88 matches
-
cînd l-am zărit pe potecă venind. O, nu era, cum poate ați crede, un leu izgonit de la circul de stat! Era un leu mîndru, născut în pădure, de vînturi bătut și de ploi sărutat. Trecea melancolic sub bolțile sumbre foșnirea prin frunze a pasului rar. în coamă purta întomnate amurguri și-n ochii lui verzi două săbii de jar. Pușca zăcea părăsită în iarbă, iar inima-n piept îmi bătea vehement. Cînd m-am trezit, de-acum leul trecuse și
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
taină purceși din semnele cerești? pe țărmul așteptării oamenii pescari pândesc năvodul nevăzut dăruitor îmbelșugat cu pești străluminați de duh Lacrima neplânsă prădați de umbră în gol se leagănă copacii pierduți în uitare rătăcită într'o aură tristă într'o foșnire pustie frunza nu mai dă zvon văzduhul veșted văduvit fără milă de adierile odinioarei când mor poeții pădurile pier fără urmă în lacrima neplânsă din volbura aducerii aminte Iuțeala și vuietul timpul curge aproape de nemișcare prin visele zăbavnice ale broaștelor
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]
-
în alveole de taină până ce demonul își leapădă fruntea în uitarea adâncă a norului rătăcitor Deasupra apei din măgura târzie năpădită de stele arzându-și ursita burată de lacrimi de-a lungul vremii fără capăt izvorăște un fluture magnetic de foșniri miresmate deasupra apei pești zburători cu solzi de cositor zboară văzduhul Stea fără sclipăt pășind pe lespezi prelungi de fum cristalizat își petrece umbra strigoiul fugit din șovăiala oarbă a labirintului uitat steaua în neguri pierdută zadarnic își mai caută
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/9395_a_10720]
-
că îndoiala e o pasăre ce zboară atât de sus și nici că foile viței pot cădea la prima adiere a gerului. Mai rămâneau, desigur, resturile sățioase ale cinei și vinul ce udă paginile cărții cu lacrimi de sânge. Și foșnirea primăvăratică a duminicii. V. ( Coda ) Acum în Răsărit e o lună întunecată și în Vest stau să ațipească negustorii și bancherii. Mulțimea se oprește și se uită în oglindă ca și cum ar vrea să se recunoască pe sine și nu imaginea
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
sau mirodenie, pentru mirosul ei împrăștiat la ore târzii. O corespondență, așadar, figură dragă modernismului, în care consistența unor petale catifelate, tonurile lor în degradé, aromele evocă, toate, mișcarea vesperală a unei mări misterioase și line. Chiar dacă mai frumos spus, „foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare", versul lui Barbu, nu întrece în concizie bogată în dedesubturi acest gust pentru ermetic al unui, mai degrabă, tradiționalist. Nocturnă este și mai complexă, ca orchestrație: „Mai știi în noapte plopul cu luna, galben cuib
Stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6435_a_7760]
-
un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai știu pe unde ar fi să fie/ nourul și-ntunecimea// fruntea mi-e așternută în țărîna căințelor/ și-n pulberea
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
iar mișcările - ,,ușoare, ca acele ale zborului", ca nu cumva să tulbure întunericul care, odată trezit, ,,s-ar fi revărsat și ar fi acoperit soarele de pe cealaltă parte a pământului". De aceea, cei doi hotărăsc să își lepede cămășile pentru ca foșnirea lor să nu zgândărească noaptea și să o trezească din somn. Copiii dovedesc nu doar o voință de nezdruncinat (izbutind să-și învingă somnul și oboseala), ci și o ingeniozitate nemaipomenită, căci - în ciuda opreliștilor - ei își continuă netulburați urcușul ,,lunecos
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
poate, în adînc. Răspunzîndu-i, în algebre complicate, altei, celebre, chemări: "Colo-n palate de mărgean/ Te-oi duce veacuri multe/ Și toată lumea-n ocean/ De tine o s-asculte." Aceeași idee e prelungită în Timbru: Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;/ Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare/ Din coasta bărbătească al Evei trunchiu de fum." Sugestia paradisului acvatic, spălând, lichid-muzical, păcate diafane, la urma urmei, e clară. O răzvrătire, alta decît frumoasele, niciodată gustate de
A doua șansă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7095_a_8420]
-
