202 matches
-
prevadă apariția, menținerea și dispariția formelor (morfologiilor), aceste teorii au dezvoltat un aparat metodologic în stare să zdruncine presupozițiile fundamentale ale fizicii și matematicii clasice, schițând „un nou profil al cunoașterii”. Teoriile morfologice (teoria catastrofelor a lui René Thom, teoria fractalilor dezvoltată de Benoît Mandelbrot, teoria structurilor disipative fundamentată de Ilya Prigogine sau teoria haosului și a atractorilor stranii propusă de David Ruelle) se despart definitiv de ideologia modelelor tehnoștiinței pozitiviste. Refuzând o abordare exclusiv tehnicistă și utilitară a naturii, promovează
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
gândirii. Posibilitatea studiului salturilor calitative a dat mari speranțe unor discipline precum psihologia, sociologia și chiar pedagogia, în ideea că aparatul metodologic propus de teoria catastrofelor poate fi preluat, adaptat și utilizat pe diferite „spații-substrat” din aceste domenii. b) Teoria fractalilor (Benoît Mandelbrot 1). Această teorie nu-și propune să studieze toate formele, ci doar pe cele numite de autor fractale. Fractal înseamnă fragmentat, fracționat, neregulat, întrerupt. Încercarea lui Mandelbrot constă în depășirea geometriei parcelare euclidiene, care pierde din vedere complexitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
cât la nivel epistemic (mă refer mai ales la achizițiile matematicii și ale fizicii de după momentul teoriei cuantice), aceasta nu Înseamnă că un asemenea model nu ne mai este necesar sau funcțional. De pildă, chiar dacă o teorie precum aceea a fractalilor destituie un anumit model logic tributar unității și ideii de adevăr ieșit din coerență, ea instituie totuși o altă logică, a cărei funcționalitate poate că ar apărea chiar În lectura unor texte precum cele la care te-ai referit, care
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
nu este doar o configurație În spațiu, ci „un eveniment În spațiu-timp”22. În consecință, disciplina care studiază formele nu se poate defini decît ca „morfodinamică”23. Dacă o serie de studii recente au arătat că noile topologii și teoria fractalilor ne Îngăduie o perspectivă a morfodinamicii naturii, putem spera oare să dezvoltăm o metodologie similară și pentru obiectele ideale (ca, de exemplu, religia, filozofia, știința Însăși)? Studiul formelor nu este limitat la biologie. O descoperire importantă a fost făcută În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
logică, fără să aibă nimic intrinsec În comun cu jocurile de putere ce se jucau În numele lor și care aparțineau unor alte dimensiuni ale realității. Cum s-a petrecut interacțiunea sistemelor În decursul istoriei - este altă poveste. Matematica haosului, teoria fractalilor și alte discipline matematice au dezvăluit caracterul organizat al acelor fenomene care au o aparență cît se poate de anarhică, iar matematicianul Rudy Rucker (Mind Tools, 1987) a mers pînă la a da o definiție matematică celui mai anarhic fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
transmisiilor hertziene? Dispariția profunzimii de timp. Descompunerea imaginii în pixeli? Explozie poantilistă a informației. Montaj cut sau în mozaic? Dezarticularea logică a faptelor. Cultura detaliului, a frânturii, a fragmentării, fărâmițarea vechilor dialectici ale totalității, substituirea peste tot a globalului cu fractalul, rezumată uneori prin "declinul marilor povestiri", nu puțin datorează dislocării optice a obiectelor, ca și a operelor de artă, prin aparatele de luat vederi, montajul cinematografic, zoom-ul televizual, clicul informatic etc. Fiecare dintre aceste proceduri duce la o conduită
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
