matcă. Distrugător, dar și creator
Ideea de geniu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17443_a_18768]
-
epocă. Primul aspect, cel confesiv, ni se înfățișează însă drept cel mai relevant. El trasează profilul unui intelectual sensibil și introspectiv, fremătînd de afecte, în două faze net diferențiate. Prima, intitulată de editori Onoarea și aparențele, surprinde stările de spirit exaltate, dinaintea căsătoriei, cealaltă, purtînd titlul Tristeți crepusculare, oglindește căsătoria și mai cu seamă perioadă de după divorț, exilul ex-sotiei, tribulațiile scriitorului rămas captiv în mediul totalitar, care n-a pregetat a-i face dificultăți, în pofida unor încercări ale acestuia de a
Cezar Petrescu, îndrăgostit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17602_a_18927]
-
de-o parte, e canonul, unul foarte umanizat. Literatura nu face parte din viață, ea este viața. Chiar dacă nu poți mânca pâinea desenată, artistic, pe o coală (e argumentul de om așezat cu care îl combate un țăran ardelean pe exaltatul Murivale), suferi după un poet cunoscut ca după un neam de-al tău: „Da cin’ ți-a murit, frate, soră, ceva?”. Literatura, așadar, e făcută s-o iei personal. Împarte indiscrețiile ei controlate cu voluptate, cultivând o anume dependență de
Poetul și moartea by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2392_a_3717]
-
de unde și eșecurile rizibile ale scriitorilor lipsiți de un har adevărat. Vorbele generalului le reproduc exact. Așa se exprimase, iar mintea mea veșnic prezenta înregistrase totul, exclamația emfatica, ochii lăcrămoși, de vîrstă, dar și de emoția cabotina tipică palavragiilor, grafomanilor exaltați care nu fac decît să mimeze existența și să refuze realul... Atunci, nu stiu ce mi-a venit și m-am băgat în mica să biografie... Am zis așa; mi-am permis să-i spun așa: că de ce, el care văzuse atîtea
Per modo di dire by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18202_a_19527]
-
care par a răscumpăra atenția redusă arătată pînă atunci operei proprii, concurată de slujirea creației altora. Înaintea "trăirismului", al cărui precursor, fie și modest, a fost, C. Beldie dă frîu liber fluxului vitalist al ființei sale predipuse la o erotică exaltată, la un sibaritism al simțirii ce se reflectă în oglinda unui intelect analitic. C. Beldie e un hedonist. Confesiunea sa senzuală, de "mare berbant", așa cum singur se recunoaște, e fără ocol, luminată de luciditatea specifică seducătorului de vocație: "Am fost
Memoriile unui hedonist by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16697_a_18022]
-
în erezie și mai cu seamă în predominarea vieții carnale, într-un materialism temperamental. Compensator, acesta din urmă accede la frenezie, la un soi de iluminare dionisiacă, ce, poate din străfunduri tracice, se conectează la o mitologie primară a terestrității exaltate. Într-un chip mai curînd superstițios decît în temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor! - cu sîngele zeiesc: " Fericirea mea -/ -i sîngele zeilor!/ Cu mîinile-n transă/ m-ating de
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
literaturi, izvorîtă tocmai din relele condiții ale marginalizării, cenzurii, sărăciei, represiunii. E o oază de intelectualitate în mijlocul pustiului generat de partea cea mai tristă a erei totalitare, cînd scriitorul era silit a se retrage în sine, într-o subiectivitate adesea exaltată, flamboaiantă, pentru a rezista la presiunea realului ostil. Desigur că, dacă aceste pagini ar fi fost publicate în anii elaborării lor, s-ar fi văzut aspru criticate sau "înfierate", cum se spunea în epocă, pentru evazionism, estetism, elitism, cosmopolitism etc.
