128 matches
-
amar-tragică a destinului clasei țărănești, te așteaptă o piesă de teatru filozofică în cel mai profund sens al cuvântului. Aparent ușoară, vioaie și pitorească, dar și surprinzătoare, chiar șocantă, piesa mustește de semnificații filozofice, fiind de fapt o parabolă, o filozofare profundă și amară pe marginea sensului, destinului nostru ca popor. Încercăm să ne adunăm cuvintele căutând un unghi, un loc de intrare în universul semantic al piesei, pentru că, mărturisim, iată, după mai multe lecturi, opera dramatică de față este greu
ŞTEFAN DUMITRESCU: „CARAGIALE SE PUPĂ CU STALIN” de TEOFIL MIREANU în ediţia nr. 481 din 25 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359199_a_360528]
-
seamă, profunda frumusețe: bunătatea. O bunătate naturală, o bunătate în tot: în surâs, în privire, în îmbrățișare, în generozitate cu oamenii...! Aceasta e forma prin care omul devine drag omului din prima clipă, iar ultima nu există! Eleganța conversației fără filozofare putredă, căldura ochilor, fără privire goală, surâsul fără complezență șovăielnică, amabilitatea nevicleană o fac îndrăgită de la prima vedere, ca și când ai cunoaște-o dintotdeauna. Aceasta-i bunătatea omenească! Mariana Ionescu Căpitănescu ar putea fi statuie umană cu glăvane de ochi pustii
MARIANA IONESCU CAPITANESCU. ŞI DACĂ N-AR CÂNTA, TOT UN OM FRUMOS AR FI… de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1762 din 28 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/344798_a_346127]
-
aici nu avem unitatea spiritului cu natura, ci tocmai contrariul. Contemplarea naturii este pentru spirit numai mijloc, exercițiu al gîndirii care are ca scop liberarea spiritului. Substanțialitatea intelectuală este scopul, dar în filozofie ea este, în general, baza esențială, începutul; filozofarea este acest idealism potrivit căruia gîndirea este pentru sine, este baza adevărului. Substanțialitatea intelectuală este contrariul reflexiei, intelectului, individualității subiective a europenilor. La noi are importanță faptul că eu vreau, știu, cred, am păreri, determinat de motive care sînt ale
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
ca toți bătrânii universului"34: "Unde-i mărirea lumei? Unde-i? Oare este" (Decebal) "Om! Care e ființa ta?... Ce face Ca tu să fii... Ce face să nu te risipești În propriile-ți fapte și gândiri?" (Blestemul lui Decebal) "Filozofarea" lui Decebal are umbre, dar nu tulburări, viituri de ritm, dar nu rupturi care să frizeze dezechilibru, ea își păstrează mereu contiguitatea: "Azi duc diluviu... mâne nemurire O armonie care capăt n-are" Viața privită precum curgerea râului insuflă forță
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
s-a declarat cu drept cuvânt contra concepțiunei lui Ritter în dejudicarea nouăi edițiuni. (... ). Compară încă ed. Muller în opul citat, II, pag. 346. {EminescuOpXIV 226} {EminescuOpXIV 227} cum unul care e dotat cu organul filozofic trebuie format pentru o filozofare adevărată. Cele zise conțin dezlegarea a două fenomene însemnate. În artea dramatică 319 r omul face din individualitatea sa particulară un mijloc pentru un scop artistic. El o ascunde așadar și o sacrifică pentru una a doua, cea născută de
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
de emulație: de a imita pe eroii cărților, de a imita pe autorii lor și de a imita pe comentatorii lor. Aceasta din urmă înseamnă a avea de la primul contact cu cultura o pasiune reflexivă, un gust al meditației și filozofării și a citi odată cu operele de creație și opere de critică, adică a citi literatura din unghiul specific al exegezei și discuției. Vocația critică presupune la adolescent o preferință pentru inteligență, o exercitare consecventă și deliberată a inteligenței, un patos
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
deosebească fără greș de pisici, cai, elefanți și iepuri. Explicația, după Platon, este aceea că lumea aparențelor este doar o reflectare imperfectă a formelor ideale. Înțelegerea se produce nu ca rezultat al unei observări empirice insistente, ci prin raționare și filozofare, care sunt criterii interne ale minții umane în forma sa cea mai dezvoltată. Cunoașterea totală este, în consecință, accesibilă doar celor capabili să transceadă „peștera” realității vizibile și să ajungă la lumina înțelegerii filozofice. Lumea ne propune, dar noi suntem
Strategia cercetării. Treisprezece cursuri despre elementele științelor sociale by Ronald F. King () [Corola-publishinghouse/Science/2240_a_3565]
-
iubești, nu poți cu adevărat decât o singură dată în viață. Rămăsei înmărmurit: era răspunsul Ființei; exprimase, simplu, adevărul pe care încercasem să-l explic, probabil sofisticat, cu câteva minute înainte. Fără să știe, trase aceeași concluzie cu cea a „filozofării” noastre - a mea și a profesoarei - deși mărturisise că nu pricepuse nimic din ce i se spusese. Venea, dinspre ea, confirmarea spontană a unui adevăr esențial în timp ce eu încercasem să explic, cu împiedicări, de ce floarea este floare și pământul, pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
