96 matches
-
dizgrațiat care gustă ceea ce Rimbaud numea "voluptățile damnațiunii, cu specificarea că damnațiunea nu e, în poezie, o stare pură, o negație absolută, ci un amestec de satanism și idealitate, de neagră satisfacție și căință, de dureroasă provocare și de așteptare expiatoare. Credința bardului nostru e una crepusculară, încercată de îndoială, impregnată de anxietate. Revelația și nonrevelația își dispută întîietatea, însă nici una nu are puterea trebuitoare pentru a o suprima pe cealaltă. Stigmatizate de senzația autorului de-a fi zăvorît de viu
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
ca marinarul flămînd de-un țărm" (Psalm). în final, "simplificat între atîtea/ muchii și linii frînte" (Spital), spiritul accede la o viziune mai convenabilă, cea de atelier cosmic în care organicul e transferat în anorganic, în care concretul face saltul expiator în abstract. Micile interstiții dintre cele două stări categoriale îngăduie poeziei a-și strecura fecunda aproximație nu fără o nuanță sanctificatoare: "Oră a scrîșnetului, - se taie/ spațiu din jurul meu. Sclipesc/ orbitoare lamele, hîrșîie/ triunghiuri de gheață, fierăstraiele. Nici nu mai
De la "cumințenie" la necumințenie și înapoi by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12489_a_13814]
-
asemenea lumini se poate ivi acel spațiu privilegiat între toate în care se unifică eternitatea și vremelnicia, transcendența și imanența, absolutul și contingentul. Individualitatea fragilă, inconsistentă se poate degreva astfel de sine, topindu-se în mișcarea ascensională a năzuinței sale expiatoare. Transpus într-un mit al nupțiilor solare, al regenerării din cenușa pierzaniilor, poetul se rostește înaripat, hölderlinian: "Împrejurul a toate e o urzeală / De lacrimă îngropată, acest discurs / Floral, în visul celui defunct: tînăr mire. / Și rîde scuturînd pădurea inima
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
că o redempțiune misiunea lui de inspector general al monumentelor istorice. Căci, dincolo de pasiuni sau mofturi vestigiile sînt menite să dăinuie. Există realmente o salvare de la tribulațiile credințelor și ale îndemnurilor pasagere ale acțiunii umane? Pentru autorul Vasului etrusc forță expiatoare a mărturiilor în piatră e de natură paideică. Și, într-adevăr, cum spunea cineva, el va avea mîndria că, la capătul unei vieți să poată cu dreptate afirmă că a scăpat de tîrnăcopul nepricepuților nenumărate vestigii române și gotice de pe
O condamnare a vanității by Mircea Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13778_a_15103]
-
de/ struguri și frunze" (cel ce fuge). Un instinct al modestiei, așadar de la antipodul ipostazei egolatre proprii creatorului care sfidează alcătuirea universală, o îndreaptă spre "lucrurile mici" în care se răsfrînge splendoarea obiectivă a lumii. Lucrurile mici" au un rol expiator, întrucît ne pun în contact cu totalitatea, dizolvînd grandoarea secundă, artificioasă a subiectului ce-și compensează inadecvarea prin retorica damnării. "Nivelarea" funcționează precum o antidamnare. Constanța Buzea evocă un existențial redus la domesticitate, cu un calm pictural care nu ignoră
Relația între mic și mare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9747_a_11072]
-
calea artificiului. Artificiul, acea suspendare totală a familiarului spre a obține fiorul dens al necunoscutului, constituie ținta estetică, incantația creatoare ce întronează așa-numita irealitate senzorială. Alcătuite din elemente oferite de simțuri, figurile de stil conțin o mutație prin incompatibilitatea expiatoare a acestora, în climatul unei tensiuni de mirabilă adversitate față de real. Un soi de asceză luciferică, artificiul poate fi socotit o compensare față de incapacitatea de a accede la originarul obsedant, de-a mai realiza unitatea primordială. Sclipitor șirag de "cioburi