metodologia și, mai ales, setul conceptual al morfogeneticii. Ca atare, chiar dacă analiza din această lucrare se bazează și pe observația spontană sau pe analiza documentelor sociale necifrice, am apelat și la setul conceptual furnizat de teoriile morfogenetice. Astfel, conceptele de fractal, catastrofă, atractor, haos, turbulență, supersensibilitate la condițiile inițiale, structuri disipative sau procese cooperante pot fi aplicate în știința sociologiei, prin analogie cu înțelesurile lor din științele exacte care le-au generat. Folosirea instrumentarului teoretic-conceptual oferit de științele complexității ne poate
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
global de useri internet în anii 2003 și 2009 / 104 Grafic 2. Numărul de useri cu accesări lunare repetate în interiorul comunității "Second Life" / 111 Grafic 3. Suprafața de teren deținută în "Second Life" / 112 Lista figurilor Fig. 1. Exemplu de fractal din natură / 56 Fig. 2. Sita lui Sierpinski / 56 Fig. 3. Formă fractală generată de computer / 57 Fig. 4. Exemplu de atractor straniu "Ikeda" / 58 Fig. 5. Exemplu de sistem formal cu supersensibilitate la condițiile inițiale / 59 Fig. 6. Comunități
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
formal cu supersensibilitate la condițiile inițiale / 59 Fig. 6. Comunități virtuale globale la sfârșitul anului 2009 / 110 Fig. 7. Exemple de "Smileys" / 125 Fig. 8. Avatari statici / 126 Aparatul teoretic-conceptual al științelor morfogenezei folosit Teorie Concepte fundamentale Descrierea conceptului Fractali Fractal (mulțimi fractale) Structuri fracturate autorepetitive cu formă inițială omogenă sau neomogenă Catastrofe Catastrofă (singularitate) O variație continuă a cauzelor care produce o variație discontinuă a efectelor Atractor (straniu) Subansamblu din spații dinamice în care converg traiectoriile din toate punctele vecinătăților
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
la teoria sociologică în general, mi-am propus ca în proiectul de față să folosesc, la nivel metodologic, mai multe elemente calitative. Acestea se fundamentează pe cercetarea morfogenetică și aparțin unora dintre cele mai importante teorii contemporane ale complexității: teoria fractalilor, adică a structurilor autorepetitive; teoria catastrofelor, prin care se oferă o metodă generală de studiu a salturilor calitative, adică a salturilor discontinue, atunci când variații continue într-un set de cauze provoacă totuși seturi de efecte dezordonate; teoria haosului, teorie conform
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
mai bună reprezentativitate prin teoriile structuraliste. Teoriile morfologice (numite și științe morfogenetice sau ale complexității, care presupun că lumea înconjurătoare are o natură extrem de complexă, ireductibilă la elemente simple, "atomice") pe care mă sprijin în acest demers sunt cele ale fractalilor (Benoît Mandelbrot), catastrofelor (René Thom), haosului și atractorilor stranii (David Ruelle, Floris Takens) și structurilor disipative (Ilya Prigogine). Aceste teorii de dată relativ recentă conturează apariția unei noi paradigme care folosește metode de cercetare inovatoare și concepte care penetrează tot
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
societatea actuală este supusă unor schimbări structurale de profunzime, care afectează însăși funcționarea ei și care pot fi privite prin intermediul formalismului metodologic. Voi prezenta, în continuare, principalele teorii ale complexității la care am apelat în cercetarea de față: a) Teoria fractalilor Această teorie, datorată lui Benoît Mandelbrot (1975/1998), susține că putem studia lumea înconjurătoare prin diseminare structurală. Fractalii nu sunt nimic altceva decât structuri autorepetitive, caracterizate prin omotetie (autosimilaritate). Neologismul "fractal" este introdus de Mandelbrot și provine din adjectivul latin
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
