1,212 matches
-
cu "japii" în insula blestemată, cruzimea atacurilor de-o parte și de alta și cum "japii", spre sfârșitul bătăliei, deciși să moară cu arma în mână,... ceea ce pentru ei era suprema onoare,... se cocoțau în arborii cei mai stufoși, cu frunzișul rămas intact după atâtea explozii. Și cum, legați zdravăn de crengile groase, trăgeau din copaci în inamic, în infanteria americană, debarcată în insulă de pe navele de luptă, făcând astfel multe victime. Joe mai povestește cum artileria lor, văzând tactica "japilor
America invicta by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16756_a_18081]
-
fanarioților (Iordache Golescu, Turda), la Floreasca. Lacul scînteia ca fierul înroșit, copacii gravi, apoi după căderea soarelui, peste tot un albastru zgrunțuros și păstos în care ciorile pătrundeau greu. În fond, pe Jianu, autobuze galbene mari ieșeau și intrau în frunzișuri, sub antenele tremurătoare ale reflectoarelor de la Băneasa". De cele mai multe ori avem a face cu un amestec specific de notificări de lecturi, impresii fugare, intens estetizate, confruntări ale artelor cu viața și viceversa, cu o predilecție aparte arătată artelor plastice (Radu
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
explozia de furie a femeii ni se înfățișează ca dezlănțuirea înfricoșătoare a lui Polifem după orbirea lui de către Ulise. Totul este alert, violent, dat la maximum. Stereotipa viață de fiecare zi, descrisă de Jean Celeste Dimitrescu, se împrospătează spectaculos, ca frunzișul prăfuit al arborilor dintr-un mare oraș după o ploaie de vară. Chiar și situații din care scriitorii au făcut de multă vreme locuri comune ale literaturii, cum ar fi răsărirea lunii sau înmânarea unui buchet de flori femeii iubite
Pățaniile unui român în România și în Elveția, povestite de el însuși by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16204_a_17529]
-
extravagant de rușinoasă a omului viu care a trecut furiș pe lângă moartea unui semen. Eram, pentru o clipă, fericită că trăiesc și, în același timp, mă disprețuiam de a resimți așa ceva. Era soare afară și copacii păreau a cuprinde în frunzișul lor toată frumusețea lumii. Cel pe care-l aveam în față semăna cu un semn de exclamație întru atât afirma superioritatea brutală a ceea ce este - la orice nivel - asupra a ceea ce se pregătește să dispară. Și deasupra mea, una din
Pagini de mare literatură by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16292_a_17617]
-
groase, cu crengile aplecate, contorsionate, istovit parcă de neputințele ce i se plimbă pe la picioare. Ca un corp abandonat de puteri, căzut, tras în jos de păcate. Relația celor doi devine vizibilă, nu se mai ascunde prin închipuirea nimănui, prin frunzișul ocrotitor, prin suspiciunile imaginației, prin lașități și amînări, în jocul iluziilor inocente. Charlotte continuă provocarea, erotismul vibrează. Îl lasă pe Werther să înțeleagă că-i poate da mai mult. Un joc iresponsabil. Pe care Albert îl simte, îl intuiește, îl
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
să geamă amar, Dar vânturi îl fac să-și revină Plăpândul lăstar de stejar. Cu-a soarelui daruri pe față, Desface o pată de verde, Văzând prin lumini ca prin ceață, Omătu-n pământ cum se pierde. Înalță omagiu spre astru Frunziș împletind înmiit. - Copac mă înalț spre albastru, Puternic, prin ani împlinit. *** Ciclul "Primăvara" Volumul "Surori metrese timpului" Referință Bibliografică: Timid se înalță lăstarul / Ovidiu Oana Pârâu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1530, Anul V, 10 martie 2015. Drepturi de
TIMID SE ÎNALŢĂ LĂSTARUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382669_a_383998]
-
