97 matches
-
limba dalmată|dalmată]], de exemplu prin evoluția grupării [gn] în [mn] (lat. cognatus > rom. cumnat, dalm. comnut). Principalele schimbări fonetice constau în: În principiu, limba română are o [[ortografie fonemică]]. Cu toate acestea, ortografia contemporană prezintă o serie de [[Ortografie fonemică#Limba română|excepții]] de la principiul fonetic. Limba română a fost scrisă în istoria sa cu răbojuri sau [[răvașe|vechi „rune“ europene]], [[alfabetul latin|alfabete latine]], [[alfabetul grec|grecești]], [[Alfabetul glagolitic|glagolitice]], [[alfabetul chirilic|paleo-slave]], [[alfabet de tranziție|alfabete de tranziție
Limba română () [Corola-website/Science/296523_a_297852]
-
rețiane), retoromana, ladina și friulana, aranjate aici stric geografic, de la nord la sud. Este demn de remarcat, că cele cinci limbi menționate moștenesc, pe de o parte, vocabularul latinei vulgare (vezi latina vulgaris) de nord și, respectiv, elemente gramaticale și fonemice care sunt străine tuturor celorlalte limbi romanice. Nu este tocmai potrivit să se vorbească despre o "dată de naștere" a limbii valone, în primul rînd pentru că o limbă nu se naște peste noapte, iar în al doilea rând pentru că momentul
Limba valonă () [Corola-website/Science/296533_a_297862]
-
italiană, engleza britanică, etc., se pot descrie în termenii a trei caracteristici, putându-le astfel asocia cu puncte dintr-un spațiu tridimensional. Aceste caracteristici sunt: "deschiderea", "locul de articulare" ("anterioritatea") și "rotunjimea". Trebuie menționat totuși că aceste caracteristici nu sunt fonemic complet independente, așa cum se va vedea mai jos. Vocalele pronunțate cu mandibula coborâtă și cu limba depărtată de cerul gurii se numesc deschise, pentru că se pronunță cu "gura deschisă". O vocală deschisă tipică este ; această vocală este prezentă într-o
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
și nu este atestată. Cele mai puternice candidate pentru Teoria nodului sunt greaca estică și cea vestică, care au clase geografice diferite, recunoscute din antichitate. În Teoria valului, definită de Johannes Schmidt în 1872, Dialectele greacăi vechi erau, în principal, fonemice și vocalice; adică, dialectele erau recunoscute, în special, prin diferențele lor vocalice. Aceste diferențe au apărut ca rezultat al pierderii lui "s" intervocalic și pierderii lui "i" și "w" din protogreacă. O astfel de pierdere a adus două foneme vocalice
Dialecte grecești () [Corola-website/Science/307344_a_308673]
-
O ortografie fonemică (numită uneori și ortografie fonetică) este o ortografie care stabilește o relație regulată între forma scrisă și forma pronunțată, în sensul că aplicînd un set de reguli generale orice cuvînt scris poate fi pronunțat corect și orice cuvînt vorbit poate
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
scrisă și forma pronunțată, în sensul că aplicînd un set de reguli generale orice cuvînt scris poate fi pronunțat corect și orice cuvînt vorbit poate fi scris corect, fără a memora grafia fiecărui cuvînt în parte. Cea mai simplă ortografie fonemică este aceea care prezintă o corespondență unu la unu între grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
corect și orice cuvînt vorbit poate fi scris corect, fără a memora grafia fiecărui cuvînt în parte. Cea mai simplă ortografie fonemică este aceea care prezintă o corespondență unu la unu între grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
grafeme și foneme. În practică, însă, unele ortografii fonemice folosesc și secvențe solidare de cîte două (mai rar trei) caractere pentru a nota un singur fonem; de exemplu în limba maghiară digraful "sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două foneme . Avantajul practic evident al ortografiilor fonemice este că pot fi învățate foarte ușor, atît
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
sz" reprezintă fonemul unic . Și invers, unele ortografii fonemice notează secvențe de două sau mai multe foneme cu cîte un singur simbol; de exemplu în silabarul japonez katakana caracterul コ reprezintă secvența de două foneme . Avantajul practic evident al ortografiilor fonemice este că pot fi învățate foarte ușor, atît de către vorbitorii nativi, cît și de către străini, și că sînt mai ușor de folosit în practică decît ortografiile care se abat mult de la relația regulată dintre pronunție și grafie. În schimb o
