1,924 matches
-
polul opus celui în care se situează Henri Bergson, și asta deoarece ea (întrebarea) nu vizează neantul ci ființa. Plecând de la această întrebare, Heidegger ajunge la ființa ființării, sintagmă care are menirea să reveleze subtila distincție dintre ființare și ființă: ființarea „ascunde” ființa și ei își datorează existența, iar ființa nu există decât ca ființare! De precizat, ne avertizează J. Hersch, cea care timp de un semestru a audiat cursurile lui Heidegger, că „ființa trebuie înțeleasă aici ca verb, nu ca
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
nu vizează neantul ci ființa. Plecând de la această întrebare, Heidegger ajunge la ființa ființării, sintagmă care are menirea să reveleze subtila distincție dintre ființare și ființă: ființarea „ascunde” ființa și ei își datorează existența, iar ființa nu există decât ca ființare! De precizat, ne avertizează J. Hersch, cea care timp de un semestru a audiat cursurile lui Heidegger, că „ființa trebuie înțeleasă aici ca verb, nu ca substantiv”, ființarea dovedindu-și prezența numai întrucât în ființă există un fel de acțiune
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
ființa și ei își datorează existența, iar ființa nu există decât ca ființare! De precizat, ne avertizează J. Hersch, cea care timp de un semestru a audiat cursurile lui Heidegger, că „ființa trebuie înțeleasă aici ca verb, nu ca substantiv”, ființarea dovedindu-și prezența numai întrucât în ființă există un fel de acțiune., Dar, taman ca Sfântul Ioan al Crucii care cerea să fie dat totul la o parte ca să poată vedea, Heidegger constată că obiectivitatea constituie întotdeauna un obstacol în
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
Se simțea cu atât mai îndemnat la așa ceva, cu cât un filosof de talia lui Henri Bergson resimțea fixitatea cuvintelor (el care gândea întregul într-o devenire fluidă) ca una din dificultățile majore ale exprimării filosofice. Iată de ce Heidegger, „dincolo de ființarea utilă care ascunde ființa” (J. Hersch), descoperă limba și noile sensuri atribuite cuvintelor cu ajutorul unor prefixe sau sufixe, cuvinte despre care cu îndreptățire se afirmă că până la el „păreau adormite în vocabularul grec sau german”. Care este principala explicație a
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
la dispoziția raționamentului, firește că Heidegger a putut purcede la explorarea în manieră proprie a trei dintre categoriile nodale și mereu inepuizabile ale filosofiei: adevărul, existența și timpul. De ce adevărul? Pentru că, ne înștiințează aceeași J.Hersch, „Întrebarea fundamentală cu privire la ființa ființării este, în alți termeni, întrebarea cu privire la adevăr, și ea este în fond singura pe care a vrut s-o pună Heidegger”. El formulează trei cerințe în legătură cu adevărul: rigoarea gândirii, preocuparea pentru exprimare și economia de limbaj. Dar ce este existența
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
au refuzat etichetele de existențialiști? Termenul existență este explicat de filosoful nostru prin rădăcina cuvântului existere, cu înțelesul de „a ieși dincolo de...” Prin urmare, existența heideggeriană este o smulgere din obișnuit, adică din relația care camuflează întrebarea primordială cu privire la ființa ființării. Totodată, prin smulgere existența trezește posibilitatea, o categorie cu rol de prim rang în filosofia hideggeriană. În concluzie, tot ce există conține în sine posibilități, iar printre acestea esențială este posibilitatea morții sale, posibilitate devenită în final certitudine. Cu alte
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
sine posibilități, iar printre acestea esențială este posibilitatea morții sale, posibilitate devenită în final certitudine. Cu alte cuvinte, cel ce există își descoperă „ființa întru moarte”, adică tocmai ceea ce-i dă existentului posibilitățile sale. Altminteri, acesta ar aparține în întregime ființării și pentru el n-ar mai fi nici posibilități, nici existență. Deși scrisă în tinerețe (anul 1927), opera principală a lui Martin Heidegger este Ființă și Timp (Sein und Zeit), lucrare în care cele două categorii se raportează atât de
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
Dar nu putem emite pretenția cunoașterii totalității, deoarece aceasta ne este refuzată prin însăși încercarea de a cunoaște. Dar iată ce spune Jaspers despre condiția umană în textul Originile filosofiei, după ce câteva rânduri mai sus numește situații-limită “situațiile fundamentale ale ființării noastre factice (Dasein): trebuie să mor, să sufăr, să lupt, sunt supus întâmplării, mă încurc inevitabil în hățișul vinei”: „Un alt mod de-a sesiza condiția noastră umană este conștientizarea nesiguranței pe care ne-o inspiră tot ce ființează în
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
