345 matches
-
legat de tărîmul bîntuit de Hypnos e următoarea: „Ei trăiau în somn pentru că/ numai în vis/ trăiau cu tot trupul odată.” Adică trăiau cufundați în lumea subconștientului, printre marile simboluri ancestrale, unde „păsările lor zburau dormind,/ peștii înotau dormind./ Caii galopau în somn” etc., etc. Numai în această stare ei își populau „în întregime” și „deodată forma”. Poetul nu ne deconspiră identitatea acestor stranii ființe. Între lumea noastră și lumea lor se ridică o perdea de ceață. Există totuși o vagă
Cîte ceva despre Nichita Stănescu și matematica sufletului by Nichita Danilov () [Corola-journal/Journalistic/3707_a_5032]
-
Regatul tinereții În orașul cenușiu, îngrămădit între platouri abrupte, cu largi spărturi de cer între ele: Iena. Câteva nume de filosofi și al lui Schiller; toți foști profesori ai străvechii universități. Amintirea inexplicabilă a unei bătălii napoleoniene: unde oare a galopat cavaleria lui Murat în 1806 printre râpe și păduri? Nimic însă nu atenuează mediocritatea orășelului, decât impresia pe care o dă, de a fi ocupat. De cine? De toate națiunile Europei, reprezentate de câteva mii de capete blonde sau brune
Un text necunoscut al lui Petru Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/3179_a_4504]
-
la dezbrăcare reci odăjdii sclipitoare ferecând un ornic blând cu brățări și lănțișoare. Șlefuiam modern cu artă cearcăne cât marea-moartă împilându-l în idilă - a metaforei mantilă - șarpele/ aproapele bazileul-patriarhul via/oful golful ah-ul. Dar nu ei așteaptă fiul galopând prin basm pustiul. La icoana Preasfințitei fețele închipuite schimbă raze în răsfrângeri și transpar în plânsu-amar milostivii mei bătrâni albi ca florile de prun pe un deal vâslit de îngeri. Pe-ntuneric îi desferic posedat legat de verb ca un
Duminica norilor by Horia Zilieru () [Corola-journal/Imaginative/16158_a_17483]
-
mea, de mine te vei desprinde castă,/ Primind în dar grădina și-un șarpe mai puțin." (p. 11). Foarte atent la ce se întâmplă în jurul său, tânărul poet pare uneori a-i pastișa pe marii poeți ai timpului său. Alb, galopând pare a fi unul dintre acele poeme în metrică populară, scrise parcă în joacă de Nichita Stănescu, ,La Sibiu, pe-un deal în jos,/ Călăream un cal frumos./ Pintenii-i simțeam la os,/ Osul calului frumos./ și plutind numai în
"Păcatele tinerețelor" by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10656_a_11981]
-
parcă în joacă de Nichita Stănescu, ,La Sibiu, pe-un deal în jos,/ Călăream un cal frumos./ Pintenii-i simțeam la os,/ Osul calului frumos./ și plutind numai în spume/ Călăream un cal în lume./ Alb, pierdut în albe spume,/ Galopa un cal în lume". (p. 19) Chiar și la vârsta de 19-20 de ani, Valeriu Stoica trata poezia ca pe un fel de violon d'Ingres. O percepea ca un fel de hobby, o dulce corvoadă pentru ziua a șaptea
"Păcatele tinerețelor" by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10656_a_11981]
-
pe orizontală, pe verticală, / peste Pacific face doar o escală...! / Nu bea, nu mănâncă, e pașnic, / am, cum se zice, „cal strașnic...!“ / Poeții cu cai vă pot spune mai mult - / de-aceea-s dispus să-i ascult... / „Calu-mi cu aripile flintelor / galopează pe zidul cuvintelor - / amprentele copitelor pe consoane de fân, / chiar după taifun, aprinse rămân...“; / „Mă duce-n toate părțile, / știe singur unde sunt porțile - / c-a tot galopat prin urechea universală: / arta hipică-i o mare scofală...!“ // „Eu n-am
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
