169 matches
-
de la distincția dintre fenomen și fenomenalitate (care nu stau, una față de cealaltă, într-un raport de tip aritmetic), Henry trebuie să explice esența procesului de fenomenalizare a fenomenalității, total diferit de cel al proiecției lucrurilor (fenomenelor) în orizontul conștiinței. „Fenomenalizarea fenomenalității înseși e o materie fenomenologică pură, o substanță a cărei întreagă esență e faptul de a apărea.”2 Miezul fenomenalității nu este inert (causa materialis), cuminte așezat în fața unui „făurar” (causa efficiens) pregătit să-l plămădească, ci un fluid pulsatil
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
să explice esența procesului de fenomenalizare a fenomenalității, total diferit de cel al proiecției lucrurilor (fenomenelor) în orizontul conștiinței. „Fenomenalizarea fenomenalității înseși e o materie fenomenologică pură, o substanță a cărei întreagă esență e faptul de a apărea.”2 Miezul fenomenalității nu este inert (causa materialis), cuminte așezat în fața unui „făurar” (causa efficiens) pregătit să-l plămădească, ci un fluid pulsatil și vital. Materia fenomenalității are o natură sangvină și o circulație arterială într-un „trup” a cărui consistență e dată
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
materie fenomenologică pură, o substanță a cărei întreagă esență e faptul de a apărea.”2 Miezul fenomenalității nu este inert (causa materialis), cuminte așezat în fața unui „făurar” (causa efficiens) pregătit să-l plămădească, ci un fluid pulsatil și vital. Materia fenomenalității are o natură sangvină și o circulație arterială într-un „trup” a cărui consistență e dată numai de actul fenomenalizării înseși. După întâlnirea cu Evanghelia lui Ioan, aceste formulări au încetat doar să sugereze, indicând un adevăr frust și bine
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
3 În perspectivă creștină, Dumnezeu e definit drept o coincidență totală între actul revelării (revelația) și conținutul ei (autorevelația)1. Identitatea între „ce” se arată și „cum” se arată, unitatea dintre adevăr și metodă (In 14,6), respectiv consubstanțialitatea dintre fenomenalitate și fenomen; toate acestea apar drept confirmări ale unei exigențe prescrise deja în meditația asupra „esenței manifestării”. În opinia lui Rolf Kühn, „creștinismul însuși se dovedește astfel drept o fenomenologie de mare importanță, până acum neutilizată”2. Firește că acest
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prescrise deja în meditația asupra „esenței manifestării”. În opinia lui Rolf Kühn, „creștinismul însuși se dovedește astfel drept o fenomenologie de mare importanță, până acum neutilizată”2. Firește că acest proces de reciprocă internalizare, confluență lăuntrică și emergență solidară dintre fenomenalitate și fenomen este invizibil, mai cu seamă atunci când spectrul căutărilor noastre nu depășește hotarele lumii. În exterioritatea distantă a lumii, patosul Vieții rămâne imperceptibil. Dar orice revelație a fenomenalității trimite dinspre apariția lucrurilor către autorevelația primară, continuă a Vieții: numai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acest proces de reciprocă internalizare, confluență lăuntrică și emergență solidară dintre fenomenalitate și fenomen este invizibil, mai cu seamă atunci când spectrul căutărilor noastre nu depășește hotarele lumii. În exterioritatea distantă a lumii, patosul Vieții rămâne imperceptibil. Dar orice revelație a fenomenalității trimite dinspre apariția lucrurilor către autorevelația primară, continuă a Vieții: numai Viața dă inteligibilitate suitei disparate de impresii originare, similare multiplelor iviri ale clipei, abia apoi scufundate în succesiunea cronologică a trăirilor conștiinței. Impresia originară este analoagă condiției punctului adimensional
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
infinit mai profund decât eul conștiinței transcendente lumii (cuplată în actele noetico-noematice ale intenției de semnificare și ale intuiției saturante). Ambiția lui Michel Henry a fost aceea de a transgresa - din interiorul strict al filozofiei - frontiera ontică sau mundană a fenomenalității. De ce oare apelul la o Viață al cărei nume trebuie scris cu majusculă 1? Fenomenologic vorbind, întrucât noi suntem vii prin impresia originară pe care orice percepție ordinară o depliază tacit, iar continuitatea viețuirii noastre, care debordează percepția discretă a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
filozofia greacă, specia „animală” și pe cea „umană”. Criteriul diferențierii între viața animală și cea umană nu poate fi inteligența (ceea ce înseamnă o altă cumulare a energiei biologice), ci capacitatea de participare a omului la autorevelația patetică a Vieții în fenomenalitatea lumii 1. Acest lucru dezvăluie încă o posibilitate radicală: aceea ca, în pofida ireductibilității dintre lume și Viață, Viața să fi luat trup, fără ca prin aceasta ceva anume din esența procesului de autoafectare a Vieții să se altereze. Captarea acestei posibilități
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
