681 matches
-
Principatelor Române permite aceste demonstrații, dar ceea ce știu este că sub pretextul autonomiei prințul Cuza face, în continuare, act de independență politică (s.ns.), că el nu pierde nici o ocazie de a se elibera de îndatoririle sale fie față de Puterile garante, fie față de Poartă. Toleranța ce i s-a arătat de multe ori îl face să fie îndrăzneț și nu-și ascunde speranța de a obține noi concesii și de a ajunge, încetul cu încetul, la independența completă (s.ns.)“14
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
necesitatea de a face ca Turcia să simtă că ea se supune prea servil influenței engleze: armele au trecut, avertismentul a fost dat și nu va fi nimic mai mult“20. Alexandru Ioan Cuza încercase, inițial, să obțină acordul Puterilor garante în realizarea secularizării averilor mănăstirești. Din nefericire, Puterile au cerut României să se conformeze Protocolului XIII al Conferinței de la Paris (1858) și să aducă chestiunea în discuția unei conferințe a ambasadorilor din Constantinopol. Tranzitul armelor sârbești și refuzul de a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
timp de cinci ani, perioadă în care ar pregăti țara pentru un regim definitiv organizat, ale cărui baze au fost expuse mai sus. Costache Negri, reprezentantul României la Constantinopol, avea împuternicirea de a face cunoscut Curții Suzerane și reprezentanților Puterilor garante mesajul domnitorului, precizând, în același timp, că dacă ideile lui Cuza nu vor găsi sprijinul imediat pe care îl așteaptă, acesta se vedea obligat să abdice, o hotărâre pe care o considera irevocabilă. Din nefericire, situația internațională nu era deloc
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
abdice, o hotărâre pe care o considera irevocabilă. Din nefericire, situația internațională nu era deloc favorabilă unui asemenea gest politic. În timp ce Franța 24 făcea presiuni sistematice asupra lui Cuza, de a nu iniția nici o acțiune fără a avea asentimentul Puterilor garante, Anglia, unde ideea că Rusia ar putea dobândi iarăși o puternică influență în Principate provoca adevărate coșmaruri 25, o seconda cu brio. Cu toate acestea, nu insistențele celor două cabinete politice au fost determinante în amânarea loviturii de stat, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fost aprobat de domnul marchiz de Moustier și căruia și Henry Bulwer i-a făcut el însuși unele corecturi; atunci, dar numai atunci, voi putea merge la Constantinopol pentru a mi se aproba conduita, conform Convenției, de către Poartă și Puterile garante. Ceea ce contez să fac nu poate, deci, fi taxat ca lovitură de stat, căci eu mă țin cât mai aproape posibil de Convenție; a acționa altfel ar fi să mă pierd și să pierd țara“39. La Constantinopol, Cuza avea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
1-3 (H.H.u. St. A., P.a., XII, Türkei, Berichte 1864, Karton 83). • Ibidem. • Ibidem, p. 33-38; vezi și Independența României. Documente, vol. II, partea I-a, București, 1977, p. 35-36. • T. W. Riker, op. cit., p. 562. protocolare, cu reprezentanții Puterilor garante din capitala Imperiului otoman, la 16/28 iunie se semnează un acord prin care se recunoaște necesitatea modificării Convenției de la Paris din 1858, lovitura de stat căpătând, astfel, o recunoaștere internațională. După ce recunoașterea internațională a loviturii de stat a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
devenind, pentru inamicii lui Cuza, centrul conspirației 45. Schimbarea de atitudine a Franței, țara care l-a sprijinit constant pe Cuza, sprijin ce a contribuit atât la contracararea opoziției interne, cât și la descurajarea acțiunilor ostile ale unora dintre Puterile garante, se poate sesiza, mai ales, începând cu anul 1865. Avertismentele pe care domnitorul a început să le primească cu regularitate din partea diplomației franceze lăsau să se întrevadă posibilitatea înlăturării de la tron a celui care nu se arătase, după opinia cabinetului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Dacă Franța, Anglia și Italia erau de acord cu menținerea stărilor de lucru existente, nu același lucru îl doreau reprezentanții Austriei (Eder) și Rusiei (Offenberg), cabinetele de la Viena și Petersburg nutrind o reîntoarcere la situația anterioară anului 1859. Împărțirea Puterilor garante în două tabere a produs o suspectare reciprocă, Cuza fiind mereu acuzat că servește interesele taberei adverse. La începutul lunii noiembrie 1865, Offenberg reproșa domnitorului român „politica sa latină și rolul pe care l-ar fi acceptat de aghiotant al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
conferința s-a încheiat fără o soluție viabilă, Puterile • ANB, Colecția Microfilme, Franța, rola 11 (C.P.C. Turquie-Bucharest, vol. 26, f. 323-326 v.). • Ibidem. • Ibidem. • Ibidem. • C. C. Giurescu, op. cit., p. 361. lăsând întreaga inițiativă Principatelor Române. Și de această dată Puterile garante, „influențe care se pismuiesc și se contrazic“, după expresia, lui d’Avril, erau puse în fața unui fapt împlinit: Cuza fusese înlăturat iar prințul străin - garanție a unei independențe ce trebuia obținută - adus în fruntea țării. Detronarea lui Al. I. Cuza
