138 matches
-
pe care îl generează programul EDITE, produs de ITEM. "Compenetrația regnurilor și ideea transformistă ce se desprinde din [Avatarii faraonului Tlà] putea să-i vină lui Eminescu de oriunde, dar e de crezut că l-a înrâurit întrucâtva și panteismul goethean din ciclul de poezii Gott und Welt, unde ideea treptelor, gândite, nu-i vorbă, mai mult logic decât naturalistic, se exprimă prin imaginea cercului"(ibidem, 306). Demersul călinescian ar fi putut determina orientarea discursului critic către hermeneutica intertextului, dar se
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
el (care crede că a fost boicotat de timp doar pentru a-l transforma în substanța obsesiilor sale), mai mult: pare să aibă nefericirea de "a nu avea dreptul la timp", și asta se poate întîmpla cînd și aici vorbește goetheanul din filosof ne părăsește clipa și, prin urmare, "sîntem lipsiți de resortul producerii unei fapte"131. Într-o astfel de ipostază, numită de Cioran eternitate negativă sau eternitate rea, timpul se transformă în ceva închis, este "de neatins", iar individului
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
adopte ca deviză Solidaritatea sau Datoria. Un militantism civic de sursă romantică se degajă din mai toate demersurile sale, Încă din anii formației. „Căci om am fost / și aceasta luptător Înseamnă“, nota Într-o misivă din Berlin, citând un distih goethean, Însușit ca o deviză personală. În dezacord cu spiritul hipercritic și decepționist din teza lui Maiorescu asupra formelor fără fond, tânărul Xenopol era convins că progresul „nu poate consista decât În acțiunea practică, În o combatere a răului sub toate
Prelegeri academice by Acad. ALEXANDRU ZUB () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92347]
-
din deschideri metafizice întrebătoare mereu și mereu reluate metaforă muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în finalul acestui triptic eseistic pe tema treptelor temporalității în Luceafărul, câteva meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul lui Eminescu, punctând convergențele și divergențele ideatice și factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Faust, în Euphorion s-au contopit spiritul grecesc apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit“ (v. corespondența din Un roman epistolar). Definiția lui I. Negoițescu este una schilleriană, iar euforionismul, într-adevăr un fenomen goethean, căci la autorul lui Faust, spune Schiller, „spiritul grec e turnat într-o formă nordică“. După Gundolf, Goethe nu s-a întrebat ce sunt „grecii dătători de canoane“, ci cum poate omul modern „să atingă aceste canoane“. Pentru a umple
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
grecii dătători de canoane“, ci cum poate omul modern „să atingă aceste canoane“. Pentru a umple unul dintre acele „dureroase goluri“ culturale, I. Negoițescu aspiră în mod utopic să transplanteze această experiență estetică în cultura română, dilatând totodată programul clasicist goethean. „Omul structurilor axiologice“ rămâne însă în centrul atenției sale, de aici provenind și interesul pentru baladă și tragedie (teoretizate de Radu Stanca și concretizate de cerchiști). Clasicul reprezintă, la autorul Engramelor, un termen foarte elastic, el corespunzând nu numai creației
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
multă nevoie să întreprindă ceva, să te învețe, să te îndrume, fiindcă simpla lor prezență declanșează un du-te-vino între aici și dincolo“; ele își exercită vrăjile asupra protejatului lor - un fluid benefic îl străbate, iluminându-l -, deoarece au, în sensul goethean blagian al cuvântului, un demonism primar-magic, capabil să trezească în copil demonismul creator precoce. I. Negoițescu presimte încă din faza lui aurorală, cu o „misterioasă teamă“, prezența demonicului în ființa sa, ca un impuls misterios ce-l îndrumă „în marea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a codrului, sub luna albă de iarnă". Omul și natura se întrepătrund, au clipe când "își spun ceva neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist", săvârșesc în fapt un act de comuniune înscris în arhitectura cosmică. Iată și o sinteză goetheană până la suprapunere: "Suflet al omului/ Cum semeni cu apa/ Destin al omului/ Cum semeni tu vântului!". Parcă spaimele și neliniștile dispar, ne regăsim în echilibrul armoniei universale. Armonia naturii ieșene e parte a naturii triumfătoare, de aici iubirea noastră pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
