7,566 matches
-
salvării numai prin tehnici magice, arde el însuși în incandescența finalului. Solomonarul se întruchipase din tăcerea răzvrătitului scriitor, coborând în arena ficțiunii, ca "ultimul mag", cum îl percepea doamna Cornelia Pillat. Scenariul simbolic al povestirii trebuie citit în subiacent, pentru că fantasticul nu e niciodată adus pe de-a-ntregul la vedere. E mai curând sugerat, aici vizând absurdul implicat în sacrificiul de sine, gest prometeic adaptat, din care tragicul nu este exclus. Dispariția magicianului confirmă adevărul că utopia rămâne utopie nu este
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
a atmosferei. Poeziile sunt mai mult niște fotografii ale unei lumi depărtate, melancolice, aflate parcă sub presiunea observației și nu rezistă decât până la tâlcul final. Sunt admirabile unele dintre ele: țipătul ierbii, Pământul alb, Chemarea, Minus infinit, Fereastra dinspre lume. Fantasticul și absurdul alcătuiesc sinapsele unor tablouri, mai ales în ultimele două exemple. Sunt și texte care nu au suficientă forță de a se impune, inegale ca valoare estetică. Trident este o carte plăcută pe care o recomand tuturor, cu toate că, urmărind
Un "pre-șaizecist" recuperat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14645_a_15970]
-
Popa în zona Severinului. Artistic, textele se încheagă bine, au unitate în interior și ele între ele, alcătuind un univers fantastic destul de special, ce ar putea datora ceva textelor de tinerețe ale lui Preda, D.R. Popescu și Bănulescu sau chiar fantasticul eliadesc, însă fără ingredientele livrescului. Personajele lui Marius Tupan au rareori identitate și nume, trăiesc în colțuri de case bătrânești, sunt copii ce râd fără noimă, șerpi blânzi și negustorese de șerpi de toate felurile. Ciudățeniile acestea au o rezolvare
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
menind a rău. Iată un exemplu: "făptura vânzătorului, o corcitură slinoasă, cu tălpile negre și crăpate, cu gura știrbă și rânjet hidos, fructul unei împerecheri nefericite, rămas singur pe lume de la vârsta de trei ani". Există un filon eliadesc al fantasticului prozelor lui Marius Tupan în finalul deschis al unora dintre ele, în desincronizarea personajelor și materializarea bruscă a amintirilor, dar, în ansamblu, formula prozatorului e una proprie și originală și care ar avea șanse de consacracre într-un eventual roman
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
artistice. Mi se pare indiscutabil faptul că această tradiție pusă în valoare de unsprezece ani presupune un imens efort material, organizatoric și nu numai exemplar, pe care Uniter și Președintele său, Ion Caramitru, îl fac susținut și cu un devotament fantastic față de breaslă, de atîția ani fără nici o întrerupere. Pînă una, alta sînt și singurii care au dovedit că pot construi această recunoaștere. Au fost ediții cu totul remarcabile, ca cea din 1997, de la Sala Palatului, sau cea de anul trecut
Trăiască teatrul! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14046_a_15371]
-
foarte mult. Am îndrăznit să propun la Sorbona să fac o teză de doctorat - primul titlu pe care l-am dat era "O critică a operei lui Arnold Toynbee", acest filosof al istoriei care a avut un succes de librărie fantastic! Acuma e lăsat uitării, cu drept cuvânt - după părerea mea - pentru că a luat-o razna cu niște teorii total aberante, dar el este cel care "mi-a pus piciorul în scară", ca să zic așa; mi-au trebuit nouăsprezece ani ca să
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Tudorel Urian Cu o medie de o carte publicată pe an, Dan Stanca este, probabil, cel mai prolific scriitor român apărut după 1989. Prozele sale au ca numitor comun permanentul balans între realism și fantastic (oniric), precum și, la nivel ideatic, o vizibilă inspirație guénonistă. Drumul spre piatră, cel mai recent roman al autorului, nu face excepție de la regulă. Drumul spre piatră este ceea ce s-ar putea numi un roman-eseu. Accentul cade aproape exclusiv pe idei
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
grilă de lectură decît eseul. Tehnicile narative și stilistice, specifice romanului, îmbracă ideile într-o anumită prolixitate. Pe alocuri ele devin dificil de urmărit și de interpretat din cauza excesului de cuvinte și a permanentului balans între planul realist și cel fantastic. Narațiunea are regulile ei care, obligatoriu, produc o oarecare disipare a spațiului ideatic în teritoriul mult mai vast al epicului. Or miza principală a cărții lui Dan Stanca stă tocmai în concentrarea de idei. Drumul spre piatră este o carte
Călare pe două lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14083_a_15408]
-
