805 matches
-
muzical an calitate de impresar, de jurnalist și de soție de dirijor, autoarea a adunat o documentare enormă: muzicologie, literatura, amintiri, mărturii, presa, istorie, ănregistrări audio- și video, chiar contacte personale cu oameni care l-au cunoscut pe Karajan. Este fascinată, pe bună dreptate, de "eroul" ei, de forță lui fantastică de a construi an permanentă ceva, de intuițiile și luciditatea cu care ași pregătea minuțios fiecare mișcare, de enormă lui strădanie de a cuprinde toate fațetele artei sunetelor, de puterea
"Condamnat la succes" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17434_a_18759]
-
poate și pentru că, dincolo de calitățile de documentar, filmul îi amintește unei cinematografii aflate într-un moment șters -, epoca măreției pierdute.... Scorsese, nepot de emigranți sicilieni, își amintește cum a descoperit, în adolescență, la televizor, filmele italiene - la care se uită fascinat, împreună cu bunicii, cu părinții, cu fratele -, si cum a început să-și descopere, cu adevarat, familia, prin intermediul acelor filme! Documentarul lui Scorsese e o întoarcere obiectiv-subiectivă la imaginile, la actorii, la secvențele, la cineaștii italieni care l-au marcat, l-
Mica infractiune si VIP-urile locale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17522_a_18847]
-
stabilite. Ideea este că e bine să folosim metoda cu pricina în școală, îndemnând totodată cât mai mulți părinți să recurgă la ea. Nu e vorba în anchetă și de un anumit risc al metodei și anume acela ca, ascultători fascinați ai lecturii părintești sau școlare, unii copii să nu capete deprinderea de a citi ei înșiși. O cunoștință mi-a relatat următoarea împrejurare: îi citea fratelui său mai mic seară de seară o poveste; la un moment dat, a descoperit
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/2461_a_3786]
-
însoțește, pînă la Telefoane, unde ne despărțim. Convorbire vivace, de genul cinic.” Este interesant de reținut această intruziune a dramei și atitudinii cinice în peisajul încărcat de conotații relaxante. Spre seară, plimbarea se derulează „în plin tărîm magic”, dar scriitorul, fascinat, recunoaște: „Urcăm, eu destul de dificil, treptele de piatră...” Se anunță greul? Realitatea propune cele mai disparate elemente pentru a crea un univers, unul foarte concret, care, prin descriere și magie, își modifică dimensiunile, se pregătește pentru altceva. Acum „treptele de
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
existența lui (scriptică) evoluează, în perioada ’77-’82, la situarea ființei în mijlocul lumii. Scriitorul reinventează viața, propria viață, prin fireasca, atenta și detaliata „copiere” a acesteia, a „transcrierii” ei pe hîrtie. Este ficționalizarea supremă. Ce-l determină însă să urmărească fascinat frîngerea zborului? Temerile lui Radu Petrescu se adună în chintesența unei fraze, pe care am mai invocat-o: „Lucrul cel mai îngrozitor care i se poate întîmpla cuiva: să se trezească, viu, în sicriu, sub pămînt”. Dar pentru un scriitor
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
toate locurile comune impuse de așa-numita "scriitură feminină". Toată latură suavă, liniștită nu este decît o liniște nevrotică. Pauzele din violența imagistică nu reprezintă nici o renunțare la "sine". Versuri care nu mai suportă "placheta": "Fără să-i invidiezi, privești fascinată oamenii echilibrați; / te miri la nesfîrșit cum de mai pot surîde (deși surîs să fie?), / cum de mai pot da sfaturi, rețete de rezistență, / cît de civilizat îmbină ei ziua cu noaptea, / halucinant de civilizat. / Nu, nu-i invidiezi, / doar
Cealaltă față a poeziei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15827_a_17152]
-
