91 matches
-
atât era de neîndemânatec cu lucrurile din jurul său. Coborî. Căută În geantă, luă portmoneul și scoase ultima hârtie de cinzeci de mii. Sasha refuză politicos - nu putea să permită ca ea... Dar Emma introduse bancnota În aparatul care o Înghiți fâșâind. Încercă să o oblige să primească măcar zece mii de lire, dar Emma refuză zâmbind. — Sunt un dezastru, spuse Sasha. Dac-ai fi luat un taxi, l-ai fi plătit mult mai puțin. — Data viitoare vei plăti tu, spuse Emma, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
casă păreau de asemenea adormiți. Liniștea era așa de adâncă, încât dacă n-aș fi umblat pe străzile zgomotoase chiar în acea după-amiază, m-aș fi putut crede într-un câmp pustiu sau pe vârful unui munte. O pasăre a fâșâit și a început să cânte, iar eu am ascultat, încercând să prind melodia din cântecul ei sălbatic. Mai ascultasem vreodată o pasăre cântând noaptea? Nu-mi aminteam. O clipă, am uitat tot și am rămas doar cu sunetul acela al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adică încotro mergem? Și el știe cu adevărat ce spune sau dorește numai să mă impresioneze? Să fie oare el? Să fie oare ea? Întunericul a adus cu sine mâzga rece de București, în care pantoful lipăie și cauciucurile mașinilor fâșâie până departe, desfășurând orașul închipuit. Străzi, bulevarde, ulițe, alei, alei printre blocuri la mahala, alei în parcuri livide, clipind sub câte un felinar mlăștinos, se desfac suluri-suluri în auzul celui care stă pe întuneric cu fereastra deschisă, ascultând cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cum l-or fi amăgit să predea scrisoarea!? Oricine ar fi tăiat haina, ajungând la umeri nu ar fi desfăcut vatelina care era lucrată ca umăr și nici prin gând nu-ți trecea că ar fi o scrisoare Înăuntru. Nu fâșâia la pipăit și nu avea diferențe de elasticitate! Of, Paul, Paul, Dumnezeu să te ierte dacă ai predat-o din proprie inițiativă! După 1965 aflu de situația lui Goma protestatarul. Doream să-l Întâlnesc și să-l Întreb din curiozitate
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mine ca de o păpușă necesară apariției ei în lume. Mi se pare, așa am auzit, că fusese pe vremuri actriță. Avea pentru mine atenții nu de mamă, ci de mare croitoreasă. În liceu, înspăimîntam pe profesoare prin lux. Rufăria fâșâia pe dedesubt și umpleam sala de miros de parfum scump. În special, o profesoară, fată bătrână, cu părul strâns într-un conci sărac pe vârful capului, era turbată de curiozitate. M-a pus într-o zi să mă dezbrac în fața
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind ușa cu cheia. Acolo merse de-a bușilea, să G. Călinescu privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu și canapeaua, apăsîndu-le cu mâna să vadă dacă fâșâie, întoarse tablourile pe dos, ciocăni scândurile, deschise chiar ușițele de la sobă și, negăsind nimic, începu să meșterească broaștele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care și-o pregătise din vreme. Însă limbile broaștelor erau lungi și bine strânse în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
deja enciclopediile occidentale informate. Și ale căror două, trei magice volumașe de versuri, driblând cenzura comunistă, penetraseră prin cele mai prestigioase biblioteci, precum cea a Vaticanului sau a Congresului. Traduși și studiați prin puzderia universităților apusene. Nerăbdători, marii inițiați își fâșâiau foile. Ardeam de a-i audia în direct pe tinerii magi. Primii dintre ei își și începuseră 35 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Poate că sânt răspunse înciudat cel în raglan, nervos că-și deschisese sufletul unui idiot. - Nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai bine că nu le-ai coborât. Altminteri n-am mai fi avut prilejul, acum, să ne delectăm, cu producțiile câtorva din cei mai proaspeți poeți bucureșteni, spuse după o vreme, Marele Manipulator, împungînd, prin gemulețul prost manșonat, peisajul și fâșâind, cu degetele, după câteva crâmpeie de manuscrise, pe care le extrăgea dintre feliile teancului de hărți. - Ia uite la ăsta! Poeți noi! și pasagerul pescui o foiță acoperită cu un scris chinuit, frânt, școlăresc, răsucindu-și-o în jurul inelarului stâng