Acasa > Poezie > Amprente > GHIOCELUL ȘI VÂNTUL Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1522 din 02 martie 2015 Toate Articolele Autorului Azi am pătruns sub mantia albită, Peste natura toată risipită. Să cat sub patul putred de frunzișuri Cum germinează viața-n ascunzișuri. - Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel. Ajută-mă de vrei, căci măricel Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină ! Putere n-am destulă-n rădăcină ! Suflând în pojghiți, drumul i-am croit
GHIOCELUL ŞI VÂNTUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1522 din 02 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382742_a_384071]
-
închinată memoriei poetului „cântării pătimirii noastre”, ducându-și somnul veșnic la Ciucea: „Vestite, cântăreț al jalei noastre, / Octavian Goga din Ardeal, / Ascultă, tu, din cerurile-albastre, / Cum plânge, iarăși, Oltul val cu val. // A-nstrăinării spornică omidă / În codrii noștri roade iar frunzișul / Și povestește numai de obidă, / Spălând mormântul tău, cu lacrimi, Crișul. Privesc în zări feciorii de pe Mureș, / Proptindu-se, îngândurați, în coasă - / În pieptul lor mocnește frântul iureș.... / Și iar pornesc, mai îndârjit, la coasă! // Pe umile prispe de la sate
Grandoare şi decădere la mâna destinului! [Corola-blog/BlogPost/92603_a_93895]
-
că-ai venit numai în gând Iar malul mării l-ai lăsat plângând În clipa unei slăbiciuni,ecou Mișună timpul și mi se pare Că uneori sub cerul curat Se țes peste noi profund și ciudat Singurătăți cu gându-nfășurat În frunzișul cuvintelor amare Prin ochii mei să te întorci oricând Voi lăsa duioșia printre foi Căci dorul a rămas același,numai noi Zvârlind privirea înapoi Peste sărutul dat din când în când! Referință Bibliografică: poezii / Mihaela Mircea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
POEZII de MIHAELA MIRCEA în ediţia nr. 1704 din 31 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/381719_a_383048]
-
Acasa > Poezie > Amprente > GHIOCELUL ȘI VÂNTUL Autor: Ovidiu Oana Pârâu Publicat în: Ediția nr. 1891 din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Azi am pătruns sub mantia albită, Peste natura toată risipită. Să cat sub patul putred de frunzișuri Cum germinează viața-n ascunzișuri. - Hei ! m-a strigat deodat` un ghiocel. Ajută-mă de vrei, căci măricel Nu-s de ajuns, să ies sus la lumină ! Putere n-am destulă-n rădăcină ! Suflând în pojghiți, drumul i-am croit
GHIOCELUL ŞI VÂNTUL de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384216_a_385545]
-
stă de pază. Pădurea e a lui împărăție, Nu-i prea place deranjat să fie! El, pașnic, furios, curajos, umil, Trăiește-n a lui lume, în al său stil. Grandios printre izvoare, sau desiș, Cu mii de păsărele, de prin frunziș, Cu ale lui probleme, îngândurat, Deranjat să fie, s-a cam săturat! Referință Bibliografică: Ursul / Deogratia Artangel : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1877, Anul VI, 20 februarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Deogratia Artangel : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea
URSUL de DEOGRATIA ARTANGEL în ediţia nr. 1877 din 20 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380235_a_381564]
-
Podelele-s de iarbă verde Având intarsii de culoare, Prin care drumurile-și pierde Poporul de viețuitoare. Cu truda lor, împărăția, Furnicile o fac prosperă, Iar florile cresc bogăția Aromelor din atmosferă. Coloane-s trunchiuri viguroase Ce sprijină ca bolți, frunzișuri Din care curg armonioase, Triluri pe large luminișuri. Pereți de iederi se ridică, Jur-împrejur, vântul să țină Din răsuflarea-i care strică, Orânduiala lor divină. Decorul ? Tufele de roze, Ici-colo-n cale presărate, În rând cu mândre tuberoze Și panseluțele pictate
UN RAI LUMESC de OVIDIU OANA PÂRÂU în ediţia nr. 1647 din 05 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377154_a_378483]
-
