138 matches
-
ea nu vrea. Mă uit pe furiș la ceas. Biroul lui Laurel e la câteva sute de metri. Trebuie să pice din clipă-n clipă. — Vrei, te rog, să mă ajuți în secolul ăsta? repetă, cu glas înăsprit. Da! zic fâstâcită. Imediat! Apuc de capătul fermoarului de la rochia roșie de ștras și încep să trag de el în jos. După care îmi vine o idee subită. — Stai, zic. Știi ce cred, că ar fi mai ușor s-o scoți dacă încerci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pantaloni cu pătrățele și o bluză de trening pe care scrie MAMA MIRESEI. — Becky! țipă și vine în fugă la mine și mă îmbrățișează. — Mami. Îi dau un pupic. Ce faci, e OK? Totul e sub control, cred! zice, ușor fâstâcită. Am avut o problemă cu buchețelele de flori de câmp de pus pe mese, dar, să ne ținem pumnii, ar trebui să fie pe drum... Luke! Ce faci, dragule? Cum a ieșit conferința financiară? — Foarte... bine, mulțumesc, spune. Chiar foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să recolteze stuf în Deltă la Periprava. N-ai auzit, nu? Stai țeapăn acolo și învață meseria de la mine că-s cel mai bun dintre toți. Bagă la cap și... ciocu' mic! Tânărul milițian a rămas cu gura căscată, completamente fâstâcit și pierdut. Obosiți și flămânzi, marcați până-n străfundurile ființei noastre de modul barbar în care eram tratați de celebrul detectiv-psiholog, aspirant la Premiul Nobel, niște furnicături pe post de emisari îmi comunicau faptul că piciorul stâng a amorțit și că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
Care?! Eu, strigă Tăutu. Și eu! exclamă Șendrea. Dau! ridică mâna Duma. Dăm! spun într-un glas Vlaicu, Stanciu, Bodea. Ștefan, cu palma pe inimă, smerit: Domnul din inimă vă mulțămește! Haide! Hai!... Care mai dați?! Care mai dați?! Mihail, fâstâcit, rușinat, îngână: Eu ... eu... și eu aș da... dar... dar n-am... N-ai?! Cum așa?! se minunează Ștefan. N-ai?! O sfoară, o sforicică, ceva, acolo?! Nimic n-ai?! Fantastic! Ați auzit, boieri dumneavoastră?! Boier! Mare boier! Și n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și de corifeii săi brutali, care se credeau la Începuturile unei „noi lumi”. De altfel, el a fost primul din grupul nostru care a avut un volum „publicat”, galon de aur printre veșnicii și numeroșii debutanți la „gloria națională”Ă Fâstâcit, rușinat Încă multă vreme de „gafa” mea, m-am retras În „singurătate-mi” Împreună cu „pruncul meu” nou-născut, neștiind bine ce să „Încep” cu el, neînțelegând dacă acest „eu”, rătăcit sau profitând de ospitalitatea un pic cam tembelă a psihicului meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dat lacrimile privind banca de piatră de lângă puț; în locul acela de sub rodiu obișnuia să stea maică-mea când cosea și broda. Taică-meu a apărut în ușa casei, sprijinindu-se în toiag. S-a uitat la mine îndelung, iar eu, fâstâcit, am îngenuncheat în fața lui și i-am spus: - Tată, iată-mă acasă ca să-ți cer iertare. Ca și cum n-ar fi înțeles ce-i spuneam, m-a întrebat: - Cine sunt cei care te însoțesc? I-am explicat cine erau și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vedem tablourile și el a ieșit afară cu copiii, surâzătoare într-o rochie portocalie Corina, eu nu-mi pot ridica ochii din pământ, aș ieși afară dar, Daniel! Da! Alex mă cheamă, Ileana m-a întrebat de tine, și eu fâstâcit, neștiind ce să spun, văd fără să mă uit privirile lor curioase, Aș zice să treci pe la ea, mă îmbie Corina, Lasă-ți inima să vorbească! Da! și după ușă înainte de a mă strecura afară, mai zăresc sprijinit de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
câteva ocazii. Seara, când Oyu ceru voie să plece, Nobunaga nu insistă să mai rămână, dar Îi spuse scurt lui Hideyoshi: — Ei, atunci, du-te și tu. Cei doi părăsiră castelul. Nu peste mult, Însă, Hideyoshi se Întoarse singur, cam fâstâcit. — Unde-i Seniorul Nobunaga? Îl Întrebă el pe un paj. — Chiar acum s-a retras În dormitorul său. Auzind, Hideyoshi se grăbi spre apartamentele private, cu o agitație neobișnuită, și-i ceru samuraiului de gardă să transmită un mesaj. — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
castel? Vă duceți la castel? — Cred că se cuvine să-i aduc omagiile mele Seniorului Nobunaga Înainte de a pleca. Fă pregătirile. Mitsuhide se ridică grăbit să se Îmbrace. Părea să se Îndemne singur, Înainte de a-i pieri hotărârea. Masataka arăta fâstâcit. — Astă seară, când v-am Întrebat ce voiați să faceți, m-am gândit să s-ar fi putut să doriți să mergeți la castel, tocmai pentru acest motiv. Dar n-am avut timp, cu porunca neașteptată a Domniei Sale. Iar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
