84 matches
-
au adus. Au suferit din cauza lipsei de igienă și din cauza bolilor. Conform ordinelor conducerii lagărului, copiilor nu li s-a acordat nicio îngrijire medicală. La scurt timp după sosirea lor la Łódź, șapte copii au fost aleși la întâmplare pentru germanizare forțată. Spre sfârșitul lui iunie Adolf Eichmann o ordonat masacrarea celor 81 de copii rămași. La 11 iulie 1942 copiilor din Lidice li s-a permis să scrie vederi rudelor. La 2 iulie 1942 toți cei 81 de copii din
Lidice () [Corola-website/Science/306587_a_307916]
-
Lidice]] și lichidarea populației de sex bărbătesc în vârstă de cel puțin 15 ani (172 de persoane). 98 de băieți de până la această vârstă au fost duși într-un lagăr de concentrare din [[Łódź]] ([[Polonia]]). Cu excepția a 12, trimiși la „germanizare”, ceilalți au fost fost gazați în lagărul de la [[Kulmhof]]. Femeile (195) au fost deportate în lagărul de concentrare din [[Ravensbrück]], unde 52 au fost omorîte. Implicarea liderilor serviciul de informații al armatei, [[Abwehr]], îndeosebi a șefului acestuia, amiralul [[Wilhelm Canaris
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
a marcat începutul renumelui lui Weber ca savant al științelor sociale. Din 1893 până în 1899, Weber a fost membru al "Alldeutscher Verband" (Liga Pan-Germană), o organizație care milita împotriva afluxului de muncitori polonezi; gradul în care Weber a sprijinit germanizarea polonezilor și alte politici naționaliste similare este încă dezbătută de savanții moderni. În unele din lucrările sale, în special provocatoarea sa prelegere despre „Statul național și politica economică” ținută în anul 1895, Weber critica imigrarea polonezilor și acuza clasa Junkerilor
Max Weber () [Corola-website/Science/303240_a_304569]
-
poloneză, de vreme ce aceștia se opuneau asimilării. Începând cu anul 1873, guvernul a încercat să impună limba germană ca singură limbă folosită în imperiu în speranța înfrângerii opoziției polonezilor. Rezultatul a fost exact contrar celui așteptat, și anume creșterea rezistenței la germanizare. Un factor important în anatomia socială a acestor guvernări a fost păstrarea unei importante puteri politice de către marii proprietari funciari, junkerii, datorită lipsei unor mișcări importante revoluționare ale țărănimii în alianță cu proletariatul urban. Politica internă a lui Bismarck a
Imperiul German () [Corola-website/Science/302427_a_303756]
-
își dezvolte o identitate maghiară. Termenul face referire în general politicile folosite în partea maghiară a Austro-Ungariei în secolul al XIX-lea după instaurarea dualismului austro-ungar și începutul secolului al XX-lea, când ungurii le-au aplicat în locul celor de germanizare, promovate anterior de austrieci, în jumătatea de imperiu devenită ungară prin "Ausgleich-ul" () din 1867. Ideea a apărut ca urmare a iluminismului, după care în secolul al XIX-lea și-au văzut apariția mai multe state-națiuni în Europa, în zone mari
Maghiarizare () [Corola-website/Science/304546_a_305875]
-
secole regiunea a fost colonizată de numeroși germani, precum și membri ai altor grupuri etnice (slovaci, rusini, etc) și în aceeași perioadă s-au așezat aici și unguri. Guvernarea habsburgică a favorizat în special așezarea germanilor, ca parte a politicii de germanizare. În secolul XVIII, Contele Antal Grassalkovich (care avea strămoși croați) a definit un plan de colonizare care intenționa să așeze coloniștii sârbi, rusini și unguri de-a lungul râurilor Dunărea și Tisa. Planul a fos respins de autoritățile austriece, dar
Maghiarizare () [Corola-website/Science/304546_a_305875]
-
pus sub lege marțială, s-a retras și ea, obținând în schimb câteva concesiuni în ce privește drepturile naționale și ale muncitorilor, inclusiv reprezentarea polonezilor în nou-înființata Dumă. Unele din drepturile câștigate au fost însă în scurt timp eliminate, ceea ce, împreună cu intensificarea germanizării în porțiunea prusacă, a făcut ca Galiția Austriacă să rămână cel mai potrivit mediu pentru acțiuni patriotice. După izbucnirea Primului Război Mondial?, în care puterile care au divizat Polonia s-au confruntat între ele, unitățile paramilitare ale lui Piłsudski staționate în Galiția
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
superstructură imperială, și cu Uniunea Vamală revizuită în 1867-68, nu formau încă o națiune. Un element-cheie al statului național îl reprezintă crearea unei culturi naționale, adesea—dar nu obligatoriu—printr-o politică națională deliberată. În noua națiune germană, Politica de germanizare a popoarelor non-germane de pe teritoriile imperiului, inclusiv a minorităților poloneză și daneză, a început cu limba, în particular limba germană, obligativitatea școlilor în limba germană și tentativa de creare a unei programe școlare standardizate pentru aceste școli cu scopul de
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
au dezvoltat propria lor formă de intelectualism republican. În deceniile ce au urmat, aproape imediat după înfrângrea Franței, reacția împotriva amestecului dintre evrei și creștini a limitat impactul intelectual al acestor saloane. Dincolo de acestea, evreii au continuat un proces de germanizare prin care au adoptat intenționat limba și stilul vestimentar germane, și au încercat să pătrundă în sfera publică incipientă a secolului al nouăsprezecelea. Mișcarea de reformă religioasă a evreilor germani a reflectat acest efort. Înainte de unificare, evreii germani au jucat
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
liberală, ulterior devenit Partidul Național Liberal. El s-a opus programelor antisemite ale "Kulturkampf"-ului lui Bismarck și textului vitriolic adesea utilizat de Treitschke. După ce a publicat "Studien über die Judenfrage" („Studii asupra chestiunii evreiești”) Mommsen a încurajat asimilarea și germanizarea evreilor.
