303 matches
-
Se presupune că toate limbile germanice provin de la limba proto-germanică în antichitate. Toate dintre cele mai vechi limbi germanice împart un număr de caracteristici comune, despre care se crede că au fost moștenite de la o limbă proto-germanică. Din punct vedere fonologic, asta include schimbările importante de sunete cunoscute și sub denumire de Legea lui Grimm și Legea lui Verner, care au introdus un număr mare de consoane fricative; limbile proto-indo-europene (PIE) au avut doar una singură, /s/. Cea mai importantă dezvoltare
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
quipu rămase este departe de a fi adus rezultate definitive și/sau concrete. Oricum, există o teorie enunțata de Gary Urton care afirma că sistemul de noduri și culori al oricărui khipu reprezintă un sistem binar de codificare al datelor fonologice și/sau logografice.
Quipu () [Corola-website/Science/306743_a_308072]
-
Ryholt, adică „identificarea lui Net-iqerti sa-Ptah din Canonul Regal din Torino cu Netjer-ka-Re din Lista regală de la Abydos este inevitabilă“. Allen a refuzat faptul că Net-iqerti este o „variantă“ greșită a numelui Netjeri-ka-Re, subliniind faptul că din punct de vedere fonologic cele două nume nu sunt similare. Allen a sugerat faptul că o parte a numelui de naștere s-ar putea citi și iqerti-net, adică „Cel al șarpelui-iqeret al(zeiței) Neith)“. Sibliniem faptul că formele numelor de naștere și de domnie
Nitocris () [Corola-website/Science/312770_a_314099]
-
Interjecțiile sunt la origine reacții sonore involuntare, instinctive, nearticulate, la factori externi cu influență asupra fizicului sau psihicului vorbitorului, ori maniferstări cauzate de factori fizici sau psihici interni. Acestea au devenit cu timpul cuvinte, adică s-au integrat în sistemul fonologic al limbii. Constituie excepții unele care au rămas nearticulate în comunicarea orală, deși sunt redate în scris, atât cât este posibil, dificultate care se vede în existența unor variante grafice diferite chiar în aceeași limbă. Pe lângă "îhî", amintit mai sus
Interjecție () [Corola-website/Science/309903_a_311232]
-
India, mora a fost cunoscută deja acum peste 2000 de ani în școala lingvistică indiană care analiza limba sanscrită. Limba japoneză este cunoscută pentru importanța morei, majoritatea dialectelor, inclusiv japoneza standard, folosesc morele și nu silabele ca bază a sistemului fonologic. De exemplu, poeziile haiku au 5/7/5 more și nu silabe (cum deseori este explicat). Sunetul final „n” în cuvântul „Nippon” („Japonia”) este moraic. Astfel, cuvântul are 4 more: ni-p-po-n dar doar 2 silabe. La fel, cuvintele „Tōkyō” și
Moră () [Corola-website/Science/317200_a_318529]
-
etimologică este foarte stabilă și nu se modifică aproape deloc cu trecerea secolelor. Un alt dezavantaj al ortografiilor fonemice este că sînt greu de construit și aplicat în cazul limbilor care au dialecte diferite între ele din punct de vedere fonologic, așa cum este engleza, sau în cazul familiilor de limbi care în mod tradițional folosesc în comun un sistem de scriere ideografic, așa cum este chineza. Limba română are o ortografie în mare măsură fonemică, cu puține abateri. Ortografiile limbilor sîrbă și
Ortografie fonemică () [Corola-website/Science/302243_a_303572]
-
realizează fiecare fonem în parte. Prin analiza valorii funcționale a diferitelor aspecte fonetice se ajunge la concluzia că limba română standard folosește următoarele unități segmentale: și următoarele unități suprasegmentale: fiecare dintre acestea putîndu-se realiza fonetic în mai multe moduri echivalente fonologic. Lipsesc așadar din inventarul fonematic al limbii române numeroase vocale și consoane, clicuri, croneme, tonuri etc. Astfel de aspecte fonetice pot apărea totuși de exemplu în interjecții, pronunții idiolectice, regionale sau arhaice, ori în împrumuturi neadaptate. Unitățile segmentale sînt sunetele
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
după, ca în exemplele date. Potrivit lui Emanuel Vasiliu este posibilă interpretarea semivocalelor ca simple alofone ale vocalelor corespunzătoare. Pentru aceasta trebuie introdus un operator care forțează rostirea împreună a două vocale. De exemplu cuvintele "deal" și "real" pot fi transcrise fonologic , respectiv , unde semnul , numit "jonctură silabică", obligă pronunțarea în aceeași silabă a sunetelor. O astfel de echivalare are însă dezavantajul că trebuie să introducă de asemenea un mod de a deosebi perechi de cuvinte în care aceleași sunete vocalice formează
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
percep existența unui sunet separat, întrucîtva similar cu vocala , care urmează întotdeauna după o consoană. Același sunet apare uneori la interiorul unor cuvinte, ca în "oricine", "cîțiva", "cincisprezece". Încercările de a înțelege acest sunet din punct de vedere fonetic și fonologic au dus la publicarea a numeroase articole de specialitate avînd ca unic subiect acest sunet (Emil Petrovici, Valeriu Șuteu și alții) sau dedicarea unor secțiuni importante în lucrări de fonetică și fonologie. Din punct de vedere fonetic acest sunet nu
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