semnat-o. — Și-acum continuă să bea cu vasalii lui Hideyoshi? I-am judecat greșit. Sunt mai josnici decât animalele! Continuând cu ocările, se ridică și smulse sabia lungă din mâinile pajului aflat În spatele lui. În timp ce ieșea din cameră saurobei, fâstâcit, o luă la fugă după el, rugându-l să-i spună unde se ducea. Nobuo se răsuci pe călcâie și, coborând glasul, ceru să i se aducă imediat un cal. — Așteptați un moment, stăpâne. Înțelegând intențiile seniorului său saurobei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
zi și noapte. Ordinul de luptă Încă nu fusese dat. Relaxați, soldații mergeau chiar la pescuit. În asemenea momente, când Hideyoshi, Într-o armură ușoară, făcea câte un raid prin tabără și apărea, pe neașteptate, călare, militarii de toate gradele, fâstâciți, se grăbeau să arunce undițele. Însă, chiar dacă observa, Hideyoshi nu făcea altceva decât să treacă mai departe, zâmbind. Adevărul este că, dacă n-ar fi fost În acel loc anume, și lui i-ar fi plăcut să pescuiască și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care m-au determinat să beau vodkă cu ei la zece jumătate-unsprezece la Casa Universitarilor, m-au determinat să merg în audiență la domnul profesor Nathanson. M-am și dus: "Domnule profesor, am auzit că...". La care domnul Nathanson, foarte fâstâcit, spune: "Tovarășul Tompea, tovarășul Tompea", își mângâia barba, "dumneata n-ai decât o singură șansă: să mai ceri, la nivelul unde te miști, încă un loc, să se suplimenteze, și atunci rezolvăm toate problemele. Pentru că, pentru fata domnului... pentru soția
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
Și Nadia chiar făcea gesturi disperată în aeroport: "Dom'le, dom'le, cine-mi dă și mie niște bani? Vreau să-mi iau Toblerone!". Vă dați seama că nu ne dădea în avion mare lucru. O gustare, acolo. Nea Gică, fâstâcit, a căutat prin buzunare câțiva dolărei. Nadia pusese deja mâna pe ciocolată, să o cumpere. Mai erau câțiva care fuseseră inspirați, nu ca noi, și mai aveau prin buzunare niște firfirei. Cu noi în delegație erau și patru reprezentanți ai
[Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
la frumusețea mănăstirii. Îi rostește numele în diverse feluri. Bisilabic (Ca-șin), cu accent pe prima silabă, apoi pe a doua. Mă privește întrebător. "Accentul e pe ultima!" Zâmbește. Încerc din nou să plec. "No, stay, please. Hai să mâncăm ceva." Fâstâcit, inert, strivit, îl urmez împreună cu managerul și câțiva din membrii orchestrei în sala de mese. "Catering-ul e minunat. Eu sunt vegetarian, însă îmi place să privesc felurile de mâncare." El gustă puțin dintr-o supă cu fasole, însă cei
Oare chiar l-am întâlnit pe Cohen? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8003_a_9328]
-
îi mai păstrez și astăzi. Era în mai 1953, mai ții minte? Walburga îl apucă deodată pe Hansi de reverul jachetei bavareze și-l trase cu o forță incredibilă spre ea.. - Unde sunt copii noștri, Hansi? întrebă, cu răsuflarea întretăiată. Fîstîcit, Hansi ascunse la spate petecul de hîrtie. Înțelese că momentul lecturii poemului trebuia amînat, fără condiții. - Bine, inimioara mea, dar noi n-avem copii! - De ce? - Așa a vrut Dumnezeu, inimioara mea. Noi nu..., adică tu nu ai putut avea copii
Poetul din Hadernsee by Florin Gabrea () [Corola-journal/Imaginative/10849_a_12174]
-
românește, făcându-se că nu ne aude, apoi încearcă stângaci un ‘eins-zwei’ la un microfon pe care tehnicianul german îl monta așa, ca să fie. O tânără care apare una din mese și de care nu știm de unde este ne răspunde fâstâcită că nu știe de ce arată în acest hal standul: “N-au știut până în ultima clipă”, ne zice. N-au știut ce? Pleci dezamăgit și dai de celelalte standuri frumoase și pline de lume: Islanda, Letonia, Malaezia, oricare. Zecile sau suta
Standul de carte al României de la Frankfurt, "un soi de grajd gol" by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/66143_a_67468]
-
relua întâlnirile face to face, unde comportamentul celuilalt este mai ușor de controlat. Numai că RyanAriel nu mai este același, bucuria lui a pierit, iar când idealul i se împlinește depășind cifra de 10 milionae de mile, momentul îl surprinde fâstâcit. Membru al unui club exclusivist, Ryan Bingham își contemplă singurătatea și vidul din jurul lui. Deasupra tuturor, îi privește de sus, emoțiile lor, grijile lor pe care el le declanșează automat, suferințele lor, fac parte dintr-o altă lume care a
