155 matches
-
a hermeneutului post-heideggerian în vârstă de 35 de ani, drept care vom spicui termenii de structurare a unui singur capitol: V. Aspro Stil Nuovo: Poetica obiectelor. Poezia epică. Action Poetry. Între tragic și hilarotragedie. Între noia (plictis) și paranoia. Poezia tehnologică. Experimentalismul poetic ș.a.m.d. Urmează la fel de celebra carte Palimpseste (1979, reeditată în 2007) și eseul dedicat picturii lui "Lorrain" (1983). Ultima carte antumă este "Cercul lui Hermes" (1998). Dintre cărțile traduse de C. M. I. amintim doar "Opera aperta" (1969) a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
ca aceea amintită mai sus. Arta stradală (cu mesaj intenționat șocant - ponei roz cu zvastică, pădurice de falusuri, cheie/falus pentru peșteră/vagin etc. - iconoclasm poate interesant pentru România actuală) nu impresionează pe nimeni în America care a trecut prin experimentalismul ăsta acum vreo 40 de ani... De fapt, street art este un overstatement ce descrie chiar măgulitor o artă cel mult naivă, cu numai o treaptă peste nivelul grafitti. Vâlva creată în România în jurul controversatei expoziții, reținând atenția mass-media câteva
Ce facem cu Eminescu? by Adrian George SAHLEAN () [Corola-journal/Journalistic/6932_a_8257]
-
Poezia devine, după 1990, religia unei secte din ce în ce mai restrânse. Apar volume însemnate ale unor poeți șaizeciști, șaptezeciști sau optzeciști, dar noua poezie, scrisă de cei mai tineri, nu mai are publicul anilor 1960-1970. O vlăguiesc (și uneori chiar o compromit) experimentalismul de laborator, textualismul, exhibiționismul sexual. Centralitatea poetică a canonului estetic din perioada comunistă nu mai poate fi imaginată pentru noua literatură, cea care se scrie după 1990. E sigur că un poet nu mai poate deveni mare scriitor, cu succes
Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8755_a_10080]
-
Cosmin Ciotloș Octavian Soviany, Cinci decenii de experimentalism. Volumul I. Lirica ultimelor decenii de comunism (272 pag.) Volumul II. Lirica epocii postcomuniste (220 pag.) București, Casa de pariuri literare, 2011 Într-un scurt serial publicat pe blogul personal, Octavian Soviany ține să preîntâmpine câteva posibile obiecții legate de
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
Lirica epocii postcomuniste (220 pag.) București, Casa de pariuri literare, 2011 Într-un scurt serial publicat pe blogul personal, Octavian Soviany ține să preîntâmpine câteva posibile obiecții legate de cele mai recente două volume ale sale intitulate Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie românească actuală (pe care le-a recenzat în numărul precedent al revistei noastre Iulia Iarca). În principiu, atitudinea nu mi se pare la locul ei. Cred totuși că despre cărțile lor autorii ar trebui să păstreze tăcerea
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
instanță morală.) Pe de altă parte avem doi autori. Marin Mincu și Octavian Soviany. Întrebarea, singura întrebare, este cât datorează cel de-al doilea, sub raport teoretic, celui dintâi. Fără alte comentarii: nu prea mult și nu substanțial. De fapt, experimentalismul, așa cum îl gândește aici Octavian Soviany, este un concept care-i aparține aproape integral. Făcând abstracție de cele câteva gesturi de strictă curtenie filologică (de pildă acela de a dedica volumele memoriei lui Marin Mincu sau acela de a indica
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
filologică (de pildă acela de a dedica volumele memoriei lui Marin Mincu sau acela de a indica, poate mai frecvent decât ar fi fost necesar, intuițiile acestuia), nici măcar nu se poate vorbi despre o afinitate metodologică reală. Cinci decenii de experimentalism este, deci, o carte de discutat în sine. Proiectul e, categoric, ambițios, alăturându-se, chiar dacă uneori în răspăr cu acestea, altor panorame, mai concise sau mai cuprinzătoare. E vorba, ca să dau câteva exemple, de acelea semnate de Nicolae Manolescu (firește
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
Mazilescu. Surprizele sunt, și ele, la fel de puține. Dacă nu considerăm o surpriză faptul că un întreg volum, al doilea, e dedicat literaturii postcomuniste.) Multe lucruri ar fi de spus, deci, despre această carte. Mă voi mărgini la două. Întâi. Postulat: experimentalismul e „stilul culturii actuale” (p. 11). Formularea îi aparține lui Marin Mincu. Și e, s-o recunoaștem, mai degrabă imprecisă. Cu instinct de poet, Soviany îi simte, însă, valența expresivă, și construiește, spre a defini acest „stil”, un întreg model
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
cvasi) și pe patru estetice (extazul schimbării, hipermodernitatea; poetica jocului; de la simbol la semn, textul; literatura cu riscuri, cvasiliteratura). E evident, pentru orice cititor de bună credință, că între definiția infinit de generoasă (dar memorabilă) dată de Mincu conceptului de experimentalism și eșafodajul extrem de documentat la care recurge Soviany (cu extrase din Baudrillard, Heidegger, Vattimo, Walter Benjamin, Foucault, Baumann, Lyotard, Julia Kristeva, Roland Barthes, Giampiero Comolli etc.) distanța e uriașă. Cum spuneam, nici vorbă de afinitate metodologică. Altceva mi se pare
