80 matches
-
psihanaliză Ideea de autor a Ancăi Oroveanu, de a aborda realitățile psihanalizei prin reflectări multiple în teoria și istoria artei, răstoarnă programatic un raport de multă vreme - dintotdeauna, și aparent definitiv - statornicit. Dacă până acum interpretase creația artistică prin prisma freudismului ori a jungismului, ni se promite o dată cu acest volum o perspectivă a unei psihanalize atașate ca observație oportună unor interpretări care altfel nu-i datorează nimic. Autoarei i se pare posibil "să precizeze locul psihanalizei încercând să-l repereze înăuntrul
Bazele unei noi științe by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/15979_a_17304]
-
despre bărbați, despre dragoste, despre propriile aspirații, fantasme erotice, obsesii și complexe. Discuțiile (inspirate, foarte probabil, de filmul lui Steven Soderbergh, Sex, lies and videotape, erau înregistrate și reproduse tel quel în paginile revistei. Rezultatul (implicit) era o combinație de freudism și analiză socială, prilej de distracție pentru unii (probabil cei mai mulți dintre cititorii acestei reviste destul de iconoclaste, care își propusese ca, în spririt postmodern, să deconstruiască toate tabu-urile vremii), dar și de studiu serios pentru specialiștii în antropologie, sexologie, psihologie
The men's world by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9184_a_10509]
-
complex și complexat, supus și deci învins de diferite "constructe" exegetice: refulare, defulare, mascare, sublimare și câte altele. Sau, dimpotrivă, este revendicat și atras în jos, biologic, de frenezii și aberații venerice. Luciditate și orgie. Fie că deviază sofistic în freudism, fie că se degradează în sexolatrie, Don Juan se marginalizează și se diminuează. Că și Faust, Don Juan este centrifug și entropic. Ambele personaje se deplasează spre extreme: Faust spre supratehnică și consumism, Don Juan spre un ciudat amestec de
Noi concepte-cheie în interpretarea lui Don Quijote by Paul Alexandru Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/17615_a_18940]
-
se împlinesc 61 de ani de la ultima însemnare a lui Freud, și tot atâția de la dispariția sa - pe 23 septembrie). În urma sa a rămas o operă fără de care vremurile noastre nu mai pot fi - încă de multe decenii - înțelese. Influența freudismului asupra mentalității contemporane se dovedește și azi uriașă și incredibil de proteică, iar multe dintre valorile societăților occidentale pe care ne străduim atât de mult să ni le însușim sunt, direct sau indirect, motivate psihanalitic. Ar fi foarte bine (pentru
Eveniment editorial by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16750_a_18075]
-
semnată de Sarah Kane! ș...ț Poate că pentru Sarah Kane și adepții desfigurărilor ei dezumanizante toată tragedia greacă se rezumă la pulsiunea erotică. La sînge, crimă, incest, nesațiu vulvar și cruzime falică. Nu-i poți convinge că orfismul bate freudismul. Dar de ce simte nevoia un arhitect baroc de fantasme în jubilativă desfoliere să etaleze măruntaiele, palpitul maladiv și convulsiile animalice, într-o morbidă beție de sînge, greață și orgasm epileptic? ș...ț Și totuși, un ce profit tot am avut
De la Măniuțiu la Preda by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9663_a_10988]
-
franceză a trecut în ultimul secol prin mai multe curente artistice. Înainte de război suprarealismul revoluționar, după război, "literautra și autorul angajat" au împărțit scriitorii în două tabere distincte: cei de stînga-comunistă, majoritară și cei de centru-dreapta, minoritară. A urmat marxismul, freudismul, structuralismul, destructuralismul, modernismul, "noul roman", postmodernismul și odată cu "sfîrșitul utopiilor" s-a revenit (anii '80) la o literatură ce a acumulat și distilat toate aceste "isme". S-a redescoperit epicul, personajul și s-a renunțat la solipsismul anterior; chiar se
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
