122 matches
-
pretențioasă, solicitându-i cercetătorului calități excepționale: el nu poate apela la observații și experimente meticuloase; nici introspecția nu este eficientă; are nevoie de capacități empatice, de abilități analitice, de reflecție profundă și de cultură vastă. Nu oricine poate fi cercetător fenomenolog. Sesizând acest neajuns, van Manen (1984) a alcătuit un demers metodologic tetrafazic pentru conducerea cercetărilor fenomenologice; este, în opinia noastră, un nou „discurs asupra metodei”, de valoarea celui cartezian, dar cu „reguli” mult mai subtile, care ar putea revoluționa pur
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
este, în opinia noastră, un nou „discurs asupra metodei”, de valoarea celui cartezian, dar cu „reguli” mult mai subtile, care ar putea revoluționa pur și simplu științele educației 124. Cele patru categorii de activități procedurale sunt următoarele: • faza I - investigatorul fenomenolog alege un fenomen care îl interesează, în situația de ins aflat pe calea vieții, care îl împinge inexorabil în „lumea trăită”. Cercetarea fenomenologică autentică nu este nici narcisică, nici idealistă. Cercetarea fenomenologică serioasă pune în rezonanță și împinge investigatorul în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
situația de ins aflat pe calea vieții, care îl împinge inexorabil în „lumea trăită”. Cercetarea fenomenologică autentică nu este nici narcisică, nici idealistă. Cercetarea fenomenologică serioasă pune în rezonanță și împinge investigatorul în profunzimea lumii; • faza a II-a - cercetătorul fenomenolog investighează fenomenul identificat trăindu-l, nu doar teoretic; • faza a III-a - cercetătorul fenomenolog reflectează asupra temelor esențiale și structurilor ce caracterizează fenomenul; • faza a IV-a - cercetătorul descrie fenomenul apelând la „arta scrierii” (art of writing). Max van Manen
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Cercetarea fenomenologică autentică nu este nici narcisică, nici idealistă. Cercetarea fenomenologică serioasă pune în rezonanță și împinge investigatorul în profunzimea lumii; • faza a II-a - cercetătorul fenomenolog investighează fenomenul identificat trăindu-l, nu doar teoretic; • faza a III-a - cercetătorul fenomenolog reflectează asupra temelor esențiale și structurilor ce caracterizează fenomenul; • faza a IV-a - cercetătorul descrie fenomenul apelând la „arta scrierii” (art of writing). Max van Manen (1984) a propus și o „variantă operațională” a demersului metodologic de mai sus125: I.
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și teoria categoriilor (Die Logik der Philosophie und die Kategorienlehre, 1911) și Filosofia dreptului (Die Lehre vom Urteil, 1912). Erau lucrări puternic influențate de cercetările logice ale lui Husserl. Ele l-au determinat să mai studieze, încă odată, lucrările marelui fenomenolog. În Mein Weg Heidegger mărturisește că „și de această dată efortul mi-a fost zadarnic, pentru că nu puteam trece de o dificultate majoră. Ea se referea la întrebarea, simplă, cum trebuie înfăptuit acel procedeu al gândirii care se numea «fenomenologie
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
sensul și se raportează la el în funcție de acesta. Din acest punct de vedere, fenomenul intențional este actul de a conferi sens. Într-un comentariu legat de problema obiectului în concepția husserliană, Emmanuel Lévinas susține că acesta nu este pentru filosoful fenomenolog expresia unui realism oarecare, "obiectul apare determinat de structura însăși a gândirii care are sens și se orientează în jurul unui pol de identitate pe care ea îl pune"94. Astfel, Husserl nu are în vedere situația obiectului în cadrul realității și
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
termenii lui Alexandru Boboc, prin "ideea conștiinței intenționale este pusă în umbră definitiv concepția conștiinței-oglindă, trecându-se la o abordare cu adevărat modernă a întregii problematici a cunoașterii"95. Edmund Husserl distinge între imaginea-lucru, imaginea-obiect și imaginea-subiect, în opinia filosofului fenomenolog acestea două din urmă dobândind sens numai dacă sunt plasate într-o relație interactivă în care fiecare dintre ele este fie obiect supus cercetării, fie subiect cercetător. În mod implicit, cercetarea realității se poate face prin intermediul unei experiențe perceptuale 96
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
referință pe baza cărora să-și ghideze existența. Denunțând eroarea de a identifica imaginea cu semnul și, implicit, cu obiectul, Sartre susține că natura imaginii trebuie să fie investigată cu instrumentele teoriilor fenomenologice. Pentru a înțelege adevărata natură a imaginii, fenomenologul francez propune folosirea imaginației cu scopul de a descoperi mecanismele care stau la baza formării imaginii. Întrucât este nevoie de un proces imaginativ pentru a discuta despre imagine, aceasta nu poate fi identificată cu obiectul percepțiilor, dimensiunea vizuală fiind doar
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