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
efort îi tremurau lui Cristi brațele de la încheieturi. Din încordare, un sfert din spiritul lui Cristi a rămas să adie pe afară. Îl simți, când te apropii de el, cum te înalță 20 de centimetri de la caldarâm și-ți fâșâie peste față ca o algă... Și despre tipul ăsta - făcu Ho diábolos vocea conspirativă, Aplecîndu-se mult înainte, ca și cum tot ce povestise până acum ar fi fost o joacă și de abia acum ar fi fost el pregătit să afle adevărul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unei mâini despre care-ți dădeai imediat seama că trebuie să fie călduță. Administratorul blocului nostru n-avea mâna călduță și, chiar dacă ar fi avut-o, ușa mea s-ar fi priceput să nu-i pese de asta. Acum însă fâșâia și torcea, era o ușă ce amenința să se deschidă. S-a deschis, iar puștoaica ce a năvălit pe acolo mi-a părut mai curând cafenie. Iar când spun cafenie, vreau doar să sugerez pentru apariția ei, printr-un termen
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ajunseseră lângă baltă. Ochii brotanilor licăreau în apa moartă. În trestii se mișcau șobolanii, rodeau tulpinile tari și se fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede, netulburată. . - Mă Gheorghe, ce-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mult. Numai că inocența, bunăvoința, spontaneitatea se bizuie la Bolintineanu pe instinctul său liric. Disprețuiește regulile În artă („A strînge arta-n reguli credea că-i o sclavie” - Conrad) și, cum spune un bard din poemele lui, el cîntă: „Cum fîșÎie plopul, cum vîjÎie valul, Cum vuvue un vînt”* adică după ureche, atent la sunetele materiei, În ignorarea deplină a științei de a versifica. Bolintineanu nu-i, cu toate acestea, nepăsător față de legile armoniei În poezie. Citind pe Grigore Alexandrescu, este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cavalcadei, și ea vestită, imaginația merge mai departe. Deschide larg porțile universului infernal și prin ele se scurg legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pămîntul pentru a da senzația de freamăt obscur, de ieșire de sub controlul mecanicii universului: „Cerul se-ntunecă, munții se clatină...” Să se observe că imaginile sînt cu precădere auditive. Bolintineanu epuizează verbele care pot sugera sunetul confuz al materiei dezmembrate: fîșÎie, geme, sfîriie, fîlfîie, muge, murmură etc. În discursul liric intră, În număr mare, elementele fantastice. Macabrul romantic află, aici, un teren liber. Nagodele cu lungi și strîmbe rituri, șase legioane de diavoli trec cu „turbilioane de flăcări infernale”, călare pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cer / Și tu te-ai dat jos." 17 E tonul oricărei mame nemulțumite de neascultarea odraslei, iar Hristos cel înviat îi răspunde docil, ca un copil mustrat: "A, maică, măicuța mea, / Mi-a fost drag / S'aud vântul bătând, / Iarba fâșâind, / Boii mugind, / Plugurile scârțâind, / Voinicii șuierând."18 În alt loc, Fecioara Maria îi spune: "mare putere ți-am dat eu (subl.n.) ție".19 Într-o Poveste a lui Dumnezeu culeasă din Botoșani, ea suflă peste rănile lui Hristos cu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lui Sandu: "E frumoasă, dom-le!" Înainte de a muri, ne-am întâlnit undeva, într-un loc unde tăcerea nu este sfâșiată decât de strigătul unui cocoș în ziuă sau în noapte, speriat de vulpe, unde și apele tac, iar vântul fâșâie alene printre sălcii, unde se zbate peștele răpitor în căutarea pradei, unde zgomotele cotidiene sunt excluse și unde dacă dilați puțin nările, parcă-parcă îți vine o miroznă de fân abia cosit și de ciuperci care așteaptă să fie culese și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
