186 matches
-
se va inventa unul mai bun” (II, 286). După o astfel de mărturisire, nu-ți rămâne decât să spui că Cioran mistifică: deși face apologia eșecului, se lasă în voia sorții din neputința de a-și construi propria prezență. E fatalist, asemenea neamului său, pentru că se retrage, din teamă, din fața istoriei și a faptei. Doar că, dincolo de orice altceva, această mistificare Ă șiretlic, cum îi spune Cioran, care nu și-a pierdut simțul umoruluiă îl salvează. În alt loc, cam aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Ce putea răspunde țăranul român la această nobilă intenție de cultivare a sa decât: „lumina ca lumina, nu zicem că nu-i bună, dar, până una-alta, dați-ne mijloace de hrană, scăpați-ne de biciul administrației”. Țăranul a devenit „fatalist”, căci e mereu supus abuzurilor, acestea au ajuns „o stare de normalitate”. A defini „răul de căpetenie” al acestei lumi patologice devine preocuparea constantă a ziaristului, obiectul unor numeroase analize sociale. Diagnozele sale constituiau puncte de reper ale programelor organizatorice
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... - dar de ce el, și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
roman de capă și spadă al cărui narator este o persoană din secolul al XVII-lea; nimeni nu se va gândi să-l identifice cu producătorul textului. Anumite texte se prevalează cu măiestrie de acest decalaj. Este cazul lui Jacques fatalistul, roman scris de Diderot, celebru pentru frecventele intervenții ale naratorului, care dialoghează cu cititorul (mai exact, cu naratarul, având în vedere că vorbim despre o narațiune), trecând peste autoritatea personajelor. Așa cum acest narator nu este Diderot, naratorul-cititor nu este nici
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat cu Julien dacă... sau dacă... îl percepem ca pe o ființă reală, dincolo de rolul pe care Stendhal i l-a prestabilit în text. Este și jocul pe care îl face Diderot în Jacques Fatalistul când îi prezintă cititorului posibile destine ale personajului său. Nu vom intra în această discuție de mare tehnicitate. Prin prisma discursului literar, substantivul propriu se află la răscrucea mai multor problematici. Mai ales cea a onomasticii literare, adică a interpretării
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
întâmplării, (trad. de Liana Maxy), Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1958, p. 119. 148 Diferențieri subtile referitoare la categoria cititorului pot fi găsite în cartea noastră Pragmatica pentru textul literar, capitolul al doilea. 149 Denis Diderot, Jacques fatalistul și stăpânul său, (trad. de Gellu Naum), Editura Minerva, București, 1972, p. 14. 150 Termen împrumutat de la M. Issarachoff, Le Spectacle du discours, Corti, Paris, 1985. 151 Referitor la acest subiect, a se vedea capitolul al VII-lea din cartea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
statutului de suveranitate tributară pentru Țările Române, credem că ar trebui avuți în vedere și alții care, eventual, ar putea întregi și explica mai pe larg raporturile româno-otomane: a) factori de ordin moral: turcii, nu numai otomanii, sunt tradiționaliști și fataliști. Coranul îi învață să-și respecte cuvântul și „tratatele”, să meargă pe drumul Profetului care-i învață să-i respecte pe cei care au cărți sfinte; b) Moștenitori ai împărăției bizantine, otomanii au preluat și tradiția și atitudinea romano- bizantină
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
adaptare adecvată la realitate; b) atitudinea de resemnare, de dezinteres față de soarta proprie, o manifestă de obicei bolnavii cu o stare depresivă mai mult sau mai puțin exprimată dar și alți bolnavi ale căror concepții psihofizice sau religioase cu iz fatalist îi predispun la astfel de reacții, vecine cu starea de “indiferentism” (proprie în special misticilor); c) atitudinea de refugiu în boală, generată de beneficiul secundar pe care îl au unii bolnavi cu probleme existențiale serioase (Moron) sunt bolnavi hiperconștiincioși; ori
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
pe o etică defensiv-ascetică, a tăcerii orgolioase, și pe o aspră pedagogie a simțurilor, îndemnând la refuzul "faptei", al "acțiunii". Pentru criticul modernist de mai târziu, "sufletul" e un referent noumenal, o entitate imuabilă (și inanalizabilă), înțeleasă la modul eleatic, fatalist chiar, ceea ce explică refuzul "devenirii" în timp, și, subiacent, indiferența față de "experiență" (i.e., față de viață în sine), înțeleasă ca prilej de remodelare a personalității (din unghi psihologic, repet, Lovinescu rămâne Lovinescu). Apoi, dacă e vorba despre sufletul unui scriitor, parcimonia
