139 matches
-
ciutură și dusă spre tainicul izvor/ O floare-nveșnicește imaginea-i curată:/ Prin muzici ireale simt rănile cum dor”. Poeziile evocă scene din viața satului românesc, temelor sociale, abordate dintr-o perspectivă livrescă, li se adaugă o doză de misticism gândirist. Mitologia românească este o importantă sursă de inspirație, figuri ale istoriei aflate „sub zodia Traciei” găsindu-și reprezentarea în versul lui M. El cultivă și poezia cu formă fixă în culegerea Îngândurat ca muntele de sare (1996), subintitulată Ultimele sonete
MARCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288006_a_289335]
-
paroxismele acestuia, dar în textura tradiție-modernitate el aduce anumite sunete particulare, contribuind la impunerea unui nou profil de scriitor. Ironia sa, cu efecte în remodelarea limbajului, nu e numai o frână a emoției și un mod al defilosofării. Ilustrând ortodoxismul gândirist într-o manieră proprie, se orientează spre forme oculte, spre apocrif, în conotații sinuoase de magie tulbure. Pentru elegiacul excedat, chinuit de a fi „singur în singurătate”, o biserică în ruină, „inimă moartă”, devine - ca în Melancolie, poezia eminesciană - o
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
popor, Cărți pentru popor, periodice pentru popor. Sub raport strict literar, revista pledează pentru realism (N.I. Popa, Conversiunea d-lui Teodoreanu la românul realist), luând atitudine față de invazia nonliteraturii sau față de anarhismul poetic, de curentele moderniste și avangardiste, de misticismul gândirist și deplângând devalorizarea spiritului critic. Sunt omagiați Ovidiu, Dante, Flaubert, Turgheniev, Dostoievski, Tolstoi și este respinsă literatura unor Octav Dessila, Dan Petrașincu, E.Ar. Zaharia, Pittigrilli. O rubrică de note acide este cea intitulată „Tablele beoțiene”. Publicația este mereu deschisă
INSEMNARI IESENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287556_a_288885]
-
Revista de filosofie”, „Pontice”, „Gândirea”, „Viața”, „Seara”, „Dacia rediviva”, „Sfarmă-Piatră”, „Meșterul Manole” ș.a. Semna (uneori și cu pseudonimele Teofil Bartolomeu, Ionescu-Tomis, Ion Petru, I. Petru-Tomis) articole, cronici și eseuri filosofice și literare, proză și versuri. Ca eseist din ultima promoție gândiristă, I. s-a bucurat de oarecare apreciere. Dintre lucrările care i-au apărut în volum se remarcă, prin ecoul ei, Ontologia umană și cunoașterea (1939; Premiul Fundațiilor Regale), o incitantă disertație filosofică pe tema destinului creștin al omenirii. În 1936
IONESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287584_a_288913]
-
și continuând cu cele din „Ramuri” și din „Gândirea”. Substanțială este contribuția lui I. privind raporturile dintre tradiționalismul autohton și ortodoxism. El își bazează concluziile, ponderate, izvorând din cunoașterea în profunzime a stării de lucruri și, în consecință, defavorabile orientării gândiriste, pe o analiză laborioasă, argumentată, care pornește de la fapte și generalizează firesc, apropiată în esență de interpretarea dată ortodoxismului de E. Lovinescu. Mai puțin sigur, mai concesiv se arată comentatorul în aprecierea operei unor scriitori de la „Gândirea”. Poezia lui Nichifor
IONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287579_a_288908]
-
fruntașii tinerei generații, alături de Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu. Împreună cu Petru Comarnescu și Constantin Noica, editează, în 1929-1930, „Acțiune și reacțiune”, publicație de orientare democratică și raționalista, cu accente polemice îndreptate împotriva exagerărilor ultranaționaliste și ortodoxiste manifestate în mișcarea gândirista. În 1931 îi apare românul Cavalerii verticali, scris împreună cu Alexandru Bilciurescu. În același an își deschide un birou de avocatură și întemeiază, alături de câțiva colegi de generație, Gruparea Intelectuală Forum, din care se va naște în 1933 gruparea Criterion (la
JIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287673_a_289002]
-
în aceleași pagini cu simboliști și moderniști precum D. Karnabatt, Tudor Arghezi, G. Bacovia, Ion Vinea. O direcție încearcă să traseze, de îndată ce începe să publice și articole, Nichifor Crainic. Eseul Iisus în țara mea (11-12/1923) prefigurează întreaga ideologie literară gândiristă. Paralel cu închegarea unei doctrine, cuprinsul literar al revistei devine mai puțin eteroclit, tinde spre omogenitate. „Gândirea” promovează un tradiționalism evoluat, înnoit prin contacte cu modernitatea. Respinge avangardismul, fără să abiliteze sămănătorismul desuet. Colaboratorii ei principali sunt, de prin 1925
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
respinsă de D. Stăniloae (Poziția domnului Lucian Blaga față de creștinism și ortodoxie, 1942) și Crainic s-a raliat punctului de vedere al acestuia. În paginile revistei, ponderea valorică o deține, indiscutabil, literatura scrisă în spiritul propagat de Blaga, însă ideologia gândiristă au elaborat-o Nichifor Crainic și secundanții săi. Și cum creația artistică din „Gândirea” nu se diferențiază sensibil de cea apărută în alte periodice de orientare tradițională („Familia”, „Gând românesc” ș.a.), în timp ce doctrina posedă accente individualizante puternice, caracterele g. se
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
Și cum nu se poate crea viabil decât în spirit autohton, în baza tradiției, e normal să fie luați drept model acei înaintași prin care s-a exprimat plenar originalitatea națională. Reconsiderând istoria spiritualității românești din perspectivă etnicistă și ortodoxă, gândiriștii clasează personalitățile reprezentative moderne dihotomic: Kogălniceanu, Eminescu, Hasdeu, Iorga, Pârvan, Goga, de o parte, Maiorescu, I.L. Caragiale, Lovinescu, Zarifopol, Ralea, de alta. Cei dintâi reprezintă, în viziunea lor, spiritul constructiv, elanul creației pornit din zonele cele mai adânci ale ființei
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
adânci ale ființei neamului, ceilalți - spiritul critic, sceptic, steril, dizolvant, adus din Occidentul intrat în faza muribundă a civilizației, înșelătoare întocmai ca „strălucirea de putregai a Romei în amurgul Antichității”. Întrucât spiritul critic proliferează în societățile cu regimuri liberale, democratice, gândiriștii duc împotriva democrației și a democratismului o luptă pe viață și pe moarte. Ar dori să le stârpească în înseși rădăcinile lor. Preluând viziunea lui Berdeaev din Un Nouveau Moyen Âge, Crainic prezintă Renașterea ca ruptură în istoria umanității, ca
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
cea din poeziile lui Nichifor Crainic. Pictural, orientarea estetică propusă de „Gândirea” a fost realizată - în latura etnologică, cu doar vagi implicații religioase - de Francisc Șirato, Ioan Theodorescu-Sion, Rodica Maniu. Eminamente ortodoxistă e grafica lui Anastasie Demian. De o muzică gândiristă și ortodoxistă nu se poate vorbi, dar G. Breazul pledează pentru valorificarea modernă a melosului ritual, cultic. În concluzie, g. poate fi caracterizat ca fiind, în expresia lui ideologică, autohtonism, etnicism și tradiționalism în spirit creștin ortodox, iar în literatura
GANDIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287147_a_288476]
-
din urmă în Franța. Participă la editarea revistelor „Luceafărul” (1948-1949) și „Uniunea română” (1948-1950). Poetul H., autor a două volume de versuri - Basmul celor patru zodii (1926) și Cartea cu lumină (1926) -, cultivă o poezie bucolică apropiată de viziunea ruralismului gândirist, de cea a lui Ion Pillat îndeosebi, cum au observat criticii chiar la debut, deși nota caracteristică a bucolismului său are o substanțială dimensiune de extracție clasică, mai ales latină. Împreună cu Ion Pillat a tradus Poezii alese din Francis Jammes
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