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
sau al Franței după 1870), cât și în cazul unor puteri imperiale care, prin dezvoltarea unor sentimente naționale, doreau să își asigure propria perenitate (este cazul politicii de dezvoltare a unui naționalism de stat în Imperiul Austro-Ungar prin maghiarizare și germanizare, rusificarea în Rusia Romanovilor sau, începând cu 1868, dezvoltarea la inițiativa puterii de stat a sentimentelor naționale în Japonia Erei Meiji). Unele tentative de a folosi naționalismul pentru a păstra existența unui stat pot părea machiavelice și au fost uneori
Identitate națională () [Corola-website/Science/314455_a_315784]
-
singure limbi drept contrapondere față de limba maghiară, împreună cu promovarea culturii și literaturii croate. În timpul revoluției maghiare din 1848, croații au rămas de partea Imperiului Austriac, banul Josip Jelačić contribuind la înfrângerea forțelor maghiare în 1849, și aducând o perioadă de germanizare. Până în anii 1860, eșecul politicii a devenit evident și, coroborat cu înfrângerea Austriei în Războiul Austro-Prusac, a dus la Compromisul austro-ungar din 1867 și divizarea imperiului Imperiul Austriac și Regatul Ungariei, aflate în uniune personală. Tratatul a lăsat în seama
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
Peste 50 de sate românești din Serbia și Banat au fost complet distruse de austrieci și de milițiile sârbești în aceste evenimente Românii protestau atât împotriva abuzurilor insuportabile ale administrației imperiale cât și împotriva colonizărilor forțate cu exilați austrieci și germanizării impuse de imperiali. Se crede că în 1787, la Bătălia de la Caransebeș (a cărei existență istorică este pusă la îndoială), ar fi avut loc aici. Mai târziu, Habsburgii au preluat controlul asupra regiunii, după mai multe războaie împotriva otomanilor. După ce
Caransebeș () [Corola-website/Science/296877_a_298206]
-
remarcă o lipsă de interes a monarhiei austriece de a dezvolta învățământul și de a ridica gradul de cultură a populației de altă origine etnică. Totuși, monarhia austro-ungară a încercat ca prin intermediul acestei școli să își înfăptuiască politica sa de germanizare, caracterul școlii fiind germano-româno occidental, cu predare preponderent în limba germană. La începutul secolului al XX-lea, școala are un caracter mixt germano-român. Primul Război Mondial are consecințe nefaste asupra școlii, care este distrusă, dar și asupra localității, urme ale
Solca () [Corola-website/Science/297214_a_298543]
-
Boemiei a fost treptat integrată în monarhia Habsburgică, drept una dintre cele trei părți principale ale sale, alături de Arhiducatul Austriei și de Regatul Ungariei. Răscoala din Boemia (1618-1620) a dus la o centralizare accentuată a monarhiei și la recatolicizarea și germanizarea forțată. În timpul reformelor radicale din secolul al XVIII-lea, Coroana Boemă a fost "de facto" abolită (1749). În secolul al XIX-lea, țara cehă a devenit motorul industrial al monarhiei și apoi centrul Republicii Cehoslovacia formată în 1918, în urma prăbușirii
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
Monarhii, aceasta a fost adesea numită de criticii ei drept „închisoarea popoarelor” și „sortită pieirii”. Statele succesoare și-au văzut întreaga istorie comună dinainte de 1918 în primul rând sub aspectul asupririi și al împiedicării principiului autodeterminării. Expresiile „închisoarea popoarelor” și „germanizare” au fost folosite cu referire la Monarhia Habsburgică în special în spațiul slavilor de sud începâd cu 1918, chiar mai accentuat după 1945, și au rămas în memoria publică și în discursul oficial până la sfârșitul secolului XX. În opoziție cu
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Galiției. Galiția a devenit autonomă „de facto” din 1873 în cadrul statului austro-ungar, iar limba poloneză a primit statutul de limbă oficială. De asemenea, și limba ucraineană a început să fie folosită într-o mai mare măsură în administrație. Procesul de germanizare a fost oprit, iar cenzura a fost ridicată. Galiția era subiect al părții austriece a monarhie dualiste, dar Dieta (Seimul) Galiției și administrația provincială s-au bucurat de drepturi vaste, în special în domeniul învățământului, culturii și afacerilor locale. Aceste
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