Trifonova susține că Sartre "plasează imaginea între senzație și gândire (...) atunci când imaginea pare apropiată de senzație, Sartre accentuează că ea este un tip de gândire și viceversa, și de câte ori imaginea se apropie de gândire sau pretinde a fi cunoaștere pură, fenomenologul francez evidențiază asemănarea cu senzațiile și mișcările"100. Practic, este în natura imaginii să penduleze între senzație și gândire, îmbogățindu-se când cu elemente senzoriale, când cu elemente analitice, fără a se rezuma la niciunul dintre acestea datorită faptului că
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
întrucât a fi în relație "înseamnă a fi deopotrivă înăuntrul și în afara ei, în modalitatea dublă a dependenței de celelalte elemente relaționate și a deschiderii pe care o presupune din partea celor angajați în ea"419. De fapt, Mihali preia ideea fenomenologului ceh Jan Patočka420; acesta susține că omul trăiește în strânsă legătură cu ceilalți, întrucât ne privim pe noi prin intermediul relației cu celălalt, ne raportăm la propria noastră existență făcând apel la exteriorul nostru 421. Astfel, Mihali conturează perspectiva existenței unei
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
are o intenție care urmează să fie împlinită printr-un act de intenție corespunzător. Aici intenționalitatea dobândește semnificația de orientare și direcționare, în ideea că sensul apare în cadrul procesului și fenomenului care însoțesc imaginea, prin intermediul conștiinței. Dezvoltând teoria constructului personal, fenomenologul George A. Kelly evidențiază faptul că indivizii se comportă față de realitate în funcție de felul cum și-o imaginează 511. George A. Kelly susține că individul își construiește un model reprezentațional asupra lumii prin care dă sens tuturor lucrurilor, conturând astfel o
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
dintre diferitele ființe; 'un înăuntru' care este mai degrabă o imixtiune de sine în lucruri și a lucrurilor în sine decât o delimitate precisă a spațiului ocupat de cutare sau cutare lucru. Se simte în acest punct efortul maxim al fenomenologului de a evita limbajul și semnificațiile geometrice și de a oferi o înțelegere intensivistă în locul uneia extensiviste". (Ibidem). 421 Jan Patočka, Body, Community, Landuage, World, Chicago and La Salle, Open Court, 1999, p. 31. 422 Ciprian Mihali, op. cit., p. 14
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
model istorico-funcțional al textului literar, model care se concentrează asupra a două puncte de intersecție, care se află între text și realitate, precum și între text și cititor. O asemenea concepție dovedește că poetica și pragmatica încep să fie gândite împreună. Fenomenologul german subliniază că ficțiunea și realitatea, luate împreună, nu trebuie abordate sub aspect ontologic, ci din punct de vedere funcțional și, ca urmare, cei doi termeni nu trebuie înțeleși în opoziție: Dacă alăturăm ficțiune și realitate, aceasta nu se mai
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
timp. În magma religiilor orientale ale decadenței, în talmeș-balmeșul doctrinelor în vogă, secta lui Hristos nu era la origine decît una printre multe altele. De ce Iisus, și nu Mithra, Osiris ori Hermes Trismegistul? Sîntem lipsiți de "variațiuni eidetice", cum spun fenomenologii. Dacă profetul și-ar fi pierdut glasul ori s-ar fi bîlbîit cînd a ajuns la Medina, fața lumii ar fi fost alta. Nici Islam, nici Occident. Și printr-o suită de accidente materiale catastrofe naturale sau revoluții pustiitoare -, Capitalul
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
și mauri, afirmând că, spre deosebire de războaiele "fierbinți", declarate oficial, "războiul rece" se de-clanșează fără oficiala declarație de război și se încheie fără tratat de pace114. În studiile sale asupra relației de putere democrație-tota-litarism, filosoful și activistul francez Claude Lefort, discipolul fenomenologului Maurice Merleau-Ponty, afirma că Uniunea Sovietică era dominată de o pătură de birocrați și că reprezenta o societate la fel de agresivă ca și cea apuseană. Filosoful nu dorește să disculpe comunismul, ci să demonstreze, urmând calea deschisă de Raymond Aron și
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
sculptura, literatura, teatrul, opera, fotografia și arhitectura, artistul preferă lutul, bronzul, uleiul, acuarela și țesătura la care poate adăuga elemente exotice ca ierburile sau penele folosite în așa-numitele creații mixed-media, istoricul se gândește la pergamente, papirus, codexuri, filosoful și fenomenologul separă media vizuale, audio, verbale, tactile, gustative și olfactive. Asta se întâmplă pentru că în orice domeniu, ceea ce constituie obiect de investigație diferă în funcție de scopul cercetătorului. Răspunsurile diferite la întrebările lansate în studiile mediale reflectă ambiguitatea noțiunii de media. Merriam Webster
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
sens poate migra în orice media, dar potențialul narativ este completat și actualizat în mod diferit de la un mediu de comunicare la altul. Când se definește, se caracterizează și se inventariază manifestările mediale, sociologul, criticul de artă, artistul filosoful sau fenomenologul listează materialități diferite. În aceste condiții, ceea ce constituie obiect de studiu diferă în funcție de scopul cercetătorului. Medialitatea devine proprietate relațională și relevanța unei tehnologii pentru narațiune este supusă schimbării în funcție de felul în care umanitatea selectează noi utilizări. Se ilustrează ideea că