pentru principala obsesie a liricii lui S.: satul ancestral. E o poezie a teluricului, solidarizând asprimea și duritatea lutului și stâncii cu aspirația către inefabilul ascensional. Tradiționalist în atitudine, tematică și limbaj, poetul refuză totuși bucolicul sau spiritualizarea în manieră gândiristă. Natura, satul, oamenii, cu ritualurile, dar mai ales cu suferințele lor de chinuiți ai pământului - toate au o frumusețe frustă și aspră, colțuroasă: brazdele „fierb în gura sapei”, boii au „sângerat în jug”, solul e „mușcat” de unelte, pastelistul are
SALCIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289445_a_290774]
-
Iași, 2001; Traian Chelariu, Strada Lebedei nr. 8. Pagini de jurnal, pref. edit., București, 2002, În căutarea Atlantidei (fragmente noi), pref. edit., Iași, 2003. Repere bibliografice: Ion Bălu, O altă perspectivă asupra „Gândirii”, APF, 1997, 10; Doina Curticăpeanu, Labirintul gândirii gândiriste, F, 1998, 3; Gheorghe Grigurcu, Revolta autorului împotriva operei, RL, 1998, 20; Ion Simuț, Cel mai tânăr istoric literar, „Cuvântul”, 1998, 6; Nae Antonescu, O monografie Mircea Streinul, „Discobolul”, 1998, 5; Dumitru Micu, Studii bucovinene, CC, 1998, 5-8; Nicolae Cârlan
DIACONU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286753_a_288082]
-
1904, iar editorial cu placheta Florile dalbe, apărută în 1912. Poetul valorifică experiența războiului în Doine din zile de luptă (1917) și în Îngerul a strigat (1931). De altă factură sunt „satirele” din culegerea Popești din patru unghiuri (1936), orientarea gândiristă precizându-se în versurile din Pânea neagră (1939). Registrul sentimental-intimist este mai pregnant în volumele Ziua mamei (1929) și Jertfa iubirii (1940), acesta din urmă incluzând primele sale poezii, inedite până la acel moment, semnate cu pseudonimul Ionel Sibianu. S. scrie
SORICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289801_a_291130]
-
și puțin semnificativă până către sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Volumul de poezii Cântece de rob (1930) ori piesele de teatru Metamorfoze și Anno Domini... (ambele din 1927), Molima (1932) nu impun o voce distinctă, deși maniera tradiționalistă (gândiristă chiar, în poeme) este concurată, în creația dramatică, de o profundă influență strindbergiană și ibseniană sau expresionistă, ce îi dau o notă particulară în epocă. Realizarea majoră a lui S. - la nivelul celor mai bune cărți ale literaturii române - este
SADOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289425_a_290754]
-
de cultură se văd imediat: lirismul este plat în plachetele celor doi tineri, iar obscuritatea vine mai curând din confuzia gândului și neputința de a-l exprima. Ulterior T. încearcă infatigabil să își aproprieze teme și motive simboliste, sămănătoriste și gândiriste, precum și variate modalități de versificare (versul liber, metrul antic etc.), rareori izbutind să atingă nivelul unui discipol menționabil. Și cercul Adonis, constituit în jurul său, este în epocă, în ciuda celor aproape o sută de plachete tipărite, un fenomen literar mediocru. SCRIERI
TREBONIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290244_a_291573]
-
cu instrumente moderne: simboliste (Ion Pillat, Virgil Carianopol, Vlaicu Bârna), expresioniste (Lucian Blaga, Adrian Maniu, Aron Cotruș, N. Crevedia, Mihai Beniuc). Dintre prozatorii cu masivă prezență în „Gândirea” și în reviste din constelația ei, doar Victor Papilian este realmente un „gândirist” (deși tematica sa e mai mult urbană, deci netradițională), prin tendenționismul și chiar tezismul creștin ortodox al unor scrieri. Cezar Petrescu a debutat în 1922 cu volumul tipic sămănătorist Scrisorile unui răzeș, spre a încerca după aceea să scrie, urmând
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