nimic altceva decât structuri autorepetitive, caracterizate prin omotetie (autosimilaritate). Neologismul "fractal" este introdus de Mandelbrot și provine din adjectivul latin fractus, adică "fracturat", "întrerupt", "segmentat", "neregulat". Dacă în cercetarea științifică de tip clasic structurile erau "zdrobite" până la nivel "atomic", teoria fractalilor susține că putem studia lumea înconjurătoare, dimpotrivă, căutând aceste forme fractale care renasc una dintr-alta, repetându-se progresiv, precum un fagure de miere. În esență, teoria fractalilor reduce la algoritmi geometrici obiecte care par rezultatul hazardului (țărmul unei ape
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
cercetarea științifică de tip clasic structurile erau "zdrobite" până la nivel "atomic", teoria fractalilor susține că putem studia lumea înconjurătoare, dimpotrivă, căutând aceste forme fractale care renasc una dintr-alta, repetându-se progresiv, precum un fagure de miere. În esență, teoria fractalilor reduce la algoritmi geometrici obiecte care par rezultatul hazardului (țărmul unei ape, unicitatea formei unui arbore oarecare etc.), dar care devin inteligibile prin această modalitate de cercetare. Potrivit teoriei, nu putem găsi, în natură, nici un fragment de materie omogenă cu
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Mandelbrot, noțiunile geometriei euclidiene nu pot reprezenta adecvat formele naturale. Spre exemplu, norii nu sunt sfere; munții nu sunt conuri etc. În esență, geometria fractală nu își asumă conceptele de linie, suprafață sau volum specifice geometriei clasice euclidiene. Desigur, teoria fractalilor fiind imaginată de un matematician, presupune și un aparat tehnic laborios (pe care, însă, nu îl voi uzita în această lucrare decât în stricta limită a necesității, la nivel mai ales conceptual și ideatic). Aparatul matematic al teoriei presupune, firește
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
de bază este la rândul ei simplă. Astfel de exemple se pot regăsi atât în natură, cât și prin intermediul imaginației umane sau prin intermediul proiectării cu ajutorul computerului. Figura 1 ilustrează o formă fractală intuitiv simplă din natură: Fig. 1. Exemplu de fractal din natură (Internet 22) Un alt exemplu de fractal cu "rădăcină" simplă, de această dată creat de imaginația geometrică a omului, este reprezentat de "sita lui Sierpinski" (v. Figura 2). Fig. 2. Sita lui Sierpinski (Internet 14) Computerul poate genera
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
exemple se pot regăsi atât în natură, cât și prin intermediul imaginației umane sau prin intermediul proiectării cu ajutorul computerului. Figura 1 ilustrează o formă fractală intuitiv simplă din natură: Fig. 1. Exemplu de fractal din natură (Internet 22) Un alt exemplu de fractal cu "rădăcină" simplă, de această dată creat de imaginația geometrică a omului, este reprezentat de "sita lui Sierpinski" (v. Figura 2). Fig. 2. Sita lui Sierpinski (Internet 14) Computerul poate genera forme fractale simple sau complexe, depinzând de complexitatea funcției
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
haos în știința fizicii, încercăm să aprofundăm înțelegerea fenomenelor (aparent) dezordonate, inexplicabile prin aparatul teoretic restrâns al fizicii tradiționale. Evoluția sistemelor haotice este impredictibilă prin metodele cauzaliste clasice. Multe exemple de fenomene haotice sunt aceleași cu exemplele sugerate de teoria fractalilor sau de cea a catastrofelor: generic, aceste exemple descriu forme neregulate a căror evoluție este imposibil de prezis, ca fenomenologie, de către teoriile fizicii clasice. Inițial, s-a încercat înțelegerea, de exemplu, a unui curs de apă care, prin volute, vortexuri
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
ajuta să descoperim componența setului de condiții inițiale. Astfel, "haosul nu mai este gândit ca o pierdere de informație sau ca un bruiaj, ci devine el însuși o sursă de cunoaștere." (idem. p. 246). d) Teoria structurilor disipative Spre deosebire de teoria fractalilor, care studiază formele cele mai neregulate, sau de cea a catastrofelor, care studiază formele în general, teoria structurilor disipative, propusă de Ilya Prigogine (1979/1984; 1980/1992), se referă la ceea ce autorul numește fenomene de autoorganizare apărute în anumite condiții