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
distribuția lor mai mult sau mai puțin spontană în cazul acestei lucrări, s-ar putea scrie studii întregi. În afara jocului de lumină, singurul element care îi construiește portretului un oarecare profil psihologic sînt privirile sau, mai exact spus, plastica ușor exaltată a ochilor. însă și acest element rezumă întreaga viață interioară la o stare de uimire blîndă, care nu tulbură și nici nu distorsionează. În partea inferioară a imaginii, în regiunea gîtului și a umerilor, compoziția este susținută plastic printr-o
Portretul: artă, filosofie și morală by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15805_a_17130]
-
și prin contextualizarea sa de ordin social, politic, moral. Și oare secolul XX, colector al unor orori fără seamăn, nu alcătuiește un fundal de mare efect scenic al Răului ascendent? Dan Damaschin se vrea martorul unui atare timp al Răului exaltat, paroxistic, pe care-l caligrafiază cu un tragic fior încercînd a-i capta esența din capul locului, chiar prin titlurile poemelor, granule ale sumbreții fără scăpare: Elogiul zădărniciei, Les puissances des ténèbres, Starea de plîns, Apoteoza Răului, Pustiitorul, Agonie, Atotsfîrșitul
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
multă tărie ea însăși. Lucru vădit auzit în toate, în știință, arte, cultură. În secolul XX, această țară atât de mândră și cu un trecut războinic și revoluționar atât de patetic, nu putu să facă față confruntărilor militare. În 1939, exaltați cum sunt, polonezii atacau călare blindatele germane, ca pe vremea lui Pan Tadeusz. Ei sfârșiră zdrobiți. Cu viclenia lor scită, îi ocupară și rușii, după masacrul odios al ofițerimii poloneze de la Katin. Știu din copilărie cum arată niște soldați polonezi
Varșovia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15954_a_17279]
-
soft, o replică civilizată și burgheză la "adevăratul eroism", cel tare. Totuși, un eroism - al scriiturii și al personajului, deopotrivă. Eroism de tip romanțios, în cazul lui Breban - și doar romantic (personajul este un fel de titan, iar scriitura, ușor exaltată) în celelalte cazuri. Efectul imediat și imediat vizibil al acestei forme moi de eroism este misoginismul - cvasiscandalos în scrierile lui Breban și oarecum întîmplător, de plan secund, în rest. Dacă eroismul tare se manifestă strict în relația cu oponentul (regimul
Biciul lui Nietzsche pe femeia lui Breban by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15678_a_17003]
-
universul în noi [...]"" (p. 108). "Ce trib de zei" exclamă Aura Christi și înghesuie pe fiecare pagină cuvinte mari care afundă și mai mult eseul în obscuritate: "absolut", "limanurile supraomului", "miraculos", "olimp", "tectonica" primordială a ființei", "infinit", "idealitate" etc. Patetică, exaltată, orbită de atâta admirație și cu gândul la deviza Țvetaevei: Scrieți, scrieți, scrieți cât mai mult!", Aura Christi formulează și reformulează fraze infinite care nu pot sfârși decât în redundanță. Textul plutește deasupra semnificațiilor, eseurile eterogene nu ajung nicăieri sau
Jurnal de portrete by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15761_a_17086]
-
printre victimele căruia s-a aflat și cunoscutul critic literar Alex. Ștefănescu, dar și cîțiva sculptori aflați într-o gravă criză de identitate (și chiar de existență), cum ar fi Marcel Guguianu, Vasile Aciobăniței sau nonagenarul Constantin Antonovici, pe jumătate exaltat, pe jumătate amnezic. Aceste obiecte, care ar fi trebuit să declanșeze de la început reacțiile Poliției și ale Procuraturii pentru că, fiind semnate Brâncuși, includ, prin însuși faptul, o intenție infracțională, sînt ușor de identificat ca falsuri cu instrumentele celei mai elementare
Anomaliile anului Brâncuși by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16194_a_17519]
-
un elogiu franciscan, care include, în cutele sale caligrafice, factorul compasional. E un elogiu în care iubirea e răscumpărată prin mila față de aspectele "dezmoștenite", încifrate în barochismul răscumpărător, la rîndul său, în plan formal. O iubire aprofundată strălucește prin jerbele exaltatelor enumerări: "Laudă ție, obsesie blondă a morții. Laudă florilor înalte/ ale fînețelor, dar și celor mici: lipsite doar în aparență/ de prestigiu și care se numără, în felul lor,/ printre lucrurile mai greu de împlinit ale acestei lumi./ Laudă puținelor
Un univers erotizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16205_a_17530]
-
și bine pe șolticul domn Amedeu... Orchestra își face acordajul, sala - în rumoare - e plină. E un program de zile mari: Chopin, cu o japoneză la pian. Intru și, pe pasajul din mijloc, vine spre mine colegul O. Patetic și exaltat, comme d'habitude. Te felicit!... începe el sonor, ca să fie auzit. (M-aș mira să mă felicite, în public, pentru vreo expoziție, pentru vreo proză, ceva.) Te felicit!... repetă teatral... pentru mormîntul de la Eternitatea... e foarte frumos. Mulțumesc, zic eu
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]
-
lui Felix Ziem (1821-1911) "Peisaj venețian". Cîtă splendoare! Grandioasele clădiri din San Marco, în lumină vesperală, de candelă, îmbrățișate seniorial de cerul și apa Lagunei. Sînt doar cîteva luni de cînd, în același repetat crepuscul, mă descălțam și mă întindeam, exaltat, pe lespedea stenic-primordială a Pieței.
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]