126 matches
-
facă singur rău în timp ce se zvârcolea, îi făcu semnul crucii pe frunte, apoi începu să-i mângâie fața și să-i vorbească blând, sub privirile înspăimântate ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o cutie de aprinjoare, îl legă cu un fir subțire de borangic și-l lăsă să dea ocol unui țăruș de alun înfipt în pământ. Când hodorogită și bolovănoasă, când mânioasă și amenințătoare, când mieroasă și lingușitoare, când răcnită și gâfâită, când abia șoptită și gâjâită din gâtlej, vocea vrăjitoarei făcea pâcla nopții să vibreze de sunete neinteligibile și de melosuri păgâne. Cu 99 de picioare alergătoare/ Cătați-l, cercați-l,/ Să-i pară rudele și vecinii, frații și străinii/ Ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
huiduit de prea multele gândite și rostite prea puțin Teribilul marelui nimic entuziasmul s-a subțiat o arătare leșinată aripi în convulsie s-au prăbușit în hăul umanei erori trepidații seismice în golul ce-l port în loc de stomac orologiul pendulează gâfâit tic-tac clipele s-au pierdut în viitor cândva leoaică tânără sufletul meu mugea prin savane sfâșia prejudecăți din carne până la măduvă bizară fiară omul gol cel care se pierde pe sine în labirintul propriilor născociri cândva mai existau ariadne acum
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
acostase în portul Melilla. Credeam că vom ajunge într-un mic port islamic unde mâini liniștitoare se vor așeza pe umerii noștri ca să șteargă oboseala bătrânilor și lacrimile celor șubrezi. Însă pe chei ne asaltaseră doar întrebări pline de curiozitate gâfâită: „E adevărat că vin castilienii? Le-ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o gloată smintită și pestriță care umplea văzduhul cu zbieretele ei. Cum să nu te cuprindă frica? Am strigat de la fereastră pe un bătrân care alerga mai încet decât ceilalți. Se opri și-mi înșiră pe limba lui câteva vorbe gâfâite. Când văzu că nu pricepusem nimic, își reluă goana, făcându-mi semn să vin după el. Șovăiam încă dacă s-o fac sau nu, când am văzut pe cer primele văpăi ale incendiului. După ce m-am asigurat că aveam tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pe Bumbu unde stă, să știu să-i spun taximetristului, dacă se va întâmpla să apară, la ce adresă să-l ducă. Răspundea invariabil: „Într-o casă cu un cedru la poartă. Dar nu mușcă“. După care izbucnea în chicoteli gâfâite, sughițate. Glume aiurea, așa cum îi făcuse și bietului chelner când îl tot chinuise cu nota de plată. L-am întrebat dacă are buletin. A ridicat din umeri: „La ce bun? Mă cunoaște toată lumea. Cu colonelul Pancu sunt uite-așa... Întreabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Conștientizați cum vi se modifică perspectiva asupra camerei, pe măsură ce urcați pe frânghie. Focalizați-vă atenția asupra mișcării de cățărare. Nu lăsați corpul fizic să reacționeze sau să se încordeze. Respirați firesc și nu vă țineți respirația; și nu începeți să, gâfâiți. Mențineți mintea relaxată și golită de gânduri parazite. Focalizați-vă atenția exclusiv asupra acțiunii de cățărare pe frânghie. Dezvoltați o acțiune în forță, naturală, de cățărare, cu ambele mâini, exact așa cum ați face în realitate, dacă ar trebui să vă
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]
-
era lângă el, ruptă În două. Achingiul care voise să-l ucidă zăcea inert la pământ. Ceilalți achingii care formaseră escorta erau și ei pe jos. Nici unul nu respira. Nici o picătură de sânge nu indica vreo luptă. Pași repezi și gâfâiți se auziră deodată. Se Întoarse. O ceată de aproape douăzeci de ieniceri năvăleau spre el. Privi pe jos, căutând o armă. Nu găsi. Se ridică Într-un genunchi, Încercând să-și țină echilibrul pe vântul acela năprasnic. Și atunci văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
