320 matches
-
și cei din categoria medie și, În sfârșit, În Întreaga societate, a permis companiei Nippon Roche să iasă din marasmul În care se găsea. În 2002, programul SST a obținut premiul decernat anual de Knowledge Management Society of Japan pentru exemplaritatea sa! Îngrijire și sănătate umană Eisai Mobilizarea resurselor ce depășesc limitele grupului, Într-un bia ce reunește bolnavii și mediile lor În slujba proiectului global de Îmbunătățire a Îngrijirii și sănătății umane. „We are Ladies and Gentlemen serving other Ladies
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
suspendate, piramide, sfincși, temple uriașe. Îi ajunge nemurirea poeziei. Am putea întreba: atâta sânge vărsat pentru 70 frumusețea unui poem? Răspunsul eroilor este acela că da. În gloria postumă se cuprinde și dăinuie atât esența unică a individului, cât și exemplaritatea lui omenească, treapta pe care urcă un om pentru a dovedi că pasul acesta în sus îi este omenirii cu putință. Încrederea în faima și în slava de dincolo de moarte, în faptul că ființa omenească se poate lăsa moștenire pe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
un fapt deosebit de Îmbucurător astăzi când, după o lungă tăcere vinovată urmată de o prezentare trunchiată tipic comunistă, a fost redată culturii și științei naționale personalitatea celui mai mare savant pe care l-a zămislit acest popor, Nicolae C. Paulescu. Exemplaritatea vieții sale, trăită În duhul credinței și al științei, cât și monumentalitatea operei sale, neegalată În istoria științei românești, sunt redate astăzi În toată splendoarea lor. Acest fapt, de notorietate astăzi, face și mai culpabilă tăcerea lumii academice În care
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
pot fi recunoscuți de profani” 1. E unul dintre cele mai sugestive pasaje din Întreaga proză fantastică, pentru că reunește câteva dintre premisele și tehnicile majore ale elaborării ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În profan (până la contopire) și aluzivul dans dialectic al hierofaniilor pe care le Întâmpină sau le pregătesc personajele care o populează. Privită cu ingenuitate (câteodată intolerabilă pentru un examen serios), puntea plurală dintre opera științifică și literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
circulare a unui imaginar al genialității. E o ilustrare de serie mare, în care nu autorii contează, ci vehicularea unor reprezentări specifice în interiorul unui discurs care își impune propriile constante: apariția simptomatologiei geniale la vârstă fragedă, dezvoltarea unei practici a exemplarității etc. Sunt genuri ale geniului infantil: Aceste povestiri erau parte a emergenței unei literaturi pentru copii în cadrul căreia au fost publicate alfabetarele în anii 1820, și care și-a luat avântul în anii 1850, odată cu cărțile pentru copii ale Doamnei
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
nostru. De altfel, plecând de la analiza pe care o face pe cultura franceză, putem să proiectăm aplicații asupra "genurilor" caracteristice ale genialității care au fost receptate la noi. Într-o asemenea cercetare ar putea să intre, de pildă, discursul despre exemplaritatea personalităților istorice, difuzat pe canale multiple în spațiul public (manuale, presă, cărți de vulgarizare, literatură patriotică de serie mare); sau figura "Geniului României", construită la intersecția mai multor genuri ale retoricii parlamentare și ale producției revoluționare de discursuri (programe, proclamații
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
geniului pentru că nu există un discurs "literar" al geniului. Universul literaturii e mai puțin un spațiu de producție a unui discurs despre geniu, cât unul de receptivitate, capabil să absoarbă toate celelalte "sintaxe" ale genialității, din domeniul medical, din domeniul exemplarității istorice sau din cel al psihologiei infantile. Nu întâmplător, partea a patra a cărții, care descrie coordonatele imaginarului feminin al genialității, se sprijină integral pe o ilustrare romanescă, mai precis pe analiza a două texte, romanul Corinne al Doamnei de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
spune cum reușesc ideile despre geniu să mobilizeze creația de literatură. Pentru că foarte multe sunt simple valori de tranzit din perspectiva domeniului literar, clișee despre geniu care răspund nevoilor diverse ale societății românești: dezvoltarea unei educații bazate pe strategii ale exemplarității, alimentarea cu imagini a unui discurs naționalist sau justificarea unei abordări specifice a normelor lingvistice. Cum se poate caracteriza o situație literară? Cum se pot fixa discursurile despre geniu în domeniul literaturii? Cred că nu putem răspunde la această problemă
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