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
că pot fi învățate foarte ușor, atît de către vorbitorii nativi, cît și de către străini, și că sînt mai ușor de folosit în practică decît ortografiile care se abat mult de la relația regulată dintre pronunție și grafie. În schimb o ortografie fonemică trebuie să țină pasul cu evoluția pronunției limbii și deci necesită actualizări mai frecvente, în timp ce o ortografie etimologică este foarte stabilă și nu se modifică aproape deloc cu trecerea secolelor. Un alt dezavantaj al ortografiilor fonemice este că sînt greu
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
În schimb o ortografie fonemică trebuie să țină pasul cu evoluția pronunției limbii și deci necesită actualizări mai frecvente, în timp ce o ortografie etimologică este foarte stabilă și nu se modifică aproape deloc cu trecerea secolelor. Un alt dezavantaj al ortografiilor fonemice este că sînt greu de construit și aplicat în cazul limbilor care au dialecte diferite între ele din punct de vedere fonologic, așa cum este engleza, sau în cazul familiilor de limbi care în mod tradițional folosesc în comun un sistem
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
diferite între ele din punct de vedere fonologic, așa cum este engleza, sau în cazul familiilor de limbi care în mod tradițional folosesc în comun un sistem de scriere ideografic, așa cum este chineza. Limba română are o ortografie în mare măsură fonemică, cu puține abateri. Ortografiile limbilor sîrbă și hindi sînt foarte apropiate de o ortografie fonemică ideală. Alte limbi cu ortografii preponderent fonemice sînt: albaneza, armeana, bulgara, ceha, estona, finlandeza, georgiana, italiana, maghiara, neerlandeza, poloneza, sanscrita, spaniola, turca etc. Între limbile
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
de limbi care în mod tradițional folosesc în comun un sistem de scriere ideografic, așa cum este chineza. Limba română are o ortografie în mare măsură fonemică, cu puține abateri. Ortografiile limbilor sîrbă și hindi sînt foarte apropiate de o ortografie fonemică ideală. Alte limbi cu ortografii preponderent fonemice sînt: albaneza, armeana, bulgara, ceha, estona, finlandeza, georgiana, italiana, maghiara, neerlandeza, poloneza, sanscrita, spaniola, turca etc. Între limbile ale căror ortografii se abat mult de la o ortografie fonemică se numără engleza, chineza, franceza
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
în comun un sistem de scriere ideografic, așa cum este chineza. Limba română are o ortografie în mare măsură fonemică, cu puține abateri. Ortografiile limbilor sîrbă și hindi sînt foarte apropiate de o ortografie fonemică ideală. Alte limbi cu ortografii preponderent fonemice sînt: albaneza, armeana, bulgara, ceha, estona, finlandeza, georgiana, italiana, maghiara, neerlandeza, poloneza, sanscrita, spaniola, turca etc. Între limbile ale căror ortografii se abat mult de la o ortografie fonemică se numără engleza, chineza, franceza, araba, ebraica etc. Limba română are o
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
foarte apropiate de o ortografie fonemică ideală. Alte limbi cu ortografii preponderent fonemice sînt: albaneza, armeana, bulgara, ceha, estona, finlandeza, georgiana, italiana, maghiara, neerlandeza, poloneza, sanscrita, spaniola, turca etc. Între limbile ale căror ortografii se abat mult de la o ortografie fonemică se numără engleza, chineza, franceza, araba, ebraica etc. Limba română are o ortografie preponderent fonemică, dar prezintă și numeroase excepții. Printre acestea se pot menționa următoarele: Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
armeana, bulgara, ceha, estona, finlandeza, georgiana, italiana, maghiara, neerlandeza, poloneza, sanscrita, spaniola, turca etc. Între limbile ale căror ortografii se abat mult de la o ortografie fonemică se numără engleza, chineza, franceza, araba, ebraica etc. Limba română are o ortografie preponderent fonemică, dar prezintă și numeroase excepții. Printre acestea se pot menționa următoarele: Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
araba, ebraica etc. Limba română are o ortografie preponderent fonemică, dar prezintă și numeroase excepții. Printre acestea se pot menționa următoarele: Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o ortografie fonetică notează sunete, iar una fonemică notează foneme. Cum un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