referințelor critice", care aici ocupă un spațiu important. Ca dimensiune. Nici nu se putea altfel, pe cât s-a scris, referitor la acest subiect. Dar sigur și mai mult, prin alegerea textelor, deopotrivă asemănătoare dar și variat-interpretative pe aceeași temă: luciditatea, fantasticul, inițiativa în depistarea noului, stilul și limbajul, motivul primenirii acestora, ierarhia valorilor, mesajul scrisului, raționamente și implicații. Dificultatea alegerii și arta opririi la ceea ce este mai convingător expresiv crește pe măsura receptării paginilor semnate de numele de autentică valoare ale
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
capitole ale cărții, este aceea că absurdul modern al subiectivității transcendentale, revoltată, în mod sisific, ca la Camus, în fața lumii incomprehensibile, va fi tot mai mult înlocuit la Ionesco prin coliziunea postmodernă, de tip parodic, a tragicului cu comicul, cu fantasticul oniric, cu miraculosul suprarealist, melodramaticul, goticul și sublimul postmodern". Oare are dreptate autoarea noastră? Henri Gouhier, citat de d-sa, asociază, în volumul Le théâtre et l^existence (1991), conceptul de absurditate nu cu iraționalul care ar implica lipsa explicației
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
plecare al ideii e mult mai vechi: îl reprezintă concepția aristotelică. În temeiul său, Ionesco cultivă calitatea de "adevăr" a imaginii literare, care-și întemeiază ontologia proprie, paralelă cu cea a lumii reale. Chiar atunci cînd se înscrie în planul fantasticului, al oniricului, lumea posibilă instituită de ficțiune nu e una falsă: "Artistul ar trebui să fie, după Ionesco, îndeajuns de obiectiv sau, în orice caz, adevărat în subiectivitatea lui, iar opera, la rîndul ei, să se impună ca un organism
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14138_a_15463]
-
să vedem și în Caragiale un bun creștin. Moda cu pricina cîștigă teren la centenarele celor doi. Dumnezeule mare! l Mai cuminte, dar mai temeinic este, în același număr al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol, prietenul și cel dintîi editor al marelui scriitor, continuat de Streinu sau de Zaciu, dl Trandafir nu socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
număr al revistei clujene, punctul de vedere al dlui Constantin Trandafir despre "fantasticul" prozei lui Caragiale. Pe urmele lui Zarifopol, prietenul și cel dintîi editor al marelui scriitor, continuat de Streinu sau de Zaciu, dl Trandafir nu socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți lui Caragiale) cum ar fi Hoffman, Poe, Merimée, Villiers de l'Isle Adam și alții. "Mai îndreptățite sînt analogiile cu Antole France, al cărui fantastic, fără vizionarism și
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
socotește relevantă înrudirea "fantasticului" caragialian cu acela al unor consacrați ai genului (și unii bine știuți lui Caragiale) cum ar fi Hoffman, Poe, Merimée, Villiers de l'Isle Adam și alții. "Mai îndreptățite sînt analogiile cu Antole France, al cărui fantastic, fără vizionarism și fără spaime, se instituie ca o categorie ce ține de domeniul posibilului". l Numărul din Steaua, unul dintre cele mai consistente din ultima vreme, vine și cu o mare surpriză: cîteva scrisori din 1953 ale lui Leonid
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14128_a_15453]
-
Mircea Eliade, se poate presupune, și pentru că literar se înscria pe o linie pe care el însuși o ilustrase, în nuvele mai ales. Acele decolări în supranatural, acele continue pendulări între istorie și mit, între realitate și legendă, din nuvelele fantastice ale lui Eliade le întâlnim, într-adevăr, și în cartea de care vorbim a Mayei Belciu. Le întâlnim de altfel, în alt registru, și în Iarna bărbaților a lui Ștefan Bănulescu, o scriere și ea prețuită de Mircea Eliade, probabil
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
că aici este majora suferință a spectacolului: lipsa unei idei de spațiu al situării întregii acțiuni. Obsesiile și observațiile rafinate din roman sînt suprasolicitate aici prin conotațiile erotice ale elementelor din decor, anulînd de multe ori funcția semnului teatral, puterea fantastică a cuvîntului, a verbului: mese susținute de picioare, sîni, busturi, nuduri lascive. Senzualitatea și investigația erotică sînt comentate asfel înt-un registru minor și comercial, deși trimiterile sau citatele ne duc cu gîndul, deseori, tot la un film a lui Kubrick
Fantastica aventură a lui Humbert Humbert și a iubitei lui, Lolita by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14287_a_15612]
-
Marina Constantinescu Rătăcirea pe străzile unui oraș poate să însemne foarte mult sau nimic. Poate să-ți producă revelația unor destine transformate în povești și case sau revelația fantasticului însuși, ca pe strada Mîntuleasa, o stradă pe care a văzut-o așa doar Mircea Eliade - sau revelația coșmarurilor provocate de lașitățile din fiecare, proiectate pe ziduri și în conștiințele atît de vinovate ale oamenilor. Orașele, ca și destinele, pot