considerarea ei elemente vii, concrete, luate din trăire și din viață. Cunoștințele sale variate se ajută interdependent. E greu, când îl cunoști, să nu te gândești, cu toate deosebirile istorice, la umaniștii Renașterii, dar mai ales la concepția de viață goetheană. MIHAI RALEA Dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut el era cel mai armonios, unind bunătatea cu inteligența, alternând contemplarea cu activitatea. Erudiția lui era un ghid cu care se orienta în marile probleme ale lumii ca și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
altele, cu personaje remarcabile și exemplare - modele posibile! -, cu posibilități de existență, de comportament și de destin uluitoare, iar femeile - prin accederea la „cercuri Închise” și autorități enigmatice, ironice și ultime; și, când am avut acces la lumea, la universul goethean de hârtie, am aderat spontan și definitiv la acel vers celebru: Das ewig weibliche zieht mich an! - eternul feminin mă atrage, mă pasionează ca și la numeroasele și extrem de variate texte pe care le subîntinde. Apoi, devenind de bine-de rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau nu, a ființei, dar și a lumii organice și anorganice. Și, poate, Schopenhauer, care n-a fost un „Înțelept”, dar cu siguranță un vizionar, ca și emulul său Nietzsche, Schopenhauer poate că pleacă de la această simplă și radicală afirmație goetheană când transferă asupra celor trei mari regnuri - animal, organic și mineral - o singură și aceeași pulsiune: voința oarbă, der blinde Wille. Deoarece numai presupunând o unitate perfectă a lumii putem să o Înzestrăm cu o tendință atât de restrictivă, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
este un exercițiu eseistic ce urmărește să identifice motive presocratice la câțiva poeți transilvăneni (Lucian Blaga, Octavian Goga, Aron Cotruș și Ștefan Aug. Doinaș). Cele patru elemente primordiale sunt identificate, toate, în poezia lui Lucian Blaga, autoarea găsind și influențe goetheene în tratarea lor în lirică și în filosofie, ceea ce confirmă coeziunea operei blagiene. La Octavian Goga, analiza se focalizează în principal pe ipostazele pe care le îmbracă lumina în scrierile acestui poet mesianic. În eseul consacrat liricii lui Aron Cotruș
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287549_a_288878]
-
socotită drept inadecvată pentru o cultură precum cea română, dezorganizată, cu serioase deficiențe „de structură”. Negoițescu indică și drumul lite- raturii către obiectivitate cu eliminarea subiectivismului literaturii psihologice de sorginte dostoievskiană sau prous- tiană, cu emanciparea unui „realism în sens goethean, nu în sens clasic și nu romantic” . O ultimă revenire pe subiec- tul comediilor lui Caragiale aduce explicații suplimentare pentru care acestea nu se pot ridica la demnitatea tragicului urmând paralela deschisă de articolul lui Radu Stanca între teatrul lui
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.// Același drum te-aduse prin lanul de secară./ Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară”. Înapoiat la origini, lăsându-se absorbit în tiparele eterne ale existenței petrecute lângă pământ, poetul coboară, vorbind în limbaj goethean, la „mume”. Regăsindu-și „bunii”, el își regăsește totodată eul esențial, sufletul de copil. Munții din preajmă, „albaștri, vineți, de aur-verde”, păzesc „basmul copilului ce-am fost”. Totul, „pe Argeș în sus”, e plin de bucuria copilăriei: „Acolo unde-n
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
o dată munca - la fel ca meseria În arte, despre care vorbeam mai sus! -, dar nu oricare muncă, nu cea impusă, nu cea adoptată din motive sau interese conjuncturale, diferite pentru fiecare epocă istorică sau politică. Nu, ci munca În Înțelesul goethean și postiluminist, ca pasiune; o muncă, o activitate ce devine creatoare prin aceea că este liber aleasă și susținută cu fidelitate superioară ani și decenii, În spiritul unui model ales și el, liber și Înalt. Din toate acestea, noi extragem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
un anume „cinism al ambițiosului”, al „carieristului” din orice timp, cu o candoare și impulsivitate psihologică și poetică afară de măsură! Și... cu toate acestea, el arăta, trăia acea unitate a persoanei și operei de care vorbeam mai sus, în sensul goethean al termenului. Fără îndoială, și aceasta arată încă o dată „secretul, misterul” marilor creatori. Capacitatea de a fi „ei înșiși”, cu o frenezie și „rigiditate” ce se apropie de manie, de o anume nebunie, ca și o anume, „ciudată”, flexibilitate, fluiditate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
este egală cu pasiunea. Iar „pasiunea” nu are legătură cu ceea ce se înțelege de obicei prin acest cuvânt, ci e în strânsă legătură cu vocația, cu destinul. Iată deci legate aceste trei noțiuni - munca, vocația, destinul. Iar în cazul maximei goetheene citate mai sus, munca prinde o valoare supremă, de-o noblețe greu de depășit: munca „reală”, veritabilă, „singura”, nu este decât aceea care se confundă cu „pasiunea pentru ea”, cu ceea ce numim vocație. Munca în afara pasiunii, a iubirii pentru îndeletnicirea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