sursa de poezie mare e nesecată și la îndemână. Undeva, se întreabă de ce episoadele și eroii Revoluției de la 1848 nu au fost transformate în "drame", ca să dea ocazia unei duble răsfrângeri - a realității în ficțiune ideală și a ficțiunii, prin exemplaritate, în realitate. "De ce, domnii mei, nu s-a putut conserva, după evenimentele de la 1848, drama întreagă?"105. Din această perspectivă nu există fapte nedemne de poezie. Tot ce se întâmplă devine poezie în măsura în care poate fi re-figurat. Orice om capabil de
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Și înaintea metaforei. Era de fapt un procedeu folosit frecvent, chiar și în epoca lui Heliade Rădulescu. Reminiscență a unei culturi clasice care instrumentaliza ușor biografiile marilor oameni, transformându-le în modele educative, antonomaza opera ca un vast nomenclator de exemplarități: reunind figuri din mitologie, arte, politică, istorie, ea proiecta un tablou infinit ramificat de conduite disponibile. Astăzi utilizarea procedeului nu mai are aceeași răspândire, dar acolo unde societatea acceptă să recunoască valoarea exemplarității vom găsi și antonomaze. De aceea ne
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
antonomaza opera ca un vast nomenclator de exemplarități: reunind figuri din mitologie, arte, politică, istorie, ea proiecta un tablou infinit ramificat de conduite disponibile. Astăzi utilizarea procedeului nu mai are aceeași răspândire, dar acolo unde societatea acceptă să recunoască valoarea exemplarității vom găsi și antonomaze. De aceea ne vine în continuare foarte ușor să transformăm numele propriu al unor sportivi de performanță și să spunem "un Hagi" sau "un Năstase"... Aceasta va fi soluția lui Heliade Rădulescu. Ca să asigure impactul mimetic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
domeniul vieții organice în domeniul creativității literare, individul funcționează ca un germene al generațiilor următoare, furnizează baza de dezvoltare și de expansiune a producției literare - și asta indiferent de dotarea lui, de talentul sau de semnificația socială a scrierilor lui. Exemplaritatea e dată, ca să zic așa, "din oficiu". Trebuie să înțelegem avantajul pe care îl oferea o asemenea confuzie între "genul literar" și generația biologică. În perspectiva creată astfel, toți scriitorii, oricât de umili ori insignifianți, pot deveni modele, se pot
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
ni se pun sub ochi pentru că în ele s-a configurat o singularitate, pentru că ele îl conțin pe Popovici-Bănățeanul. Chemarea lui se ascunde în operă, oricât ar fi aceasta de indiferentă estetic. E locul în care se instalează o nouă exemplaritate, abstractă, dificilă și periculoasă în același timp, care avea să culmineze în maniera eminesciană, cea care conduce proprietățile unui text direct spre societate, ca să transforme un joc al limbii în patos al existenței. În acest sens, Dimitrie R. Rosetti, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Impressions Nouvelles, Paris, 2015). Chiar dacă bogăția "genurilor" biografice ilustrată aici depășește posibilitățile și necesitățile unei culturi emergente, cazurile de reconstrucție literară a vieții pe care le discută Gefen pun în evidență mizele complexe ale acestui act discursiv - care implică etica, exemplaritatea socială, dar și raportul identității cu formele estetice. Pentru o trecere în revistă a genului biografic în cultura română, rămâne de neocolit volumul de studii al lui Mircea Anghelescu, Literatură și biografie, Universal Dalsi, București, 2005 și mai recent, articolul
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
primit facilități speciale, bani și imobile care au putut fi exploatate economic, fără a se impune un minim rezonabil de condiții. Apariția mulțimii de partide politice a reprezentat, cu siguranță, prima formă de jefuire legală a resurselor publice, deschizând o exemplaritate negativă. Strategia guvernării miza, corect, pe faptul că numărul mare de partide va fi curățat prin eșecul politic predictibil. Ceea ce nu s-a luat în considerare era, pe lângă costul economic plătit de colectivitate pentru un asemenea gest demonstrativ, costul psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
caz tipic. Sociologia românească dintre cele două războaie, reprezentativă în mod special fiind Școala sociologică de la București, a dezvoltat o paradigmă distinctă, centrată pe programul reformei sociale, substanțial diferită de sociologia occidentală. Cadrul de referință al sociologiei acestor societăți era exemplaritatea societății occidentale. În raport cu acesta, sunt identificate „rămânerile în urmă”, „decalajele”, situațiile de „subdezvoltare” care trebuie lichidate. Nu este întâmplătoare centrarea analizei Școlii sociologice de la București pe sat, zona cea mai „rămasă în urmă” a societății românești. Adoptând un program de
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
APF, 1990, 2; Ion Ianoși, Un domn transilvănean, APF, 1990, 2; Ovidiu Pecican, Samuraiul, TR, 1991, 12; Ștefan Borbély, Mircea Zaciu, F, 1993, 3; Irina Petraș, Mircea Zaciu, ST, 1993, 8-9; Al. Cistelecan, Etica judecății, ST, 1993, 8-9; Octavian Soviany, Exemplaritatea „supraviețuirii”, CNT, 1993, 49; Grigurcu, Peisaj, I, 107-124; Ierunca, Subiect, 213-218; Cu „Jurnalul” pe masă, F, 1994, 1 (semnează Ioan Moldovan, Florin Ardelean, Traian Ștef, Viorel Horj, Miron Beteg, Tiberiu Ciorba); Dan C. Mihăilescu, Organismul literar: Mircea Zaciu și drenul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