ca pe un Ianus al subtilității cugetării existențialiste: „Este suficient dacă voi menționa că atunci când cuprinzătorul este conceput ca ființa însăși, el este numit transcendență (Dumnezeu) și lume; atunci când este gândit ca ceea ce suntem noi înșine, el ia numele de ființare factică, conștiință în genere, spirit și existență”. Părerea lui Jaspers este că tocmai eșecul în lume constituie cifrul decisiv al transcendenței și că în omul empiric există acest senzațional cifru: condiția lui este simultan natură și libertate! Cu precizarea că
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
neimpresionați de faima autorului, taxează Logica filosofică drept o agreabilă mediocritate: „(...) sa constituie o tratare existențial-filosofică a câtorva categorii gnoseologice (adevăr, intelect, rațiune, judecăți existențiale și evaluative etc.) prin raportarea lor continuă la problematica accederii la ființă și la autenticitatea ființării proprii. Nu este, deci, de mirare că logica modernă nu i-a reținut în niciun fel aportul și că numele său nu figurează la indicele de nume al lucrărilor de specialitate”. Optimismul lui Karl Jaspers în viitorul omenirii răzbate din
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
ura înfiorătoare a puterii fără limită. Să învățăm că libertatea pe care am cucerit-o se cere făurită. Că această libertate o vom putea avea și o vom putea lăsa vremurilor viitoare numai dacă vom ști să lucrăm împreună la ființarea ei, respectîndu-ne, învățînd în relațiile noastre toleranța, climatul încrederii cu dimensiune fundamentală a raporturilor ce se instituie între noi ca oameni, ca țărani, ca muncitori și intelectuali, ca studenți sau soldați, ca români. Pe străzile capitalei României libere se rotește
Prima atestare istorică a Revoluţiei: ziarul “Libertatea” [Corola-blog/BlogPost/93060_a_94352]
-
Unic Comunist Român cu Partidul Unic Neputincios Român". Atît de captivată se arată autoarea de jocul d-sale multicolor, în așa măsură se cufundă în vîrtejul lui, încît nu se mai pune nici măcar chestiunea compatibilității d-sale cu realul propriei ființări, acesta părînd neverosimil: "Mă îndrept... spre barul unde îmi duceam zilele înainte de... Cînd intru, se face liniște; fetele se uită la mine de parcă aș fi picat de pe lună. Se adună în jurul meu, mă pipăie să se convingă că exist". Captivă
Cochetăria cu absurdul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8263_a_9588]
-
produs al mentalității baroce. Rezultată, aceasta, dintr-o criză a valorilor umaniste. Ne vine greu să nu întrebăm: care valori, care umanism, care criză? Cu tot respectul pe care îl am pentru știința de carte și anvergura intelectuală a susținătorilor ființării unui Umanism, a unei Renașteri și a unui Baroc la noi (adică într-un spațiu de cugetare religios ortodox, cu minime și irelevante manifestări laice), teza lor mi se pare falsă, dacă nu aberantă, inconsistentă și de nesusținut." (pp. 188-189
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
Cioran, argumentează Constantin Cubleșan, "ne oferă complexul moral al trăirilor esențiale, de-a lungul vremii, a unei conștiințe mereu torturată de neliniștea contactului cu lumea în care s-a simțit, oriunde, străin, satisfăcut însă de consecvența atitudinii, dar nemulțumit de... ființarea sa socială." Surprinzător este faptul că, în sinceritatea sa absolută, Emil Cioran își mărturisea oroarea de bătrînețe. încă din 8 septembrie 1968 îi scria lui Arșavir Acterian: "N-aș fi crezut că o să fiu cândva victima Ťcomplexuluiť bătrâneții, că o să
Mărturiile lui Emil Cioran by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/8584_a_9909]
-
spre depărtările insondabile ale universului, ci și spre străfundurile neștiute ale ființei mele fragile și șovăitoare ”... „Părăsesc fundăturile, abisurile și căderile vieții cotidiene, ca să plutesc euforic în fluxul sonor. Este o ascensiune în lumina tonală. În această lumină viața și ființarea mi se comunică blând, ca revărsare abundentă de sunete. E o polifonie universală, coborâta din neștiutele depărtări ale astrelor. E un miracol mai presus de toate tensiunile și arcanele lumii.”(<footnote Idem, pag.395-396 footnote>) Revenirile ciclice susțin nu doar
DE LA CUV?NT LA SUNET ?I DE LA SUNET LA CUV?NT ?N ROMANUL NOP?I ?I NELINI?TI DE MIHAIL DIACONESCU by Elena Agapia Rot?rescu () [Corola-journal/Journalistic/84201_a_85526]
-
exprima în limba maternă, cu condiția asigurării plății unui translator de limbă, în condițiile legii. Art. 16 Consecințele nerespectării principiilor de bază ale medierii conflictelor Aliniatul 1 - Principiile fundamentale ale medierii sunt norme juridice și morale care stau la baza ființării și funcționării medierii și îi conferă acesteia rezistență și viabilitate în timp. Nerespectarea lor poate avea consecințe majore, care se răsfrâng atât asupra reputației mediatorului, cât și asupra finalității procedurii de mediere. Aliniatul 2 - Favorizarea sau defavorizarea uneia dintre părți
Primul cod orientativ privind procedura medierii conflictelor de la A la Z by Mihaiu Șanța () [Corola-publishinghouse/Law/705_a_993]
