82 matches
-
o găsești, spuse tînărul cu abilă nevinovăție. — Nu! strigă fata neîncrezătoare. Doar nu vrei să spui că e... și Începură să-și vorbească pe un ton scăzut, curios, tainic, vesel, iar În cele din urmă se auzi glasul tînărului, cu gîlgîitul său molcom: Ah, nu știu! E doar un caz ca multe altele! Se Întîmplă și la case mai mari. Nu zău! strigă fata scoțînd un țipăt și rîzÎnd neîncrezătoare. Știi precis că n-a făcut-o! Mai ales după ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
poate să meargă? — Nu știu, spuse tînărul, s-a făcut cam tîrziu. Nu știu pe cine am mai putea să luăm, ai putea doar - iar aici gura sa Întunecată, cu buze moi, Începu să zîmbească, În gît Îi răsună același gîlgîit și arătă cu capul spre omul Întins pe jos - ai putea doar să-l Întrebi pe amicul de colo dacă nu vrea să meargă. — Vai, ar fi colosal! strigă fata rîzÎnd voios. Apoi privi o clipă cu seriozitate spre silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
c-ai să ai o mare dezamăgire, dar nu cred c-o să-l convingem pe amicul de colo să meargă. După cum se vede, n-o s-o ducă prea bine cu capul mîine-dimineață, iar buzele lui Întunecate Începură să zîmbească și gîlgîitul ușor de rîs se auzi iarăși din gîtul lui. — Taci! strigă fata scoțînd un țipăt scurt. De ce ești așa? spuse ea cu reproș În glas. Eu găsesc că-i drăguț. Cred c-ar fi de-a dreptul extraordinar dacă am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ăsta la o petrecere! Pare un tip grozav! continuă ea privind cu interes spre omul Întins pe jos. Zău că așa pare, crede-mă! — Ei, știi bine cum stau lucrurile! spuse tînărul. A fost un tip grozav cît a trăit. GÎlgîitul țîșni abundent din gîtlejul său moale. Vino! spuse el. Hai să mergem. Încă un pic și chiar o să-l convingi! și se depărtară vorbind și rîzÎnd cu glasurile lor tinere și indecente. Internistul se ridică imediat, Își scoase din urechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
altul un lighean din plastic cu un mic robinet deasupra. Macfee deschise ușa unui frigider minuscul, scoase două cutii de bere și-i dădu una lui Lanark. Tufa de trandafiri se împărți în două înaintea parbrizului, iar mașina, cu un gîlgîit de apă, pluti ca un iaht pe un lac circular, înconjurat de dealuri ale căror pante, care urcau de la marginea apei, erau acoperite, de la bază în vîrf, cu un veșmînt țesut din cele mai fantastice flori, printre care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era prea târziu. Celălalt, care părea paralizat de spaimă, scoase un țipăt strident, al cărui ecou lugubru, repetat de pereții sonori ai coridoarelor, îi trezi pe toți cei aflați la bordul navei. Țipătul acesta se pierdu într-un fel de gâlgâit îngrozitor, când Corl azvârli cadavrele celor doi paznici tocmai în celălalt capăt al coridorului. Nu voia ca aceste cadavre să fie găsite în apropierea cuștii sale. Era singura lui șansă. Zguduit până în străfunduri, conștient de enorma greșeală pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
amenință, ci ne ocrotește. Nerodul Își Îndreaptă pașii Într-acolo, aproape orbește. Un bufnet sec. S-a rostogolit În groapă, când să ajungă la nivelul apei, Luciano Îl Înșfacă și-l lovește cu tăișul spadei, o tăietură rapidă la gât, gâlgâitul sângelui se face una cu bolborosirea lichidului htonian. Bate cineva la ușă. — Tu ești, Disraeli? — Da, Îmi răspunde necunoscutul, În care cititorii mei Îl vor fi recunoscut pe marele maestru al grupului englez, ajuns de pe-acum pe cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și dizarmonia organică a poeziei bacoviene: „Uneori, enervarea surdă și continuă ca un fir de apă subterană se exesperă și armoniile omului țîșnesc strident și țevile pleznesc și sunetele dănțuiesc ca șerpii. Totul ajunge la o înfrîngere deplină, la un gîlgîit de cuvinte fără rost, la o renunțare bruscă de conștiință”. În tot cazul, Bacovia este citit de Vinea în cheie postsimbolistă: „Elementele sînt cunoscute atît, că ar putea sluji ca date de compoziție pentru cei cari vor să fie poeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de pereți.) Stai așa... Ți-ai pierdut capul... (Duios.) Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul... întoarce capul... (Îl prinde de un picior și încearcă să-l tragă; PARASCHIV izbește cu picioarele, o luptă penibilă.) Întoarce-te... PARASCHIV (Urlet, izbituri, gâlgâit, de aici încolo cuvintele sale se transformă în mugete.): Uâââ... Hâââ... Ha! MACABEUS: Jos! (Hohot de râs; tremur al brațelor, al capului, cade în genunchi, se rostogolește peste PARASCHIV.) Sfințișorule... (Râs, muget, haine sfâșiate, urletul lui MACABEUS în momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