Între natură și artificiu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7199_a_8524]
-
accente reprobatoare și evitînd a adera la pozițiile, complementare numitului regim, ale "apoliticilor" și "echidistanților", pe care-i puteam critică în voie, inclusiv în coloanele Contemporanului. Mi se părea mistuit de o decepție de bun augur, marcat de o solitudine expiatoare, ceea ce am exprimat și în scris. Pe planul raporturilor personale, Breban continuă a ma trata cu căldură, a ma stimula. Pînă cînd, într-o zi (atunci să-i fi venit în mintea-i ambițioasă proiectul devenirii academice?), m-a rugat
Despărtirea de Breban by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17779_a_19104]
-
compromis a lui a fi cu a avea, o cădere (prin pasivitate, prin omisiune ori măcar prin temporizare) a primei ipostaze în cea de-a doua. Finalul analizei amare a d-lui Mihai Șora, începută ca o analiză de sine expiatoare, în circumstanțele unei greșeli veniale, se cristalizează cu ajutorul unui citat dintr-un eseu al lui Paul Hollander, Intelectualii occidetali și curțile comuniste, în următorii termeni pe care îi resimțim drept esențiali: "Numai după ce îți vei fi dat seama că utopia
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
nr. 26, în care primește vizitele memorialistului. Ne putem lesne imagina convorbirile lor, de facto monologurile lui Baconsky, ins cu o remarcabilă ușurință a oralității, în duhul unei cordialități condescendente. Acum poetul stelist intră în faza a doua, cu adevărat expiatoare, a biografiei sale, beneficiind de o ambianță în care fibra sa de artist putea respira în voie: Poetul avea o colecție de picturi, din care nu lipseau Pallady și }uculescu, icoane vechi, mobilier stil, lucrări de Alin Gheorghiu, excelente desene
Printre amintiri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8354_a_9679]
-
la suferințele ce n-au nici un sens, ce nu servesc la nimic, și mă revolt contra iluziei creștine ce le conferă tuturora o mare, o adîncă semnificație". Conștiența delicatelor dezechilibre principiale aspiră la a stabili echilibruri afective, sub semnul suferinței expiatoare: "Suferința e aceea care dă valoare extravaganței, răscumpărînd-o. Căci fără suferință, ea nu-i decît bufonerie". E un joc de oglinzi ideatice, cu un considerabil cîștig literar. Substratul lor pare a fi aceeași intuiție nietzscheană a "erorii fundamentale" a cărei
Fețele autenticității (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7543_a_8868]
-
De altfel, Delumeau o spune singur: uneori, torturile conștiinței celui ce se confesa erau atît de mari, dramă acestei ieșiri în lume a sinelui atît de tulburătoare, încît absolvirea era dată că recompensă pentru acest travaliu interior, prin esență să expiator. Întrebarea cu care se încheie studiul lui Delumeau este cea firească: ajuta într-adevăr confesiunea celui ce se confesa? Îi aducea acea mult promisă liniște și împăcare oferite prin iertare? Răspunsul: nu totdeauna. De fapt, de multe ori nu. De
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
brut, pe de alta refuză a ancora consolator în glaciala lume a abstracțiilor geometrizante. Descoperindu- se străin de sine, „închis pe veci în pătratele clare/ din misteriosul Tabel cu Elemente” (Vers clasic), poetul încearcă o mișcare de emancipare prin cultul expiator al unor „Materii/ ce se-ncheagă încet, se desfac umile,/ aproape neștiute, în penumbre de vorbe/ timide, temătoare nădejdi,/ rostiri sfioase,/ pîlpîiri de păreri în părere./ Retrase cu-un fel de scuze, ascunzîndu-se/ ca apan nisipul plajei” (Aforismele). E o
Poet pur și simplu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4438_a_5763]