precum în cazul fenomenelor lumii. Viața lumii (nu lumea vieții) este „ceea ce, în apariție, a fost numit materia sa fenomenologic pură, sau încă a cărnii (chair) sale incandescente, a ceea ce strălucește sau arde în ea”2. Învăluirea fenomenelor lumii în fenomenalitatea manifestării pure devine, în cazul Revelației, găzduire și ocrotire: nici „oribila neutralitate”1 a lui es gibt (Heidegger), nici impersonala „diferare” a lucrului către apariție (Derrida), ci respirația vie a esenței manifestării. Aceste formulări nu sunt deloc arbitrare, ci verificate
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
personal al dorinței divine. În cuvintele Sfântul Grigorie de Nyssa: „Este firesc ca frumusețea dumnezeiască să-și aibă o trăsătură care o face iubită, în înfățișarea ei înfricoșătoare, arătată prin cele potrivnice frumuseții trupești”. Dimensiunea „înfricoșătoare” a acestui tip de fenomenalitate nu are nimic grotesc sau repugnabil. Acest atribut semnalizează doar necesara distanță prin care frumusețea dumnezeiască, spre deosebire de erosul căzut, se sustrage unei aproprieri vulgare, grăbite, indisciplinate. Impuritățile cu care se naște dorul după frumusețea fizică a celuilalt nu-și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fără natură...a fizic...corp tehnic sau instituțional” În felul acesta,Algirdas Julien Greimas locuiește și în Réalisme ou artifice,și în Profondeur, couleurs et sentiments, adică locuiește acolo unde nu este, a topic, nelocalizabil, într-o rumoare spectrală, în fenomenalitățile diferite născute din comentariile unor voci diferite, care nu-și permit să fie finale și obiective. Acest gen de locuire generează o dezarticulare a timpului. Acest fel de prezență aliniază Dictionnaire raisonné de la théorie du language, Sémantique Structurale, Du sens
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
înțeleasă ca reprezentând scopul principal al artei. În urma deprecierii analitice a experienței estetice, a apărut necesitatea articulării unui discurs critic 17. Calități precum armonia comunicării facultăților în jocul liber al imaginației (Kant)18, unitatea și completitudinea experienței apreciative (Dewey)19, fenomenalitatea obiectului, coerența în continuitatea dezvoltării experienței, intensitatea și concentrarea (Beardsley)20 formează cadrul de studiu al experienței estetice. Criticile aduse "mitului" experienței estetice pornesc de la argumentele lui Dickie 21 cu privire la posibilitatea confuziei percepției cu obiectul și imposibilitatea desemnării coerenței drept
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
indiferență, conclude Didion, "centrul nu poate rezista". În cele din urmă ea rezistă totalizării critice dacă rămâne fidelă punctelor sale de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din urmă Didion reduce modul retoric creativ - spunerea unei povești - la direcția propriei subiectivități și la limbaj. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
de referință. Natura problematică a subiectivității și a limbajului o asigură de acest lucru, dacă nu și natura problematică a fenomenalității în sine (presupunând că, în ultimă instanță, cadrul subiectivității noastre și structurile lingvistice pot fi eliberate de substanța acestei fenomenalități). În cele din urmă Didion reduce modul retoric creativ - spunerea unei povești - la direcția propriei subiectivități și la limbaj. Aceasta a fost în bună parte istoria jurnalismului literar narativ în secolul al XX-lea și explicația lui Didion asupra rolului
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a conștiinței pure a subiectivității ca spontaneitate ori pasivitate absolută. În matricea acestor foarte importante decizii teoretice ale lui Husserl, o fenomenologie a revelației este deja schițată. Turnura francezătc "Turnura franceză" Reluând tema kierkegaardiană a posibilității deasupra realității, Heidegger descrie fenomenalitatea unei apariții în termeni de auto-donație (Selbstgegebenheit). Din acest verdict decurge un alt concept al adevărului pentru care nu evidența obiectivată este ultimul criteriu (adaequatio rei ad intellectum), ci starea dinamică de „ieșire din ascundere” (die Unverborgenheit). Heidegger a aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prealabilă oricărei semnificări obiective a intenționalității; iar „esența manifestării” se dezvăluie ca act pasiv de autoafectare a Vieții divine. Prin însăși definiția sa, adevărul pur fenomenologic este revelație. Am putea vorbi, din acest punct de vedere, despre natura apocaliptică a fenomenalității. Pentru Marion, revelația se distinge după criterii morfologice, în funcție de gradul de saturare al unui fenomen. Pentru Henry, revelația este intrinsecă oricărei apariții, fiind pelicula invizibilă de adevăr care învăluie lumea. Acesta este limbajul în care Michel Henry a ales să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a spiritului poetic livresc. Acțiunea criticului se înscrie într-o campanie de recunoaștere, definire și „reabilitare” a conceptului, susținută, printre alții, de Adrian Marino și Al. Paleologu, și vizează descrierea și evaluarea fenomenului în spațiul poetic românesc. Explicând succint această „fenomenalitate în progresie, înscrisă poate în codul genetic cultural”, C. constată că există „un tip de sensibilitate ce trăiește din mediere, și nu din frustețe și inocență, dintr-o cultură a senzației, și nu din senzația pură și diformă”. Având ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286280_a_287609]