Hildei, mutilată de captivitatea prelungită și întunecată de suspiciunea exasperantă, o conduce involuntar spre sfidarea moralității de cuplu. Prozatorul sugerează că atracția Hildei pentru Ivănescu este o răbufnire freudiană a unei refulări nocive, ce nu mai putea fi cenzurată. Un freudism schematic a fost de ajuns pentru ca o critică îngăduitoare să considere romanele Subiect banal și Hilda foarte moderne (de o ,supremă modernitate", consideră exagerat Henri Zalis în postfața la reeditarea romanului Hilda, p. 255). Moderne sunt fără îndoială, dar e
Gelozia maladivă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11185_a_12510]
-
un studiu intitulat Un aspect al psihozei literare moderne, pornind de la fișa clinică (malarie) a poetului suprarealist Constantin Nissipeanu și „demonstrînd” determinismul maladiv al poeziei sale... Reținem totuși din comunicarea celor doi o nuanță semnificativă, datorată probabil lui C. Emilian: freudismul nu a fost „greșit înțeles” de avangardiștii români, iar arta avangardistă nu e, propriu-zis, „clinică”, ci doar o „răstălmăcire” a teoriilor freudiene... În cursul anului 1932, Gh. Adamescu susținuse - pe aceeași linie de ostilitate conservatoare - o serie de prelegeri la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și una și cealaltă, la care fac trimitere amândouă. Contradicția proiectului obiectivist, în măsura în care el purcede din subiectivitatea pe care vrea s-o elimine, își află expresia cea mai complexă în cea de-a doua mare ideologie care domină secolul XX, freudismul. Ceea ce îl caracterizează pe acesta de fapt este, pe de o parte, afirmația hotărâtoare potrivit căreia fondul psihismului eludează obiectivitatea și este ireductibil la aceasta, adică recunoașterea cel puțin pe planul faptic a imanenței radicale a subiectivității absolute în eterogenitatea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
interpretări care, ignorând principial conținutul interior al conduitei, restrâng schema, de explicație a frustrației la studiul manifestărilor exterioare ale conduitei respective, după schema „S-R”(stimul-reacție); 2) concepțiile biologiste, care așează pe un prim plan motivația inconștientă, instinctuală. În concepția „freudismului”, de exemplu, frustrația nu reprezintă altceva, decât un factor inconștient, rezultat din conflictul intrapsihic dintre „instanțe” și „pulsiuni” incompatibile. Concepțiile „psihanalitice”, minimalizând, mai mult sau mai puțin, rolul conștiinței, al condițiilor social-istorice în dezvoltarea omul, faptul că acesta este o
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o astfel de perspectiă, biologistică, fenomenul frustrației apare mai mult ca un întreg structural ce se desfășoară automat, după o dinamică auto-reglatoare, deci ca un fenomen care nu s-ar explica prin interacțiunea organism-mediu, om-societate. „Psihanaliza” nu trebuie confundată cu „freudismul”. Psihanaliya reprezintă mai mult un asamblu d efapte, metode, ipoteze și teorii (psihologice, psihopatologice, cvasi filosofice) aflate în continuă dezvoltare și transformare. De altfel, însuși S. Freud este privit ca un „reformist”, ca un „dizident” al propriei sale doctrine, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ortodoxismul” lui S. Freud, constatăm că modurile de interpretare devin tot mai nuanțate, tendințele „ortodoxe” diferențiindu-se de cele heterodoxe, eretice, iar „schemele determinismului psihic” devin mai versatile - ceea ce duce la o adâncire și lărgire a ariei de interpretare a freudismului, deși, în general, se păstrează tendința de a explica aspectul dinamic al personalității prin mecanisme pur psihice, de a se considera faptul că activitatea umană este determinază, în special, de motive psihice „pure”. Diversitatea acestor interpretări și forme ale psihanalizei