popoarelor migratoare care treceau în zona (în general, germanice sau slave). Cu timpul, pe masura ce statele europene medievale se închegau, "Româniile populare" au fost fie integrate acestor state (mai ales in Europa de Apus), fie absorbite de năvălitori migratori prădalnici (prin germanizare, în Alpi, cu excepția Romanșilor, sau prin slavizare în Balcani), fie au supraviețuit, contopindu-se și formând principate mai mari (cazul voievodatelor românești). Româniile (româniile) populare din istoria Românilor pot fi identificate, în mod probabil dacă nu cert, prin următoarele denumiri
Romanii populare () [Corola-website/Science/319087_a_320416]
-
în marile orașe, iar polonezii erau majoritari în regiunile rurale. Teritoriile populate majoritar de polonezi în Silezia Inferioară și Mijlocie, care a fost descrisă până la sfârșitul secolului al XIX-lea drept „partea poloneză’’ au fost supuse unui proces intens de germanizare în secolele al XVIII-lea și al XIX-leam cu excepția unor regiuni de frontieră înguste din partea de nord-est. Provincia a devenit parte a Regatului Boemiei în secolul al XIV-lea. Silezia a trecut sub controlul habsburgilor austrieci în 1526. Silezia a
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
una dintre puținele subiecte care nu a provocat disensiuni între comuniștii polonezi și partidele de opoziție, facțiunile sprijinind în unanimitate trasarea granițelor de vest. Până și presa clandestină anticomunistă sprijinea frontierele „Piaste”, care ar fi pus capăt odată pentru totdeauna germanizării și politicii „marșului spre răsărit”. Autoritățile au făcut mari eforturi pentru prezentarea favorabilă a chestiunii Teritoriilor Recuperate, poziție sprijinită chiar și de biserica romano-catolică poloneză. Știința istoriei a fost pusă în slujba demonstrării justeței alipirii teritoriilor. În 1945, a fost
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
războiului a prefigurat o campanie amplă de îndepărtare a dovezilor controlului german asupra regiunii . Peste 3.000 de toponime germane au fost înlocuite cu unele poloneze , slave medievale. În acest proces au fost folosite numele slave sau poloneze de dinainte de germanizare, sau în cazul în care astfel de nume nu erau disponibile, s-a trecut la traducerea denumirilor germane sau pur și simplu la inventarea unor denumiri noi. În ianuarie 1946 a fost înfințat „Comitetul pentru Determinarea Toponimelor”. Predarea în limba
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
a construit un castel pe o colină ce străjuia Elba. Viitorul Albrechtsburg a fost atunci numit Meissen, după râul Meisa. Curând s-a dezvoltat acolo un oraș, la poalele fortăreței. Cu toate acestea, Henric nu a întreprins nicio acțiune de germanizare a slavilor sau de creare a unui ansamblu de fortificații, Meissen rămânând, ca și Brandenburg o insulă într-o mare slavă. Această situație nu a durat însă. Orașul a prosperat, ajungând în cele din urmă unul dintre cele mai importante
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
Henric de Eilbenburg, membru al Casei de Wettin, dinastie sub a cărei domnie marca va rămâne pentru tot restul existenței sale. Sub conducerea markgrafului Wiprecht de Groitzsch în anii '20 ai secolului al XII-lea, Meissen a fost definitiv supus germanizării. Wiprecht a fost succedat de către Conrad "cel Mare" (1123-1156), Otto "cel Bogat" (1156-1191) și Dietrich "cel Asuprit" (1191-1221), sub care marca s-a extins și dezvoltat. În 1264, Henric al III-lea s-a implicat în Războiul de succesiune a
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
teritoriale erau predominante înaintea apariției identității etnice și naționale. Conștiința apartenenței la poporul polonez sau ceh s-a răspândit încet în Silezia. Din 1848 până la sfârșitul secolului al XIX-lea, localnicii cehi și polonezi au cooperat, uniți împotriva tendințelor de germanizare din Imperiul Austriac și apoi din Austro-Ungaria. La sfârșitul secolului, au apărut tensiuni interetnice pe măsură ce creștea importanța economică a regiunii. Această creștere a determinat un val de imigranți din Galiția. Circa 60.000 de persoane au sosit între 1880 și
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
de al Doilea Război Mondial, iar Transolza a fost inclusă în "Districtul militar al Sileziei Superioare". La 26 octombrie 1939 Germania Nazistă a anexat unilateral Transolza ca parte din Landkreis Teschen. În timpul războiului, autoritățile au dus o politică agresivă de germanizare. Evreii au avut cel mai mult de suferit, urmați de polonezi. Polonezii primeau rații alimentare mai mici, erau obligați să plătească mai multe impozite, nu li se permitea să intre în teatre, cinematografe etc. Educația în poloneză și cehă a
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]