acestea se pot menționa următoarele: Adesea, din comoditate, mai ales în lucrările destinate publicului larg, termenul "ortografie fonetică" este utilizat în locul celui de "ortografie fonemică". În sens strict, cele două sînt totuși diferite: o ortografie fonetică notează sunete, iar una fonemică notează foneme. Cum un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o ortografie strict fonetică recurge la mai multe simboluri și este mai complexă și mai greu de
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
un fonem se poate manifesta fonetic prin mai multe alofone (de a căror existență vorbitorii în general nu sînt conștienți), o ortografie strict fonetică recurge la mai multe simboluri și este mai complexă și mai greu de utilizat decît una fonemică. De exemplu, dacă limba română ar avea o ortografie fonetică în sens strict, în locul literei "n" din cuvintele "bandă" și "bancă" ar trebui folosite litere diferite, pentru că fonemul se realizează în cele două cuvinte ca sunete diferite: un alveolar în
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
ca sunete diferite: un alveolar în "bandă" și un velar în "bancă". Ortografii fonetice propriu-zise sînt de exemplu transcrierile fonetice precise. Totuși, pentru notarea curentă în scris a unei limbi o asemenea precizie nu este necesară, încît se folosesc ortografii fonemice, nu fonetice. În limbajul curent, o limbă în care se scrie așa cum se vorbește este uneori numită "limbă fonetică". Această expresie este incorectă: o limbă fonetică ar însemna „o limbă care se vorbește”, sens diferit de acela cu care este
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
scrie așa cum se vorbește este uneori numită "limbă fonetică". Această expresie este incorectă: o limbă fonetică ar însemna „o limbă care se vorbește”, sens diferit de acela cu care este folosită expresia. Așa-zisele limbi fonetice trebuie numite "limbi scrise fonemic" sau "limbi cu ortografie fonemică".
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
uneori numită "limbă fonetică". Această expresie este incorectă: o limbă fonetică ar însemna „o limbă care se vorbește”, sens diferit de acela cu care este folosită expresia. Așa-zisele limbi fonetice trebuie numite "limbi scrise fonemic" sau "limbi cu ortografie fonemică".
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
atît după poziția exactă a limbii în timpul articulării cît și după care anume parte a limbii are un rol activ în articulare. Astfel, se disting: Întrucît există foarte puțin limbi care au mai mult de o varietate de cu contrast fonemic, simbolul este folosit pentru oricare dintre variante. Atunci cînd se dorește notarea precisă a diferențelor se folosesc diacritice. De exemplu: varianta dentală se notează (cu o punte dedesubt), varianta apicală se notează etc. Singurele limbi care nu folosesc nici o consoană
Consoană oclusivă alveolară surdă () [Corola-website/Science/299452_a_300781]
-
ghi se pronunță cu varianta palatală a acestei consoane. Trebuie totuși remarcat că această diferență se limitează la aspectul fonetic, și că nu are efect semantic asupra cuvintelor. În exemplele următoare transcrierea este fonetică (indicată de parantezele pătrate) și nu fonemică: "ghem" , "neghină" , "unghi" . Într-o transcriere fonemică se impune folosirea unui singur simbol pentru ambele sunete: , , "unghi" , etc. Diferența dintre consoana velară și cea palatală constă în locul de articulare diferit: în articularea palatală partea mijlocie a limbii atinge palatul (partea
Consoană oclusivă palatală sonoră () [Corola-website/Science/299505_a_300834]
-
acestei consoane. Trebuie totuși remarcat că această diferență se limitează la aspectul fonetic, și că nu are efect semantic asupra cuvintelor. În exemplele următoare transcrierea este fonetică (indicată de parantezele pătrate) și nu fonemică: "ghem" , "neghină" , "unghi" . Într-o transcriere fonemică se impune folosirea unui singur simbol pentru ambele sunete: , , "unghi" , etc. Diferența dintre consoana velară și cea palatală constă în locul de articulare diferit: în articularea palatală partea mijlocie a limbii atinge palatul (partea tare a cerului gurii), în timp ce articularea velară
Consoană oclusivă palatală sonoră () [Corola-website/Science/299505_a_300834]