-
-l reține. Nicio ruptură morală nu-l poate deregla. Figura sa morală e una mulată pe un senzoriu fericitor, care-i acordă identitatea. Solitudinea pe care ne-o înfățișează nu e vidă, ci încărcată de un belșug natural, cărnos. Împrejurare expiatoare. Căci izolarea ființei astfel contrabalansată nu mai convinge, pare un scenariu străin, rulat la repezeală tocmai pentru a i se proba inoportunitatea. La un moment dat, poetul se plînge că nu mai este salutat de măturătorii străzilor, care utilizează o
O emanație a vitalității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2393_a_3718]
-
negrese nutrește o aspirație transcendentă, șansa unei iluminări, năzuind să ajungă la Ierusalim care ar fi un fel de Mecca personală. însă nu e decît un alt trucaj de tehnică vizionară. Căci acest Ierusalim nu e un lăcaș al iluminării expiatoare, ci unul parodic, pitoresc, lasciv, pișicher în cheie balcanică. O bolgie a concretului familiar, colcăitor de prealumești ocupații și satisfacții, care, departe de-a exorciza căderea în mundan, o ratifică: ,Doamne, du-mă la Ierusalim/ cîntînd dintr-o armonică roșie
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
copilărire: „Apoi au venit îngerii. Umblau pe el ca furnicile pe mușuroi, / și cu dinții prinzîndu-l de păr l-au tîrît pe un drum pietruit și prin iarbă / pînă în grădină” (ibidem). Un soi de îndumnezeire care ar fi paroxismul expiator al alcoolului: „Fericirea este atunci cînd ies cu toții la ferestre și-și pun paharele la ochi și văd pînă acasă, pe Pămînt și-l văd pe Dumnezeu cum trece înalt și majestos, și-i ca un cocostîrc cu picioare lungi
O fenomenologie a alcoolului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5543_a_6868]
-
purificare a credincioșilor. Prefigurînd smerenia, sărăcia și castitatea propovăduite mai tîrziu în creștinism, preceptele mithraice recomandau, în vederea dobîndirii purității trupului, abluțiunile, lustrațiile și canoanele de penitență. La loc de cinste se afla asceza prin înfrînare (abstinență și continență) și sacrificiile expiatoare, menite a șterge păcatele credincioșilor. Adeptul se numea myst, iar incinta sacră în cadrul căreia se desfășurau ceremoniile, mithreum. Toate aceste trăsături le vom găsi și în cazul creștinismului. De fapt, asemănările dintre mithraism și creștinism sînt atît de izbitoare, încît
Revanșa lui Mithra by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9047_a_10372]
-
spre optica juridică, a doua culminează în viziunea teologică. Oricum, e un arcanum în ambele, la fel cum e în indiferența celui căruia i se pare retrograd să bată monedă pe spița antecesorilor. Spuneam la început că trecutul are ferment expiator, intri în el ca să te mîntui de scîrba zilei. E un fel de a spune că umoarea actualității e pendinte de memoria clipelor de ieri. Fără trecut, prezentul e eliptic de perspectivă. De aceea, cînd intri într-o buclă a
Între herburi și zapise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4894_a_6219]
-
ba triști, ba foarte veseli și grijulii cu cei rămași -, cât și consistența fiziologică. Metamorfozele de tot soiul, greu de surprins cu ochiul liber, ca în desenul animat, domină metabolismul acestei univers. Infantilizarea lumii de dincolo ține, probabil, de proiecția expiatoare a fiului părăsit sau, mai mult, de încercarea de integrare a tatălui în noua liniște domestică. De altfel, nu-i greu de observat că lumea colorată a „mortului celui mai drag” imită întru totul imaginarul nou născutului din Sebastian în
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]
-