mai mult - / de-aceea-s dispus să-i ascult... / „Calu-mi cu aripile flintelor / galopează pe zidul cuvintelor - / amprentele copitelor pe consoane de fân, / chiar după taifun, aprinse rămân...“; / „Mă duce-n toate părțile, / știe singur unde sunt porțile - / c-a tot galopat prin urechea universală: / arta hipică-i o mare scofală...!“ // „Eu n-am Ducipal - ar fi fost prea banal...! / Am Ciber-Pegas, dar dear fi și un cal...“». Va urma. Dintre toți care au scris despre opera și personalitatea savantului de la Chișinău
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
diurne sau nocturne, a obligațiilor familiale obișnuite, pe care mi le îndeplineam rămasă într-o ingenuitate împărtășită caietului meu. Paginile caietului le umpleam cu tot ce visam în lungile ceasuri petrecute alături de soțul meu cufundat într-un somn reparator. Viața galopa în anii aceia atât de bogați în evenimente, dar trecând pe lângă mine, ocolindu-mă, lipsită de explozia vreunei întâmplări care să-i zdruncine banalitatea în care mă complăceam. Citirea unei cărți mă izola de orice altă preocupare. Ea îmi producea
Evocări spontane by Ioana Postelnicu () [Corola-journal/Imaginative/13343_a_14668]
-
tulbure cu prezența lor plimbarea-i matinală, consimțind doar doicii sale și a două creaturi cu chip de fiare, să o urmeze. Avea în minte un secret doar al ei, pe care nimeni altul nu îl cunoștea. A continuat să galopeze pe unicornul său alb numit Yoki, către poalele Muntelui de Foc și alături de ea pe un cal murg, venea Tharika, doica sa, bombănind nemulțumită de nesăbuința tinerei sale stăpâne care se avânta în calea pericolelor cu ochii închiși. Din alaiul
VIS ALB (POVESTE) de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384298_a_385627]
-
mai bine. Natura-mi tot șoptea: - Ea nu este de tine! Iar eu tot căutam Ce nu era de mine. Îmi povesteai adesea De-un vis neîmplit; Cum că stângaci aș fi, Din toți ce te-au iubit. Dar timpul galopând Pe toate le destramă; Iubirii i-am pus punct Într-un sfârșit de toamnă. Poți și tu știi acum De te-am iubit ori ba. De viața care-o duci Te-ntreabă cineva? ION I. PĂRĂIANU Referință Bibliografică: IUBIRII I-
IUBIRII I-AM PUS PUNCT de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1439 din 09 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384591_a_385920]
-
are de toate, totuși nu este fericit. Pe bună dreptate: pentru că nu știe că este fericit. Și esența vieții nu este să „fii “, ci să știi că „ești“ fericit. Încălecat pe Roib, calul amintind de Pegas, per¬sonajul cărții a galopat spre insula dorințelor. O fabulă cu iz istoric și politic, în acest context, dezvoltă autorul. În această carte trunghiul semanto-pragma-hermeneutic, gândit ca o semiotică interpretativă, de scriitorul Mircea Pavel Morariu, servește perfect celor trei grille ale lecturii: infrahermeneutică, ce prefigurează
CONCEPTE FUNDAMENTALE DESPRE VIAȚĂ ÎN OPERA LITERARĂ A SCRIITORULUI MIRCEA PAVEL MORARIU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382304_a_383633]
-
Valer,Târnăveni... XVIII. CAND PLÂNGE PĂMÂNTUL, de Valer Popean , publicat în Ediția nr. 2274 din 23 martie 2017. Când plânge pământul Plânge-n taină iar pământul, Nemurirea ninge-ntr-una, Simt cum zdruncina cuvântul Tot ce am și am doar Luna, Timpul galopează-n șoaptă, La fântână-i prea mult dor, Semănând sămânță coapta Răbufnită-n tainic zbor... Plângi în noapte suflet trist După creangă desfrunzita, Plângi în taină biet artist Soarta ta e-o soarta tristă, Plânge-n taină iar pământul Simt
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