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
observa și dintr-un detaliu stilistic. Dintre cele opt categorii, doar puține au apucat să se decanteze. Să atingă, ca formulă, un maximum de precizie. Restul sună descriptiv, excesiv sau perifrastic.) Nu e un secret pentru nimeni că, definind așa experimentalismul, Octavian Soviany încearcă să atace pe flancuri postmodernismul. (Care, astăzi, și-a pierdut, în presa culturală de la noi, strălucirea de acum un deceniu.) Numai că, reproșându-i corect acestuia din urmă multitudinea de fațete, Soviany forjează, la rândul lui, un
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
fațete, Soviany forjează, la rândul lui, un colaj conceptual la fel de mobil. Ce le deosebește structural? Dacă, desigur, le deosebește ceva. Răspunsul ar putea veni pe loc. Angajarea existențială în scris. Este ceea ce, în ceva mai multe cuvinte explica Marin Mincu: „experimentalismul aprofundează experienț a artistică în sine ca act de investigare angajată și dramatică a resorturilor intime ale procesului de creație, văzut ca un dat esențial și nu ca ceva exterior” (p. 11). Frumos spus, greu de pus în aplicare. Ajung
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
care o anunțam. Căci, oricâtă pasiune teoretică ar dovedi Mincu și oricâtă robustețe argumentativă ar investi Soviany, o astfel de caracteristică duce, inevitabil, la scurtcircuit. Descrierea de mai sus pune apăsat accentul pe factorul individual. Intim chiar. Inefabil. Soft. Or, experimentalismul se vrea a fi un concept acoperitor. Mai larg, cum arătam, decât postmodernismul. Hard. Incompatibilitatea e clară. Și, cu toate că Soviany încearcă să o rezolve sagace (plusând, în toate cele opt categorii, în direcția umanului, deci îmblânzind pe cât se poate rigorismul
Două observații by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4912_a_6237]
-
cam obosit și formulele "autobiografismului" agresiv, a intrat în uitare confesiunea în care scriitorul își punea la bătaie cea mai firavă amintire din copilărie și cea mai excitantă (crede el!) experiență erotică. Lumea nu se mai dă în vânt după experimentalismele paranoice în urma cărora constați un singur lucru: cât de deștept e scriitorul și cât de prost ești tu, cititorul. Ca unul care, în calitatea de co-autor al unui roman radical-experimentalist, Femeia în roșu, mi-am adus partea de contribuție la
Cine va scrie marele roman românesc? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7612_a_8937]
-
o cruce, ca pe o încercare a divinității, iar visul și ficțiunea (pe care acum o scrie, nemaiavând nici un ascultător) îl ajută să supraviețuiască mizeriei existențiale și morale din jur. Prin romanul Antoniu și Kawabata Iolanda Malamen se îndepărtează de experimentalismul prozelor sale poematice, construite pe principii muzicale sau plecând de la pictură. Mișcarea epică se dovedește totuși sumară, descrierea și realizarea de tablouri, unele de o mare expresivitate picturală, precum și calitatea artistică a scriiturii rămânând punctul forte al autoarei. Caracterizarea formulei
"Poezia" ghetoului by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/9202_a_10527]
-
intertextualizări și bucle autoreferențiale, cu atât ea spune mai puțin. Exemplul unei post-"optzeciste" locvace, precum Simona Popescu este elocvent. La antipod - și dintr-un unghi mai apropiat de cel antropo-centrist al lui Alexandru Mușina -, O. Nimigean face aici nu experimentalism de laborator livresc (halat alb, mănuși chirurgicale, ser fiziologic, lamele de microscop, microclimat aseptic), ci experiențe pe care, chiar și într-o epocă a inocenței pierdute, le putem numi revelatoare. Din păcate pentru autor, măștile lui poetice, alternate prin prestidigitații
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
Muzici și faze, are unele defecte de amănunt, dar în ciuda lor rămîne cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească pe care am citit-o eu de zece ani încoace. O astfel de carte umilește întregul experimentalism pretențios al anilor '80 ca și oralitatea, de multe ori vulgară, a ultimului deceniu. Să fie primul exemplu, la noi, de carte aparținînd acelei literaturi "post-ironice" de care vorbește Pynchon? Să lăsăm întrebarea deschisă... ~ți mulțumesc în numele cititorilor noștri pentru
Mircea Cărtărescu - Oamenii civilizați, oamenii necivilizați by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15591_a_16916]
-
vedere, un fapt meritoriu că I. Simuț, spre deosebire de Ștefănescu, Negrici, Lefter, e atent cu datele estetice și istorice ale operei originale a lui D. țepeneag. Și este cu atât mai remarcabil, cu cât Simuț rămâne reticent cu (neo)avangarda și experimentalismul. Înțelegerea lui țepeneag să aibă drept explicație faptul că nu este prea critic, ci mai comprehensiv, tolerant, cu riscul de a fi și oscilant? Poate fi așa, dar mai poate exista și o altă explicație, pentru că, iată, se arată critic