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care sunt legate de psihologia fenomenului de frudtrație (cum ar fi, de exemplu, acelea asupra „agresiunii”, a relațiilor dintre „emoții” și „instincte”, deci a „complexelor” sau a altor aspecte referitoare la rolul „conflictelor emoționale” în generarea comportamentelor patologice și delictuale). „Freudismul”, născut mai mult ca metodă psihoterapeutică, și-a lărgit treptat semnificația, dobândind tot mai mult - prin „explorările” pe care S. Freud le-a întreprins în domeniile obscure ale activității și motivației inconștiente - un caracter bologizat și reductivist, în sensul că
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
activității și motivației inconștiente - un caracter bologizat și reductivist, în sensul că oricărui comportament uman i se fixa o singură finalitate: satisafaerea mai ales a „nevoilor biologice”, în primul rând sexuale. Având o bază de preocupări forte îngustă (psihologia sexualității), „freudismul” substituie tensiunii dintre „eu” și „lume”un conflict intrapsihic, „monadic”, între „instanțe” personificate. Viziunea deterministă a lui S. Freud face apel doar la „inconștient”, înțeles ca o „zonă dinamică” în care se produc fenomene de „conflict” și în care se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mai ales „reformiștii”, au respins teza rolului instinctelor filogenetice, a structurilor mentale înnăscute, accentuând importanța relațiilor interumane (H.S. Sullivan), a „nevoilor” morale și religioase (F. Fromm), sau rolul activității și influențelor sociale și culturale (K. Horney). Datorită în special „reformiștilor”, „freudismul” va evolua - spune V. Pavelescu - spre o concepție integrală a „personalității”, care nu mai este prezentată „ca efect al simplei opoziții între forțele instinctive și ambianță, și nu numai ca «cenzori», ci mai ales ca instanță normativă, cu o funcție
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
J.C. Brown critică iraționalismul doctrinei despre „inconștient”, tezele despre determinismul inconștient „compulsiv”, înțeles ca o zonă dinamică în care fenomenele de conflict și frustrație se produc cu necesitate, determinând „soluții de compromis”. De asemeni, critică orientarea „biologizantă” și „individualistă” a freudismului, care constă în izolarea persoanei de mediul social și conceperea comportamentului ca fiind determinat exclusiv de nevoi biologice („comunitatea” n-ar reprezenta altceva decât un mijloc pentru satisfacerea nevoilor biologice ale individului, care, în drumul realizării or implacabile, întâlnesc frțele
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
comportamentului ca fiind determinat exclusiv de nevoi biologice („comunitatea” n-ar reprezenta altceva decât un mijloc pentru satisfacerea nevoilor biologice ale individului, care, în drumul realizării or implacabile, întâlnesc frțele mereu ostile ale societății). La rândul său, E. C. Basin reproșează „freudismului” lipsa demonsrării experimentării a tezelor sale privitoare la supremația motivației inconștiente, lipsa încercării unei explicații fiziologice a „tensiunii afective”, „atomismul psihologic”, „simplificarea” dinamicii psihice și a conceptului de „sublimare”, înțeles mecanicist, ca simplu transfer de „energie psihică” de la un obiect
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
numai prin factori externi. În concepția sa, devenirea este un proces simultan de auto și eteroformare. Omul este atît rezultatul propriei sale creații, cît și al unor intervenții exterioare. În felul acesta, aprecia filosoful francez, personalismul depășește atît soluția "biologică" (freudismul), care pune accentul pe instinct, cît și pe cea "economică" (marxismul) în care locul primordial îl ocupă condițiile vieții materiale. Soluția personalistă este explicit una spiritualistă, care aspira să se întemeieze pe dimensiunile cele mai profunde ale omului. Spiritul este
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
psihanalizei le-a rezervat un rol dominant în dinamica vieții psihice; libido-ul forța și energia cu care se manifestă instinctul sexual pune stăpînire pe ființa umană încă din leagăn. Iată încă o idee care a stîrnit puternice proteste împotriva freudismului. Instinctele caută plăcerea, ele tind să fie satisfăcute. Unele reușesc, mai ales cele care nu contravin normelor sociale; altele însă sînt refulate, sînt îndepărtate din conștiință și împinse în stratul inconștientului, care devine astfel depozitarul unei mari și necunoscute energii