nr. 2000 din 22 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Drumețule, deschide cărarea, Ascultă-mi de departe chemarea.... Se apleacă-n fața noastră marea, Se înspumează cu valuri zarea... Când vii să treci peste secrete hățișuri, Cum ploaia bate-n virgine frunzișuri, Dar ai grijă să nu te rănească pietrișul Mai bine cu luntrea să treci Someșul... Vino în suflet să-mi faci escală Și în gânduri să-mi aduci dulce rânduială; Acum când secara din Șes a dat în pârgă Și
DRUMEȚULE de MARIANA PETRACHE în ediţia nr. 2000 din 22 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382132_a_383461]
-
și ai grijă să ocolești altă dată Codrul-fără-sfârșit. - Rămas-bun, Mira, măcăi rățoiul. Înainte de a se întoarce în întunecimea copacilor, fata se ridică pe vârfuri și îl sărută pe Petruș pe obraz. Împăratul o urmări prostit cum își pierde urma prin frunziș. Nu trecu mult și păsările care împânzeau văzduhul în căutarea lui se repeziră să îl însoțească la palat. După nici trei zile de la întoarcerea lui, la poartă se prezentă o solie a supușilor, condusă de bufniță. - Măria-ta, Petruș-Împărate, nu
ÎMPĂRATUL PĂSĂRILOR de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1959 din 12 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382185_a_383514]
-
cu vasta rețea de microfoane răspândită în tot parcul. Copacii sunt și ei încărcați de microfoane, și poți să te gândești la o sferă cu centrul muzical pretutindeni. Îmi spun: când toamna va înainta spre punctul culminant al renunțării, și frunzișul se va scutura, megafoanele, acum ascunse și răspândind peste tot muzica în parcul Vila Nova, se vor vedea, în sfârșit, ca niște roade malefice ale acestui Impromptu in A Dur, pe care pianista l-a și atacat... O doamnă umblă
Vila Nova – prelucrare – by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6973_a_8298]
-
depresiuni, la capătul unei străduțe de un kilometru coborînd în pantă, străjuită de case și vile boierești vechi de o sută de ani, cu două și trei etaje - ziduri împînzite de iederă și viță sălbatică, terase umbrite de brazi și frunzișuri de platani seculari, cu trunchiuri pătate de hărți de coajă gri-verzulii, curți cu pajiști și fundături cotropite de buruieni viguroase, boscheți tunși în chip de gard viu, bănci și mese de lemn geluit, chioșcuri cu streșini traforate și pereți din
Diavolul tot mai sigur pe viața lui by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/4228_a_5553]
-
Fenomenul din fața lui era local, în depărtare apa se mișca. Voi să-și ridice mâna spre a-și privi propriul ceas, mișcarea era posibilă, dar chinuitor de înceată, legătura între conștiință și corp se schimbase. Deasupra lui, o parte din frunziș împietrise. O parte în formă de sferă. Încercă să-și îndrepte auzul spre zgomotul copiilor. Nu izbuti. Încercă din nou. Nu izbuti. Nu era nimic de auzit. Totul, tăcere. * Copenhaga Dolce Vita se afla întro clădire cu parter înalt, pe
Peter Høeg - Fata tăcută by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4251_a_5576]
-
țin minte. M-a lăsat de mică și-a plecat încolo, în păduri. N-am mai văzut-o. Am trăit singură cu frate-miu, crescuți de bunica. Într-o noapte își luară și păsările zborul. Adăstaseră pitite în cuiburi, în frunzișul pomilor, supraveghind din gămălia neagră și ușor brumată a ochilor forfota și zbaterea de jos, apoi, la urmă, răspunzând la o chemare neauzită de urechea oamenilor, începură să chirăie și să piuie zvârlind pădurii și câmpiei mii de semnale scurte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Poiana largă se deschidea înverzită lângă bulboană. Soarele bătea în ea încălzind-o ca pe-o tipsie de aur. Lângă brad, în fața sa, în celălalt capăt al poienei, se-nălța un stejar bătrân, rotat, atât de fastuos și măreț în frunzișul lui des că arunca o umbră neagră împrejur. Neagră-albăstruie, încât, iarba părea de petrol. Acolo-i plăcea cerbului să-și întâmpine și să-și înfrunte adversarii. Acolo, în largul poienii însorite, aștepta totdeauna cea mai frumoasă căprioară a pădurii, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și consistență internă. 