am și citit un fragment ca să mă creadă, e un adevărat poem, mi-a spus el, cam asta aș vrea și eu, i-am răspuns, și Ioan Alexandru și Vasile Gorduz ar merita cîte un poem amplu și încăpător precum foșnirea mătăsoasă a mărilor de sare (citat din memorie), text pe care l-am terminat chiar astăzi, 26-08-2002, ora 16.30, și pe care i-l trimit la adresa de e-mail convenită, adică icioba@rsb.ro și îl semnez mai jos, cu
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
învățat să bată măsura/ în fortăreața de carbon a melancoliei" ( se întoarce precum un asin). Sau "moartea un diapozitiv color și moartea cu gaița pe creștet/ aluat dus pe scripeți frig luminos pagină de ivoriu / cimpoaiele himerice ce tînguiau/ sub foșnirea uscată a stelei" ( Ochii). Astfel de metafore sînt antiepice deoarece suprimă devenirea, mișcarea, alcătuind un punct final al epicului pe care-l abstrag, ale cărui esențe dramatice le figurează în ornament. Aspirația antiepică a poeziei în discuție vizează cele două
Epic și antiepic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13660_a_14985]
-
ca lumina Mă însoțea pe cale Și nu zăream pământul De-atâta strălucire. Cum se-aurește frunza ^nainte de cădere, îmi scânteia tristețea Pe ramurile minții. Aveam ca niciodată Pe cei pierduți, aproape, Dulceața risipirii îmi luneca în sânge. La capătul foșnirii, Ca pe un dig în mare, Se ridica din jalea, Cețoasă, bucuria. Și greul din cuvântul, Care-mi scria plecarea, Rămase mut în urmă, Catifelându-mi zborul. Miluire Nepregătită sunt Pentru minune, Mă chemi afară Dar nu pot să ies
Monica Pillat by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/10752_a_12077]
-
adevărat pierdută, în cazul în care nu se va găsi o soluție salvatoare și aceasta cât de curând posibil. Nu-mi voi lăsa ostatică tăcerea Iubirii tăinuite, azi - ofrandă Miresmelor cu trupul de lavandă, Topaze fine ’ndoliind vegherea. Voi preamări foșniri de sarabandă Ce frământa-vor ispitind durerea, Privirea ta îmi va șopti căderea, La ceas întors, pe muzică flamandă. Ești numai foc și jertfă-nrourată, Un anotimp etern, fără erată - Corabie ce văzul mi-l înhamă! Abia te simt, dar
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
uitare de sine, sări. CAPITOLUL 12 Dormi cel mai bun somn din vara aceea, acolo-n mașină, cât ținu drumul și pe câmp, cât se ocupă doctorul de rănit. În somnul ei pătrunse o vagă zguduire ca un cutremur îndepărtat, foșnirea vântului, mângâietoarea voce a bărbatului pe umărul căruia adormise și care-i feri fața cu grijă să nu se trezească, dezlipindu-se și alunecând de lângă ea, și-abia când totul se isprăvi și trebuiră să urce rănitul pe bancheta din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
acel drum cu speranța să ajungă undeva. Era ca într-o pădure cu frunze dese ca zilele și nopțile trăite. Pe măsură ce mergea, pădurea devenea tot mai deasă, ca și cum nu avea nici un capăt. Nu își mai auzea nici pașii. Auzea numai foșniri de animale ascunse în găuri de pământ, atingându-i ușor timpanul. Din zgomotele lor fine deduse că dimineața ajunsese la prânz cu prospețimea ei obișnuită. UMBRA LUI ZAHAREL Sunt umbra lui Zaharel, adică diavolul din el sau personalitatea lui patologică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vid al veșniciei. - Plictiseala se naște dintr-o împînzire ultimă a simțirii, dezlipită de fire. În cuprinderea cosmică a urâtului - căscat al universului -, pădurile par a se înclina ca să-ți ridice cu triumf de frunze inima pierdută printre vreascuri. Din foșnirea vremii se-nfiripă muzica plictiselii - din accentele surde ale stingerii timpului. Inima mea - prin care a trecut cerul - e punctul cel mai îndepărtat de Dumnezeu. Nimic nu mă poate face să uit viața, deși totul mă înstrăinează de ea. La
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de această ocupație, doream să mă reprofilez. Și-am făcut-o” “Ciudat, însă, cum se-mpacă, la tine, poezia cu abstractul matematic” “Să nu uităm că și matematica are poezia ei. Vrei un exemplu? <<Ar trebui un cântec încăpător precum / Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; / Ori lauda grădinii de îngeri când răsare / Din coasta bărbătească...>>”... ... VI.4 ... “Dom’ profesor, poate-mi puteți spune și mie cum de vă permiteți să nu fiți de acord cu hotărârile mele, cu hotărârile consiliului
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
