100 matches
-
redea jocurile luminii pe cojile lucioase sau pufoase ale fructelor, pe formele rotunjite ale carafei cu lapte și pe argintul alb al tacâmurilor. Mâncă fără poftă și spuse brusc: - Aș vrea să ies. - Desigur, răspunse contele, voi porunci unuia dintre gondolieri să te ia Într-o plimbare pe Canal Grande. Îți vei aminti locuri care Îți plăceau enorm când erai mai mic. - Nu, refuză Alexandru. Am să merg pe jos. Singur. - Mă rog... spuse contele, cu o nuanță de tristețe În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trupa! Uite! Alege-ți! Alexandru se aplecă să vadă măștile pe care Luca le scotea dintr-o geantă veche de piele, care aparținuse, poate, bunicilor săi. Între timp, cealaltă gondolă se apropiase, ajungând aproape În dreptul lor. - Hei! strigă Giovanni către gondolierul mascat. Ai grijă cum vâslești, o să ne răsturnăm! Gondolierul nu răspunse nimic, dar continuă să Înainteze, În timp ce bărbatul celălalt nu se mișca de pe banchetă. Odată ajunși În dreptul copiilor, mascatul se aplecă rapid deasupra lui Alexandru, Îl ridică și Îl trase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
măștile pe care Luca le scotea dintr-o geantă veche de piele, care aparținuse, poate, bunicilor săi. Între timp, cealaltă gondolă se apropiase, ajungând aproape În dreptul lor. - Hei! strigă Giovanni către gondolierul mascat. Ai grijă cum vâslești, o să ne răsturnăm! Gondolierul nu răspunse nimic, dar continuă să Înainteze, În timp ce bărbatul celălalt nu se mișca de pe banchetă. Odată ajunși În dreptul copiilor, mascatul se aplecă rapid deasupra lui Alexandru, Îl ridică și Îl trase spre el. Alexandru Încercă să țipe, dar o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
se putea pierde În mulțimea procesiunii de ambarcațiuni. Bărbatul care Îl răpise pe Alexandru continua să-l țină nemișcat pe podeaua gondolei, În timp ce celălalt vâslea cu putere. Tocmai se apropiau de ultimul pod când se auzi un vâjâit scurt, și gondolierul se prăbuși În apă, cu un pumnal Înfipt În gât. Celălalt se ridică și scoase spada, dar un al doilea vâjâit Îl opri În mijlocul gestului. Căzu și el, Încet, peste bancheta gondolei, cu un pumnal Înfipt În gât. Alexandru se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
copil din gondola În care fusese tras și Îl urcară pe mal, unde fu Înconjurat de o mulțime Îngrijorată. Giovanni și Luca traseră și ei la țărm, urcând lângă Alexandru. Curând sosiră și gărzile dogelui, care scoaseră din apă cadavrul gondolierului și Îl traseră din ambarcațiune pe celălalt. Nimeni nu văzuse Însă cum se petrecuseră lucrurile. Copiii erau prea speriați și, oricum, agresorii erau mascați. Li se scoaseră măștile, dar nimeni nu Îi recunoscu. - Poate că nici nu sunt venețieni... spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
correspondente va reuși să doarmă până pe la prânzișor. - Vă Înșelați, domnilor, se auzi vocea veselă a lui Gianluca, pășind și el În pridvor. N-am venit până aici ca să dorm. Și parcă nici nu dorm prea bine dacă nu aud gondolierii... - Atunci, la drum! spuse Oană, Încălecând. În zori vom fi la Cetatea de Scaun! 20 mai 1459, dealul Tudorei Soarele răsărise deja deasupra codrilor Tudorei, locul În care Apărătorii obișnuiau să Învețe și să exerseze manevrele de cavalerie, trasul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cineva, undeva, are un plan. Și are răbdarea de a-l duce la Îndeplinire. Acel plan prevede lovituri militare cum Europa n-a mai văzut până acum. Se pune o singură Întrebare: suntem pregătiți? 