107 matches
-
frumos; alteori, fără nici un motiv aparent, cu cât treaba e mai ușoară, cu atât se lasă mai mult așteptată. Se afla acolo, înconjurată de bărbați și femei în pragul agoniei, și ar fi fost de ajuns să sufle ca să stingă flăcăruia atâtor vieți firave dar s-a mulțumit să se așeze și să observe, ca și cum căldura înăbușitoare și lenea ar fi pus dintr-odată stăpânire pe sufletul ei. Câți ani a fost în stare Moartea să stea așezată la picioarele patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oră și care Încă nu știa că o poate pierde Într-un minut. Am continuat să merg, fără să aștept un răspuns. Treaz, În sfîrșit. La scurt timp, se auzi zgomotul traficului, iar văzduhul păru să se aprindă ca o flăcăruie de gaz la căldura felinarelor și semafoarelor care mă făcură să mă gîndesc la un zid nevăzut. — Mai bine ne despărțim aici, zise Bea, dîndu-mi drumul la mînă. Luminile unei stații de taxiuri se zăreau la colț, o defilare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
faci de rușine! îi strigă Nastasia Filippovna. După asta o să te spânzuri, nu glumesc! Flăcările răbufnite între cele două bucăți de lemn aproape mistuite la început părură că s-au stins, atunci când pachetul căzuse pe ele, apăsându-le. Dar o flăcăruie albastră se mai ținea încă de o muchie a lemnului de dedesubt. În sfârșit, o limbă de foc subțire, lungă, linse și pachetul, flacăra se agăță și fugi în sus pe marginile hârtiei și deodată tot pachetul se aprinse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Vasquez își luă aparatul de sudură și porni spre ușă. Hicks intră în posesia unui aruncător de flăcări și-l armă, îl înmână pe celălalt lui Ripley. ― Să le aprindem. O clipă mai târziu, din gura armei ieși șuierând o flăcăruie albastră, ca o brichetă uriașă. Cea a lui Ripley aruncă o limbă de foc luminoasă în clipa în care răsuci robinetul încastrat în mâner. În jurul lui Vasquez care suda ușa de sol, tavan și de pereți se revărsa o ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
oglinzii - pentru că În spatele ei nu se afla nimeni și nici un fel de drum - un drum de țară noroios străbătut de o șaretă. Pe locul din față stătea tatăl ei. Își scosese chiar o țigară din buzunar de care-și apropie flăcăruia chibritului, lăsînd biciul În poală. Acum arunca chibritul printr-un arc Înalt, În noroi. După care strînse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Încrederea În Mama Biserică, se menținea Într-o poziție Încântător de șovăielnică. Deplângea deseori Îmburghezirea clerului catolic american și era absolut sigură că dacă ar fi viețuit În umbra marilor catedrale continentale, sufletul ei ar fi continuat să fie o flăcăruie plăpândă pe altarul puternic al Romei. Totuși, după doctori, preoții erau victimele ei favorite. Ah, părinte episcop Wiston, declara ea. Pur și simplu refuz să vorbesc despre mine Însămi. Îmi imaginez șuvoiul de muieri isterice ce se Înghesuie la porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stratul subțire de groază de la suprafață, iar acum se mișca Într-o regiune În care picioarele și teama de ziduri albe erau reale, lucruri vii, lucruri pe care trebuia să le accepte. Numai În profunzimea Îndepărtată a sufletului tremura o flăcăruie plăpândă, strigându-i că care-ceva care-l trage spre străfunduri, Încercând să-l vâre În dosul unei uși și să trântească ușa după el. După ce ușa aceea se va fi trântit, nu vor mai exista decât zgomot, de pași și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nici întunericul și nici tăcerea acelui întuneric. Liniștea nu era lipsa oricărui sunet. Liniștea era foșnetul frunzelor în crângul din spate, țipătul ascuțit al vreunei păsări ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai încred în oameni.” Cu privirile ațintite în cenușa din vatră, samuraiul rumega vorbele lui Nishi. „De acum încolo trebuie să-ți duci viața neștiut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Pentru lacrimile tale, iertate îți sunt toate păcatele. Tatăl cunoaște jalea și durerea ta. Nu-ți fie teamă.” De undeva se auzi o pasăre țipând înnebunită o dată, apoi de două ori. Rupse câteva surcele și le aruncă în vatră unde flăcăruile se întinseră leneșe începând să muște din frunzele uscate. Samuraiul și-l închipui pe omul cu părul împletit în cozi scriind aceste cuvinte pe foaie în coliba sa din Tecali. Poate că nopțile în împrejurimile lacului Tecali erau la fel de adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca birou de obiecte pierdute în jumătăți de fraze: „Nu, pescărușii nu sunt pescăruși, ci“. La finalul poeziei, în care teritoriul meu este delimitat de Sfântul Duh și de fotografia lui Hitler și care evocă, prin schije de bombe și flăcăruile de la gura armelor, începutul războiului, s-au pierdut în nisip și anii copilăriei. Doar Marea Baltică murmură mai departe în germană, în polonă: „Blubb, piff, șșș...