114 matches
-
text. Epopeea are refrene școlare, iar salutul consta în ridicarea sfioasă a două degete: "Hârtia e albă. Să trecem pe ea:/ Sânge și carne și muci și ofrande de aur,/ Salpetru și chihlimbar, zmeură și ciuperci,/ Să trecem pe ea gâfâitul/ Și ochii holbați ai bărbatului în femeie,/ Case și câmpuri cu flori, aroma de dimineață/ A ceștii cu lapte și cu cafea, transpirația pruncului și ciotul soldatului/ cerșind în fața gării, în zăpadă." Până aici, totul e clar și destul de static
Poezia se predă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6665_a_7990]
-
și masa, iar celelalte animale trăiau în mari colectivități igienice și insonore. Tăcerea începu să-l împresoare și aici. Deși... Deși, noaptea, când toate obloanele se închideau, pleca să se plimbe pe ulițele vechi și înguste ale satului și asculta gâfâitul camioanelor grele, care suiau spre Pirinei, pe lângă ceea ce fusese altădată, Via Domitia. Zeița de pe N6 Pe marginea Naționalei 6, din loc în loc, pe stânga uneori, alteori pe dreapta, o siluetă omenească. Una singură sau două, alături. Până la orașul cel mai
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/14705_a_16030]
-
fiara stătea la pândă și ne simțise în liniștea serii?... Ori nervii noștri întinși la maxim făceau să percepem exagerat și un simplu țârâit de greier? Pe măsură ce ne apropiem, pășim tot mai rar, aproape neauzit. Din spate se aude bine gâfâitul Unchiului. Însă cine mai are acum timp pentru el? Pușca strânsă în mâini este totul, nu avem ochi și urechi decât pentru pâlcul de cătină din față. Nu știu de ce îmi vine să cred că fiara așteaptă aici, la intrare
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și să Încheie socoteala. Ceea ce era ca și făcut, fiindcă, deși tânărul lupta curajos și mânuia bine oțelul, era prea focos și se bloca În propriu-i efort. Între timp, Alatriste auzea din spate clinchetul spadelor italianului și celuilalt englez, gâfâitul și imprecațiile lor. Cu coada ochiului le putea vedea mișcarea umbrelor pe zid. Deodată, prin zăngănitul de fiare se auzi un geamăt și căpitanul Întrezări umbra englezului mai tânăr căzând În genunchi. Părea rănit, apărându-se de jos tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță se simțea de-a dreptul umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui Odolgan, singurul care nu observase apariția sa acolo, dădu naștere, în tăcerea generală, unui contrast curios cu ritmul măsurat al pașilor săi; în sfârșit, după un soi de muget de ușurare, tânărul războinic se desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ulm mi-a oferit o coborâre ușoară la nivelul solului. Nu țin minte să fi auzit vreun mârâit și nu am auzit nici zgomotul făcut de labele câinilor când au alergat peste frunzele căzute. În ultima clipă am auzit un gâfâit puternic care mi-a făcut părul măciucă. Câinele era deja În plin salt la gâtul meu atunci când am tras cu arma. Împușcătura nu se auzi tare pe sub copaci, păru chiar prea neînsemnată, ca să fi omorât ceva atât de fioros precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mân calul în galop. Călăresc peste dealuri și pe malul râului. Vântul care îmi adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele în el pentru un ultim galop. Doamna Mao Jiang Ching e mulțumită, dar plictisită în același timp. Începe să se sature de rolul ei de casnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și pentru tine, pentru complexul tău de vinovăție. Îmi dau seama, vei avea nevoie de foarte mult timp ca să accepți faptul inacceptabil că m-am întors.” Mamei i se umeziseră ochii, iar bunicul, stând lângă mine, sufla greu, cu un gâfâit. „America. America e undeva dincolo de lună”, a adăugat tata. „Până acum am crezut că noi ne aflăm acolo. Dincolo de orice. Noi”, a spus bunicul. Nimeni n-a mai avut nimic de zis, multă vreme. Într-un târziu, s-a încumetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și ocupară locurile. Pe rând, ieromonahul îi binecuvânta surâzând detașat de cele lumești, doar când a fost rândul lui Ștefan i s-a pus un nod în gât și nu a putut să scoată din gură decât un fel de gâfâit. — Cuvioase, nu, rogu-te nu te lăsa. Roagă-te pentru noi. O să vin și eu. O să fiu alături. Cu Leu. Rămâneți cu Dumnezeu! Străbătu aproape fugind odaia, ajunse la ușă, se scotoci în traistă, scoase cartea și se întoarse la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ca să supravegheze îngrijirea calului cu care a venit pentru a putea astfel sta la dispoziția domnitorului. Omul se înclină, salută și ieși. În urma lui încăperea se umplu cu acel soi de liniște apăsătoare, care prevestește furtuna. Nu se mai auzea gâfâitul stolnicului. Spătarul, de unde rămăsese, îi vedea pe toți scăldați în lumina după-amiezii de vară și dintr-odată i se părură tare frumoși: Păuna doamna, zveltă, palidă, cu buzele subțiri, jucându-și mereu inelul de pe un deget pe altul, vodă Ștefan