temeinic câteva minute, până i se ștergea de pe față expresia aceea de vinovăție inexplicabilă, care urca probabil din viscere. La o adică, foamea poate explica și justifica multe. Uite-o înfulecând posedată de precipitare, mestecând dumicați mari dimpreună cu vorbe gâfâite, șuierate, înghițite și împroșcate concomitent. Povestește de bărbatu-său, milițianul, ce mai pedeapsă pe capul omului, Rafaele, femeia asta, și peste asta alta, auzi, cum îl mai freacă șefii de la secție de-i ies ochii, băgându-l în ture duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
o erezie, nu știu dacă era adevărat, dar i-am purtat fratelui meu pică fiindcă că și-a riscat viața pentru un poem, pentru un biet poem, cu puțin mai lung decât un rubai. Glasul i se poticnește, se Înalță gâfâit: — Păstrează această carte. Ori de câte ori un vers va căpăta formă În mintea ta, ori de câte ori se va apropia de buzele tale, căutând să iasă, Înăbușă-l fără cruțare, scrie-l mai bine pe aceste file, care vor rămâne tăinuite. Iar când Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
corpului de gardă se doarme non-stop, orele de veghe nu sînt supravegheate de nimeni. Așa că acum, la două noaptea, dansez pe muzica din capul meu, În ușa comandamentului, și văd această nălucă alergînd gălăgios prin bălți și aud o voce gîfÎită care mă strigă (recunosc vocea unui răcan de la aviație care e santinelă la postul de dincolo de infirmerie): — Domnu’ ostaș, e deschis comandamentul vostru? Că bulangii ăștia de la infirmerie au Încuiat ușa și nu pot să intru. Mă taie căcarea, deschide
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
împiedicat cu orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov. — Dar dumneavoastră nu credeți în asemenea lucruri. — De ce nu? Gândește-te la ce putem realiza noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu apar... nu intervin. — De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe cea a lui Rozanov. — Probabil știi că am o nepoată, Harriet Meynell? Spusele constituiră o surpriză totală pentru Tom. Nu era la curent cu bârfa locală. Știa vag de existența unei asemenea persoane, dar nu o văzuse niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
caute mereu fericirea la o margine de sat sau de târg...Femeia se oprește, își îndreaptă spinarea obosită și mă țintește cu niște ochi pătrunzători. Simt un fior străbătându mi ființa și nu-mi dau seama de ce. Îi aud glasul gâfâit: Să trăiești și sărut mâna, conașule! De când mă tot silesc eu să te ajung, dar nu-i chip. Matale calci soldățește, iar pentru mine amărâta îi o treabă anapoda de anevoioasă, pentru că bătrânețea mi s-o suit colea în cârcă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
în timp ce se-mbărbătează singură, în gând, cinci minute, încă cinci minute, doar cinci minute să mai rezist, cinci minute de cântat și legănat, chiar dacă legănatul și-a pierdut orice ritm și-a devenit o bâțâială dezarticulată, iar cântatul un suspin gâfâit, într-o clipă nebănuită somnul te va cuprinde în brațele sale ocrotitoare, și-atunci mami va rămâne o vreme încremenită de fericire, nici măcar nu va mai respira de teamă să nu destrame miracolul, te va privi doar cu o nesfârșită
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
brațele desfăcute, cu capul Într-o parte și apoi, o ultimă răbufnire de groază - lovitura ucigașă a pantofului În obrazul scăldat de sînge, fără cunoștință, iar apoi tăcere, nu se vede nimic, nu se aude nimic În afară de răsuflarea greoaie, Înecată, gîfÎită, a bărbatului buhăit, fața albă de șobolan din spatele lui, cu colții de șobolan dezgoliți de groază și licărirea stinsă, albăstruie a oțelului otrăvit. Din nou, sufletul plin de ură și teamă al lașului, plăcerea lașului de a ucide Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
