138 matches
-
urgisit, bătrânul se hazardează într-o acțiune de contrabandă și moare împușcat. Dezastrele curg, într-o reacție în lanț. Abandonată de flușturatecul Deliu, Penelopa se sinucide. Distrus, Stamati își pierde mințile. Evantia eșuează la un deocheat varieteu, stingându-se de ftizie. Într-un melancolic Epilog, naratorul înșiruie și alte răsuciri de destin, sub vrerea impenetrabilă a fatalității. Sulina însăși agonizează, se pustiește, se destramă. B. aruncă peste această lume, cu dramele și caraghioslâcurile ei, o căutătură sceptică și totuși împăcată. Ironia
BART. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285660_a_286989]
-
La Pazoli, o mică și frumoasă cetate din preajma Neapolului, aci își alese Pergoleze lăcuința. Se duse acolo cu mumă-sa; și aci, cu o mână înghețată, scrise cele din urmă note ale nemuritorului său Stabat; pe urmă se stinse de ftizie și muri în brațele maicei sale șoptind numele Henriettei. Partiția de la Stabat se vându religioșilor de la St. Luis drept opt galbeni și această sumă abia ajunse pentru cheltuielile înmormîntării lui. Italia după moartea lui îi recunoscu geniul și coronă memoria
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Practicarea înde- lungată a meseriei de ciubucciu putea duce la boli profesionale. Astfel, un ciubucci- bașa de la curtea lui Caragea Vodă, „de mult ce a tot suflat în ciubuc”, s-a îmbolnăvit și a murit „de oftică” (din ngr. ohtikas = „ftizie”), adică „i s-au dus zilele în fum”, scrie ironic Vasile Alecsandri (Kera Nastasia, 1865) (214, p. 108). în 1844, Alecsandri descrie Iașiul multietnic, în care orientalii (turci, greci, armeni) sunt promotorii fumatului. În „cafineaua grecească”, „plină de fesuri mari
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
a Universității din Iași și, simultan, ca bursier, la Școala Normală Superioară, pe atunci un adevărat focar al mișcării socialiste. Terminându-și studiile în 1893, ajunge profesor suplinitor la Târgoviște, dar i se refuză sistematic numirea definitivă. Se stinge de ftizie la nici douăzeci și trei de ani. Scrierile literare, cu o prefață de Sofia Nădejde și o postfață de Cezar Vraja (G. Ibrăileanu), îi sunt editate curând după moarte. Surprinzător de matur pentru vârsta lui, I.-R. își face un
IONESCU-RION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287594_a_288923]
-
din București). Scria mult, de obicei în limba franceză, proiectele literare, conservate cu sfințenie spre a fi desăvârșite și date tiparului, impresionând prin precocitate, orizont, amploare și varietate. Pe când își pregătea teza de licență (despre filosofia nescrisă a poporului român), ftizia, ale cărei semne apăruseră cu un an înainte, o obligă să-și întrerupă studiile. Dusă pentru îngrijiri medicale în Elveția și ulterior în țară, nu poate învinge boala și se stinge înainte de a împlini nouăsprezece ani. Opera literară îi este
HASDEU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287417_a_288746]
-
în septembrie - membru al Sfatului Administrativ. Renunță nu după multă vreme, dar, ca să aibă din ce trăi, reintră în avocatură. În aprilie 1857 devine procuristul Băncii Moldovei. Cu sănătatea din ce în ce mai șubredă, se va retrage din viața publică. Se stinge de ftizie. Modest și de o discreție rară, R. nu a avut ambiții de notorietate, ca om de condei. O bună parte a scrisului său s-a editat postum; cât despre antume, în afara unui singur articol de polemică literară (Critica criticii), iscălit
RUSSO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289406_a_290735]
-