cum arde-n mine foc, Ne-am împrăștiat că vântul Răbufnind din loc...în loc! Valer Popean,Târnăveni ... Citește mai mult Când plânge pământulPlânge-n taină iar pământul,Nemurirea ninge-ntr-una,Simt cum zdruncina cuvântulTot ce am și am doar Luna,Timpul galopează-n șoaptă,La fântână-i prea mult dor, Semănând sămânță coaptăRăbufnită-n tainic zbor...Plângi în noapte suflet tristDupă creangă desfrunzita,Plângi în taină biet artistSoarta ta e-o soarta tristă,Plânge-n taină iar pământulSimt cum arde-n mine
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383504_a_384833]
-
câini! Spune-mi ceva Ana Podaru Spune-mi ceva despre tine, despre păsări cum zboară spre cer, despre cântul lor sfânt, despre apă sau vânt, despre stele ce cad mai apoi pe pământ, despre vise și cai ce-au murit galopând, despre oameni ce mor rând pe rând... Spune-mi ceva despre ei, despre mame și prunci vitregiți de-ai lor zei, despre îngeri și demoni, despre pomi roditori, despre frunze ce cad lin pe ape prin văi, despre cărți sau
SALT PESTE TIMP- SCRISOARE CĂTRE EMINESCU de ANA PODARU în ediţia nr. 2212 din 20 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382940_a_384269]
-
intelectual contemporan cu noi, Academicianului Eugen Simion, autorul strecoară subtil un reproș fundamental, pe tema eternului conflict dintre politică și cultură. Mi-a rămas în minte un superb citat din Volaire, emblematic pentru subiectivismul care ne poate orbi, uneori: “imaginatia galopează, dar judecata merge la pas”. Parcă anume alese pentru a ne dezamorsa tonul apăsat din materialul anterior, urmează pastilele într-un vers semnate de Ion Pillat, montate de Gheorghe Junescu, pe fundalul unor imagini pe care, iată, internetul le face
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92905_a_94197]
-
pe cale, Și-apucasem să uit de amoruri banale, Când în să te goleai de un caftan străveziu. Mă făcuseși postaș între mâine și ieri, Peste toamne împărțind jurămine deșarte, Pe la alte caftane ale altor muieri, Țesălate dorințe peste dulci primăveri, Galopând înspre viața, galopând către moarte. Dar din goana-mi nebună de comis-voiajor Sub copite scrâșnindu-mi, apucate pe-un hau, Mă opream prosternat peste aprinsu-ți bujor, Nechezând după nopți și-amintirile lor, Ca să pasc roua sfântă peste pântecul tău
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
să uit de amoruri banale, Când în să te goleai de un caftan străveziu. Mă făcuseși postaș între mâine și ieri, Peste toamne împărțind jurămine deșarte, Pe la alte caftane ale altor muieri, Țesălate dorințe peste dulci primăveri, Galopând înspre viața, galopând către moarte. Dar din goana-mi nebună de comis-voiajor Sub copite scrâșnindu-mi, apucate pe-un hau, Mă opream prosternat peste aprinsu-ți bujor, Nechezând după nopți și-amintirile lor, Ca să pasc roua sfântă peste pântecul tău. Azi îmi mestec
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
seama de Înghesuiala ce continua să vină de pretutindeni, deschizându-și drumul prin masa de trupuri, izbindu-se și lovind și călcând ca și cum Furiile Însele i s-ar fi rotit În jurul capului, ori cei patru călăreți ai Apocalipsei ar fi galopat alături de dânsul. Fiecare mușchi al trupului Îi era Încordat până la chin. Avea senzația că, dintr-o clipă În alta, săgeata unei arbalete i-ar fi putut rupe șira spinării. Abia după ce ajunse În stradă Începu, Încetul cu Încetul, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zidul de lut nears al colibei susținut de o grindă orizontală groasă în interiorul căreia privirea dibuie un cariu mic și stahanovist, apoi privirea iese afară, se strecoară printre foșnitoare pâlcuri de trestii, lunecă precum o fregată pe apă, pe mare, galopează