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
de filosofi : iluminiștii, enciclopediștii legați de revoluția franceză, raționaliștii și stîngiștii (Descartes, Diderot, Voltaire, Rousseau) și cei din a doua jumătate a secolului al XX-lea : existențialiști (Sartre, Malraux, Camus), dadaiști (Tzara), suprarealiști (Breton, Eluard, Deleuze, Foucault, Baudrillard) și noi fenomenologi (Henry, Bruckner, Glucksmann, Morin), tot stîngiști și nonconformiști. Există un termen grec care îi caracterizează și anume parresia, însemnînd sinceritate, vorbire deschisă, îndrăzneala de a spune ce trebuie spus cu aproape orice risc. Sunt cinici (de la grecescul kynos cîine), tot
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
vorbește deloc despre voința de putere, ci despre alte sentimente, mult mai nobile, ce ar da imbold economiștilor, printre care, de pildă, dorința de apreciere. Există apoi o literatură enormă ce contrazice teza setei de putere, mai ales la esențialiști, fenomenologi etc. Rezultă din toate aceste cercetări că demnitatea, de pildă, sau un nume bun, bate dorința animalică de putere. Smith vorbește despre "rîvna după aprobarea și stima celor lîngă care trăim, care este de-o așa mare importanță pentru fericirea
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și miturilor copilăriei (...), întoarcere deopotrivă arheologică și sentimentală în memoria spațiului cultural autohton". Prozatorul satiric, neîndurător și lapidar, se dovedește a fi în contrapartidă un paseist al reîntoarcerii conform celebrului declic proustian. Momente în care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre, sevoase, dezmințind imaginea aparent aseptică și monocordă a istoricului literar abstras din contingent
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
încet, își stinge setea cel însetoșat. Poate că firescul este ceea ce palpită cel mai puternic la Valentin Gheorghiu: tușeul prin care mâinile îmbracă tastele pianului aidoma unor mânuși; frazarea țâșnită parcă din raporturile frecvențiale și funcționale ale celei mai severe fenomenologii sonore; compozițiile ivite din elanul spontan, ca un punct de sprijin în căutarea adevărului. Nimic nu e factice ori alterat. Spirit viu, cutezător, nu își caută răspunsurile prin te miri ce văgăuni culturale și nici nu își clocește efuziunile, ci
La o aniversare by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13936_a_15261]
-
ideea că ar putea imita Creatorul, cuprinde trei ipostaze: 1) spiritul autonom față de realitate, care-și elaborează propriile construcții ideale, înfăptuind o armonizare a subiectului și obiectului, o reificare a spiritului în produsele sale pe care le poate contempla (simboliști, fenomenologi, futuriști, constructiviști, ficționaliști, wittgensteinieni, analiști, existențialiști, pozitiviști); 2) subiectivitatea confiscată de propria viziune, obținută din experiența senzorială cu caracter de unicitate (decadenți, romancieri ai fluxului conștiinței, suprarealiști, expresioniști, "trăiriști", unanimiști); 3) o intersubiectivitate, o postură a eului înscris în ordinea
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
un edificiu conceptual. Tot jargonul creat de Heidegger în jurul lui Sein zum Tode (ființă întru moarte) a avut efectul unei lansări culturale. Iar europenii au început să vorbească mai mult sau mai puțin diletant despre moarte tocmai în prelungirea expresiilor fenomenologului neamț. Tot ce a urmat după Heidegger, de la Lévinas și Derrida pînă la Sartre și Merleau-Ponty n-a fost decît o reverberație speculativă iscată de ecoul noțiunilor introduse de neamț. Heidegger vorbește despre moarte cu aceeași impasibilitate cu care un
Spinul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9072_a_10397]
-
pe dinafară și etalat ca o haină de gală, poate fi manevrat după plac și după voință, ca orice limbaj de specialitate. Pe dinăuntru însă, exegetul simte foarte bine că haina îl strînge: nu a înțeles ce Dumnezeu vrea să spună fenomenologul german prin cutare expresie, și pe deasupra nu are onestitatea să recunoască asta. Urmarea e o maculatură exegetică ineptă care se adună an de an pe marginea operei lui Heidegger. Cărțile acestea, relicve deplorabile înțesînd degeaba rafturile bibliotecilor, alcătuiesc marea groapă
Spinul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9072_a_10397]
-
de competență analitică ce trece dincolo de crusta lexicală a cuvintelor neamțului. Iar dacă acum ocolim sintagmele pietroase și neprimitoare ale jargonului lui Heidegger și încercăm să-i înfățișăm ideile în cuvinte simple, atunci putem detecta două idei surprinzătoare pe care fenomenologul le formulează în privința morții. Prima idee este că fenomenul acesta atît de macabru e intransmisibil. La oricîte decese am asista și la oricîte înmormîntări am fi martori, spectacolul lor nu ne spune nimic despre ce înseamnă cu adevărat moartea. Cu
Spinul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9072_a_10397]