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
unui fapt împlinit: Cuza fusese înlăturat iar prințul străin - garanție a unei independențe ce trebuia obținută - adus în fruntea țării. Detronarea lui Al. I. Cuza, la 11 februarie 1866, a făcut să se îndrepte privirile Europei spre problemele Orientului. Puterile garante au înțeles exact semnificația acestui gest politic și au încercat să întreprindă o serie de măsuri în vederea contracarării lui. Ele știau că înlăturarea lui Cuza era un atac direct împotriva regimului juridic internațional sub care se mai afla statul român
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
11 februarie 186668. Primii care au reacționat, așa după cum era și de așteptat, au fost reprezentanții înaltei Porți. La Constantinopol, în urma demersului lui Aali Pașa, ambasadorul Franței, Moustier, a organizat, la 14/26 februarie 1866, o Conferință a ambasadorilor Puterilor garante. Încă de la începutul lucrărilor a devenit foarte clar că noi grupări de forțe au loc vizavi de problema românească. Reprezentanții Rusiei, Turciei și Austriei au cerut revenirea la stipulațiile Convenției de la Paris, în timp ce ambasadorii Franței și Angliei militau pentru respectarea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ca să nu mai pomenim de diferitele proiecte ale unor guverne europene de modificare a hărții politice a Europei, în care Principatele Române figurau doar ca obiect de compensație. În această atmosferă are loc deschiderea lucrărilor Conferinței de la Paris a Puterilor garante, la 10 martie 1866. Reprezentanții Puterilor separatiste au încercat să transforme Conferința de la Paris într-un instrument menit să le faciliteze atingerea țelurilor. Hotărât să ajungă cât mai repede la realizarea acestui deziderat, Safvet Pașa, reprezentantul Turciei, a cerut, chiar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
român - să ne opunem cu o voință cu totul fermă violării teritoriului țării“84. Sprijinul Franței și al Prusiei, aflate în situația de a declara război Austriei, izolarea Turciei și poziția critică a Monarhiei habsburgice au împiedicat realizarea planurilor Puterilor garante ce vedeau în Conferința ambasadorilor de la Paris un bun prilej de a decide dezmembrarea statului național român. În acest sens, la 22 martie 1866, ambasadorul Talleyrand făcea cunoscut lui Gorceakov că Franța nu admite nici o presiune exterioară asupra guvernului provizoriu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
baza informațiilor sale, nu mai vor Unirea“88. În replică, Talleyrand raporta ministrului său de externe că nu există nici un dubiu în legătură cu adunarea separatistă de la Iași, „atribuită - fără echivoc - instigărilor ruse“89. Profundele deosebiri de interese ce marcau grupul Puterilor garante a făcut, ca și de această dată, să nu se poată ajunge la un consens, Conferința de la Paris încheindu-se fără stabilirea unui acord în privința prințului străin și a Unirii și, mai mult, diplomații adunați în capitala Franței s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
după cum este știut, a avut un rol determinant în rezolvarea succesiunii lui Al. I. Cuza. Stimulat de atitudinea binevoitoare a diplomației franceze, guvernul provizoriu care se afla în fruntea statului român, fără să țină seama de opoziția celor mai multe dintre Puterile garante, a trecut la organizarea, în zilele de 2/14 și 8/20 aprilie 1866, a unui plebiscit ce avea drept scop să demonstreze opiniei publice internaționale că societatea românească aprobă o nouă conducere a statului. Și pentru ca succesul să fie
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
p. 802. • C. P. Russie, dosar 236, f. 315. • Ibidem, f. 288. • D. A. Sturdza, Autoritatea faptului împlinit executat în 1866 de cei îndreptățiți, p. 874-875. În 1866, oamenii politici români au acționat în numele unor interese supreme de stat, încât Puterile garante n-au putut adopta nici o măsură, atât împotriva plebiscitului, cât și a instalării pe tronul României a lui Carol de Hohenzollern. Consolidarea și recunoașterea noii situații era absolut necesară, cu atât mai mult cu cât unele imperii vecine nu dădeau
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
politicii franceze în Balcani 91 și un impediment în aplicarea planurilor expansioniste panslaviste. Atitudinea ostilă a cercurilor guvernante rusești se poate deduce și din declarația lui Gorceakov, făcută în fața lui Talleyrand, prin care primul taxa drept „o insultă la adresa Puterilor garante“92 proclamația prințului Carol I de Hohenzollern. De aici și atitudinea refractară față de noul domnitor, care va fi recunoscut cu foarte multă greutate de către Alexandru al II-lea. • V. Russu, România în relațiile internaționale, p. 209. • C. P. Russie, dosar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