“ Războiul număra puține zile atunci când un văr de-al mamei mele, unchiul Franz, care, poștaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a lui Abd al-Aziz. Vena stacojie de pe tâmpla lui stângă, din ce în ce mai umflată, părea să pulseze în ritmul inimii copilului. Așa că nimeni nu l-a judecat când s-a repezit spre Tayyib, cu ochii ca două cratere negre în care licăreau flăcărui verzi și i-a șuierat, dintr-odată, uscat și fără culoare în glas: — Găsește pe cineva care să-l boteze! L-au botezat în aceeași noapte. În zori, buzele copilului erau încă vinete, dar până la amiază, când au reușit să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să fie? spuse oaspetele pe un ton ușor ironic, presărând peste scrisul ei cenușa pe care o purta cu el Într-o cutiuță legată la gât. În contact cu pulberea, cerneala se aprinse și semnătura Mașei fu cuprinsă de o flăcăruie albastră, care degaj un fum Înecăcios. - Știu eu? răspunse Mașa, privind cum literele ce-i alcătuiau numele se transformă În cifre fumegânde. - Prostii. Superstiții... - Ce-ați presărat acolo? Întrebă gazda, simțind cum aceeași gheară a Îndoielii i se Înfige-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
oglinzii - pentru că În spatele ei nu se afla nimeni și nici un fel de drum - un drum de țară noroios străbătut de o șaretă. Pe locul din față stătea tatăl ei. Își scosese chiar o țigară din buzunar de care‑și apropie flăcăruia chibritului, lăsând biciul În poală. Acum arunca chibritul printr‑un arc Înalt, În noroi. După care strânse brusc hățurile. Acum avu În fața ochilor grozăvia... În șaretă săriră doi bărbați. Fetița gemu În vis, după care se ridică din pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și pâine și le ții numai pentru tine, lepădătură burgheză, în loc să faci parte la toți, care suntem la fel de flămânzi?... Iar Enea Căpută, încrâncenându-și privirile, încât în bătaia lămpii, ochii îi ardeau, ca doi bumbi de jeratic, unul oglindind o flăcăruie verde, iar celălalt, având o răsfrângere albastră, l-a înfruntat pe Duran Zicându-i: îți convine să dispui de ceea ce nu-i al tău, calicule, dar dacă te simți așa de cu dare de mână, nu jefui ce este al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Mircea chiar nu știa dacă, în aceste circumstanțe, cu puținii bani pe care îi avea în buzunarul secret, ar fi reușit să onoreze pretențiile argintarilor. Aceștia, stând în genunchi, pe o bucată de sac, în fața unei nicovale minuscule și a flăcăruiei unei pipete cu benzină, de dimensiunea unei brichete de fumător, plăsmuiau, în pofida propagandei ateiste de stat, dintr-un bănuț vechi, cu cap de rege, niște figurine, o vreme strălucitoare, având o față arătoasă și un dindărăt opulent și nerușinat, închipuind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
o pufoaică de la armată, și s-a apucat să sape vârtos. Oamenii râdeau că, mai dându-și peste fluieru’ piciorului, popa înjura și scuipa printre dinți. Parcă-i luase strechea pe toți, babele stăteau în fața blocurilor și vorbeau numai de flăcărui albastre, blesteme și alte parascovenii. Țigăncile erau chemate să stingă cărbuni, să dea în ghioc, dacă unu’ sau altu’ se va îmbogăți. După vreo două săptămâni, oamenii s-au mai plictisit văzând că nu dezgroapă decât cutii de conserve, oase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aici toate comorile pe care le-aveau cu ei și-au aruncat și-un blestem, să nu poată nimeni să le găsească. Pe urmă, câteva țigănci au descântat, au turnat și-au început să li se arate semne, să joace flăcărui albastre... Nu așa a înnebunit al lui Dobre și s-a spânzurat de stâlpul de înaltă tensiune, de era și cu limba ieșită de-un cot și pe jumate ars săracu’? Dându-și probabil seama că nu pricep nimic, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a descoperit-o și ea s-a transformat în fântână. Asta a înfrumusețat pustiul. Trebuie să știi să cauți, dincolo de toate, lucrul cel mai prețios, care altfel rămâne nevăzut. Așa spunea vulpea. Și să știi să ocrotești, ca pe o flăcăruie, lucrul acela prețios, găsit cu ajutorul bătăilor inimii. Pentru că limpede nu vezi decât cu inima. Trebuie să ocrotim cu grijă lămpile care ne luminează drumul; orice boare le poate stinge. (se ridică, face câțiva pași) OMUL: Și acum, ce-ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