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Așa, de pildă, se apreciază că pătrunzînd în "educația nouă", psihanaliza a împins orientarea acesteia spre nondirectivism (29). De altfel, teoria cunoscută sub denumirea dinamica grupurilor, ca și orientările nondirectiviste din pedagogia contemporană, nu pot fi înțelese fără referire la freudism. 16 CERCETĂRI SOCIOLOGICE ȘI DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ CU IMPLICAȚII ÎN MACRO- ȘI MICRO-PEDAGOGIE 16.1. Relația sistemului de învățămînt cu societatea Cercetările sociologice foarte numeroase în această a doua jumătate a secolului XX -, abordînd cele mai variate teme, nu puteau
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
sînt explicate prin trăsături psihologice ale indivizilor; socialul este astfel redus la lumea psihologică. În construirea teoriei sale, Moreno a fost influențat de existențialism (deși această influență este mai greu detectabilă și doar în unele aspecte ale sociometriei) și de freudism. Așa se face că, după ce a redus relațiile interpersonale la cele psihologice, realizează o nouă reducție, absolutizîndu-le pe cele afective. Mai mult, în relevarea relațiilor preferențiale un rol de prim ordin îl au spontaneitatea și creativitatea ambele avînd o puternică
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și M. Lobrot, de altfel, țin să precizeze că trebuie avută în vedere și o altă "dimensiune" a acestei orientări pedagogice, și anume cea psihanalitică: "Recunoscut sau tăgăduit, inconștientul există în clasă și vorbește" (25, apud 29, p. 232). Prezența freudismului în această orientare pedagogică franceză este ușor de depistat. Pentru unii autori, pedagogia instituțională înseamnă educația nouă plus, mai ales, o mai deschisă cunoaștere a implicațiilor psihanalizei în explicarea psihologiei copilului și a fenomenului educațional (30, pp. 22-49). De aceea
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Claude Lévi-Strauss constituie modelul nici funcțional, nici genetic, nici istoric, ci "deductiv exemplar utilizat într-o știință umană empirică" (J .Piaget, 1970:90). Cele trei direcții de gîndire care i-au fertilizat metodologia și postulatele filosofice sînt: geologia, marxismul și freudismul. Geologia i-a inoculat un simț particular al diferențelor imperceptibile, dar și dimensiunea pancronică ce îl seduce pe structuralist (Je me sens baigné par une intelligibilité plus dense, scrie el în Tropice triste). Sincronia este solidă, sigură; de aici vocația
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
ar fi imposibil pornind de la simbolismul pansexual), Freud își îndreaptă întreaga critică împotriva credinței în existența unui dumnezeu real, credință care duce practic la moralism. Moralismul dogmatic se opune excesiv sexualității chiar și sub forma sănătoasă și firească a acesteia. Freudismul propune drept remediu intensificarea sexualității (ceea ce nu este decît o dogmă inversată). Absența la Freud a unei distincții între simbolul "Dumnezeu" și dumnezeul dogmatic, care este într-adevăr o pură iluzie, îl obligă să presupună că toate manifestările sublimante ale
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ideea evoluției vieții psihice este însă în final depășită de ascensiunea evoluționismului materialist. Filosofia cugetării se scindează la contactul cu materialismul în mai multe școli de Fenomenologie și Existențialism, acesta din urmă profund influențat de ascensiunea psihologiei extraconștiente sub forma freudismului. Cu toate acestea, este pusă problema crucială a limitelor competenței gîndirii umane, iar filosofia nu-și mai poate permite să o neglijeze. Atacurile critice împotriva realități lui "Dumnezeu" nu se mai opresc însă aici. Dar critica comite ea însăși greșeala
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]