100 matches
-
pe culoar și apropiindu-se de cancelarie. Era ca și cum Cristina fie o luase spre toaletă și ieșise pe geam, sărind de la o înălțime de trei etaje, fie se vaporizase de cum ieșise din clasă. M-au pus să mă uit pe geamlâcul înalt din baia fetelor, care dădea într-o râpă. În definitiv tu ești responsabil, mi-a șoptit Petrescu și s-a pierdut în mulțimea ce se îngrămădise la ușa toaletei. Când m-am săltat pe pervazul murdar și am întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a vedea dacă putea da de cineva în odăile de serviciu. Acolo putu să-și dea seama că partea de din dos a casei avea o înălțime mai mare decât a restului, parter și cat formând două coridoare suprapuse, cu geamlâc. Numai în catul de sus o lampă cu petrol ardea, restul mocnea în întuneric. Tânărul se întoarse spre intrarea din față și medită un mijloc de a-și vesti prezența. Însă nu văzu prin apropiere nici o sonerie, și a bate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urmări numai cu privirea. Trecură printr-o odaie neluminată decât de lună, care părea a fi sufrageria, apoi într-o săliță din care o scară de lemn ducea la etaj. Se urcară pe ea și ajunseră într-un coridor cu geamlâc, în care Felix recunoscu geamlâcul zărit de jos, din curte. O lampă de petrol de o formă mai îngrijită ardea într-un cui. Otilia o luă și începu să deschidă ușile odăilor care dădeau în coridor. Erau cel puțin patru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
printr-o odaie neluminată decât de lună, care părea a fi sufrageria, apoi într-o săliță din care o scară de lemn ducea la etaj. Se urcară pe ea și ajunseră într-un coridor cu geamlâc, în care Felix recunoscu geamlâcul zărit de jos, din curte. O lampă de petrol de o formă mai îngrijită ardea într-un cui. Otilia o luă și începu să deschidă ușile odăilor care dădeau în coridor. Erau cel puțin patru. - Doamne! zise ea, nu știu unde să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu abajur era aprinsă pe o masă rotundă, răspândind cercuri de umbre degradate prin casă și imprimând un rotocol alb în tavan. Felix privi în odaie. Încăperea era mai mult lungă decât lată și avea o fereastră care da în geamlâc, acoperită cu o mare cortină de pluș maron. Câteva fotolii scunde și mici de pluș maron, un scrin de nuc de modă veche, dar masiv, un dulap de haine din același lemn și foarte lat dădeau odăii un aer bătrânesc
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
domnul Felix, mamă, cred că n-aresă ne refuze!... - Chiar că s-ar putea, dac-ar vrea dumnealui. Felix se învoi bucuros, și puțin după aceea, când i se păru mai priincios, dădu bună seara și se retrase. Când ajunse în geamlâcul de sus, care privea înspre grădină, văzu pe Otilia stând la o fereastră deschisă. Conversația de jos și incidentul cu pianul o indispusese probabil, și acum se refugiase aici, fără să iasă din raza lui Pascalopol. Zărind pe Felix, Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
conținea pe un rastel numeroase puști de vânătoare. Alături de sală era o cancelarie de moșie, simplă și ordonată. În cealaltă parte se găsea sufrageria. Aceste încăperi dădeau înspre prispa de intrare. Pe o ușă din fundul sălii ieșiră într-un geamlâc ce privea în direcția pătratului cu șuri. Pe acesta se aflau ușile a numeroase alte odăi. Pascalopol le arătă o odaie cu mobilă veche de nuc, care, spunea el, aparținuse G. Călinescu mamei sale și rămânea mereu nelocuită. O cameră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de haine), are mobile moș Costache... Nu știi cât îți reține pentru pensiune? Te pomenești că nu știi nici ce venit ai! Să știi că am să mă interesez, aflu eu prin oamenii mei, moșu e pezevenghi (Stănică ieși în geamlâc, continuând vorbirea și mai tare, și deschise ușa de la odaia Otiliei), e bogat putred, dar se ascunde, nici nu poți ști bine ce are și ce n-are. Aici șade Otilia! Frumos! Frumos! Nostimă fată, Otilia (Stănică făcu cu ochiul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mână, vîrî pieptenele în buzunar și se-ntoarse în odaia lui. Se dezbrăcă și se sui în pat, după ce suflă în lampă, rămânând numai la lumina focului. Deși era primăvară, zilele erau reci, și acuma se auzea vântul izbind în geamlâc și clătinând pomii