și a profesorului Ion Vartic de a publica un volum dedicat regizorului în biblioteca revistei, în visele surprinzătoare ale unora și altora, mai mult sau mai puțin apropiați. A dat roată prin mințile și sufletele noastre. Ne-a bîntuit existențele, fascinate, mereu, tocmai de existența lui tumultoasă. Vitalitatea și forța ultimului său spectacol, motoarele uriașe ale acestei montări nu ne dădeau voie să ne gîndim, deloc, că, prea curînd, "Meșterul" nu va mai fi. Că, prea curînd, spiritul său, mintea lui
In memoriam Vlad Mugur: Toate drumurile duc la München by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15988_a_17313]
-
vehement să-i dea în vileag conținutul, suferise de atunci în permanență din cauza unei complicații ciudate la vezică, nemaifiind niciodată în stare să urineze în prezența altor bărbați. Cu cît Terry citea mai mult despre film, cu atît devenea mai fascinat. Oare ce amestec pervers de scatologie și radicalism politic plămădise Ortese de reușise să dea naștere tuturor acelor mituri și zvonuri care mai de care mai stranii? Nu era primul interesat de această chestiune, însă cercetătorii de dinaintea lui nu descoperiseră
Jonathan Coe - Casa somnului by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/15650_a_16975]
-
universitari care încalcă regulamente și legi - cum ar fi transferul de la o universitate la alta, posibil numai și numai prin concurs - nu e cu nimic mai onorabil decât adunăturile sindicalisto-politice care, începând cu 1990, batjocoresc, mint și insultă cu iresponsabilitate. Fascinați, probabil, de gureșenia găunoasă a "tribunului", adunătura de gângavi preferă, timorată, să nu-l întărâte mai tare pe "credinciosul" ce n-are nimic sfânt. Fii ai aceleiași mame, ce i-a mai rămas lui Vadim să dezvăluie despre frații săi
Fii și alifii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15794_a_17119]
-
a poeților Desperado din Anglia secolului XX, pe Edgar Allan Poe - mai ales în proză, unde se întâlnește cu poetul austriac prin aceeași viziune schizomorfă asupra universului, pe Rimbaud și pe Baudelaire, pe care, de altfel, tânărul Trakl îl citea fascinat când se afla la Viena, pe la fel de necunoscuta (în timpul vieții) Emily Dickenson cu care împarte același simț al contradicțiilor intime ("Sunt întotdeauna trist când sunt fericit. Nu e ciudat?" sau "Devii mereu mai sărac pe măsură ce te îmbogățești" - din corespondența
"Flautul luminii, flautul morții" by Ioana Băețica () [Corola-journal/Journalistic/16313_a_17638]
-
transpirație. Cu mare greutate, ea reușește să-i tragă cămașa lipită de sudoare pe piele nespălată de care se desprinde ca o foaie unsă cu pap. Călătorii ceilalți, femeile care la început țipau de groază, de scîrbă, acum tăcuseră privind fascinate ciotul brațului îmbrăcat într-un ciorap vechi de damă cu multe ochiuri și fire duse, cu un zgîrci la cot strîngînd mușchiul flasc, slăbit. Țiganul începe să cînte obscen cu ciotul în sus: Cînd era mămica fată..." - etc. * Ascuțim orice
Anchete by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16318_a_17643]
-
reabilitat și numit la conducerea Contemporanului, Mircea Grigorescu a revenit în presă, în condițiile de semiclandestinitate pe care le-am evocat. L-am cunoscut cam pe vremea în care reintra în legalitate. Ne-am împrietenit ușor și i-am ascultat, fascinat, poveștile despre gazetari și politicieni de altă dată. Multe le va fi luat cu el în cavoul familial de la Belu, la cîțiva pași în stînga capelei de pe aleea centrală. Nu știu să fi scris mare lucru. Ca secretar general de
Mircea Grigorescu (1908-1976) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16402_a_17727]
-