Orașul de nicăieri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15075_a_16400]
-
a semnat sute de titluri și chiar și muschetarilor le-a dedicat o trilogie. II. Printre faptele ignorate sistematic de editori, traducători și critici literari se numără acela că romanul muschetarilor e însoțit de alte două texte, scurte, în cheie fantastică, ale autorului. Ce nu mai sînt demult, demult incluse în reeditări și nici traduse. Cel dintîi se intitulează Histoire d'une âme (Povestea unui suflet), publicat ulterior, în Causeries, sub numele Une âme à naître (Un suflet pe cale de a
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
a primului roman al Muschetarilor se încheie cu un text - la fel de important pentru interpretarea ciclului, și chiar a operei dumasiene, în întregime - intitulat Histoire d'un mort racontée par lui-même, ulterior tot o Causerie, sub titlul Invraisemblance (Neverosimil). Este povestea, fantastică, dar relatată cu un fin umor, a unui mort scos de Satana din mormînt pentru a-l face să "trăiască" o aventură de amor și voluptăți. Deși ultima frază a textului se conformează uzanțelor, prin declarația naratorului că totul poate
Mitul Muschetarilor by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15034_a_16359]
-
unui număr mare de oameni de valoare superlativă a fost de-a dreptul salvatoare. Ei au acționat pentru mine ca o universitate alternativă, mi-au îndrumat lecturile, mi-au îndreptat gustul, m-au hrănit cu informație intelectuală. Tot o mirare fantastică a fost să văd solidaritatea și continuitatea acestui grup de oameni constituit cu (atunci) douăzeci de ani în urmă și de fapt continuat cu cel puțin încă 20 de ani. Cu unii din ei am început să mă întâlnesc foarte
Virgil Nemoianu în dialog cu Carmen Firan: Despre I. D. Sârbu și alții by Carmen Firan () [Corola-journal/Journalistic/15103_a_16428]
-
și chiar rahat, deși pînă și ai lui mai ziceau așa) și dracul, în locul căruiatrebuia să spui mereu naiba." Rețeta e așadar aceeași ca în Aripa stîngă. Viziunile, visul, poveștile cu Badislavi pe de o parte, memorii alterate de scenarii fantastice, de cealaltă parte. Trebuie spus că acel personaj-copil din Ștefan cel Mare pare epuizat. Nu mai poate fi folosit. Deja, în Corpul se pierde șocul viziunii titpic cărtăresciene asupra copilăriei. Și după ce s-a arătat extrem de mobil în tărîmul genurilor
Complexul "Mendebilul" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15108_a_16433]
-
hoit (cuvîntul se întîlnește des la arghezi pentru neîncrezători a se verifica)...". Plutește diluată în acest fel de a scrie o nostalgie parcă secretă după un mod dispărut de a face poezie, închisă într-un poem cu început de basm fantastic: "a fost odată ca niciodată o femeie care s-a așezat la o masă a luat călimara și tocul (nu era încă moda P.C.-urilor) și-a scris un poem lung cu pene de struț și coadă de păun de
Jurnal de versuri oranj by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15148_a_16473]
-
Portugalia, în 1944. Matei Călinescu își amintește o discuție în jurul acestei nuvele. Un text al lui Culianu, publicat postmortem, șochează prin directețea afirmațiilor: "Căci mistagogul literelor șEliadeț avea să se mai exprime în subiectul Codreanu, într-una din nuvelele-i fantastice cele mai celebre: Un om mare." Există chiar o legătură de nume între personajul principal al nuvelei, Cucoaneș, și Codreanu, cel "căruia i se spunea Coco de către adversari și Cuconu' de către țărani"... Matei Călinescu demontează aceste afirmații. Nu poate fi
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
nu există dovezi exterioare nuvelei (jurnal, scrisori etc.). Eliade se joacă cu misterele și cu enigmele. Figura care îl definește perfect este anamorfoza - Eliade își ambiguizează extreme de abil orice text literar - nimic nu poate suferi o decodare sigură. "Proza fantastică a lui Eliade oferă echivalente literare ale tehnicilor picturale de anamorfoză și de trompe l'oeil - în joacă și în serios", concluzionează Călinescu. Matei Călinescu știe foarte bine să-și valorifice textele critice - nu speculează niciodată mai mult decît trebuie
Depinde de hermeneutică? by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15151_a_16476]
-
lui Creangă, după modelul "universului" călinescian. Ce e nou și pe gustul nostru de azi e că aceste elemente nu mai sînt puse să alcătuiască o poveste decorativă și artificială, ci sînt lăsate în enumerație, inventariate oarecum ludic, gratuit. Aceeași fantastică răbdare se vede și în foarte consistentul capitol despre Caragiale și Creangă. Există un fel de absență a întîlnirii concrete dintre cei doi, deși se poate deduce că au luat parte la petreceri comune, că s-au întîlnit la Junimea
O monografie spectaculoasă by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15169_a_16494]