Singurătatea lui Ariel by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6486_a_7811]
-
ce să facă, iată că se apropie de ele o fetiță cu două codițe care tocmai culesese un buchet de flori de prin preajma lor. - Bună ziua, Gărgăriță Riță și tu Gândăcel Bondărel! - Buunnăăă ziuaaa! Răspunse în cor cele doue gâzulițe fâstâcite. Mie „Buna” mi-a spus că buburuzele pot prezice vremea, astfel, dacă ele stau în roi, vremea va fi frumoasă, iar dacă își caută adăpost, va veni timpul rece. - Nu, eu abia am ieșit din adăpost și vreau să zbor
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
în fruntea armatei spiritualiste în bătălia pentru Cruce și Neam. (Gazeta favorabilă comenta astfel: "Un murmur de admirație a întovărășit uluitoarea predică a acuzatului, care acuza generațiile noastre de lipsă de orizont și spiritualitate românească. Președintele, neobișnuit cu problemele abisale, fâstâcit, a schimbat direcția interogatoriului". Gazeta defavorabilă releva "incoerența fanatică a acuzatului, nutrit cu idei haotice și torționare, sub care mocnesc instincte primejdioase de intoleranță, incompatibile cu spiritul blând al Bisericii noastre, deliruri mistice venite din surse de a treia mână
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu noroi. La Paris, dimpotrivă, ploaia este pigmentul autumnal care face să sclipească felinarele și dă contururi fine bulevardelor. Nu-i așa, domnule Hagienuș? Regele Lear, denumit de când cu numărul de revistă într-un singur exemplar și Ulise, confirmă foarte fîstîcit: - Da, da, chiar așa! " Ce dracu au ăștia? se miră Ioanide. Parcă sunt condamnat la moarte. Hagienuș e limbut din firea lui, în mod normal mi-ar fi enumerat toate orașele prin care a trecut." Agasat de mimica asistenței, Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
-a) alerga și el câinele, dar din motive umanitare. Ca să-l salveze de toporul lu’ tac-su’. Și exact în timpul ăsta, Paganel a intrat în curte. Când bătrânul trăgea într-o parte de jigodie, iar ăla mic în direcția opusă. Fâstâcit, a încercat să se prezinte: „Profesor de filosofie Popescu!“. Să i-o ia înainte lui Ghindoc, să evite placa aia umilitoare cu „Poftiți, domnu’ Paganel!“. Ghindoc ăl bătrân a înfipt toporul într-o buturugă, și-a șters mâna dreaptă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Când l-a văzut Petrache pe Brad Filip, a sarit în poziție de drepți, gata să-l salute militărește. De voie, Petrache! - l-a liniștit Costăchel, în stil cazon. Nu-mi vine să cred ceea ce văd - s-a scuzat Petrache fâstâcit. Să-i facem loc lui Filip între noi. Să fim împreună ca altădată... S-au întins pe priciul comun și Costăchel - cu îndreptățită curiozitate - l-a întrebat: Cum ai ajuns aici, Filip dragule? Aceeași întrebare îmi ședea și mie pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
preșcolar, mucos, pici, țâcă, pruncotean, codănel, cum vreți să-i ziceți, se refugia ore întregi în camera lui și desfășura ample mișcări de trupe, conducea războaie imaginare vorbind de unul singur, te privea mirat când deschideai ușa și te ruga fâstâcit s-o închizi la loc. Mașinuțele erau piese auxiliare, nu prea contau în atacurile de pe șesurile covorului, în retragerile precipitate sub pătură (unde cutele și pliurile formau peșteri și tuneluri) ori în regrupările din înălțimile bibliotecii. Rolul principal îl jucau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
un șervețel. SÎnt un pic copleșită. — Vai, Katie... Nu știu, pur și simplu simt că sînt Într-un moment de cotitură. Că viața mea se va schimba curînd În bine. Și ăsta e numai meritul tău, Emma ! — Serios, Katie, spun fîstîcită. Exagerezi. — Ba nu exagerez deloc ! spune, cu un nod În gît. Și am vrut să-ți mulțumesc cumva. Începe să scotocească În geantă și scoate o chestie imensă tricotată, portocalie. Așa că azi-noapte ți-am făcut asta. E evident că așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la care lucrăm, spune Lissy. — Aha, zic repede. Bravo ! Materiale despre cazuri. Vezi să nu. Și de-asta se auzeau toate bufniturile alea. Hai că mă umflă rîsul ! Trebuie să plec, spune Jean-Paul, uitîndu-se la Lissy. — Te conduc, spune ea, fîstîcită. Dispare pe ușa de la intrare și Îi aud șușotind pe palier. Mai iau cîteva Înghițituri de Evian, apoi mă duc În sufragerie și mă arunc pe canapea. Mă doare tot corpul de la cît am stat de Încordată toată ziua. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]