de tragică soartă: "Ei nu înțeleg lumina și nici întunericul. Vântul/ îi izbește gonindu-i fără noimă. Ei țin în mână/ o torță înghețată. Sunt orbi/ deodată, somnolenți, aleargă spre un zid uriaș,/ fără nici o poartă în el./ Și noi fascinați/ îi urmăm"(Ca o iarbă de mare). Tonul elegiac măsoară tristețile eului în iarna interioară, când însuși soarele îngheață, e reversul clipelor de jubilație ale iluminării. într-o lume/ societate decăzută, imaginile vituperează: "Ca și cum ar fi/ o noapte/ și ca și cum
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
înainte ca aceasta să moară. Îl iubește? Pe cine? Nu mai este vreme de răspunsuri. Mai există azi astfel de legăminte? Și dacă da, mai sînt duse la îndeplinire? Copacul nostru freamătă. Discret. În raport cu el, interpreții sînt pitici. îl privesc fascinată. însumează diferite perspective, profunzimi, distanțe, spații de joc, drumuri care vin și se duc, care urcă și coboară în coama lui, care merg în sus, în jos, ca pe scara lui Iacob. Ca și noi. Ca și aspirațiile noastre, ca
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
2. Îmi pare că Florența este cel mai narcisist oraș din lume. E chiar și mai speculativ decît Veneția, cea - prin definiție - speculară. De aceea, în pofida aparențelor, Florența e orașul ce se lasă, cu cele mai multe reticențe, descifrat. Am fost întotdeauna fascinată, aproape pînă la obsesie, de o sculptură de Cellini, despre care nu se prea vorbește. Este, după părerea mea, cel mai frumos din exponatele - zeci dintre ele, minunate - de la Palazzo del Bargello din Florența lui natală. Se numește "Narcis". Reprezintă
Geamănul din oglinzi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/16041_a_17366]
-
a încremenit atunci curcubeul pe chipurile sfinților din icoane. Sticlara Când pronunți cuvântul „vitraliu”, gândul te duce, instinctiv, la ideea că realizatorul acestuia nu poate fi decât un bărbat. Nimic mai fals. Simona Bolog a trecut peste asemenea prejudecăți păguboase. Fascinată încă din copilărie de vitraliile bisericii romano-catolice din Piața Nicolae Bălcescu din Timișoara, a luat atunci la rând lăcașele de cult din orașul de pe Bega. Simona este absolventă a secției „Sticlărie” a Facultății de Chimie din Timișoara. Proiectul de diplomă
Agenda2003-11-03-c () [Corola-journal/Journalistic/280808_a_282137]
-
dând greș. Schimbând ce e de schimbat (adică destul de puțin), vom constata cât de multe au în comun Emil cel din roman cu un alt Emil (de astă dată cât se poate de real), și el genialoid, și el scriptor fascinat de propria-i scriitură, și el punându-și capăt zilelor din mai multe încercări. E vorba, desigur, despre Emil Ivănescu, fratele poetului Mircea Ivănescu. Să fie doar o coincidență?
Dosare de existență, exerciții de lectură by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2631_a_3956]
-
-ul critic românesc de atunci, dar și o întreprindere mult prea periculoasă. De-a lungul întregului său studiu, Barthes împrumută postura comodă a cititorului, elaborând un plan superior și paradoxal al recrutării cititorilor apostoli. Aceștia din urmă trebuie „cuceriți”, seduși, fascinați, iar forța de atracție trebuie să vizeze ideea corporalității: „Textul pe care-l scrieți trebuie să-mi dea dovada că mă dorește”. Care va fi această dovadă? Scriitura, bineînțeles, care capătă din acest punct o nouă funcție: „Scriitura (...) este kamasutra
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
portoricană Gloria Saéz în 1978, când a avut loc premiera mondială a piesei El público în Puerto Rico, fiindcă în Spania piesa aceasta s-a jucat abia în 1981. Modernitatea piesei, tematica ei - homosexualitatea - reprezentând un impediment în dictatura franchistă. Descopăr fascinată imagini cu decorurile realizate de Dalí la premiera piesei Mariana Pineda în 1927, dar și cu desenele pictorului catalan pentru Câinele andaluz. Tot aici remarc un afiș păstrat de la concursul de Cante jondo organizat la inițiativa lui Federico Garcia Lorca
