1,275 matches
-
lui Eschil triumfă optimismul: Oreste este achitat de Areopag, iar Eriniile, zeițele urii și ale răzbunării, devin Eumenide menite să aducă oamenilor prosperitate și fericire. III.3. Muștele de Jean - Paul Sartre Piesa de teatru Muștele (1942Ă, eseul de psihologie fenomenologică Imaginarul, opera sa fundamentală de ontologie fenomenologică Ființa și neantul pun în lumină forța creatoare a unui scriitor - filozof cu totul ieșit din comun. Romancier, dramaturg, estetician, critic, eseist, orator, gazetar, om politic angajat într-o viață tumultoasă și turbulentă
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
de Areopag, iar Eriniile, zeițele urii și ale răzbunării, devin Eumenide menite să aducă oamenilor prosperitate și fericire. III.3. Muștele de Jean - Paul Sartre Piesa de teatru Muștele (1942Ă, eseul de psihologie fenomenologică Imaginarul, opera sa fundamentală de ontologie fenomenologică Ființa și neantul pun în lumină forța creatoare a unui scriitor - filozof cu totul ieșit din comun. Romancier, dramaturg, estetician, critic, eseist, orator, gazetar, om politic angajat într-o viață tumultoasă și turbulentă, Jean Paul Sartre „s-a definit prin
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
la un moment dat sensul timpului se inversează: devenim nostalgici după trecut, pe care nu-l avem decât într-o mică măsură, și pe care îl recreăm prin filtrul propriilor nostalgii. Omul își este propria sa lipsă. Dintr-o perspectivă fenomenologică pot afirma că raporturile noastre cu limba sunt esențiale pentru ceea ce putem cunoaște. Cum cunoașterea stă sub semnul unificării, al totalizării; a te face înțeles presupune să-ți proiectezi ideile din perspectiva întregului care nu ești dar pe care te
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
părți contradictorii și pentru a li se înțelege comportamentul trebuie mai întâi înțeleasă natura conflictelor interne și externe, distribuția puterii între grupuri și procesele prin care conflictele de putere au ca rezultat dominarea, supunerea, compromisul. Într-o abordare antropologică și fenomenologică, organizațiile pot fi descrise ca mari societăți umane, în care oamenii creează pentru ei înșiși și împărtășesc semnificații, simboluri, ritualuri și scheme cognitive. Aplicarea termenului de sistem organizațiilor a avut două consecințe pentru studiul lor: definirea organizațiilor ca entități de
Comitetul Internaţional Olimpic ca miză politică în relaţiile internaţionale by Oana Rusu Demmys Rusu () [Corola-publishinghouse/Administrative/753_a_1124]
-
mi se par imperfecți ca modele literare. Modelul literar este de obicei schematic și esențializat. Trebuie să fie schematic, oarecum mai bun, oarecum mai rău, cu o tentă mai spre pozitiv sau spre negativ. Opera de artă este o reducție fenomenologică. Trebuie să se întîmple într-un spațiu limitat, rapid, și să fie simbolic. Viața nu-i așa. Viața are traiecte lungi, douăzeci-treizeci de ani... D.P.: Și nu se întîmplă nimic... N.B.: Sau se întîmplă la modul infinitezimal, sau inefabil... D.P.
Nicolae Breban - Iubirea este o formă a limitării by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9969_a_11294]
-
desfășurate în trei limbi - română, engleză și franceză - în a doua zi a conferinței, care a coincis cu Ziua Națională a României. Am ascultat comunicări cu o accentuată dimensiune interdisciplinară. Iată câteva titluri, pentru edificare: "Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică" (Ioana Gogeanu), "Note despre importanța prezenței în lege" (James Strazzella), "Dumnezeu ascuns în Biblie: o idee despre prezență" (Alexandra-Flora Pifarré), " Imaginea prezenței în jocul scenic" (Lamia Bereksi Meddahi), "Prezență și simbol" (Mihai Dinu), "Arghezi - Dumnezeul ascuns, poezia prezentă" (Ion Pop
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
în subcâmpuri. Cel mai frecvent au fost luminate în comunicările participanților unele dintre figurile influente ale modernității: F. Nietzsche (în comunicarea lui Thomas Drew Philbeck, " Prezența dionisiacă: Nietzsche și fenomenologia muzicii", de exemplu), E. Husserl ("Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică", de Ioana Gogeanu, sau "Conceptul husserlian de Ťpercepție internăť sau prezentificarea la Wolfgang Iser", de Romanița Constantinescu), E. Durkheim (în "Despre ambiguitățile sacrului: de la E. Durkheim la G. Agamben", comunicare susținută de Mirela Adăscăliței), S. Beckett ("Cum poate realiza Beckett
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