neînfrunziți. Felix alergă cu gândul la moșia lui Pascalopol. Ce făcea oare Otilia acolo? Un clește de gelozie îl strânse din nou de piept, amintindu-și familiaritățile pe care le surprinsese între Pascalopol și fată. Nu, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ușa și se urcă repede la el în odaie. Stănică stătu puțin pe gânduri în fața ușii, ezită, apoi o luă în vârful picioarelor, deschise binișor ușa gotică și intră prin față la moș Costache. Felix îl zărise însă de pe fereastra geamlâcului. Își luă atunci pălăria și, dîndu-se jos tiptil, ieși pe poartă și plecă în oraș. Era enervat și descurajat peste măsură, și toate vechile planuri de fugă îl năvăliră. Cursurile îl distrară puțin, și când se întoarse acasă, primi cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ar fi plăcut să se plimbe puțin la Șosea, să-și mai consolideze prin odihnă terminologia în memorie. De jos se auzi un huruit ca de mobilă târâtă pe dușumea și apoi bătăi de ciocan. Își aruncă ochii prin ferestrele geamlâcului și văzu că în curte nu era nimeni. Ușa de la odaia Marinei era închisă cu lacătul, ceea ce însemna că bătrâna nu era acasă. Moș Costache apăru deodată în curte cu un ciocan în mână. Privi înspre poartă, în fundul curții, în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o poartă în aer, într-o parte. Curtea avea înfățișarea unui han cu case de jur împrejur, vechi și cu încăperi ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri scurte de stejar, de papură, fiindcă într-o parte ședea un dogar. Erau și câteva căruțe țărănești cu coviltir. Într-un colț, un individ potcovea un cal prins între trei bare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
măi Vasile? - A venit numai conița, explică vizitiul." Sigur, își zise Stănică, e bine când ai copii ajunși sus." G. Călinescu Panait era directorul unei mari fabrici de zahăr și senator sub regim conservator. Stănică se urcă pe trepte în geamlâc, deschise o ușă și pătrunse într-o săliță în care mirosea grozav a năut și a cafea prăjită. Apoi bătu puțin într-o ușă, enorm de înaltă și vopsită așa de demult, încît se bășicase de uscăciune, și intră. Atunci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
han vechi cu o casă în chip de potcoavă, cu etaj. Părea un hotel sau o casă de raport, și era de o murdărie înspăimîntătoare. În mijlocul curții ședeau îngrămădite mormane de gunoaie. Câini și copii alergau printre ele. Câte un geamlâc cu ochiuri sparte înconjura fiecare G. Călinescu rând, susținut pe stâlpi putrezi și unsuroși. După oarecare dibuire, Felix urcă niște scări de lemn murdare și se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mormane de gunoaie. Câini și copii alergau printre ele. Câte un geamlâc cu ochiuri sparte înconjura fiecare G. Călinescu rând, susținut pe stâlpi putrezi și unsuroși. După oarecare dibuire, Felix urcă niște scări de lemn murdare și se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliți. Podișca răsună grozav la pași, și coridorul mirosea pătrunzător a excremente. Felix ar fi voit să plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Intră înapoi, Fany, de ce ieși dacă tu n-ai pantofi? Ce să-ți fac eu dacă n-ai pantofi? Ce să caute domnul? întrebă apoi bătrânul pe Felix, în vreme ce numeroase capete apărură de jur împrejur la ușile și ferestrele din geamlâc. - Căutăm un domn student Weissmann... - Ha, ha, Weissmann, este, este Weissmann, stă acolo în capăt, cu mătușă, pot s-o chem, că el acum e dus. Dar are să vină, sigur că are să vină. Vesel că nu-l găsise, Felix protestă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cont propriu, înghiontindu-se unul pe altul. Otilia văzu cum Marina, Stănică, Titi, Olimpia, Aglae treceau în șir, prin zăpadă, spre fundul curții, de dimineață, și sufletul i se umplu de revoltă. Avu impulsiunea de a deschide o fereastră a geamlâcului și de a țipa, apoi se îngrozi că bătrânul a murit și alergă în cămașă și-n picioarele goale până în sufragerie, unde bătrânul dormea liniștit, sforăind. Atunci se întoarse în odaia ei, se îmbrăcă și sculă după aceea și pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e solemnă în existența mea. Dimineața Felix se sculă sprinten și privi spre pat. Plapuma forma un cuib gol. Tânărul își închipui că Otilia a trecut în camera ei, se spălă repede pe față, cântând, se pieptănă și ieși în geamlâc, să bată la ușa fetei. - Otilio, Otilio? Nu răspunse nimeni. Trase clanța și văzu că ușa se deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