un omagiu lui Góngora și pe care tocmai l-am primit și citit, unul dintre acești tineri, Benjamín Jarnés, într-un articolaș intitulat în manieră culterană „Treier de aur, stoarceri de nectare“, ne spune că „Góngora nu face apel la flăcăruia jucăușă a fanteziei azurii, nici la flacăra pâlpâitoare a pasiunii, ci la perena lumină a inteligenței calme.“ Și asta numesc poezie intelectualii aceia? Poezie fără focul fanteziei și flacăra pasiunii? N-au decât să se hrănească atunci cu pâine făcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adâncime și tot atât în lățime, păpușilor nu le trebuie mai mult, apoi dispune pe fundul găurii un strat de ramuri și le dă foc, flăcările urcă, mângâie pereții, le reduc umiditatea de la suprafață, apoi focul pălește, rămân doar câteva flăcărui și cenușa caldă, și peste ele Marta, după ce i-a trecut tatălui cartea deschisă la pagina care trebuie, coboară și așază, cu grijă extremă, cele șase păpuși de probă, una câte una, mandarinul, eschimosul, asirianul cu barbă, măscăriciul, bufonul, infiermiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
chibrit. „Nu, nu aici. Caut o lumânare“, și îl trase după ea, prin vestibulul îngust, spre cameră. Trecuse în altă cameră, să caute lumânări. „Nu, nu găsesc. Aprinde un chibrit, te rog.“ Chibritul se aprinse, dar se stinse imediat. Altul, flăcăruia decupă o mică zonă semiobscură. Se priviră. Zâmbeau, s-ar zice. Palizi, înfrigurați. Da, era subțire, înaltă. Halatul alb fluturase scurt peste picioarele în ciorapi negri. Ovalul palid, prelung și ochii mari mari și tunsoarea băiețească. Chibritul se stinsese, arzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Se întunecase de-a binelea. Luminile nu se mai aprinseseră pe stradă, cine să le mai poarte de grijă! Emoționat Burtăncureanu privea ceata revoluționarilor. Îngenunchiați, cu automatele lăsate pe cimentul curții sau sprijinite de poarta metalică, ocroteau în căușul palmelor flăcăruile pale. Corul îi dădea de zor cu alte tropare. „Facem toată liturghia?“ șopti episcopul. Romancierul clătină din cap. Valerian tuși de câteva ori și cântarea încetă sugrumată. „Ridicați-vă, băieții mei“, le făcu semn Burtăncurencu. „Înțeleg pentru ce ați venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din noaptea afundului de trup, în dreptul a ceea ce cândva fusese inima, acum un ghemotoc de iască, o buhă își făcuse cuib, privea cu ochi ficși spre Burtăncureanu, înclinând din când în când capul, muindu-și ciocul într-o candelă cu flăcăruia pâlpâindă, ca și cum l-ar fi invitat să vină și el, să se apropie și să guste din acea minune de untdelemn sângeriu, vâscos. ...Îl recuperară pe Burtăncureanu, dimineața, undeva la marginea parcului I.O.R. Stătea chircit pe o bancă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pas, pairile galbene se transformară în moșnege decrepite râzând prostește și chircite, ca apoi să se retragă resorbindu-se umilite (De ce? De ce?) spre zăpadă, spre rugii fumegând al lemnelor, sub tălpile cizmelor uriașe cât urșii, când am trecut, se întreabă flăcăruia. Ce e viața, ce e viața! Cu ultimele suflări, a mai avut timp să vadă cum Satelitu aruncă ceva rece și mult din peștera gurii, ca să se reîntoarcă strângându-se brusc în nelumea neflăcării ei. Da spuse focul ăsta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
a turnat apă și câteva flori de tei, pe care le-a scos dintr-un borcan, după ce le-a mirosit cu lăcomie, așa cum miroase o fiară prada. Când apa Începe să sfârâie și să se zbenguie În ibric, Antoniu stinge flăcăruia, suflând În ea, după care deșartă ceaiul Într-o cană, aflată pe taburetul din Încăpere. Aroma de tei, dumnezeiască umple Încăperea și le intră În nări, aspirată cu lăcomie. -Uite ce, Kawabata, am acceptat să Împart cu tine aerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]