comun cu gândirismul cultivarea lui Dostoievski (a cărui influență a suferit-o, încă mai adânc, și Victor Papilian), dar nu în spirit ortodoxist. Opera lui Mateiu I. Caragiale se află la antipodul oricărui fel de t. Amprente, dar fără specific gândirist, conține proza lui Pavel Dan și a lui Ion Vlasiu. În dramaturgie orientarea există în varianta sămănătoristă, nu gândiristă, la Victor Ion Popa, la I. Valjean, și tot sămănătorismul predomină în piesele lui V. Voiculescu, chiar dacă una dintre ele, La
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
nu în spirit ortodoxist. Opera lui Mateiu I. Caragiale se află la antipodul oricărui fel de t. Amprente, dar fără specific gândirist, conține proza lui Pavel Dan și a lui Ion Vlasiu. În dramaturgie orientarea există în varianta sămănătoristă, nu gândiristă, la Victor Ion Popa, la I. Valjean, și tot sămănătorismul predomină în piesele lui V. Voiculescu, chiar dacă una dintre ele, La pragul minunii, poate fi raportată și la gândirism. Antisămănătorist declarat, Blaga a exploatat, și în teatrul său, ca în
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
teologice, de Dumitru Stăniloae. Cronicarul literar al „Gândirii”, Ovidiu Papadima, și mai ales eseiști și critici de la alte reviste tradiționaliste, precum D. Tomescu, C. S. Făgețel, Al. Dima, Ion Chinezu, interpretează literatura mai mult în spiritul „Sămănătorului” decât în cel gândirist. Repere bibliografice: Lovinescu, Ist. civ. rom., I-III, passim; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., I, 201-222, III, 91-118; V. Voiculescu, Confesiunea unui scriitor și medic, G, 1935, 8; Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, București, 1936; Lovinescu, Ist .lit. rom
TRADIŢIONALISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290235_a_291564]
-
rezumativă a cărții de debut, opune tabloul convențional idilic al satului patriarhal („Ce pașnic era satul... Pitit la poala culmii / Ca ostrovul de mituri sub strașina-nvechită...”) degradării lui ulterioare. Asemuirea chietudinii rustice de altădată cu liniștea schiturilor anunță poetica gândiristă: „Plutea pe noi o pace adâncă, robitoare, / Ca peste-un schit ce pururi ar sta în rugăciune”. Din Țara Zimbrului... preia din sămănătorism militantismul național, inclusiv șabloanele acestuia. Influențat aici mai mult de Coșbuc, adoptând și procedee utilizate de Vasile
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
existenței în proximitatea morții, vitalismul orgiastic, refuzul esteticii de pe o poziție etic-creștină, în fine, exercițiul autoflagelator. De aici decurge o bună parte din specificul paginilor lirice și epice ale lui S. Versurile experimentează diferite formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul în mod deliberat neîngrijit, în afara canoanelor, la proza lirică. Reușitele certe, fragmentare, se găsesc, totuși, nu atât în direcția grotescului, a prozaicului, ci a diafanului și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
1985), Călătorie de taină (1988) ș.a. În tot ce a scris V. se dovedește, ca și în viață, un spirit artist, care contemplă și meditează, pune întrebări esențiale și caută răspunsuri, dacă nu certitudini, cel puțin consolatoare. Ca un veritabil gândirist, el crede că omul e imperfect fără întregirea prin credință și iubire, mistuit de „înfrângeri și păcate”, dar aspirând la „desăvârșirea înaltă”. Versurile ilustrează astfel o neîncetată înaintare în „misterul tăcerii”, în extaz și vis, câteodată „joc de năluci” în
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
de la strămoși până la noi”. Însă dincolo de un anume panteism, mai degrabă o comuniune străveche între om și fire - căci „zeul Pan el însuși te destramă în fulguirea viselor terestre” -, scrisul lui V. se asimilează credinței ortodoxe cu o vizibilă coloratură gândiristă: „Dumnezeu a coborât în România/ Și-n Țara asta și-a făcut ogradă” (Țara veche); Sfântul Gheorghe apare ca un „Făt-Frumos, un voievod al sfintei libertăți”, martir al lui Hristos; în fine, Închinare Sfintei Fecioare Maria se intonează ca un
VIZIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]