seninătate în considerațiile lor asupra morții; în realitate, ei tremură mai mult decât toți. Dar să nu se uite că filozofia este o artă de a-ți masca sentimentele și chinurile lăuntrice pentru a înșela lumea asupra rădăcinilor adevărate ale filozofării. Sentimentul ireparabilului și al iremediabilului, care însoțește totdeauna conștiința și senzația agoniei, poate explica cel mult o acceptare dureroasă amestecată cu frică, în nici un caz o iubire sau o simpatie pentru fenomenul morții. Arta de a muri nu se poate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
problema morții e la fel de relevantă ori irelevantă ca oricare altă chestiune luată În discuție de filozofie. În celebra Apărare, Socrate bagatelizează semnificația morții, substituindu-i caracterul irevocabil de paradox ori de silogism, transformând-o Într-o simplă materie brută a filozofării: Iar eu aș săvârși Într-adevăr ceva groaznic dacă, după ce atunci când m-au rânduit Într-un post arhonții pe care voi i-ați ales ca să-mi comande la Potideea, ca și la Amphilopolis și la Delion, acolo unde m-au
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Orice meditație care-și propune să adâncească misterele, legendarele mistere ale morții, nu poate fi decât o marginalie, o alunecare pe contur, o aproximare subiectivă, hazardată și oricând contestabilă a exteriorității ei. Or, procedând În felul acesta, ieșim din regula filozofării și conferim memoriei un rol prea mare prin comparație cu cel al gândirii. Distanța astfel creată instituie o nouă identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu numai a unor situări În real, În social, ci și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
reflecții de natură teoretică. 170 GÂNDITORUL SINGURATIC El își dorea religiosul pus la adăpost de orice infiltrări ale teologicului. Ar fi apreciat în mod sigur o observație a lui Heinrich Heine: „Din clipa în care o religie face apel la filozofare, apusul ei este inevitabil. Încearcă să se apere, dar prin vorbărie se afundă tot mai rău, până la pieire. Religia, ca orice absolutism, nu are nevoie de justificare.“72 Wittgenstein se apropia cu dragoste și venerație de acele opere artistice și
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
-se la pozitivismul logic, într-un text publicat în 1969: „După cum bine se știe, a fost mai întâi influența lui Ludwig Wittgenstein și Rudolf Carnap, care a inițiat faza lui timpurie - o nouă și radicală îndepărtare de căile tradiționale ale filozofării.“ (H. Feigl, „The Origin and Spirit of Logical Positivism“, în (eds.) P. Achinstein, St. P. Barker, The Legacy of Logical Positivism, The John Hopkins Press, Baltimore, 1969, p. 3.) 74 Identificând drept trăsături distinctive ale „filozofiei austriece“ cerința caracterului științific
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
tradiție / 228 Limbă și cultură / 232 Cultivarea limbii / 238 Limbă și gîndire / 241 Limbă și psihic / 249 Limbă și realitate / 251 Limbă și valoare / 258 Libertatea lingvistică / 263 Obiectiv și subiectiv în limbă / 268 Partea a treia: Relațiile și determinările filozofării / 275 Implicarea limbii în particularizarea filozofiei / 275 Trăsături ale limbii ca trăsături ale textului filozofic / 280 Comunicarea interculturală prin filozofie / 284 Necesitatea și posibilitatea comunicării interlingvistice / 291 Reconstrucția textului în traducere / 295 Filozofia și poezia ca realizări individuale ale spiritului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de altă parte, de analiza ei din perspectiva realităților și categoriilor specifice investigației de tip filozofic. De fapt, în multe din aceste investigații se conturează și o a treia direcție în cercetarea filozofică a limbii: stabilirea relației dintre limbă și filozofare sau, mai exact, a relației dintre trăsăturile limbii și trăsăturile filozofiei create în limba respectivă, în spațiul etnic în care se vorbește limba. Deși nu se menționează întotdeauna explicit, încercarea de a stabili consecințele unei astfel de relații dovedește efortul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
propriu filozofiei, de altfel) în măsura în care nu este vizată în special analiza unei limbi anumite, ci a limbii în general, a tuturor limbilor pe cît este posibil. Altfel stau lucrurile însă cînd se ia în obiectiv problema relației dintre limbă și filozofare, căci filozofarea se finalizează în filozofii individualizate, iar relația respectivă are în vedere determinarea aspectelor prin care această individualizare se datorează trăsăturilor specificice ale limbii în care filozofia a fost gîndită și exprimată inițial. Ca atare, de data aceasta, nu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de altfel) în măsura în care nu este vizată în special analiza unei limbi anumite, ci a limbii în general, a tuturor limbilor pe cît este posibil. Altfel stau lucrurile însă cînd se ia în obiectiv problema relației dintre limbă și filozofare, căci filozofarea se finalizează în filozofii individualizate, iar relația respectivă are în vedere determinarea aspectelor prin care această individualizare se datorează trăsăturilor specificice ale limbii în care filozofia a fost gîndită și exprimată inițial. Ca atare, de data aceasta, nu se poate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