scris asta? Merse la frigider - uneori și-ar fi dorit ca frigierul să fie mult mai aproape de el -, apucă trei cuburi de gheață, pe unul îl aruncă direct în gură și îl sparse între măsele, iar pe celelalte în pahar. Gâlgâitul J&B-ului îi gâdilă plăcut auzul, iar clipocitul îi aduse o oarecare calmare a tensiunii pe care o resimțea în ambele urechi. Părea că toată cutia craniană devenea din ce în ce mai mică, se miniaturiza gradual în vreme ce creierul se zbătea disperat pentru
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dea duhul, atunci măcar era musai să apuce să și-l dea dintr-o poziție de bună conveniență. Lângă ei, pe tăcute, Patricia izbutise să-și retragă doi centimetri una dintre glezne. În foșnetul, ca de sare, al dantelelor. În gâlgâitul de nădușală al fiecărui por. După cinci minute de sforțare și chin, era din nou la orizontală, dreaptă, cu spinarea întoarsă în sus, nasul în scama covorului și toate extremitățile înainte caraghios împrăștiate în cădere, acum aduse acasă. Își îngăduia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ceilalți și ar fi vrut ca râsul acela să nu se termine niciodată fiindcă de data aceasta nu s-ar fi râs de el. Izbucni și el fără veste într-un râs sonor, nestăvilit, ținând isonul celorlalți și cu fiecare gâlgâit parcă se rupea ceva înlăuntrul său, ceva era aruncat departe în spate. Ochii săi alunecau de la unul la altul , zise în sine: „Ce mai râde Parasca, ce dinți albi are și ce proastă e...”. Unul câte unul se opriră cu
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
devenit o fire închisă, îi plăcea singurătatea. Umbla de obicei singur. Vara, neavînd un program stabilit, mai ales cînd Eminovici era plecat la Botoșani ori mai departe, Mihai dispărea de acasă zile la rînd. Asculta ciripitul păsărilor și zvonul de gîlgîit dulce al izvorașelor. Rătăcea prin codru și se urca pe creasta dealului, către Hrișcani, pe locul cel mai înalt numit de el "Stînca stearpă"9, de pe care, peste vîrfurile copacilor, vedea în vale satul împrăștiat, cu colibele de paie. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
se vor desprinde de aici, în exterior putându-se recunoaște spații sinonime ale acestuia odăi, grote, pivnițe etc.: În clipa în care scriu, pe mici canaluri obscure, în râulețe vii, șerpuitoare, prin întunecate cavități săpate în carne, cu un mic gâlgâit ritmat de puls, se revarsă în noaptea trupului, circulând printre cărnuri, nervi și oase, sângele meu182. Vizuina luminată ,,lumea realității ce zace sub piele"183 este paratopia celui care enunță în acest text. Blecher se integrează perfect definiției pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
poate chiar pe coasta cealaltă, sunt..." Primprejur domnea liniște albă, peste care plutea surâsul soarelui, ca o pulbere de aur. Brazii nici acele nu și le clinteau, sorbind încremeniți bucuria primăverii. Apostol își auzea bătăile inimii, iuți, fierbinți, stăpânind cu gâlgâitul lor viu toată lumea dimprejur. " Am venit trei ore și ceva... S-a făcut amiază!" își zise el uitîndu-se deodată la ceas și pornind apoi, la întîmplare, drept înainte, fiindcă din schița lui nu putea înțelege mai nimic. Un artilerist îl
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
igienic cu wc-urile instalate în clădire, apa vine de la un bazin pe care l-am construit lângă vale, la patru metri sub pământ, și totul funcționează, ca să mă convingă părintele trage de sfoara ce atârnă la rezervor și cu un gâlgâit puternic apa invadează cuva albă, Toate le-am făcut anul acesta, nici nu-ți dai seama cât m-am zbătut pentru fonduri, ne reluăm inspecția prin clădire, Mai am în plan un nou amplasament pentru chilii și pentru casa preoțească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pendula bătând bang-bing, bang-bing, e ora două. (noaptea) Îmi opresc orice altă reacție, stau Încordat și aștept clipa când plăcerea irumpe sălbatic În expresia feței sale; Îi pândesc ochii și buzele și Încerc să-i Întrețin, să-i prelungesc acest gâlgâit agonic; acea frângere lăuntrică a trupului ca o moarte spasmodică, acea cutremurare a cărnii irepresibilă; am căpătat o știință În acest sens, dar constat că mă umple de orgoliu mai ales faptul că am această putere asupra corpului ei, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