așa spre exemplu noțiunea de coercibilitate; afară de acestea, conceptele de subiect de drept, de raport juridic etc.” În afară de cercetarea pe care o numește logică, Giorgio del Vecchio consideră drept o a doua dimensiune a Filosofiei dreptului, ceea ce el numește cercetarea fenomenologică, care Înseamnă simplu, „Înțelegerea dreptului ca fenomen universal uman”, adică: „pentru a ajunge la cunoașterea Întregului fenomen, atât În momentul static, cât și În cel dinamic, trebuie să studiem istoria juridică a Întregii umanități În mod atotcuprinzător «istoria ideală, eternă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adevăr ideal unei realități empirice”. Del Vecchio explică faptul că deontologia este tocmai știința a ceea ce trebuie să fie. Optica este vădit kantiană, menționând opoziția dintre Sein și Sollen. Filosofia dreptului cuprinde, așadar, trei ordine de cercetare: 1. Logică, 2. Fenomenologică și 3. Deontologică. Din această triplă perspectivă, domeniul ei poate fi definit: Filosofia dreptului este disciplina care definește dreptul În universalitatea sa logică, cercetează originile și caracterele generale ale dezvoltării sale istorice și Îl prețuiește după idealul de justiție afirmat
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
experienței, o experiență atât exterioară, cât și una interioară. Să nu uităm că Immanuel Kant distinge un eu transcendental și un eu empiric, „o puternică cetățuie egoistă a sufletului nostru, preocupată numai de fericirea individuală”. Acest eu empiric trebuie „Împarantezat” fenomenologic, pentru a rămâne numai subiectivitatea transcendentală capabilă de a furniza principiile și normele etern valabile și universale ale moralei. Procesul suspendării ego ului empiric este concretizat În eliminarea rațiunii comune și a filosofiei populare În primele două secțiuni ale Întemeierii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu uita să stai liniștit! Fața profesorului, apropiată de a mea, era în plină metamorfoză. Parțial, îmi dau acum seama, din cauza eșecului minții mele, din cauza acestui colaps de câteva secunde. Și, parcă să o susțină, să îi dea un suport fenomenologic, ca să spun așa, văzul îmi dă și el rateuri. Vederea nu îmi mai e stereoscopică. Contururile și formele se schimbă pe măsură ce trec de la un ecran oval la altul. Ridurile subțiri pe care le observasem mai devreme se desfășoară ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice. Voi urma grosso modo excelenta introducere a lui P. Vielhauer la capitolul „Apocalipse” din ediția E. Hennecke, W. Schneemelcher, R. Wilson 128. Patru sunt caracterele formale, de compoziție ale genului: recurgerea la pseudonimie, importanța acordată viziunilor, vaticinium
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sensibilitate în sens transcendental, adică acea capacitate de a se încerca pe sine și de a se simți pe sine care ar face din ele ființe vii nu în sens biologic, ci în sensul unei vieți veritabile, care este viața fenomenologică absolută a cărei esență constă în însuși faptul de a se simți sau a se încerca pe sine și nu este nimic altceva ceea ce vom numi de asemenea o subiectivitate. Acum, dacă spunem că această proprietate extraordinară de a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a se auto-afecta în sensul de a fi el însuși ceea ce este afectat și el însuși ceea ce afectează, acesta și numai acesta este viu. Însă auto-afectarea nu este un concept gol sau formal, o afirmație speculativă, ea definește realitatea fenomenologică a vieții înseși o realitate a cărei substanțialitate este fenomenalitatea sa în stare pură și a cărei fenomenalitate în stare pură este afectivitatea transcendentală. Aceasta deoarece spaima nu este nimic altceva decât afectivitatea auto-afectării sale care este ea în mod
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
barbaria în sine este stranie, atâta vreme cât ne mărginim la a o constata. Stranie este însăși posibilitatea sa, proveniența sa pornind de la o esență care este construită interior ca sporire de sine și care implică, tocmai, cultura. Trebuie să confundăm viața fenomenologică absolută cu viața biologică, să o înțelegem în mod naiv pe prima pornind de la cea de-a doua pentru ca ansamblul fenomenelor de descompunere care perturbă organismele vii să fie transferate pe planul edificiilor sociale, pentru ca declinul și apoi prăbușirea acestora
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața fenomenologică absolută care suntem noi. În suferința faptului de a se suferi ca suferință de sine și îndurare de sine și atâta vreme cât acest a se suferi și a se îndura pe sine înseamnă un a se încerca pe sine și astfel
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe condițiile de neocolit ale posibilității sale celei mai interioare și astfel ale vieții înseși. Iată de ce Suferința și Bucuria nu sunt nicicând separate, ci una este condiția celeilalte, faptul de a se suferi pe sine furnizându-i materia sa fenomenologică bucuriei de sine, producându-se drept carnea din care este făcută Bucuria, care la rândul său nu este decât efectuarea fenomenologică a acestei suferințe și înfăptuirea sa în patosul Ființei, dovada, în sfârșit, pe care aceasta o face despre sine