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
173) • adjectiv: „Arald, ce însemnează pe tine negrul port Și fața ta cea albă ca ceara, neschimbată?” (M. Eminescu, I, 97) • forme verbal-nominale: „Ce grea e pentru noi osânda de a sta-n lumină!” (L. Blaga, 270) „Realistul e un fatalist, crezând în exactitatea de ceasornic a lumii, idealistul e un accidentalist, recunoscând determinismul prin contingență și sărind către poziții relative mai bune.” (G. Călinescu, U.P., 278), „Pe uși intrau și ieșeau țăranii veniți după târguială.” (E. Barbu, 21) • adverb
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
această teză nu apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... -, dar de ce el și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aduce omului o satisfacție interioară. Neliniștea spirituală, faustică, generează ideea de suicid. Dar și angoasa existențială a omului modern duce la suicid. Care ar fi, În cazul acesta, diferența dintre cele două forme și motivații ale suicidului? Suicidul faustic este fatalist, pe când cel al omului modern este anomic, dacă avem În vedere teoria lui E. Durkheim. Înainte de a fi o manifestare morbidă, suicidul este, În primul rând, o opțiune a persoanei, ca un act de refuz al vieții proprii. Este o
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
spre noi probleme; iată deci esența activității matematice. În încheiere, se poate spune că un elev cu aptitudini matematice este caracterizat de:atitudine activă în rezolvarea problemelorare spirit sistematic, nu merge pe ghicit,are o atitudine pozitivă, nu este un fatalist prezintă stăruință asupra rezolvării, nu poate fi distras din activitatea lui - prezintă ușurință în reactualizarea cunoștințelor necesare - are multă acuratețe în rezolvarea problemelor denotă obiectivitate în abordarea problemei, lasându-se prea puțin influențat de considerente afective și subiective. Trebuie doar să
SIMPOZIONUL NAȚIONAL CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ CREATIVITATE ȘI MODERNITATE ÎN ȘCOALA ROMÂNEASCĂ by Mariana TOTH () [Corola-publishinghouse/Science/91780_a_93148]
-
tradiționalistă a acordat câte ceva moderaților și progresiștilor, iar aceștia din urmă au acordat câte ceva dreptei tradiționaliste; astfel încât lumea academică și ministerială clerico-liberală s-a exprimat pe deplin. Subiectului liberal propus de fraza pompoasă a lui Croce i se opune cel fatalist extrapolat cu nerușinare din De Sanctis; lecturii urbane - care nu poate fi decât modernă, chiar dacă are un caracter agnostic și sociologic - i se opune cea pur scolastică a lui Pascoli și a lui D’Annunzio etc., etc. Ficțiunea, însă, este
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
el are chiar orgoliul eșecului: "i-am spus lui Arșavir că, fără orgoliul eșecului, viața ar fi aproape insuportabila"98, găsește satisfacție în a spune că aparține unei nații pentru care eșecul este endemic. Cioran își reneagă strămoșii, "neam de fataliști", dar își reneagă, în același timp, propriul trecut: "Cât de adevărat este că nu poți scăpa de propriul destin! M-am născut în cutare neam. Ei bine, neamul asta ma urmărește, îmi intra în suflet, mă sărăcește sau mă îmbogățește
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
intelectualitatea pauperă din marile cartiere de la marginea orașelor. Hibridul alcătuit mai ales din proletariatul decavat și din țăranii alienați a format un nou tip de lumpen care, după căderea comunismului, a încercat să supraviețuiască prin comerț ilicit sau a acceptat fatalist sărăcirea și șomajul, secondate de o delincvență de întreținere (dacă este permis un asemenea termen constatativ). România de astăzi, de telenovelă și a telenovelelor, este una dominată de periurbanizare, cultura sărăciei fiind preponderentă. Din pricina aceasta s-a născut o lume
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
Și deloc în mod paradoxal, valoarea umană, semnificația mai profundă a acestor drame sunt de găsit tocmai în personajele rivale revoluției, neschematice și neconvenționale, refuzând să se integreze și acceptând condamnarea. Așa, în Citadela sfărâmată, Matei Dragomirescu, tip de Narcis fatalist care profesează filosofic teoria vivere pericolosamente, dar se retrage într-o iubire-vrajă, ca în povestea medievală a lui Tristan și a Isoldei, și eșuează în suicid: „Poate nici dragostea noastră nu e făcută pentru timpurile astea”. Sculptorul Manole Crudu este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287852_a_289181]