modificare (mai exact o palatalizare, înmuiere) a consoanei precedente. Un indiciu al acestei situații este faptul că i-ul final scurt nu necesită timp fizic pentru pronunțare. Unii cercetători (de exemplu Emil Petrovici) au extins această interpretare și la nivel fonologic, motiv pentru care inventarul de foneme ajunge să includă și variantele palatalizate ale tuturor consoanelor care se pot afla într-o astfel de poziție (18 foneme suplimentare). Astfel, cuvintele "lup" și "lupi" au fiecare cîte trei foneme: -, unde este un
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
alții de Andrei Avram, care evită extinderea masivă a inventarului de foneme prin introducerea unui singur fonem special, , al cărui rol este de a marca palatalizarea consoanei după care este așezat. De exemplu, perechea de cuvinte "lup"-"lupi" se transcrie fonologic -, unde de data aceasta prin se înțelege o succesiune de două foneme (realizată ca un singur sunet). Această interpretare are mai multe avantaje: Emanuel Vasiliu împinge mai departe această interpretare, considerînd că este de fapt un alofon al vocalei și
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
să se introducă un operator special care să marcheze o "jonctură silabică" (notată cu ca în secțiunea despre semivocale), descrisă ca obligația de a continua silaba de la ultima vocală pînă la sunetul care urmează după . Astfel, cuvîntul "lupi" se transcrie fonologic . Realizarea unei vocale nu se face întotdeauna cu sunetul nominal. De exemplu, vocala din cuvintele "teacă" și "toacă", deși percepută identic, se realizează de fapt ușor palatalizată în primul caz și ușor labializată în al doilea, sub influența semivocalelor precedente
Fonologia limbii române () [Corola-website/Science/304927_a_306256]
-
a este un cuvânt care, prin elementele sale sonore, imită cu aproximație un sunet sau un zgomot. Imitarea propriu-zisă, nelingvistică, a unui sunet sau zgomot nu se confundă cu onomatopeea. Aceasta se integrează în sistemul fonologic și uneori și în sistemul gramatical al limbii. le și cuvintele onomatopeice au o motivație naturală, de aceea sunt excepții de la regula conform căreia semnul lingvistic este în general arbitrar, adică nu există legătură între forma sonoră și ceea ce redă
Onomatopee () [Corola-website/Science/316388_a_317717]
-
Săcădate, Voila și Breaza, atribuite protoromânilor și populației slavo-române. Continuitatea de existența a populației romanizate în Țara Făgărașului este confirmată însă de izvoarele toponimice. Conservarea de către localnici a numelui antic al râului Olt (în ), într-o formă fonetică corespunzătoare legilor fonologice ale limbii române "Olt", până spre sfârșitul secolului al XIV-lea și transmiterea lui în secolele XI-XII populațiilor nou venite argumentează această continuitate. Prezența pe teritoriului Țării Făgărașului dar și în zonele sale limitrofe a unor toponime slave - Debran, Dopca
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
Fonologia, numită și fonetică funcțională, este o ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor dintr-o anumită limbă din punctul de vedere al valorii lor funcționale. Analiza fonologică a unei limbi determină care sînt acele elemente fonetice ale limbii care au un rol în diferențierea cuvintelor sau a categoriilor gramaticale ale acestora. Aceste elemente din vorbire care pot determina diferențe la nivel semantic se numesc foneme. Spre deosebire de fonetică
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
1939, o dată cu publicarea postumă a lucrării "Grundzüge der Phonologie" ("Principiile fonologiei") a lingvistului rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi. Acesta a definit fonemul ca fiind cea mai mică unitate distinctivă din structura unei limbi și a adus numeroase contribuții în analiza sistemelor fonologice ale unor limbi luate individual, precum și în enunțarea unor legi fonologice generale și universale. Fonologia generativă, introdusă în 1968 de Noam Chomsky și Morris Halle pentru studiul structurii fonetice a limbii engleze, constă în descrierea articulării sunetelor printr-o serie
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
a lingvistului rus Nikolai Sergeevici Trubețkoi. Acesta a definit fonemul ca fiind cea mai mică unitate distinctivă din structura unei limbi și a adus numeroase contribuții în analiza sistemelor fonologice ale unor limbi luate individual, precum și în enunțarea unor legi fonologice generale și universale. Fonologia generativă, introdusă în 1968 de Noam Chomsky și Morris Halle pentru studiul structurii fonetice a limbii engleze, constă în descrierea articulării sunetelor printr-o serie de elemente binare (cu numai două valori, + sau -) aflate sub incidența
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
generativă, introdusă în 1968 de Noam Chomsky și Morris Halle pentru studiul structurii fonetice a limbii engleze, constă în descrierea articulării sunetelor printr-o serie de elemente binare (cu numai două valori, + sau -) aflate sub incidența unei ierarhii de legi fonologice. Aceste legi dictează modul în care succesiunea de elemente binare (subterane) se transformă în articularea propriu-zisă (la suprafață). O consecință a fonologiei generative a fost scăderea importanței care se acorda silabelor în favoarea fonemelor. Un alt eveniment important în dezvoltarea fonologiei
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
pe care el a numit-o "fonologie autosegmentală" și a aplicat-o în analiza limbii "igbo" din Nigeria. Această teorie susține că vorbirea nu este un șir liniar de foneme, ci se compune din mai multe straturi paralele de procese fonologice.
