59 matches
-
Supergranulația este un mozaic produs de mișcarea unor celule luminoase și gigantice (supergranule de aproximativ 30.000 km) ale fotosferei (ca o manifestare a zonei convective de sub fotosferă), mișcare orizontală paralelă cu suprafața Soarelui cu viteze de 0,3-4,0 km/s. Supergranula are o durată de viață de aproximativ o zi terestră. Spre comparație granulația solară este produsă de celule luminoase de aprox. 200-2.000 km, care
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
0 km/s. Supergranula are o durată de viață de aproximativ o zi terestră. Spre comparație granulația solară este produsă de celule luminoase de aprox. 200-2.000 km, care se mișcă de sus în jos (de la zona convectivă spre/dinspre fotosferă) cu aceeași viteză și au o durată de viață de 5-10 minute. Materia gazoasă din superganule se mișcă de la centru spre marginea lor. Supergranulele sunt vizibile mai ales în cromosferă, fluxurile de gaze din interiorul lor par să poarte cu
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
la marginea liniilor astfel încât activitatea solară pare să fie asociată câmpurilor magnetice puternice aflate la marginea supergranulelor. Supergranulația a fost descoperită în anii 1950 de către B. Hart, prin măsurători ale vitezei Doppler care au arătat prezența unor fluxuri orizontale în fotosferă (cu viteze de 300-500 m/s). Mai târziu (1960) Leighton, Noyes și Simon au stabilit o dimensiune tipică de aproximativ 30.000 km pentru o supergranulă și o durată de viață de aproximativ 24 de ore.
Supergranulație () [Corola-website/Science/320241_a_321570]
-
Faculele solare sunt petele care se formează în defileurile dintre granulele solare, celulele luminoase de scurtă durată din fotosfera Soarelui, care apar datorită activității zonei convective de sub fotosferă. Faculele sunt produse de concentrații ale liniilor de câmp magnetic. O faculă solară literalmente înseamnă un loc strălucitor. Termenul este folosit în nomenclatura planetară pentru a denumi anumite caracteristici ale suprafatelor
Faculă solară () [Corola-website/Science/320245_a_321574]
-
Faculele solare sunt petele care se formează în defileurile dintre granulele solare, celulele luminoase de scurtă durată din fotosfera Soarelui, care apar datorită activității zonei convective de sub fotosferă. Faculele sunt produse de concentrații ale liniilor de câmp magnetic. O faculă solară literalmente înseamnă un loc strălucitor. Termenul este folosit în nomenclatura planetară pentru a denumi anumite caracteristici ale suprafatelor planetelor și sateliți, și este, de asemenea, un tip
Faculă solară () [Corola-website/Science/320245_a_321574]
-
km. Adesea petele formează grupuri care se transformă în perechi de pete până dispar. Formarea petelor se atribuie unor fenomene legate de câmpurile magnetice și rotația diferențiată a Soarelui. În urma câmpurilor magnetice, temperatura petelor este mai mică decât cea a fotosferei (deoarece câmpurile magnetice intense se opun transportului energiei spre exterior). Petele dispar după cca. trei săptămâni terestre. Fenomenul cel mai important este periodicitatea numărului petelor, având perioada medie de 11 ani. Petele sunt înzestrate cu un câmp magnetic puternic. Faculele
Faculă solară () [Corola-website/Science/320245_a_321574]
-
una din modurile în care astronomii au reușit să pună în evidență și să măsoare prezența și caracteristicile sistemelor planetare din jurul altor stele. Măsurătorile deplasărilor spre roșu în detaliu fin sunt utilizate în helioseismologie pentru determinarea cu exactitate a mișcărilor fotosferei Soarelui. Deplasările spre roșu au fost folosite și pentru a realiza prima măsurătoare a perioada de rotație al planetelor, vitezele norilor interstelari, rotația galaxiilor, și dinamica acreției pe stelele neutronice și găurile negre ce prezintă deplasări spre roșu Doppler și
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
a energiei care implică mișcarea fizică a materialului. Un câmp magnetic localizat exercită o forță plasmei, crescând efectiv presiunea fără să crească densitatea. Ca rezultat, regiunea magnetizată se ridică relativ spre partea rămasă a plasmei, în timp de ea atinge fotosfera stelei. Acestea creează pete pe suprafața stelei (cunoscute pentru Soare ca „pete solare”) și bucle coronale.
Câmp magnetic stelar () [Corola-website/Science/328612_a_329941]
-
7 000-9 000 K. Haloul extern are o temperatură ceva mai mare de aproximativ 15 000 K și o densitate mult mai mică. Steaua centrală a nebuloasei NGC 6543 este o stea de tipul O7 + [WR], cu o temperatură în fotosferă de aproximativ 80 000 K. Este cam de 10 000 de ori mai luminoasă decât Soarele, iar raza sa este de aproximativ 0,65 din cea solară. Analiza spectroscopică arată faptul că steaua pierde din masa sa prin intermediul unui vânt
Nebuloasa Ochi de Pisică () [Corola-website/Science/332852_a_334181]