5. Pozițiile sale filozofice sunt diferite de cele ale lui Underhill, față de care se situează cel mai adesea polemic. 6. În timp ce demersul lui Nae Ionescu e deductiv, fiind redus la un arbore logic cu cât mai puțin frunziș și rămurele, cel al lui Evelyn Underhill e descriptiv, tinzând să acopere toate aspectele și conexiunile posibile ale fenomenului mistic. Această tendință spre exhaustivitate face ca orice ar fi spus Nae Ionescu - sau alt autor - despre misticism să poată fi
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
puțin răspândite, mai des fiind întâlnite șopârla (Lacerta agilis), gușterul (Lacerta viridis), șarpele de pădure (Conber longissimus), șarpele de alun (Coronella austriaca), iar dintre amfibieni broasca râioasă (Bufo bufo), brotăcelul (Hyla arborea), broasca brună de pământ (Polobates fuscus) ș.a. În frunzișul pădurilor, lumea insectelor este destul de variată. Coleopterele (cărăbușii), lepidopterele (fluturii) împreună cu multe alte nevertebrate (viermi, miriapode, moluște) își găsesc aici mediul favorabil de dezvoltare. Multe dintre ele sunt dăunătoare pentru esențele forestiere. Fauna silvostepei este mai săracă și mai puțin
BAZINUL LOHAN Studiu fizico-geografic. Scurte consideraţii asupra vechimii locuirii şi evoluţiei utilizării terenului. by DANIELA BRĂNICI () [Corola-publishinghouse/Administrative/530_a_940]
-
ca să nu-l vadă... cine? Nici el nu știa de cine trebuia să se ferească. Oricum, de după acel boschet putea vedea pe oricine fără să fie el văzut și asta îi convenea de minune. Cînd să se pitească însă în frunzișul pe care și-l alesese drept ascunzătoare, simți că se împiedică de un trup și căzu peste el. Auzi un mormăit furios și cîteva cuvinte cu totul străine de posibilitatea noastră de a le reproduce. Ba încă mai primi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
binefăcătoarea pace, poetul uită nu numai lumea, dar și pe sine însuși. Devenit una cu nemărginirea mobilă a firii, el își pierde identitatea, persistând doar o pură încântare fără nume: Mi-e drag de mult acest colnic pustiu Și-acest frunziș ce din atâtea părți Ascunde ochiului adânca zare. M-așez aici și cu privirea țintă Eu îmi închipui nesfârșite spații Și supraomenești tăceri Și-o pace-atâta de profundă, Că inima aproape se-nspăimântă. Și-apoi când vântul freamătă prin ramuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acesta este tocmai ceea ce abia acum începe să miroasă? Și vine amurgul care face atât de frumoasă amiaza, preocupat de ceea ce e concepția, curgerea râului, promenada. Este o zi liniștită de primăvară călduță, își deschide soarelui verdele pufuleț al născutului frunziș al plopilor; surâde râul; este neted oceanul cerului, fără altceva decât ușoara spumă a norilor la apus; aerul, cărnos și umflat de arome. Se simte băiatul pe pajiște ca păpădia prin aer. De partea cealaltă a râului, orașul cu turnurile
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
aprinde sângele. Și îi urmează, potrivindu-și pasul său cu al lor. Picioarele Claritei se duc și vin în cadență, marcându-se alternativ contururile sale în fustă, și-i ondulează un vânticel cârlionții de la ceafă, vânticelul care prefiră prin fragedul frunziș de primăvară, verdele plopilor care se trezesc, despărțindu-se de iarnă... Vai, ce frumos! Ce frumos! "Și eu care credeam că nu o iubesc! Acum, acum înțeleg cât de înnebunit eram după ea". Adierea care îi mângâie fața vine de la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]