ales la căderea nopții, se perindă în paginile acestor ușor aburite rememorări. Cozeuri de scăpărătoare vervă, firi dificile, făcându-și din nonconformismul criant un panaș, inși care stârnesc râsul, bieți nefericiți, purtându-și la vedere crucea, chipuri atinse de umbrele ftiziei în floare, cătând parcă dincolo de clipă, spre sorocul funest ce se apropie. Glume, farse (crude, uneori), dueluri ale vorbelor de spirit, dar și jalnice răsuciri de destin ori întâmplări rău prevestitoare. Anecdoticul, în suvenirurile noctambulului de altădată, e învelit într-
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
edita și conduce între 1896 și 1899. Mai scrie în „Revista literară”, „Revista olteană”, „Familia”, „Biblioteca familiei”, „Vatra”, „Revista nouă”, „Vieața” „Adevărul” și „Universul”. În 1885-1886 a făcut parte din comitetul de redacție al revistei „Analele literare”. A murit de ftizie. Schițele lui S. sunt mediocre (Actualități, Memoriile unui cățel, Monologul unui papagal), chiar dacă uneori imaginile sunt foarte sugestive, ca în Artă sau De teamă. Încearcă, de data asta cu mai mult succes, și notația satirică (Cartoful, Popa Cinzeacă). O parte
STANCESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289862_a_291191]
-
de posesiune demonică) asupra oamenilor. Pentru Renaștere este specifică o boală nouă, venită în Europa din America: sifilisul. În secolul al XVII-lea și al XVIII-lea apar bolile de pletoră (apoplexia, obezitatea, guta). Epoca Romantică este legată de proliferarea ftiziei, „febra somatică”, dar și de începutul utilizării drogurilor stupefiante (eteromania, opiomania, hașișul) ca o expresie a evadării omului în „universurile imaginare”. Secolul XX schimbă complet modul de viață, felul de a gândi și de a acționa al omului, dar, odată cu
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vântul cum suspină/ prin frunze moarte de verbină”), autorul mizând mai degrabă pe declamarea emoției decât pe transpunerea cât de cât originală a unei trăiri. Florile ocupă prim-planul celor mai multe poezii, sufletul e devastat de tot felul de melancolii, iar ftizia care înroșește batiste este invocată obsesiv. Arareori versul se apropie de eufonia proprie lui Ștefan Petică („În noaptea calmă și senină/ Încet viorile suspină/ Romanța veche și uitată”), stihurile luând frecvent turnura unor romanțe. O caracteristică a versurilor din Zări
POPESCU-POLYCLET. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288952_a_290281]
-
deșertăciunea și nestatornicia celor lumești. O idilă castă se înfiripă între el și o tânără, Aurélie, dragostea lor fiind tratată de romancier într-un registru de melodramă, cu lacrimi și extazuri, până la sfârșitul patetic al celor doi. Fata moare de ftizie, iar contele de prea multă durere. Lecturile, trimiterile livrești sunt puse mereu, din plin, la contribuție. În descrierea ambianței sau a personajelor (visătorul conte, însetat de absolut, baronul de Brinville, juisor cinic și amoral, nefericita actriță Aurélie, un „înger căzut
PREDESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289004_a_290333]
-
al Bibliotecii Centrale, înlocuindu-l pe Mihai Eminescu. Scurt timp predă și la Universitate (1876-1878). Rupe însă relațiile cu Junimea și îl dă în judecată pe Mihai Eminescu pentru vini imaginare. Pleacă la București, unde se și stinge, bolnav de ftizie. P. începe să scrie versuri încă din 1860, mai ales poezii bahice și patriotice. Recenzat elogios de V. Alecsandri, volumul Flori de mormânt (1867) cuprinde lamentații prilejuite de tragedia familială a autorului, însă imaginile sunt emfatice și obositoare prin monotonia
PETRINO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288796_a_290125]
-
în Societatea Dramatică, atunci înființată, iar în 1878-1879 se află, împreună cu C.A. Constantiniu, la direcția Teatrului Național din Iași. Ultima perioadă a vieții e dramatică pentru marele actor, care își pierde soția și fiica, el însuși fiind chinuit de ftizie, care îl va răpune. Artist romantic pasionat și tumultuos, P. avea o frenezie a jocului dusă până aproape de paroxism. Cu temperamentul său patetic, se lăsa furat cu ușurință de o manieră retorică, exaltată. Prin excelență interpret de melodramă, deși nu