Fonologie () [Corola-website/Science/299383_a_300712]
-
consoane este uneori neclară și nu se poate preciza întotdeauna ce înseamnă o cale vocală liberă. Un exemplu este consoana care de fapt nu blochează în nici un fel calea vocală, dar care în toate limbile în care există se comportă fonologic ca o consoană. Un alt exemplu este sunetul care, dacă în limba română este mereu o consoană, în limba engleză se întâmplă să se comporte ca vocală, cum ar fi de exemplu în cuvântul "table" (masă) pronunțat . (Pentru transcrierile fonetice
Vocală () [Corola-website/Science/298473_a_299802]
-
nazale alveolare atunci cînd aceasta este urmată de o consoană velară sau de una palatală. La nivel fonetic, cele două sunete sînt distincte întrucît au un loc de articulare complet diferit, unul velar și celălalt alveolar. Din punct de vedere fonologic însă, în limba română ele sînt percepute ca unul și același fonem, deci înlocuirea unuia cu celălalt nu poate produce schimbarea sensului cuvintelor. De exemplu, cuvintele "Ana" și "Anca" se pronunță și respectiv . În timp ce în primul caz vîrful limbii atinge
Consoană nazală velară () [Corola-website/Science/300047_a_301376]
-
ști cum ar scrie d. Petri pe acest ș ca să se vadă din ce sunet originar derivă. Rezumăm opinia noastră în privirea ortografiei astfel. A cerceta vorbirea vie a poporului din toate părțile și a suma fenomenele sub legi generale fonologice e treaba filologiei române; tot astfel e treaba ei de-a căuta originile cuvintelor. Dar în ortografie ca atare n-are să se răsfrângă munca filologilor, căci nu e treaba ei de-a oglindi originile cuvintelor. Ca oglindă a pronunției aceleia
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de vexare, o unealtă nouă de neliniște și de nemulțumire, spre paguba culturii naționalităților și fără vrun folos real pentru naționalitatea egemonă. Cauzele sânt deosebite. Întâi, limba maghiară, fiind radical deosebită de limbile ario-europee, e în privire lexicală, sintactică și fonologică foarte grea, încît pentru învățarea ei se cer opt, nouă ani de zile, așa că în cercul restrâns al școalei primare rurale ea ar juca rolul pe care limba germană [2o]2 [îl] joacă în școalele rurale din Bucovina. De zeci
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
culturale. Această perspectivă este ilustrată În special de lucrările lui Sperber, pentru care explicarea variabilității culturale implică În mod necesar căutarea unor scheme mentale universale. Din această perspectivă, se pot cita studiile privind vocabularul culorilor, terminologiile de rudenie sau sistemele fonologice, studii care au contribuit mult la dezvăluirea slăbiciunii credo-ului culturalist. Dar oricât de utile sunt aceste cercetări pentru progresul cunoașterii, ele se dovedesc a fi, prin gradul lor de abstracție, de prea puțin ajutor pentru elaborarea unui universalism concret
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
evident de normele din 1881, dar etimologismul specific Blajului este destul de pronunțat, după cum nu lipsesc nici anumite ecouri analogiste, a căror obârșie trebuie căutată tot în mediul Blajului.” (p. 38). Editorii au trebuit să adapteze textul originar la ortografia fonetic fonologică de astăzi, fără a știrbi din autenticitatea lui și, mai ales, fără a-i răpi parfumul local. Bunea, ca orice istoric adevărat, este și un bun narator, care știe să formuleze o frază și să-și toarne gândul în pagină
Istoria luptelor și suferințelor lui Ioan Inocențiu Micu-Klein by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3763_a_5088]