-
cele literare și critice”, luciditate care a condus, după autorul citat, la o îngropare a modernismului, aproape simultan cu nașterea sa, prin afirmarea rolului public și a utilității sociale a autorului de literatură. Uniunea socială este însă concepută ca o ființare paralelă cu armonia integrată a rostirii lirice, prin care trebuie să aibă loc, în concepția lui T.S. Eliot, o „transmisie globală a semantismului” specific poeziei (Ștefan Stoenescu), care „se transferă osmotic prin toți porii” (p. 8), iar nu printr-o
T.S. Eliot sau aventura poetică totală by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/4252_a_5577]
-
aceeași nostalgie a întoarcerii în existența eternă, infinită"50. Râsul tăcut este un râs estetic. El are un mesaj în sine. Este un râs care se raportează întotdeauna la exterior; implică o aspirație a ființei spre o nouă treaptă a ființării, o dedublare semnificativă. Vladimir Streinu remarca: "Emil Botta înnoiește lirismul nostru cu un timbru grav ce se înalță din vecinătatea umorului negru, cu o intensitate emotivă împerecheată deseori cu luciditatea propriei luări în derâdere".51 Râsul și derâderea, iată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
cunoaște o adevărată eflorescență, posibilitatea de a se împlini atât în real, cât și în fantastic. "Lenea" este o contemplare ce se autodistruge, o contemplare din afară spre interior, o concentrare a sinelui, obligatorie pentru atingerea mai multor trepte ale ființării. Disperarea, reversul plictisului, este o mișcare dinăuntru în afară. Se face cu un mare consum de energie. Dar nu conduce la autodistrugere totală, ci la autodistrugere care semnifică. În mișcarea ei spre afară, aceasta se poate însoți cu un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
înapoi... (Privește înapoi cu emoție!) Această privire înapoi anulează ideea de înaintare, anihilează spațiul. Ieșirea din sine (povestită în Scripturi) presupune un efort, o eliberare ce nu mai poartă pecetea timpului. Ieșirea din sine este o punere-de-sine-în operă a adevărului ființării (cum ne învață Heidegger). Această ieșire se dovedește retrospectivă, proiectivă și circulară, capabilă să antreneze prezențe eterne pe care apoi le suportă cu greu. Imaginile, care deja și-au câștigat statutul lor independent, par să râdă de maestru, atrăgându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
inestetică, o rănea în gustul ei de forme, linii, culori, cu aspectele ei disgrațiate.”² Această atât de puternică teamă nedeslușită, o va îndemna pe eroina să se refugieze în imaginar, într-o lume a idealului, în realitate, să se sustragă ființării și fenomenalității ; tocmai de aceea, Manuela va evita să dobândească o cunoaștere adevărată despre semenii săi, preferând să viseze asupra lor. Iată însă că - deși trăiește sub seducția idealului - Manuela se teme totuși să nu rămână definitiv captivă în lumea
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
este soluția". Dar în acest sfârșit se află începutul, afirmă T.S. Eliot. Prin "dezordinea unui delir divin" (Hölderlin), ieșirea din absența pe care ne-o găzduim este urmată de transmutarea într-o stare virginală, pură de orice condiție limitativă de ființare. "Să ajungi la începutul Timpului, afirmă Mircea Eliade, să atingi Ne-Timpul, prezentul etern care a precedat experiența temporală întemeiată pe prima existență eșuată." Se intră în "plenitudinea sacră" despre care vorbește autorul lui Empedocle, o neoființare al cărei cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a căror sensibilitate variază de la om la om. Dacă pentru Spinoza intuiția ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ne oferă "beatitudinea" de a cunoaște lucrurile, Natura în esența ei, care se confundă cu divinitatea ("Deus sive Natura"), experiența poetică ne poartă în inima esențialității noastre ca ființare ideală: eul, purificat de orice "servitudine", trăiește beatitudinea nezăgăzuitei potențialități de ființare și intră astfel în posesia propriei sale dumnezeiri. Karl Jaspers recunoaște dificultatea minții de a cuprinde nemărginirea într-o sinteză totalizatoare. Iluminarea poetică este capabilă să ne introducă fulgurant în "momente trăite ca totalitate", cum le numește gânditorul german, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
între numere. Suntem numerici și nu entități monadice însingurări absolute. Parcurgerea procesualității trifazice a muzicii face ca moartea să fie mereu întrecută. Fiecare sunet, fiecare clipă poartă acel impuls suitor care străbate prin moarte către o mai înaltă treaptă de ființare. Și astfel, purificați prin cânt, ne menținem pe orbita eternității. Terțina finală a sonetului rezumă ideea poetică a veșniciei umane: suiș sincopat, energizat de chemarea către inexprimabil; clipa ta, care este număr, fărâmă, adaug-o "totalității inefabile" a naturii, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]