unui "rău" epocal, Mircea Petean are aerul de-a se autopedepsi prin opțiunile d-sale plastice. Nimic idilic, edulcorat în aceste stihuri, ci doar o tentație spre materiile aspre, rugoase, un inconfort moral probat (dar și căutat, cu un substrat expiator) prin intermediul lor. Dificultăților lăuntrice le răspund dureros dificultățile formale. Aidoma unui fachir, poetul pășește pe cuie și nu pregetă a-și străpunge carnea, păstrînd un aer impasibil. Propunîndu-și a nu scrie nimic autocompătimitor, urmărește la un moment dat, cuprins de
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
adevăr de-o natură ambiguă, deoarece, pe de-o parte, mixează antinomiile atitudinilor față de credință, potențînd "ispita ateismului la credincios, veleitățile mistice ale raționalistului", iar pe de alta, relativizează însăși suferința, care, ca o condiție sacrificială, părea a oferi temelia expiatoare a conceptului: "Să crezi că suferința are o valoare în sine sau că-l face pe om mai bun... Toate vorbele astea despre valoarea morală a suferinței sunt simple baliverne: ea nu face pe nimeni mai bun (afară de cei care
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]
-
însă "nu pe vecie, sistemele-dilemele", prea bine înțelegînd că "ficțiunea trebuie întotdeauna legată / de obiect, de o bucată bună de real, / ca șaua arabă de arabul cal" (Șaua arabă), o inadaptare mediată prin cuvînt, "pentru a se ferici" prin lirismul expiator.
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
lucreze prin rețelele deja clasicizate: bârfa pe banca din fața blocului, insinuarea prin televiziune, vorba piezișă aruncată la colț de stradă. Teama de schimbare a unei populații îmbătrânite, resemnată cu propria ei paralizie, s-a regăsit, ca într-un ultim suspin expiator, în acest cuvânt. Într-adevăr, Băsescu pare să fie cu totul și cu totul nereprezentativ pentru stilul de politică făcut până acum câteva săptămâni în România. S-a scris, pe bună dreptate, despre gafele sale din campania electorală. Dar ele
Președinția ca voință și reprezentare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12125_a_13450]
-
1944, an în care n-a întîrziat a-și certifica atașamentul la propaganda comunistă și la regimul de ocupație ce-i constituia suportul. În ce măsură a funcționat, dacă a funcționat, bufoneria sa în asemenea condiții? Putem vorbi oare de o bufonerie expiatoare a Divinului, care i-ar fi expurgat conștiința de atitudinile puțin onorabile, adoptate sub imperiul vădit al oportunismului, așa cum au încercat unii comentatori "pudici"? Firește, postura bufonului e una de inconformism, de protest. N-am putea nega o anume ambiguitate
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
pe ecranul unor idealități intime. Spre deosebire de „scriptorul” lui Roland Barthes, care avea ca țel „a depune mărturie”, informînd, comentînd realul, prozatorul nostru a preferat a se închide în crisalida mărturiei sinelui către sine, ca performanță nu doar stilistică ci și expiatoare, sub chipul, adesea, al „literaturii de sertar”. Neîndoielnic, era și o reducție sui generis impusă, precum la Kafka, de orarul oneros al măruntului funcționar de nevoie: „aș dori să evidențiez, precizează exegetul, că Radu Petrescu a scris relativ puține cărți
Marele Radu Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5004_a_6329]
-
cauză, de un soi de simbolism rustic. Adică de o deschidere spre zări exotice, care-i alină simțămîntul că fenomenele familiare ,se rostogolesc în praf", că el însuși, ,se apropie de marginea ființei". Dovadă că universul cuprinde ,ținuturi absconse", zone expiatoare prin farmecul necunoscutului, în măsură a ne regenera: , Iscodeam adîncul în Peștera Bolii. Cerul de gheață/ Și de pămînt/ Semăna cu fundul oceanului Atlantic.// Iscodeam adîncul și el se retrăgea/ Prin fața ochilor trepte uriașe în pîntecul/ De piatră al unui
Simbolismul rustic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11032_a_12357]