Într-un vârtej amenințător. În centrul lui, nu se știe de ce, strălucea bărbia proeminentă a inginerului Edward, Înconjurată de dinți fosforescenți. Tartrul și tartorul, combinându-se Între ele, dădeau naștere unor viziuni și gânduri greu de stăpânit. „Și euforice șoapte, foșniri șușotite, năluciri de cuvinte mi se năzăriră, mătăsuri ușoare cu șerpi de ispite și buzele, frunzele care deliră... Dar dinții, dar dinții, gândeam eu, există, năluciri sunt cuvintele, visuri deșarte privirea naivă și dulce și tristă, dar dinții, oh dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare Și unda logodită sub cer, vor spune - cum? ... n-ar fi decât pentru a vă da ideea (fr.). Ar trebui un cântec încăpător, precum Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum. GRUP E temnița în ars, nedemn pământ, De ziuă, fânul razelor înșală; Dar capetele noastre, dacă sânt Ovaluri stau, de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
oare în poezia lui Barbu imagini care să poată fi realizate auditiv sau vizual? Desigur, pe ici și colo se lămurește câte o armonie a naturii auzită cu preciziune. Astfel, când ni se sugerează acel cântec al creațiunii, deopotrivă cu foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare (Timbrul). Alteori sunt minunate spectacole ale ochiului, frăgezimi matinale sau tragedii crepusculare. ă...î Am nesocoti un aspect esențial al poeziei lui Barbu, dacă n-am ține seamă de acel fel de a considera înfățișările
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Timbru, poetul atribuie capacitatea de a cânta nu numai instrumentelor muzicale, imperfecte, ci și obiectelor, elementelor, spețelor. Totul e să nimerești expresia, tonul potrivit, superb comparate cu foșnetul apelor mării sau cu imnul paradisiac: Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare./ Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare/ Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum." Cel de-al doilea ciclu, Uvenderode, ar corespunde, zic interpreții, etapei alchimice albedo (opera la alb; eliberată de forma corporală
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri, Visez la basmul vechiu al zânei Dochii; În juru-mi ceața crește rînduri-rînduri; De-odat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri... Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii. {EminescuOpI 120} II Sunt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntîlnirăm, Dar tot mereu gândesc cum
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
te ații? Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse Și s-o vezi înconjurată de un roiu de pierde-vară, Cum zâmbește tuturora cu gândirea ei ușoară? S-auzi zornetul de pinteni și foșnirile de rochii, Pe când ei sucesc musteața, iară ele fac cu ochii? Când încheie cu-o privire amoroasele-nțelegeri, Cu ridicula-ți simțire tu la poarta ei să degeri? Pătimaș și îndărătnic s-o iubești ca un copil Când ea-i
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
îngrămădit ciufulite, sub streșini troleibuzele, cu ușile deschise și amintiri pe scară, pleacă cu greu din stație scrâșnind albastru din cablurile electrice, ca din dinți nu te zăresc, nu te aud orașul e acoperit de fețe posace și asurzit de foșniri de haine primul semn bun este o pisică zglobie care seamănă cu un început la capătul bulevardului se poate ghici deja un parc de distracții cu lumini colorate învârtite, unde se vinde, la tarabe, vată de tine pe seară se
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
rațiune se-nvinge răul. Pe câtă vreme omul va număra între plăcerile sale principale chinuirea semenului său, pe-atâta vreme nu poate fi vorba despre îndreptare. Oare ce plăcere găsește o femeie în mulțimea admiratorilor? Chinul lor este plăcerea ei. Fetele bătrâne. Foșnirea rochiei unui amant fericit. Plăcere de-a trezi invidia în inima altuia, și cât de nefericit face invidia. Plăcerea de-a trezi gelozia ["LEGILE NATUREI -LEGILE OAMENILOR"] 2287 Din legile naturei rezultă că și legile oamenilor trebuie să construiască un
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
și materie incinerată. Stau acolo de-o vreme și n-a avut măcar curajul să se uite la ele, nicidecum să le citească. Totuși, de atins le-a atins întruna, ba cu cotul în treacăt, ba le simțea în palmă foșnirea putredă și lipicioasă, ba adulmeca mirosul lor vetust de pergament și smirnă. Era ceva familiar în mirosul lor, ceva ce-i venea de foarte departe, din copilărie... Din patul străbunicului îi venea, din patul pătrățos, tras în mijlocul camerei, din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]