-
fatalism m-a azvârlit în brațele somnului. N-are decât să vină Ben, n-are decât să dea foc casei, n-are decât să mă omoare! Meritam să mor. Când m-am trezit însă dimineața, mă simțeam mult mai puțin fatalist, dar mult mai îngrijorat. Eram copleșit de urgența necesității de a lua o hotărâre, dar nu exista nimic material, nici o dată, nici o dovadă pe baza cărora s-ar fi putut lua o hotărâre. Doream pătimaș să o smulg pe Hartley
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
credințele individuale diferite (politică, religie) și patologia specifică. Participanții din Marea Britanie au completat atât chestionarele lui Rubinstein cât și pe cele ale lui Forman, fiind astfel posibilă examinarea relației dintre cele două. A fost prevăzut ca 1) avarii să fie fataliști și negativiști în privința banilor și a propriei persoane, în timp ce risipitorii vor fi mai materialiști; 2) magnații și pariorii vor fi pregătiți săși asume un risc moral pentru a obține bani, pe care-i pun pe seama norocului și a relațiilor potrivite
Atitudinea față de bani by Gabriella Losonczy () [Corola-publishinghouse/Science/843_a_1654]
-
Toți semănăm câteodată cu altcineva. Am dorit dintotdeauna să semăn numai cu mine însumi și, în ultimii ani, cred că am reușit. Nu în totalitate, în mare parte. Din păcate, am încă zile când semăn cu tot poporul român. Sunt fatalist, îndărătnic, miștocar, dezbinat. Nu-i nici o greșeală: sunt dezbinat cu întreaga mea ființă. Nu mă plac, nu mă mai suport, mi-aș pârî toate defectele la Securitate, să se ocupe și alții de ele, nu-mi place deloc ceea ce văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care le mai are, ci tratarea lor de-a valma cu falsele valori." Rezon! Mai departe, este acuzată mediocritatea (care, vorba lui Preda, unde se duce, tot mediocrități caută) și lipsa de reacție a ieșenilor, ce se împacă la modul fatalist cu pogorârea orașului în anonimat. Acad. Eugen Simion constată și el că "Iașul intelectual arată acum altfel. Scriitorii sunt împărțiți în tabere și tăberele, ca peste tot în societatea românească, învrăjbite." În fine, C. Ștefanache se întreabă încă din titlu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
caz perfect, Însă avea un anumit nivel de confort. Cred că expresia ei, cuvîntul „calvar“, era singura În măsură să exprime situația fetei. Unicul lucru acceptabil din acest spital era tratamentul medicamentos, restul putea fi suportat doar de spiritul suferind, fatalist al indienilor peruani din munți. Imbecilitatea localnicilor din zonă nu a făcut decît să sporească izolarea pacienților și a personalului medical. Unul dintre ei ne-a povestit cum chirurgul-șef de la clinică avea de executat o operație mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
turcul - prostia și sabia; ungurul - cizme și pinteni; rusul - beția și cerșetoria prin iarmaroace; evreul - bani; românul - inimă ușoară ca să se bucure. Tot pe baza unor stereotipuri, Călinescu (1941/1982) caracteriza: „francezii [...] raționaliști, germanii idealiști, englezii pragmatici, rușii mistici, orientalii fataliști” (p. 973). În ciuda tuturor neajunsurilor pe care le implică, stereotipurile, ca forme populare de cunoaștere, sunt utile, oferind un punct de sprijin în ordonarea stimulilor veniți dintr-o realitate nouă, necunoscută, neînțeleasă. Exerciții. Aplicații 1. Dați exemple de valori, credințe
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
-a, p. 130). Prima variantă pare mai curând o continuare a propagandei comuniste, care transformase acea zi în debutul unui nou ev istoric, proletar. Jurnalele și memoriile au evocat însă anii respectivi pe un alt ton, mai puțin sumbru și fatalist. Poate că nu a fost o atmosferă chiar de atât de optimistă ca aceea descrisă în manualul maghiar sau atât de entuziasmată de perspectiva reconstrucției, dar cel puțin pentru unii dintre contemporani, normalitatea încă mai era așteptată cu încredere, în
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
148 Principiul educației negative nu a fost interpretat eronat de toți pedagogii. Mulți dintre ei, în secolul al XIX-lea și chiar mai tîrziu, au combătut acest mod de interpretare, arătînd că, departe de a fi un punct de vedere fatalist și pesimist, este cum nu se poate mai optimist. Și cum ar putea să nu fie optimist cînd Rousseau își pune în educație toată nădejdea pentru transformarea societății înseși. E Educația femeii "Natura vrea ca ele (femeile) să gîndească, să
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]