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
sociologice. Într-adevăr, o societate statică, amorfă, studiată pe termen lung nu prezintă interes deosebit pentru sociolog. Dimpotrivă, destructurările și restructurările sunt un obiect de cercetare de importanță majoră în sociologie, iar acestea nu constituie altceva decât fracturări în sens fractal ale formelor sociale. Așadar, teoria socială (cel puțin în limitele structuralismului) poate lua în considerare teoria fractalilor, dar și pe cea a catastrofelor, a haosului sau a structurilor disipative, împreună cu setul analitic reprezentat de concepte precum cel de turbulență, de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
Dimpotrivă, destructurările și restructurările sunt un obiect de cercetare de importanță majoră în sociologie, iar acestea nu constituie altceva decât fracturări în sens fractal ale formelor sociale. Așadar, teoria socială (cel puțin în limitele structuralismului) poate lua în considerare teoria fractalilor, dar și pe cea a catastrofelor, a haosului sau a structurilor disipative, împreună cu setul analitic reprezentat de concepte precum cel de turbulență, de atractor, de supersensibilitate la condițiile inițiale sau de proces cooperant. Desigur, dacă aplicăm teoria fractalilor la știința
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
considerare teoria fractalilor, dar și pe cea a catastrofelor, a haosului sau a structurilor disipative, împreună cu setul analitic reprezentat de concepte precum cel de turbulență, de atractor, de supersensibilitate la condițiile inițiale sau de proces cooperant. Desigur, dacă aplicăm teoria fractalilor la știința actuală a sociologiei, vom putea avea îndrăzneala să ne gândim la structurile societale ca la entități de tip fractal, iar la stările geopolitice ca la structuri de același tip. Într-adevăr, puține sunt în realitatea socială structurile nonfractale
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
precum cel de turbulență, de atractor, de supersensibilitate la condițiile inițiale sau de proces cooperant. Desigur, dacă aplicăm teoria fractalilor la știința actuală a sociologiei, vom putea avea îndrăzneala să ne gândim la structurile societale ca la entități de tip fractal, iar la stările geopolitice ca la structuri de același tip. Într-adevăr, puține sunt în realitatea socială structurile nonfractale. Majoritatea structurilor societale sunt instabile, neregulate, și au comportamente adesea dificil de prevăzut; iar majoritatea statelor duc politici neregulate, dictate de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
apariția ciberspațiului. Fenomenul de globalizare era oarecum predictibil. Trecerea de la societățile tribale la cele rurale, apoi la cetățile antice, apoi la urbanizare, statele-națiune, imperiile secolului trecut: această întreagă evoluție presupunea "lărgirea" sferelor sociale și economice. Într-adevăr, întreg acest proces fractal de multiplicare ne arată un oarecare traiect istoric a cărui finalitate temporară nu putea consta decât fie în globalizare, fie în autonimicirea speciei umane. (În treacăt fie spus, probabil că pasul care ar succede globalizării nu poate consta decât în
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
tocmai prin faptul că intimitatea este trăsătura lor fundamentală. Disoluția intimității înseamnă implicit exhibarea interiorității și, la nivel social, acest fenomen conduce la amalgamarea elementelor de psihologie individuală. Mai precis, fenomenul blogosferei se destramă în mai multe componente: a) individualismul fractal, prin care posesorul de blog așteaptă reacții repetitive din partea cititorilor; b) pierderea intimității individuale, în marea masă a blogerilor, prin indistincția creată. Spun "indistincție", deoarece numărul sentimentelor, impresiilor, judecăților logice sau de valoare este restrâns. Atâta vreme cât fostele jurnale "intime" sunt
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]