un bondar care a nimerit într-un stup de albine, de unde repede este alungat. Cine poate să-și imagineze, învățînd geografia, sute de ochi oblici, frumoși în limpiditatea lor expresivă privindu-te într-o trecere continuă în care mersul bicicletei fâșâie doar atât ca să-ți dea senzația de vis, de ireal? Trebuie mers acolo, în orașul sau pe fluviul arătat pe hartă pentru ca geografia să ne pasioneze. Nu știu dacă bătrânul domn care mă scosese lângă uriașa hartă agățată într-un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați. Renunță, se răzgândise, închise gura. Se întoarse cu spatele. Fracul fâșâi, aripile dinapoi se desfăcură, fluturând, scotocea să găsească arma sau termometrul, cerul fu absorbit în sunetul de bucium sau flaut sau corn, un vânt fermecat, vindecător. Brațele pierdură strânsoarea, gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în gândul acesta, îl părăsi mormăind: "Prostii... Uite ce prostii mă apucă..." Își aruncă pe pat casca și râse scurt, sec, fals, frecîndu-și coșul pieptului cu palmele, ca și când ar fi încercat să-și mulcomească bătăile inimii. Simți în buzunarul tunicii fâșâit de hârtie și se opri voios: ― Acuma să vedem scrisoarea mamei, s-o înțelegem... Doamna Bologa îi scria numai mărunțișuri de prin Parva, despre cunoscuți și necunoscuți. Că Pălăgieșu se laudă că Apostol i-a cerut iertare, că Marta vine
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
s-o ard Într-un loc mai călduros. Cum ar fi Siberia. O dată decesul declarat, echipa BI se apucă să adune tot ce-i pica În mâinile vârâte În mănuși. Ridicau fibre, pudrau ca să ia amprente. Fotograful făcea clic și fâșâia, operatorul video filma orice și pe oricine. Singurul lucru pe care nu-l făcură fu să mute cadavrul. Nici unul dintre ei nu voia să trezească mânia medicului patolog. Isobel se alesese cu o ditamai reputația de când se Întorsese Logan În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Într-un manșon de vată; În jurul meu, se strigă, se vorbește, se gesticulează, dar nu mă atinge nici un sunet, parcă aș fi izolat de o materie invizibilă; mă aflu imers În oceanul de aer, fără să simt spațiul; doar timpul fâșâie În timpan; țiuie cu o viteză teribilă, mi se albesc perii din mustață și-i văd cum Își schimbă nuanța, mi se pare că nu sunt eu acesta, că altcineva se află În carapacea corpului meu și o folosește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
puște”, Îi spuse nevasta, aranjându-i mantaua pe umeri, pe acolo e frig și o fi nins. Se duce În camera din față, lasă ușa deschisă, dincoace pătrunde lumina semaforului din intersecție, Încăperea devine galbenă, mantaua galbenă, se aude căutarea febrilă, fâșâie cârpe și foșnesc ziare, camera din față este inundată În verde, mantaua este verde, și când mantaua se aprinde În roșu, mama se Întoarce cu chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
E fericit că a tăiat porcul. În grajd, caii mascați dorm În picioare. A Început să fulguie ușor. Din hornurile caselor iese fumul subțire de iarnă. Trece un Îngeraș călare. Dăi Domnu’ Doamne. O hârtie galbenă de un leu Îți fâșâie În palmă. Cel mai mult Îți place chestia aia cu „la un colț de cotitură”. Este vremea colindelor. Cică Portocală și cu frații gemeni de pe Tolbuhin colindă prin tramvaie. Sunt vremuri când totul e lin. Ca În deșert. A nins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de pe traseu, În costumele lor de tergal mototolite, strâmte, ca niște jaloane. Privesc fix, nu văd nimic, nu aud nimic. Copilul tău doarme. Un milițian te oprește. Să mergi mai pe lângă zid, nu la marginea trotuarului. Mașina lui Ceaușescu trece fâșâind spre casă, În mașină labradorul negru cască plictisit, iar tu intri pe Clopotarii Vechi. Măcelăria goală. Câțiva oameni așteptând În ploaie. Să vină carne. Sau pui. Sau tacâmuri. Să vină orice, numai să vină. Un câine vagabond, orfan al Uranusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
oră pe autostradă, ducându-se spre casa aceea cu pănuși și smocuri de lavandă uscată. Detestă natura, liniștea ei. Are, evident, piscină cu bordura canelată și pietrele aranjate de un arhitect. Dar e furios și pe piscină, pe robotul care fâșâie pe fundul ei. Implacabil, ca tânăra lui soție. Îi pare rău după Martine, marioneta cu arc. De câte ori poate, în drumurile lui, la congresele din ce în ce mai frecvente, se oprește la Geneva și îi face o vizită la magazinul de antichități cu multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]