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sunt nicicând separate, ci una este condiția celeilalte, faptul de a se suferi pe sine furnizându-i materia sa fenomenologică bucuriei de sine, producându-se drept carnea din care este făcută Bucuria, care la rândul său nu este decât efectuarea fenomenologică a acestei suferințe și înfăptuirea sa în patosul Ființei, dovada, în sfârșit, pe care aceasta o face despre sine în certitudinea și beția de sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
sfârșit, pe care aceasta o face despre sine în certitudinea și beția de sine. Modul în care suferă și în care suferința sa se transformă în Bucurie, în așa fel încât, într-o atare transformare, fiecare termen subzistă drept condiție fenomenologică a celuilalt și ca propria sa substanță, modul în care se istorializează absolutul și în el fiecare dintre tonalitățile ontologice fundamentale ce constituie ființa sa, dintre care fiecare trece în cealaltă și se inversează în ea, Suferința în Bucurie și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
esența auto-afectării este aceea a ipseității. Acest praxis determinat, singular și individual este Corpul nostru. În exercițiul imanent al forței sale care se auto-afectează și nu contenește a se auto-afecta pe sine, corpul întâmpină o primă rezistență, cea a sistemelor fenomenologice interne care cedează în fața efortului său și constituie "corpul nostru organic", adică ansamblul "organelor" noastre, nu așa cum pot apărea acestea unei cunoașteri obiective oarecare, ci exact așa cum le trăim în interiorul corpului nostru subiectiv drept limite ale efortului nostru, drept acele
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operă a puterilor corpului subiectiv, și astfel una dintre formele primare ale culturii. Exigențele interne ale vieții sunt cele care o suscită (exigențe pe care ni le vom putea reprezenta ulterior drept "cauze" ale sale sau "scopuri" ale sale), structurile fenomenologice ale corpului originar sunt cele care determină modalitățile exercițiului său, sau, mai curând, care sunt aceste modalități. Dacă această activitate primitivă trebuie de asemenea să se adapteze la natură, în realitate această adaptare purcede din ea însăși, în măsura în care Natura veritabilă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
în ea atât principiul, formele organizării lor, cât și locul ajungerii lor la ființă, adică modalitățile concrete ale realizării lor. Tulburarea ontologică se produce atunci când acțiunea încetează a se supune hotărârilor vieții, nemaifiind ceea ce este la început, adică actualizarea potențialităților fenomenologice ale subiectivității absolute. Mai mult chiar, s-ar părea că acțiunea a părăsit sălașul care este dintotdeauna al său pentru a se produce de acum înainte în lume: în uzine, baraje, centrale, pretutindeni unde funcționează fără oprire și în toate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
invincibilă. Această mișcare este ceea ce numim progres. Noțiunea de progres a ajuns astfel să desemneze în mod exclusiv progresul tehnic. Ideea unui progres estetic, intelectual, spiritual sau moral, prezent în viața individului și constând în autodezvoltarea și auto-sporirea multiplelor potențialități fenomenologice ale acestei vieți, în cultura sa, nu mai are trecere, nedispunând de nici un loc care să-i poată fi atribuit în ontologia implicită a vremurilor noastre, potrivit căreia nu există o altă realitate în afara celei obiective și susceptibile a fi
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ființă determinată științifică, ba mai mult, considerând-o ca fiind singura care există cu-adevărat, și în același timp singura cunoscută în mod riguros, universal valabilă, considerăm ca lipsit de importanță orice nu este ea, și mai cu seamă viața fenomenologică absolută. În măsura în care cultura este cultura vieții și o privește exclusiv, știința care îndepărtează din tematica sa și această viață, și dezvoltarea sa specifică, care este cultura însăși, rămâne pe de-a-ntregul străină acesteia. Relația dintre știință și cultură este o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fel de date, proprietăți opace ale acestei vieți: sunt posibilitățile sale, viața sălășluiește în ele și le deține ca pe propriile sale puteri, ca ceea ce ea poate să facă, nefiind nimic altceva decât acest a-putea-face însuși. În măsura în care ele reprezintă potențialitățile fenomenologice ale vieții, esențele nu se înfățișează întâi de toate drept corelatele unei intuiții eidetice, și este greșit să i se atribuie acesteia din urmă capacitatea de a le face manifeste și, astfel, de a le stabili la origine în ființă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]