Gânduri despre Lorca by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/2586_a_3911]
-
Autor: Gabriel Stănciulescu Publicat în: Ediția nr. 2072 din 02 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Am vrut cândva să uit de noi, Am vrut să nu-ți mai simt parfumul, Dar printre viscole și ploi ne-am regăsit ușor tărâmul. Fascinați am fost din prima clipă, Entuziasmul pe loc ne-a copleșit, De epitete s-a făcut risipă.... și de îmbrățișări ce-au curs la infinit. Nimic nu se-ntâmpla la fel, Cu trăirile din vremurile apuse. Se întreceau săgețile-n
IA-MI MÂNA ȘI ZBOARĂ CU EA PÂNĂ LA STELE! de GABRIEL STĂNCIULESCU în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381627_a_382956]
-
moment dat, sub acoperirea unei asemănări fizice cu unul dintre liderii legionarilor. Dar bunicul suportase cu stoicism destinul său crunt. Avea acel optimism și calm, pe care numai înțelepciunea ți le pot dărui. Florin ascultase toată copilăria poveștile bunicului captivat, fascinat. Îl privea atunci ca pe o icoană și îi admira distincția și firea lui blândă și discretă. Îi citise el, atunci când vederea îi devenise mult prea obosită de ani. Acum îi era dor și îi povestea Mirei frânturi din conversațiile
GLASUL TRENULUI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1944 din 27 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381727_a_383056]
-
noul său album de compoziție, “Sweet little 6String”, realizat împreună cu Platonic. Orice istorie are un început. Care a fost începutul pasiunii tale pentru chitară? Cred că pasiunea mea pentru chitară a început undeva în jurul vârstei de 4-5 ani, când stăteam fascinat și hipnotizat în fața scenelor din restaurantele în care mergeam cu părinții mei! Prima trupa în care ai cântat cum s-a numit și cine mai era cu tine atunci? Prima trupa în care am cântat a fost cea de la Școala
Interviu cu Nicu Patoi [Corola-blog/BlogPost/99653_a_100945]
-
Cultură, spectacole, evenimente Castelul Bran lansează o invitație ieșită din convențional în unica expoziție din România care prezintă arta declanșată de un viciu. Imagini fascinate în care eleganța, aerul boem și caracterul istoric tipic național ne introduc într-o lume aparte. Boieri cu ciubuce lungi de peste un metru, pipa lui Avram Iancu sau a lui Constantin Brâncuși, regii României surprinși fumând, tabachere și portțigarete care
Expoziţia foto Patimă şi Viciu, Artă şi Fum [Corola-blog/BlogPost/98079_a_99371]
-
sunt ținute de un singur om. Singur în mijlocul unui decor complex, în metamorfoză perpetuă, care pune în mișcare toate mașinăriile teatrale, James Thiérrée creează o lume fermecată pe care o stăpânește și o manipulează apoi, după bunul plac, sub ochii fascinați ai spectatorilor. La București, Raoul este adus de Ambasada Franței și Institutul Francez din București, în parteneriat cu Orange România și Samsung Mobile. Biletele la spectacol se vând la 4 categorii de preț atât la casieria Teatrului Național (100 lei
Ce pot face două mâni dibace de artist plurivalent by Simona Tache () [Corola-blog/Other/20885_a_22210]
-
țin foarte mult chiar la piesa-titlu, „Pietre în Alb”, la „Oameni noi” și la „Suntem la fel”. „Pietre în Alb” are o curgere aparte, și ca muzică, și ca text, este exact ca o ploaie de meteoriți la care privești fascinat, pînă cînd meteoriții cad peste tine și arzi. „Oameni noi” este o piesă extrem de acidă și ironică la adresa societății românești, însă în alt mod decît și-ar imagina publicul. Iar despre „Suntem la fel” prefer să nu vorbesc, o să vedeți
Interviu cu Mihnea Blidariu [Corola-blog/BlogPost/99846_a_101138]