că aici iese la lumină o trăsătură contrară, și anume nevoia de certificare, așteptarea unei recunoașteri, a unei aprobări de la o instanță superioară care după revoluție s-a cam dizolvat. Înainte, În timpul comunismului, la nivelul societății literare funcționa o autoritate garantă a valorilor, un sistem care Îi promova și Îi canoniza pe oamenii de valoare. Așa cum a arătat Marius, toată generația ’60 a fost canonizată de acest grup de critici. Generația ’80 nu s-a ridicat Împotriva ideii sau a „instituției
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
În Adunările ad-hoc cunoscutul program unionist, unde prințul străin și Unirea Într-un stat cu numele de România erau considerate condiții sine qua non. Așa după cum este știut, În lunile mai-august 1858, la Paris, s au desfășurat lucrările Conferinței puterilor garante care, conform Tratatului de pace din 1856, trebuia să analizeze atât doleanțele Principatelor Române, exprimate În Adunările ad-hoc, cât și propunerile Comisiei europene, iar la final să decidă asupra „problemei românești”. Dezbaterile, mânate de interese contradictorii, au alunecat pe panta
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
ref>. În ziua imediat următoare, la 5/17 ianuarie 1859, Înainte de alegerea lui Al. I. Cuza, Adunarea, Îmbrățișând propunerea făcută În precedenta zi, a adoptat, cu 47 din cele 49 voturi ale deputaților prezenți, o adresă de mulțumire către puterile garante unde, exprimându-și gratitudinea pentru „recunoașterea și garantarea drepturilor Principatelor Române”, se reafirmă, Într-o manieră categorică, declarația că „Unirea Principatelor Într-un singur stat și sub un principe străin... este și va fi dorința cea mai vie, cea mai
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
va respecta dorințele românilor și va acționa pentru Împlinirea lor. Chiar În ziua de 24 ianuarie/5 februarie 1859, odată cu alegerea sa ca domnitor al Țării Românești, Al. I. Cuza a Întocmit o notă pe care a trimis-o puterilor garante, notă publicată a doua zi În „Monitorul Oficial” al Moldovei - ceea ce făcea ca gestul său să devină public - prin care considera că dubla sa alegere avea „o semnificare Îndestul de vederată pentru toți, adică unirea completă a Principatelor, pe care
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
cu prinț străin”, el Însuși contribuind „la succesul acestei combinări”. În această situație „nedorind alta decât binele țării mele, așa precum ea Îl Înțelege și Îl cere voi fi totdeauna gata de a mă Întoarce la viața privată” dacă puterile garante „ar consfinți, prin a lor hotărâre, o combinație ce, pentru această nație, ar Îndeplini toate speranțele ei” <ref id="9">9 Ibidem, p. 639-640. </ref>. Din cele relatate până acum și din ceea ce se cunoaște despre domnia lui Al. I.
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
care În fond urmăreau același scop final. Pe plan intern, cu ajutorul colaboratorilor săi politici, a Întreprins măsuri ce vizau unificarea celor două organisme statale, iar pe plan extern a inițiat o amplă și sistematică activitate ce urmărea recunoașterea de către puterile garante a unirii administrative și politice a Principatelor Române. Ambele obiective au fost finalizate În primii trei ani ai domniei, iar la 22 noiembrie/ 4 decembrie 1861, Poarta a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”. Cu acest prilej
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
puternică rezistență, s-a ajuns la cunoscuta lovitură de stat din 2/14 mai 1864. Aceasta din urmă s-a concretizat În dizolvarea Adunării și publicarea Statutului dezvoltator al Convenției din 7/19 august 1858. După discuțiile dintre reprezentanții puterilor garante, o amplă acțiune a „diplomației” românești și o nouă vizită a lui Al. I. Cuza la Constantinopol, conferința ambasadorilor puterilor garante a sancționat reforma constituțională inițiată și solicitată de români sub forma Actului adițional al Convenției de la 1858, cunoscut În
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]
-
În dizolvarea Adunării și publicarea Statutului dezvoltator al Convenției din 7/19 august 1858. După discuțiile dintre reprezentanții puterilor garante, o amplă acțiune a „diplomației” românești și o nouă vizită a lui Al. I. Cuza la Constantinopol, conferința ambasadorilor puterilor garante a sancționat reforma constituțională inițiată și solicitată de români sub forma Actului adițional al Convenției de la 1858, cunoscut În epocă și sub denumirea de Statutul lui Cuza. În fond, ce aducea nou acest Act adițional al Convenției de la 1858, despre
IDEEA „PRINȚULUI STRĂIN” ÎN DECENIUL PREMERGĂTOR INSTAURĂRII MONARHIEI CONSTITUȚIONALE (1856-1866). In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by DUMITRU IVĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1247]