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cât de curând. D-aia dă și moșu-n fiert și zbiară. Păi, banu’, poți să dai în turbare. El a plătit, iar locul ăsta nu-i nicidecum iarba verde de acasă. Rafael calcă apa așteptând să i se liniștească gâfâitul, stăpânindu-și cu greu furia, da’ până la urmă moșu’ n-are nici o vină, măcar că a îmbătrânit fără nici un folos și a trecut prin viață fără nici un folos. Prin gura asta cu dinți de fier vorbește diavolul din ziare și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
camere răzbat voci gălăgioase și râsetele groase ale unor masculi pofticioși. Un patefon răgușit dat la maximum deapănă o romanță melancolică prin vocea catifelată, dar viril convingătoare a lui Cristian Vasile. Undeva, zgomotul ritmic al arcurilor unui pat interferează cu gâfâitul excitat al unei femei: "Nu te opri! Așaaa! Daaaa!" Cu infinite precauții, Manfred apasă pe clanță. Îndepărtează câțiva milimetri ușa de canat. Se oprește o clipă, apoi împinge brusc. Năvălesc în cameră cu forța unei divizii blindate, dar se opresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
face pe toți să ciulească înfiorați urechile. Marius se oprește, ascultând cu atenție. Urletul crește, ajunge la o notă înaltă, subțire, apoi se stinge încet. "Lupii!" gândește el. "Să sperăm cu nu nouă ne-au luat urma." Lângă el, aude gâfâitul lui Suflețel. Calcă anevoie pe panta incomodă cocoșat sub greutatea echipamentului. Contactul bocancilor lui țintuiți cu pojghița de gheață îi oferă în plus și chinul unor alunecări ocazionale. Schițează un zâmbet fugar atunci când surprinde privirea locotenentului. Cu un gest scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
seamă. În față, trecând prin conurile de lumină ale felinarelor, brațele bătrânului împingeau neobosite roțile. Am strâns din dinți când încheietura gambei mi-a pocnit la o mișcare mai bruscă. Moșul nu m-a auzit, fiind mult prea ocupat cu gâfâitul și împinsul, și oricum nu cred că auzea bine. Începeau să se distingă chicotelile Magdei și niște sunete ciudate scoase de Andrei. La intersecția cu Bolintineanu, trupurile li s-au desprins din fundalul de umbră. Se priveau și glumeau; Magda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
încet, ca un avion care prinde să zboare. Eram, odată, cu el, chiar în preajma Institutului, când un individ înalt, pe partea cealaltă a străzii, lovea cu furie un băiețel. Amândoi priveam scena și, deodată, Boeru a început să scoată un gâfâit cu suspine, din ce în ce mai puternic, așa de mult îl făcea să sufere scena cu copilul bătut. La un moment dat, a scos un geamăt împleticit, trecând repede strada. L-a apucat cu amândouă mâinile de guler pe individul care bătea copilul
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
strâng, curentându-te de neliniște până în vârfurile unghiilor, până în adâncul moale și întunecat al creierului, uită. Uită, uită, nu te gândi, nu te gândi, uită, tic-tacul egal al pendulei în hall, în mijlocul ghemului, o răsuflare disperată sub gheara neagră, un gâfâit disperat și bocănitul sângelui, mereu și mereu, geamul ce dă afară în curte lucește de noapte și niciun bocănit pe pavaj, pe trepte, doar cineva care stă nevăzut alături, care te urmărește, și nici telefonul nu sună măcar. Trosnește doar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cele pe care voia să le spună. Parcă întreba din priviri dacă poate vorbi. Ochii îi nimeriră pe chipul doamnei Belokonskaia. Nu-i nimic, dragă, continuă, continuă, numai să nu te înăbuși, observă ea. Și mai adineaori ai început cu gâfâitul și vezi unde ai ajuns. Dar nu te teme să vorbești. Domnii aceștia au văzut oameni și mai excentrici decât tine, n-ai cum să-i uimești. Iar tu nici nu ești cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de-acum o jumătate de veac: am fost la fața locului/iar fața locului era umflată! Marin Preda participa odată la concertul unui pianist celebru, așezat pe un scaun în primul rând. N-a înțeles nimic din muzică, deoarece auzea gâfâitul și vedea efortul omului, lupta aceluia cu instrumentul, amănunte ce în mod obișnuit nu apar pe o înregistrare discografică. La concertul lui Rod Stewart, din iulie 1995, am fost preocupat să mă feresc de paharele și sticlele de plastic, pline