spre Stambul stârnind praful, iese prin Dardanele, zigzaghează printre insulițele Egeei, se coboară în Mediterana, urcă spre Adriatica și - quod erat demonstrandum - trage pe unul din cheiurile puturoase ale Veneției. Episodul 144 FRUMOS E îN FOILETON LA VENEȚIA Veneția! Puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rățuști. Deodată, pe cerul senin, apăru întunecat un stol de corbi grămadă croncănind din răsputeri: „Vin tătarii! Vin tătarii!” Micul Metodiu se sculă pe piciorușele-i rozalii, își puse mâna streașină la ochi și văzu în zare pâlcuri-pâlcuri de călăreți galopând pe niște cai micuți, ca niște jucării, drept spre stejarul său. Atunci stejarul zise: „E sabie în țară! Au năvălit tătarii! Și-n bălți de sânge își scaldă micuții armăsari! Ascunde-le degrabă în scorbură la mine, căci altfel, măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gâtlejul ca să-și dea curaj, nu voia să-și întărâte oamenii și-și luase și el una. Fiind ataman, era o rușine să ai o ploscă mai mică decât supușii tăi, așa că-și luase o ploscă mai mare decât toate. Galopa din ce în ce mai iute. Trebuiau să treacă Nistrul pe-ntuneric și la întâia geană de lumină să năvălească în primul sat, să-i ia pe oameni din somnul cel dulce, când sunt încă buimăciți. Cerul era înnorat, nu se vedea nimic, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el de frâu, oprindu-se În dreptul ei. - Chiar așa? a Întrebat ea cu o voce stranie, care l-a neliniștit. Chiar așa o să fac? Privește-mă: sar de pe stâncă! Până să poată mișca el un deget, Eleanor Întorsese calul și galopa deja cu viteză maximă spre marginea platoului. Descriind un cerc, el a pornit În urmărirea ei, cu trupul Înghețat de frică și cu nervii zbuciumați. Nu avea șanse să o oprească. Luna intrase În nori și calul lui Eleanor avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
rămâne poezie Isle-de-France. Experiența lui Mallarmé se așeza într-un Absolut, într-un antihistorism, care interzice o prea mare apropiere poeziei lui Valéry. Dehmel e poetul stării bachice prin excelență: Elementele femele anulîndu-se în moarte, pentru ca pe deasupra dezastrului consimțit să galopeze Principiul-Bărbat, călărețul din Mein Trinklied. Poeți români contimporani Trecerea la poezia noastră o menajezi impunîndu-mi să-ți vorbesc întîi despre domnul Arghezi. E comparabil cu Hugo în literatura noastră. Câtă circulație de cuvinte și ce varietate de teme! Nici fenomenul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mormânt privește, Și așa îmi glăsuiește: Calul meu, scoal’ din mormânt! Hai cu mine, hai pe câmp!... Să asculți cucul pe deal Și-acel cântec de caval, Pe care-l ascultai an. Să-ți vezi mânzul alergând Și pe dealuri galopând— Să mergi, murgule, -n Bejanu C-a-nflorit mărgăritaru’... Frunza codrului a dat; Dragul meu, nu te-am uitat!... M-ai slujit și m-ai scăpat - Murgule, viața ți-ai dat, Iar pe mine m-ai lăsat... Tare dor îmi
CALUL HAIDUCULUI (BALADA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364556_a_365885]
-
mine. Durerea ce nu iartă, o simt acum cum vine. Văd o fântână cu fluturi mari albaștri Văd Cerul luminos cu sclipitorii aștri! Este Realitate ceea ce simt acum? Sau sunt deja acolo...la sfârșit de Drum? Un cal alb, minunat, galopează-n grabă... Se-nclină și-l încalec, îmbrăcată-n mantie albă. Uniți ca-ntr-un gând ascuns, zburăm pe acel drum. Tot ce-am visat odat', s-a transformat în...scrum! O arsură în piept mă trezește...și privesc Văd
CALUL ALB... de DOINA THEISS în ediţia nr. 905 din 23 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364034_a_365363]