-
substratul neuroanatomic al creierului, dar nu într-atât încât să fie considerată aici și dinamica fenomenală crescută a acestora. Pentru explicarea lor, s-a făcut apel la vechiul instrument categorial al pneumei; în cercurile medicale ale vremii, pneuma era o fenomenalitate susținută de fapte și nu o simplă categorie teoretică. Dar una era pneuma care explica procesele psihice complexe, și altceva erau funcțiile creierului, astfel că această deosebire necesita și o fundamentare filosofică. Context în care, îndată ce au fost descoperiți nervii
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
curbă, asemenea datelor memorate în experiențele lui Ebbinghaus. Era totodată o explicație opusă celei pe care o propuneau studiile similare efectuate în Europa, unde rezultatul, rezolvarea situației problematice, erau în funcție de ceea ce se întâmpla în mintea animalului, ceva ce corespundea unei fenomenalități bruște, independente de natura căreia acesta îi aparține. Valorificarea studiilor sale experimentale, Thorndike a făcut-o chiar cu ocazia publicării tezei sale de doctorat, realizată în 1898, cu titlul Inteligența animală. Un studiu experimental al proceselor asociative la animale. În
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
simplist de amintiri, trecute între timp în uitare sau părăsite pentru repulsia pe care o generau. Inconștientul era ceva diferit de locul în care eul individual al conștiinței depozita amintirile ca într-o bibliotecă națională; era un domeniu cu o fenomenalitate dinamică foarte vie, aflată sub influența tendințelor și dorințelor celor mai vii ale vieții psihice cotidiene, aflate acolo într-o luptă deschisă cu o seamă de opreliști instituite ca să le țină în frâu. Cele două tendințe la un moment dat
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
de la identificarea tipului de obiect de care dispune, ce ne este revelat prin relațiile dintre individualii artei. 1. Tema cercetării și modul în care va fi tratată Opera de artă poate fi înțeleasă ca obiect auto-suficient. Ea prezintă și o fenomenalitate interpretată în virtutea stabilirii statutului operei ca obiect creator de lumi ficționale. În acest sens, putem vorbi de o lume secundară-reală1. Însă problema ontologică trebuie să stabilească și să explice existența operei de artă ca existență individuală auto-suficientă. Prin urmare, ontologia
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nu la eliminarea finalității lor. Noile forme de artă au dus la o existență iluzorie a lor și, prin urmare, opera de artă nu există decât ca formă ficțională dependentă de percepția și imaginația subiective. Acest lucru este posibil prin intermediul fenomenalității operei. Opera de artă se prezintă ca o formă materială prin intermediul materiei ei și ca o formă spirituală prin puterea și imaginea sa. Pornind de la tipul dublu de existență a operei putem propune o arhitectonică ontologică a operei de artă
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
într-un sens general atribuindu-i o existență universală și abstractă sau într-un sens restrâns: obiectul poate fi un concept concret și particular. Această dihotomie a obiectului este subordonată categoriei obiectului în sine. Însă obiectul, prin statutul său de fenomenalitate, pare să dobândească mai multe dihotomii în aparență contrare doar aparente, așa cum putem vorbi de un obiect concret, dar abstract ce oferă un contrast între două categorii ontice diferite. Un astfel de obiect pare să nu existe întrucât prezintă o
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
modul de a fi al artelor. Pentru a delimita obiectul de artă trebuie să recurgem la ontologie care trebuie înțeleasă ca știința necesară pentru a răspunde la problemele existențiale ale obiectului artei. Dar modul de analiză nu va putea înlătura fenomenalitatea obiectului artelor care dirijează cercetarea către esența obiectelor artelor. Opera de artă ca simplă apariție se caracterizează printr-o fenomenalitate care se manifestă într-un anumit fel și poate oferi o experiență estetică. Deosebirea dintre opera de artă ca fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ca știința necesară pentru a răspunde la problemele existențiale ale obiectului artei. Dar modul de analiză nu va putea înlătura fenomenalitatea obiectului artelor care dirijează cercetarea către esența obiectelor artelor. Opera de artă ca simplă apariție se caracterizează printr-o fenomenalitate care se manifestă într-un anumit fel și poate oferi o experiență estetică. Deosebirea dintre opera de artă ca fenomen și fenomenul în general este tocmai faptul că prima are o caracteristică estetică. Chiar dacă în procesul de apariție a operei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]