încă înainte de nașterea lor. Deoarece Nietzsche vrea o „muncă” ca o trăire-tip ce revine mereu, esențială, deci de neocolit și fatală unui caracter, și, doar prin aceasta „el” devine „caracter”, are dreptul de a avea un destin. Și „pasiunea goetheană” apare, în acest fel, cu certitudine, deoarece, dacă tu, ins neînsemnat, amestecat printre milioane, îți descoperi o „trăire-tip” a ta, numai a ta, de-o „specificitate fantastică, unică”, atunci nu se poate să nu „ți-o iubești”, să dezvolți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
refuzul decis al fatalismului, spiritualitate istorică ce ne apasă de secole, venită din acel „sud-estic” european, din orientalitatea turcă și greacă de suprafață, o filozofie a vieții adusă de marile vânturi ale Asiei, contrazicând în esență dinamica gândirii europene, Faust-ul goethean ce-și iese din contradicțiile profunde ale științei și ființei prin acțiunea spre binele, spre salvarea colectivității harnice și credincioase! N-am fost fatalist sub cele două dictaturi comuniste, prima barbară și a doua vicleană, nu sunt nici azi, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
ministerială. A urmat, destul de curând, și un titlu nobiliar, astfel încât era inevitabil ca funcției publice să i se adauge, cât mai repede, o rezidență pe măsură. Așa s-a constituit, urmând toate treptele legale ale vremii și ale cetății, locuința goetheană „am Frauenplan“, devenită, începând din 1885, muzeul cel mai vizitat din Weimar. Aș recomanda tuturor celor care vor să înceapă o carieră politică să introducă în programul lor de pregătire câteva ceasuri de reflexie în spațiul acestui muzeu. Ar vedea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
Goncearov - e un sentiment precumpănitor în firea femeilor. Din acest punct de vedere, Ilia Ilici e un personaj feminin, o „figură“ a feminității biruite de cumsecă denie și imanență, de griji insolubile și afecte indefinite. Nu e vorba de feminitatea goetheană, care „ne înalță în tării“, ci de cea care ne „fixează“ în patosul imediatului, care ne răstignește și se răstignește odată cu noi pe lemnul vieții zilnice. Cealaltă față a feminității. Probabil că Marx n-a citit romanul lui Gon cearov
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
descoperire, o breșă spontană în mister, ascensiune în marginea sublimului. Există vădit o stare de pre-poezie, o alta de pre-cântare ori de prefigurativ (pictural ori sculptural); în orizont de așteptare contemplativ, creatorul pare asediat de o demonie pozitivă (în spirit goethean); de momentul declanșator, de temperatura, de intensitatea și anvengura acesteia depinde, finalmente, valoarea lucrului efectuat. Inspirația e, în fapt, un incipit determinant, o provocare și un câmp magnetic! Raționalistul Paul Valéry (disprețuitor cu cei care, posedați, scriu "în transă"), recunoștea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
cu toate ale sale și cultura majoră; un text care sugerează cu subtilități infinitezimale să rămâi în spațiul descris de poet, să te confunzi cu el, stând numai cu tine însuți sub jumalțul adânc și albastru al cerului. Lipsește doar goetheanul Oprește-te, timp!, dar și acesta ar trebui spus în șoaptă pentru ca nu cumva să fie tulburată armonia începutului de veac... Exemplul ales nu este singular la Eminescu. În Trecut-au anii49 găsim un exemplu tipic de manifestare lirică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și de ce. Degeaba: nu pot să-mi reprim certitudinea că este tipic pentru lipsa de aderență la real, pentru lumea factice a cinematografului francez. Văd azi continuarea și-mi spun stai, că nu-i așa. E aici ceva din artificialitatea goetheană din Afinități elective. Aoleu!, zic. Și din Wilhelm Meister? Ce m-au mai plictisit! Și nu mă satur de netrebnicia mea. Îl iau în mână pe, să zicem, cutare poet. Citesc și după aceea îmi zic ia să vedem ce
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3015_a_4340]
-
în 1949. La întrebarea dacă romanele lui Goethe mai suscită interesul cititorilor din zilele noastre, 37% în vest și 49% în est, au răspuns că da (...) Din toate punctele de vedere, esticii s-au dovedit mai atașați de moștenirea culturală goetheană, decît vesticii. Presa a găsit o temă serioasă de reflecție în faptul că, dacă în 1949 majoritatea germanilor îl considerau pe Faust personajul cel mai important al dramei lui Goethe, cincizeci de ani mai tîrziu Mefisto a preluat conducerea, e
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]