Canonul estetic: listă, curent, generație?... by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7882_a_9207]
-
Dósa, despre o conștiință literară exemplară. Al doilea poet abia ieșit de sub tipar, Matei Hutopila (n. 1987), își publică versurile sub titlul, voit impronunțabil, copci. De altfel, toată cartea pare să sufere de această boală logopedică autoindusă. După ani de experimentalism și de (cum i s-a spus) mizerabilism, Hutopila întoarce poezia la limbaj. La stil. La formă. Nu în sensul c-ar fi un estet. Nici gând. Dizarmonia se arată a fi singura lui preocupare constantă: „muiam ciucălău-n motorină s-
Patru debuturi by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5074_a_6399]
-
lui 1953. Pentru a nu deranja, ca să zicem așa, reforma ortografică, noi propunem o discutare specială, separată, a scrierii poeziei. Observăm că în ultimul timp poezia și-a creat, deja, "alfabetul" ei, așezarea ei în vers, accentele ei etc. Acest experimentalism contemporan este, întrucâtva, ecoul tendinței din epoca lui Eminescu de a se separa scrisul poeziei de celelalte scrisuri. În rest, acum sau mai târziu - dar cât de târziu? - dar cu prețul a cât dispreț din partea nepoților noștri? - restituendum necesse est
Forme cu aprostrof în poezia eminesciană by N. Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/15398_a_16723]
-
tip expresionist, pentru care "autodefinirea estetă, livrescă și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a apelor. De "partea cealaltă", în afară de incriminații "Mircea Cărtărescu et compania", Fețele poeziei, p. 170, (considerat
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
sunt de acord cu autorul când vorbește mai degrabă de o „îndrăzneală estetică" decât de un curaj politic al optzeciștilor în revitalizarea realului minor și banal (stau însă diferit lucrurile la șaizeciști?), iar în ceea ce privește „amânarea momentului firesc al închiderii capitolului experimentalismului optzecist", cred că promovarea lui agresivă postdecembristă de care se sperie criticul s-a produs chiar pe fondul istoricizării lui. Fără să o știe probabil, tabloul prozei românești sub comunism pe care ni-l înfățișează criticul stârnește mai degrabă compasiune
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
atmosfera tulbure, depresivă, plină de ratați, nefericiți ori învinși ai unei istorii nedrepte. Recitirea cărții evidențiază similitudini - în zona grotescului și a mizerabilismului - cu brava lume în care ne e dat să trăim. Deși numele lui Joyce e legat de experimentalism, de explorarea tehnicilor monologului interior și ale fluxului conștiinței, Oamenii din Dublin e o scriere care nu depășește cu mult granițele realismului victorian. Punerea accentului pe analiza psihologică și poeticitate indică, totuși, existența intențiilor reformatoare. Finalul cărții - respectiv al ultimei
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
mereu către stări, evocă, să zicem, pictura metafizică: " dacă vei întâlni un pian alb/ cu numele Petroff/ în mijlocul deșertului/ va trebui să clădești un acoperiș/ deasupra capului / sau măcar așteptarea/ acel ciudat corolar al pierderii." Există și un fel de experimentalism formal la un moment dat. Poemul Rayuela este, după indicația autorului însuși, un șotron al lecturii, Cuvântul indică faptul că versurile pot fi citite fie ca 27 de poeme de sine stătătoare, fie ca un alt lung poem ce poate
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
prin intervenții arbitrare și mutilante, alteori prin dialectica intrinsecă a fenomenului însuși. Dacă realismul socialist al deceniilor cinci-șase a însemnat o evidentă prăbușire, dacă spiritualismul deceniilor șapte-opt a reprezentat o resurecție a coeziunii morale și o stabilizare a pulsului interior, experimentalismul deceniilor opt-nouă este, în mod cert, mesagerul și însoțitorul unei libertăți de multe ori cu aparențe anarhice. Așadar, generațiile se schimbă, indivizii înșiși privesc lumea diferit în funcție de cauze cuantificabile sau din rațiuni imponderabile, pictura îmbracă și ea forme diverse și
Mișcările unei generații (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15661_a_16986]
-
datorită structurii temperamentale, dizidența fățișă, rezistența sa la canoanele politice este una de tip literar-autonom. Cărțile rezistente artistic ale târgovișteanului trebuie discutate, așadar, pe de o parte, în direcția respingerii servilismului politic și, pe de altă parte, în cea a experimentalismului estetic. Autorul poate sta alături de nume cunoscute din literatura universală. În 1924, R. Queneau a aderat la ideile suprarealiștilor, dar, despărțindu-se de acestea prin respingerea factorului irațional, se delimitează în mod clar de mișcarea lui André Breton și, înainte de
Strategii literare by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/9703_a_11028]