emis și opinia că marele filozof german a întrerupt tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare a modului de filozofare, Kant a pro-dus și o revizuire a obiectului filozofării. Din acest moment, altul era obiectul filozofiei și altul obiectul științelor, acestea fiind de obicei orientate spre analiza datelor empirice, așa cum se prezenta lingvistica în acel timp. Rămîne însă măcar o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare a modului de filozofare, Kant a pro-dus și o revizuire a obiectului filozofării. Din acest moment, altul era obiectul filozofiei și altul obiectul științelor, acestea fiind de obicei orientate spre analiza datelor empirice, așa cum se prezenta lingvistica în acel timp. Rămîne însă măcar o obiecție în legătură cu această explicare a tăcerii kantiene: dacă lingvistica
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Cassirer definește omul ca ființă făuritoare de simboluri și extinde concepția neokantiană la analiza limbajului, a mitului, a religiei, a artei și a științei, în care vede structuri autonome în sistemul unitar al formelor culturii. Ca atare, el nu reduce filozofarea la cercetarea limbii, cum se întîmplă în unele sisteme neopozitiviste contemporane lui, și nici filozofia culturii la filozofia limbii, ca în multe doctrine neohegeliene și concepe într-o manieră opusă aceleia profesate de Martin Heidegger investigarea filozofică a limbii, respingînd
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fapt "predicație", așa cum se întîmplă pe terenul logicii, și atunci unei construcții determinative precum zăpadă pufoasă, unde determinantul este o predicație a substantivului, i se poate aplica regula obiectivității din perspectiva concordanței cu realitatea. Partea a treia : RELAȚIILE ȘI DETERMINĂRILE FILOZOFĂRII Implicarea limbii în particularizarea filozofiei Investigarea limbii din perspectiva filozofiei a fost de cele mai multe ori orientată spre a afla un răspuns la între-barea dacă există sau nu o legătură între aspectul și structura sistemelor filozofice create pe terenul unei culturi
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a fost și nu este o ramură filozofică comparabilă cu altele, care au un obiect pe care îl studiază pur și simplu cu viziunea și cu mijloacele filozofiei. Filozofia limbii are aici această latură a investigării legăturii dintre limbă și filozofare, fără însă a se reduce la ea și fără a se institui în dimensiune obligatorie. Problema are două aspecte de bază: unul care are în vedere preocupările filozofilor înșiși și altul care se referă la exegeza gîndirii filozofice. Primul aspect
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
întregirea viziunii asupra realității; 2) cercetarea limbii ca mijloc de a accede la realitate; 3) cercetarea limbii ca mijloc de a pătrunde în tainele ființei și creației umane (facultățile, cultura, spiritualitatea); 4) cercetarea limbii pentru a afla extensiunea și limitele filozofării, de obicei, printr-o atribuire de factor determinant limbii în raport cu filozofarea. Întrucît aceste direcții în multe cazuri se întrepătrund, analiza modului în care s-au raportat filozofii la limbă se face într-o manieră eclectică ce le vizează pe toate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
accede la realitate; 3) cercetarea limbii ca mijloc de a pătrunde în tainele ființei și creației umane (facultățile, cultura, spiritualitatea); 4) cercetarea limbii pentru a afla extensiunea și limitele filozofării, de obicei, printr-o atribuire de factor determinant limbii în raport cu filozofarea. Întrucît aceste direcții în multe cazuri se întrepătrund, analiza modului în care s-au raportat filozofii la limbă se face într-o manieră eclectică ce le vizează pe toate. Cît privește investigația realizată de exegeții gîndirii filozofice, lucrurile se prezintă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
fiecărui tip de raport, deși, în general, se poate întrezări existența și manifestarea fiecărui tip într-o manieră distinctă. De fapt, aspectul cel mai incitant din toată această pro-blematică este cel care privește determinarea raportului dintre limbă și maniera de filozofare, aspect avut deseori în vedere de exegeți 312, dar rămas încă sub semnul controverselor, deși o orientare cu un mare grad de aderență nu lipsește. De obicei se încearcă stabilirea relației dintre anumite limbi și anumite moduri de a filozofa
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]