trupurile lor goale, de membrul său moleșit, voia doar să se cuibărească la pieptul ei, să nu vadă nimic și să nu fie văzut. Apropiați și tăcuți, culcați pe covor, ascultau vântul care șuiera afară, ploaia bătând În geamuri și gâlgâitul apei În burlan, amândoi tandri și satisfăcuți de parcă ar fi făcut dragoste și și-ar fi oferit unul altuia clipe de maximă plăcere. Deodată Fima găsi de cuviință să Întrebe: Ce părere ai, Nina? Crezi că Uri se culcă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
genunchii lipiți unul de celălalt, până la gură, acoperindu-și astfel pântecul supt, cu pulpele strânse. Ridicat în tălpi văd cum intru. Fără să mă mișc întind mâna și iau de pe masă carafa cu vin galben. Câteva secunde se aude numai gâlgâitul vinului ce-mi alunecă prin gâtlej. Eva știe să surâdă îngerește. În tresăririle dintre leșinurile scurte, primește aiurând, ritmica bătaie a catapultului. Alunec apoi binișor, întinzându-mp sub masă, cu spinarea pe covor. De acolo văd picioarele Evei cu ciorapii căzuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
navigator; aspectul exterior al instrumentelor. În mod cert, mașinăria asta era făcută să zboare. Și totuși, ceva nu era În ordine... Se abandonă Într-unul din fotolii. Materialul moale, cu aspect de piele naturală, era aproape prea confortabil. Auzi un gâlgâit: oare era umplut cu apă? — Sper că n-ai de gând să zbori cu ventuza asta, râse Ted. — Nu, nu. — Ce-i cu huruitul ăsta? Norman avu un moment de panică simțind cum fotoliul Îi Învăluie Întreg corpul, strângândui umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
alunecă Înapoi și se deschise ca o scoică, eliberându-l. Norman se ridică și privi În spate la urma lăsată de corpul său, care dispărea pe măsură ce fotoliul revenea la forma inițială. Harry Împunse cu degetul căptușeala de piele și auzi gâlgâitul. — E umplut cu apă. — E perfect justificat, spuse Barnes. Apa nu e compresibilă, Într-un scaun ca ăsta poți suporta forțe gravitaționale imense. — Și nava Însăși a fost concepută pentru a rezista la solicitări uriașe, adăugă Ted. Oare călătoria În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Îi devenise sticloasă și absentă. La impactul următor, se Împletici și căzu amețit În genunchi. — Nu! mai spuse el Încet. Nu... Apoi se prăbuși cu fața pe covor. Imediat, scrâșnetul metalului Încetă, odată cu alarma. Totul deveni terifiant de liniștit, cu excepția gâlgâitului ușor al apei, care se auzea de undeva din interiorul habitatului. Beth se mișca rapid, studiind un ecran după altul. — Interioarele - zero. Perifericele - zero. Totul e liniștit. Perfect! Nici un semnal. Norman alergă la hublou. Calmarul dispăruse. Afară, fundul oceanului era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ochii de la televizor. Cea mai minunată formă de distracție cunoscută bărbatului. O viață Întreagă de plăcere la dispoziție. Plus că e gratis, spune el stând cu capul Într-o parte și răspunzând rânjetului oribil de maimuță al lui Chloe-Zoe. Un gâlgâit de plăcere se aude din cealaltă cameră și mă face să mă Întorc. Ben s-a târât de-a bușilea până la frigider, a deschis ușa la perete și stă acolo, desfăcând o sticlă mare de Toothkind Ribena deasupra uneia dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
țevi, în culori diverse, stratificate (limonadă, ruginie, maro închis); la ultimele etaje n-ajungea sau curgea pe sponci, când n-o mai folosea nimeni din bloc. Deschideai robinetul și scăpau câteva picături, după care nu se mai auzea decât un gâlgâit îndepărtat pe țeavă. Agentul termic agoniza. După o săptămână, adunai două-trei lingurițe de nisip din chiuvetă. Oamenii mergeau la vecini sau ieșeau la colț cu gălețile. Prin venele de metal măcinat curgea viața orașului, sleită și răsuflată, cu sincope și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a strâns de braț: „Cine naiba sunt ăștia?“ Am ridicat din umeri. Vocile se suprapuneau enervant, parcă încăperea avea ecou într-o parte, iar într-alta nu. Era imposibil să distingi cuvintele sau frazele, doar durata lor și intensitatea: un gâlgâit continuu, ascuțit, ca într-o heterodină. Nici fețele nu se vedeau, costumele pivotau în jurul mesei; din când în când, câte unul dezlipea un braț din agrenaj și întindea o foaie sau o carte altui costum, care o alinia pe masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]