secundă - fostul hotel "Luvru". Cu firma lui preschimbată astăzi inept în "Capitol". 88 DANIEL BĂNULESCU Pe stânga, bomboneria și restaurantul "Capșa". Cu zidăriile potrivite la fix pe tăpșanul unde, odinioară, șezuseră tolănite la soare fortărețele și seraiul boierilor Cocorăști. Prin geamlâcurile aparținând nălucilor acestor căsoaie, se zăriră, pentru o clipă (pentru cine se dovedi vrednic să le zărească), cupele și tărășeniile de argint ale serviciului de masă. Instrumentele subțiate ale hărmălaiei de lăutari. Paftaua frunții și umerii Pulheriei Cocorăscu, iuțită, către
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sprijinit pe genunchi. În curte, după ce se dezlegaseră de accesoriile taximetrului, terorizaseră câinii și suciseră gâtul unei duzini de cotcodăcitoare, Fiorosul Marcel, Relu Înmiresmatul și Dulcele Doru, înălțîndu-se pe piciorușele lor parantezate, căzuseră în admirația celor ce se petreceau îndărătul geamlâcurilor făbricuței de conserve. Unde, scăpate din mână și turmentate de vaporii unei fierturi de tartaca, ucenicele se despuiaseră, chicotind. Își frecau, unele altora, lăcrițele pântecelor, c-un unguent obținut din sânge de dihor, inimă de prunc, bale de la gura unui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Universitarului cețos o privire. - Ai cacarisit-o, urîtanie. Ești și urât și schilod... Să văd îndrăzneală pe tine cu ce bani de jucărie o să-mi plătești!... Scămoșatule, l-ai câștigat pe pariu... Dar Ho diábolos nu murmură. Cu privirile lipite pe geamlâcul de clăbuc, deschise pe pipăite Cartea Sfântă. I-o trecu, pe locul mortului, din față, Spectrului. Îi bătu, cu vârful degetului, indicîndu-i un paragraf. - Eclesiastul... Capitolul 9.Verset 5... Și următoarele, probabil... citi, cu docilitate duhul demonic, deghizat în Spectru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite și unele probabil întunecoase, prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlâc. Pe coridoare te izbeai de cufere, lăzi înalte. Apartamentul propriu al lui Hagienuș impresionă totuși plăcut pe Ioanide și fu un fel de surpriză. El se compunea dintr-o încăpere foarte mare, căptușită mai toată cu rafturi de cărți, și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de mărunțișuri înainte de a trece Podul Pescăriei. Victor Ion Popa a evocat în „Take, Ianke și Cadâr” un climat familiar al orașului natal de altădată, cu prăvălii modeste pe‐o uliță pustie, cu cântecul trist al unei flașnete, case cu geamlâc, garduri de șipci, o liniște cuminte a sugerat esența unei atmosfere de târg provincial, după cum a tipizat, fără a copia, oameni autentici, într‐ o sinteză artistică a omeniei.” G.G. Ursu din Amintiri despre Academia Bârlădeană din „Bârladul de odinioară și
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
cu o pasăre jumulită." Înspăimântată de singurătate nu-și mai găsește nici un suport: "stai acasă, i-am spus,/ dacă te sperie piața, mașinile,/ ochii de lup care licăre-n șiruri/ mereu curgătoare." Rămân izbutite descrierile orașului și ale străzilor bucureștene: ("Geamlâcuri de han și absurde vile maure,/ case scunde cu cișmele în curte și poteci de scânduri,/ și umbrarul de viță"), însoțite de un sentiment de însingurare dar și de înstrăinare: "Ca un câine se apropie și-mi caută în ochi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cinste>>”. Apropierea de zona centrală a orașului aduce cu sine apariția și înmulțirea caselor specifice funcționarilor și reprezentanților burgheziei mici și mijlocii. În general, casele sunt ridicate în stil „vagon”, încăperile venind la rând, de-a lungul unui culoar sau geamlâc. O altă caracteristică a locuințelor particularilor este dată de poziționarea la stradă a acestora. În măsura în care suprafața terenului permitea, grădina era amplasată în lateralul caselor sau, mai rar, în spatele acestora. Excepțiile sunt oferite de casele boierești, ale marilor proprietari sau ale
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]