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
treceau unul după altul prin fața cinematografului... Mi-am văzut de drum, poate pentru că nu era nici unul liber, dar mai ales pentru că-mi doream ca pașii aceia ce venea În urma mea să mă depășească. În cele din urmă, am auzit un gîfÎit În dreptul meu. N-am Încetinit pasul și nici n-am privit În jur, prefăcîndu-mă că-l ignor, ca și cînd ar fi fost propria mea umbră. Un ton blînd și implorator se Încolăci În jurul urechii mele reci ca un șarpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tot ridica și cobora bățul, iar încheietura mâinii îi zvâcnea când câinele se încorda în aer. Violu’ mârâia, scheuna, gâfâia. Danny își dădu seama ce se întâmplă și se fixă asupra fundurilor de pahar. Violu’ scăpă un ultim mârâit/ scheunat/ gâfâit, descleștându-și apoi colții și căzând la pământ. Conklin râse. — Văd că n-ai nici un pic de simț al umorului când vine vorba de un pitbull. Pune întrebări, băiete! Am un văr care-i la asigurări, așa că am o simpatie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cele discutate adineauri, dispăru, palidă la față. Samuraiul avea impresia că pe locul de lângă vatră încă mai stătea seniorul Ishida. Alături, unchiul stătea cu picioarele încrucișate. Acesta păstră tăcerea vreme îndelungată, dar în cele din urmă scoase un sunet între gâfâit și oftat adânc: Ce vrea să spună? Nu înțeleg o iotă! murmură el sacadat. Nici samuraiul nu înțelegea nimic. Pentru o însărcinare însemnată ca aceea de trimis al Stăpânului într-o țară îndepărtată, se găseau la castel mulți supuși de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
armata lui Eminek, pe malul Prutului. Își salvaseră familiile și Își Îngropaseră morții. Adunaseră grânele și le ascunseseră. Acum erau datori cu o victorie. Pe umerii lor apăsa prima șarjă din lupta grea și Îndelungată a eliberării. Auzeau tropotele spahiilor, gâfâitul cailor, clinchetele armelor lovite de oblâncul șeilor, și, deasupra lor, răsuflarea rară și adâncă a pădurii. Știau că pe flancuri așteptau răzeșii, cei care nu luptaseră la Valea Albă și aveau de dovedit că erau la fel de vrednici ca cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
altei săbii, nici platoșa, nici scutul. Lovea direct dușmanul, În punctul În care e putea fi ucis fără vreun sunet. Tăia cu o precizie inumană. Mai mult decât atât, șuierul ușor al sabiei nu era Însoțit de celălalt zgomot, anume gâfâitul, dovada sonoră a efortului, a sudorii, a Încrâncenării În luptă. Era doar sunetul imperceptibil, pur, aproape delicat, al unei săbii care aducea moartea Într-o lume cufundată În ceață. * Nu mai funcționa nimic. Nu mai existau flancuri, nu mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
joasă de buzdugan pe care i-o arătase tatăl său și tăind pieziș cu sabia. Erina salvată. Voievodul În viață. Ștefănel, scoțând de sub șaua calului lui Alexandru, un baston. Nu. Bastonul se lungi, devenind halebardă. Apărătorii la șase sute de pași. Gâfâitul cailor. Mirosul de sânge. Senzația că acestea sunt secundele decisive ale Întregului război. Ștefănel rotind halebarda jos, retezând picioarele ienicerilor, apoi ridicându-se, tăind capete și brațe. Gol În jurul voievodului. Arcaș otoman la marginea lizierei. Pietro!!! apucă să strige căpitanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fug. Mami l-ar fi luat pe Adam În locul meu și s-ar fi bucurat el de viața asta, de viața mea. Dar n-am făcut-o, Farah. N-am avut curaj. Ea l-a mângâit și i-a simțit gâfâitul fierbinte pe pielea rece. Nu mi-ai spus niciodată numele fratelui tău, a zis ea Într-un târziu. Adam. Numele lui e Adam. Adam și Johan. Se potrivește foarte bine. E-așa de multă vreme de când n-am mai auzit
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]