PASCALY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288705_a_290034]
-
Militar „D.A. Sturdza”. De prin 1929 încep să se manifeste semnele maladiei ce avea să îi aducă sfârșitul. În căutarea unui aer întremător, M. se mută la Câmpulung, ținând acolo, din 1930, ore la Seminar și la Școala Comercială. Însă ftizia care îl mistuie ia un curs galopant, așa încât suferindul, revenit în satul natal, se vede nevoit să se interneze. Se stinge în sanatoriul pentru ftizici Leanca (în apropiere de Craiova), cu două zile înainte de a împlini treizeci de ani. A
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
Drăgășani. Cu doar câteva excepții, scrierile de până acum vor constitui materialul primelor volume de proză, La „Grandiflora” (1928) și Vedenia (1929). Mutat la București, duce o viață retrasă, departe de agitația lumii scriitoricești, și scrie cu mari eforturi, din cauza ftiziei care îl epuizează și care de altfel îi va provoca sfârșitul prematur. Începând cu 1930 își publică seria de romane care îi fixează locul în istoria literaturii române: Brațul Andromedei (1930), Rusoaica (1933), Femeia de ciocolată (1933), Zilele și nopțile
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
În unele cuvinte vechi, precum psalm, psaltire), În neologisme ca: psihic, psihanaliză, psihoterapie, psihiatrie etc.; - grupul ft, trecut În fondul pasiv al limbii, odată cu unele cuvinte vechi care Îl conțineau (ftorilogofăt), reapare În neologisme precum: ftalat, ftaleină, ftalic, ftiriază, ftizic, ftizie, ftiziolog, ftiziologie etc. 2.2. Nivelul morfematic - frecvența substantivelor și pronumelor nepersonale, ca urmare a predominării funcției referențiale; - frecvența substantivelor proprii, a substantivelor abstracte (mai ales În filosofie); - lipsa interjecțiilor, care pot apărea doar În varianta didactică a stilului științific
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Presă și Propagandă din Ministerul Industriei Alimentare. În anii ‘60 era redactor la „Gazeta literară”. În 1923 lui B. îi apare prima carte de versuri, intitulată Vecernii. Atmosfera imaginată este aceea a unui târg prăfuit și deprimant, cu bolnavi de ftizie, a căror suferință se află, de cele mai multe ori, în vecinătatea morții. Orașul este „o fată bolnavă în agonie”, casele par „femei tăcute”, poetul se închipuie într-un sanatoriu, unde moartea face parte din cotidian. Thanatos nu înspăimântă, ci izbăvește de
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
în două plachete: Cenușiu (1936) și Vraja anotimpurilor (1943). Obedientă față de modelele sale - G. Bacovia și Paul Verlaine, din care tradusese -, poezia lui B. are o unitate tematică la limita monotoniei. Natura „neurastenizată”, cerul de „cenușă”, asocierea frecventă toamnă-moarte, „paloarea ftiziei în frunze” compun un arsenal poetic previzibil. În noaptea „lichidă” se strecoară nota funebră a unui „timp bolnav”. Plânsul interior, mai mult enunțat decât trăit, tristețea („culoarea iubită îmi e cenușiul”) alunecă în stări evanescente. Mai rar, O noapte de
BARBULESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285633_a_286962]
-
apropiate adesea de pilda religioasă. B. folosește, frecvent retoric, o imagistică de sursă biblică pentru a sugera paragina spirituală a veacului, condamnată în numele unui creștinism indignat - substratul celei de a doua cărți, Cetatea mea (1939). Simbolismul întârziat (ploaie autumnală, nevroze, ftizie, solitudine apăsătoare) este pătruns de câte o notă expresionistă (motivul „urletului” revine obsedant). Un amplu poem, Mama (1948), caută să creeze un simbol al suferinței și al resemnării universale și, pe alocuri, al posibilității de regenerare morală, sprijinindu-se și
BARCAROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285637_a_286966]
-
America de Sud. O replică ficțională a acestor avataruri pare a fi romanul La Tunique verte (1924), semnat Alice Orient. Începând cu acest an, existența scriitoarei se dizolvă în mister. Vești vagi vorbesc despre moartea ei, în Elveția, în 1933, bolnavă de ftizie sau de nervi. Versurile din volumul Viorele sunt, în mod evident, tributare unor influențe de lectură. Se recunosc tipare și cadențe coșbuciene, multiple ecouri din Eminescu, dar, oricât de frapante ar fi ele, s-a observat, chiar atunci, că motive
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
împiedică deschiderea gurii și constituie unul dintre semnele clinice ale tetanosului. TUBERCULOZĂ (< fr. tuberculose) - Boală infecto-contagioasă ce afectează întregul organism, cu precădere plămânul. În evoluția bolii - care, de obicei, este cronică - se deosebesc două etape: tuberculoza primară și tuberculoza secundară (ftizia). Contaminarea se face pe mai multe căi: calea aeriană (prin bacilul Koch de tip uman), calea digestivă (ingerarea unor alimente infectate - lapte, unt etc.), calea cutanată și calea transplacentară (cazuri rare). Factorii care contribuie la apariția bolii sunt: terenul rezistent
Dicționar de kinetoterapie by Constantin Albu, Alois Gherguț, Mihai C. Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
e-al sânului buchet, Floare goală, somnoroasă... Trist, cu roza sângeroasă, Bat la geamul violet. Aurora violetă Se pătează de culori - Venus, pală de fiori, Pare-o stinsă violetă... În parc Acum, stă parcul devastat, fatal, Mâncat de cancer și ftizie, Pătat de roșu carne-vie - Acum, se-nșiră scene de spital. Atunci, râdea, Băteau aripi de veselie ; Parfum, polen și histerie, - Atunci, în parc, și ea venea. Acum, cad foi de sînge-n parcul gol. Pe albe statui feminine ; Pe alb model
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
nostru e cartilaginos, concentrat mai ales În nas și În pavilionul auditiv. În sat, pe Jesusa o confundau adesea cu mine, fiindcă sărmanei nu i-au crescut sînii niciodată și a Început să se bărbierească Înaintea mea. A murit de ftizie la douăzeci și doi de ani, fecioară pînă la capăt și Îndrăgostită În taină de un preot evlavios, care, cînd o Întîlnea pe stradă, Îi spunea mereu: „Bună, Fermín, de-acum te-ai făcut ditamai bărbățelul“. Ironii de-ale vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
meu. Nu spun nici un cuvânt, ca atunci când ieși de la cinematecă și ți se pare de prost gust să începi să comentezi filmul cu prietenul care te-a însoțit. Pur și simplu îl lași să se sedimenteze, imagine cu imagine, albăstriul ftizie al Pădurii de mesteceni, griul perlat al Dueliștilor, roșul murdar al Iluminării, vernilul și sepia și brunul celor Cinci seri. Ei, da. Îmi place să te ascult, poeteso. Țin minte cum la ceaiul ăla de la care ne cunoaștem ți-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
altădată cărora, în nesiguranță, să le cerceteze parcursul tragic. Boala se statornicise în forma ei clasică și harta plămânilor fotografiată sta precisă subt ochii lui Maxențiu, resemnat. Căuta acum ocupații mărunte și răutăcioase, îngrijirile infirmierei îl plictiseau fiindcă subliniau prezența ftiziei. Era hărțăgos cu ea ca și cum ar fi șicanat, astfel, boala aceea odioasă. Totuși îi primea îngrijirile cu aviditate. în timpul boalei, Ada venea foarte des în camera lui. Conferenția cu doctorul și supraveghea totul. O apucase teama ca nu cumva prințul
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]