Însă, tragicul nu este numai suferință. El este În mod paradoxal, În raport cu mântuirea, și un act de catharsis. Este o purificare, prin reîntoarcerea la starea originară de nevinovăție. Deși vinovat, cel mântuit devine erou. El capătă un nou statut de exemplaritate În raport cu semenii săi, pentru că a Înfruntat destinul. Psihologia Morală caută să Înțeleagă și să ajute persoana aflată În suferință. Salvarea nu este numai o reparație morală, ci și un act psihoterapeutic. A fi alături de cel În suferință semnifică nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
superior, impunându-se, În felul acesta, ca diferit În raport cu ceilalți și dorind să-i domine și să-i conducă. Acesta este un principiu al Psihologiei Morale care arată existența unei pulsiuni libidinale, cantonată ca potențialitate la nivelul Supra-Eului. 4. Principiul exemplarității Este un principiu care se cuplează complementar cu principiul autorității. În virtutea acestui principiu, fiecare individ dorește să fie un exemplu, un model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
4. Principiul exemplarității Este un principiu care se cuplează complementar cu principiul autorității. În virtutea acestui principiu, fiecare individ dorește să fie un exemplu, un model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o accentuare sau, mai exact, o obiectivare a principiului identității, dar spre deosebire de acesta, care urmărește realizarea de sine, starea de „a-fi-tu-Însuți”, principiul exemplarității urmărește În mod foarte precis realizarea stării de „a-fi-tu-un-exemplu-unic-pentru-ceilalți”. Se poate observa, În cazul acesta, și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
model pentru ceilalți indivizi, diferențiindu-se, făcându-se remarcat, admirat, imitat și urmat de către ceilalți. Principiul exemplarității este o accentuare sau, mai exact, o obiectivare a principiului identității, dar spre deosebire de acesta, care urmărește realizarea de sine, starea de „a-fi-tu-Însuți”, principiul exemplarității urmărește În mod foarte precis realizarea stării de „a-fi-tu-un-exemplu-unic-pentru-ceilalți”. Se poate observa, În cazul acesta, și o anumită tendință, destul de marcată de altfel, de demonstrativitate, de histrionism și egocentrism. 5. Principiul autocontrolului Acesta reprezintă actul de cenzură morală pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
legat de nevoia de autoafirmare exterioară a unei persoane În comparație cu celelalte. Dorința de a depăși, de a se situa În față este o variantă a dominației, a demonstrativității și a histrionismului, apropiindu-se prin aceasta de principiile dominanței și al exemplarității. 9. Principiul reprimării stimulative Acesta este un principiu În conformitate cu care individul caută, cu o rigurozitate exagerată, de a face numai ceea ce trebuie, de a face numai ceea ce Îi este permis, de a face numai atunci când trebuie și, mai ales, de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ca să fie unică, să se afirme, să iasă În evidență, să se pună În valoare, distingându-se de celelalte persoane. Din acest punct de vedere, principiul unicității pare a se apropia de principiul autorității și al dominanței, precum și de principiul exemplarității. Trebuie menționat Însă faptul că prin „unicitate” acceptăm că manifestările din sfera umanului sunt unice și irepetabile. Ele pot fi previzibile sau imprevizibile, dar, chiar În cazul În care se vor repeta, ele nu vor fi niciodată absolut identice cu
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
ce este și de ce este personajul care ilustrează persoana reală atât de Încărcat de subiectivitate? Nota de subiectivitate a personajului ține de sfera emoțional-afectivă a persoanei pe care o reprezintă, de egoismul acesteia, de tendința de conservare și afirmare, de exemplaritate și depășire. Prin personaj, persoana se „conservă”, este „compensată”, apărând așa cum dorește, cum aspiră, cum ar vrea să fie. În sensul acesta, personajul, care este analogonul persoanei, Îndeplinește un rol psiho-moral, compensator. Este absolut clar că, În toate situațiile, aspectele
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
resimte ca pe niște constrângeri. Autodepășirea ca și ieșirea din lume se realizează În forme diferite, factorul esențial de realizare, În toate situațiile, fiind libertatea. Aceste forme sunt următoarele: aventura, ieșirea din anonimat prin depășirea banalului, afirmarea de sine ca exemplaritate, eroismul acțiunilor proprii și sacrificiul de sine, etc. Putem considera depășirea de sine ca pe o ieșire din condiția existențială dată, ca o nevoie de schimbare, de trecere Într-un alt registru existențial. În acest caz, depășirea de sine poate
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]