Dar în prezent, prima răcoare aduce o destindere, dacă nu o speranță. Toți coboară atunci pe străzi, se amestecă în vorbă, se ceartă, se doresc și, sub cerul roșu de iulie, înțesat de perechi și de strigăte, alunecă în noaptea gâfâită. Zadarnic, în fiecare seară, pe bulevarde, un bătrân inspirat, purtând pălărie și lavalieră, străbate mulțimea repetând fără încetare: "Dumnezeu e mare, veniți spre el", toți se reped, dimpotrivă, către un lucru pe care nu-l cunosc bine sau care li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
opri. Apoi, convulsiv, reuși să se miște din nou și coti repede pe o alee lăturalnică. Cei patru oameni-iepuri se aflau în spatele ei, recuperând teren. Se opri din nou. Maggie simțea că răsuflarea ei din viața reală devenea rapidă și gâfâită. Oricine ar fi fost cei din spatele capetelor de iepure, îi paralizau avatarul. Acum nu va mai putea să se întoarcă la insula de pe lacul Geneva. Oricare ar fi fost mesajul pe care Shimon Guttman îl ascunsese acolo, nu putea ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Repede... repede... - Rezistă, Gwen, sosesc! Continuă să vorbești! Continuă! - Repede... repede... Ridică receptorul telefonului de la bord și, În timp ce-l chema pe Morineau, o Îndemnă pe Gwen să mențină fragila legătură vocală. Dar nu mai auzea decît o respirație scurtă și gîfÎită. - Morineau? Unde e Argoz? Trei minute mai tîrziu, mașina de teren frîna brusc de-a lungul unei mici plaje cu nisip rămasă descoperită de la reflux. Orientîndu-și farurile anticeață În direcția plajei, Lucas scotoci bezna, ținînd receptorul căștii În urchea dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fracțiune de secundă, ea văzu iarăși totul: părul lung al lui Mary În apa agitată, valul care o azvîrle În golf, luminile torțelor, Împușcăturile, nisipul plin de sînge, mîna băiețelului care se ivește și o ia cu el, suflarea lui gîfÎită, bătăile surde ale inimii lui, umbra monstruoasă ivită În landă, fulgerul lamei, țîșnirea sîngelui, strigătul Înăbușit, apoi din nou ochiul păpușii, și chipul Întreg lipit de al ei... Gura ei se deschise Într-un strigăt mut. - Hai, Marie, ești tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la noi la asociația pensionarilor. S-au trecut până și Emilian, și Adina, și Verginel. Care numai de banii lui Tomnea nu au nevoie! Dar e psihoză, draga mea... La capătul firului Rozalia bodogănea nervoasă. Mai trase o dușcă, lungă, gâfâită. - Liniștește-te, Rozi. Mai bine ascultă să vezi ce mi s-a întâmplat mie azi dimineață. Eram în baie, când dintr-o dată, ce să vezi, simt cum îmbobocesc. Ceva în felul ăsta, cu muguri, cum e la vișini când pocnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
urmă de fard. Hugo și-a spus că arăta extrem de serioasă. Cu toate că el nu era deloc uimit, apariția femeii cu pricina avusese un efect de-a dreptul impresionant asupra unei alte persoane din cameră. Lângă el, Amanda respira repede și gâfâit. Nu se poate, a auzit-o Hugo șuierându-și singură. —Soția mea, Alice, tocmai anunța Jake. Te simți mai bine? a întrebat-o el plin de solicitudine. Nu prea, a bănuit Hugo nedumerit. Pentru că Alice se uita fix la Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urla ordinele într-un microfon. Buggycise-ul i se părea muncă grea lui Alice. Îi părea rău de mamele în cauză, dar și mai rău de copiii care stăteau țintuiți în chingi în cărucioare și erau obligați să fie martorii eforturilor gâfâite ale părinților. Unii dintre copii plângeau, ca o reacție firească la ceea ce părea a fi, la vârsta și din perspectiva lor, o imagine terifiantă. Iar cei care nu urlau deja, invariabil ajungeau înlăcrimați în punctul în care mamele se apucau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]