10 septembrie 1463, Veneția, Canal Grande Gondolierul trase Încet la debarcaderul palatului Loredan, situat În imediata apropiere a palatului Frassetti. Legă gondola de unul dintre stâlpii care ieșeau din apă și privi atent traficul de pe Canal Grande. Nu observă nimic anormal. Nimeni nu-l urmărise și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și văzu un chip destul de cunoscut. Străinul era puțin mai Înalt și mai vânjos decât el, avea umeri lați, acoperiți de tunica unui costum venețian de culoare Închisă, părul castaniu lăsat până aproape de umeri și ochi albaștri care, culmea, zâmbeau. Gondolierul nu-și amintea, totuși, unde ar fi putut Întâlni acest chip. - Se spune, zise necunoscutul Într-o italiană perfectă, cu accent venețian, că Întâi trebuie să dezarmezi un Apărător ca să fii sigur că ai timp să-i mulțumești. Altfel, poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
venețian, că Întâi trebuie să dezarmezi un Apărător ca să fii sigur că ai timp să-i mulțumești. Altfel, poți sfârși cu un pumnal Înghițit din greșeală... La fel de ușor cum Îl imobilizase, străinul Îl eliberă din strânsoare și Îi Înapoie pumnalul. Gondolierul Îl puse Înapoi În teacă. Începea să-și amintească. Îl văzuse pe acest bărbat călărind Împreună cu Angelo, Într-una dintre taberele Apărătorilor din munții Alpi. Avea un nume mai ciudat și, din câte știa, plecase Într-o țară din răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Îl văzuse pe acest bărbat călărind Împreună cu Angelo, Într-una dintre taberele Apărătorilor din munții Alpi. Avea un nume mai ciudat și, din câte știa, plecase Într-o țară din răsăritul Europei. - Cosmin Oană, se prezentă străinul. - Roberto Lombardi, răspunse gondolierul. Scoaseră amândoi de la gât, În același timp, lănțișorul de recunoaștere cu semnul scutului și al spadei. - Să-mi mulțumești pentru ce? Întrebă Roberto, Întrebându-se, totuși, cum de putuse fi surprins și dezarmat. - Pentru pumnalele din timpul carnavalului, acum aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ale canalului. Se auzeau strigătele barcagiilor care Încărcau fructele expuse În piețe ca să le depoziteze pe timpul nopții, zgomotele de vâsle ale bărcilor mai mari care intrau pe canal, venind dinspre corăbiile ancorate În largul lagunei, și cântecul entuziast al unui gondolier care Își visa iubita legănată pe valurile unei mări Îndepărtate, care putea fi oriunde, de la Strâmtoarea Bosfor până la capătul lumii. - Te rog, spuse Alexandru Încurcat, uite, poți să stai aici, pe scaunul ăsta, imediat o să strâng... o să... - Alexandru... spuse Oană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
kabura-ya, iar pumnalele se Înfigeau În oameni reali, care cădeau sau ripostau. Oan-san se gândea la un singur lucru. Acest pas Îl aducea mai aproape de simbolul forței pe care și-o visase: Katana. 20 iunie 1467, Veneția - Cum așa, „un gondolier”? se miră Gentile Bellini, Îndepărtându-se de propriul șavalet și venind lângă Alexandru. Gentile lucra la o reprezentare de mari dimensiuni a unei scene de regată nautică pe Gran Canale, În care unele personaje stăteau cu spatele, iar altele puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
personaje stăteau cu spatele, iar altele puteau fi văzute doar din profil. Cel mai important era Însă personajul colectiv, mulțimea venețiană, multicoloră și strălucitoare, Îmbulzită pe marginile canalului ca să privească evenimentul, ca și cealaltă mulțime, a participanților, a sutelor de gondolieri care se Întreceau să ajungă primii În Piața San Marco. Deasupra și În jurul lor se afla același personaj colectiv, anume Veneția, văzut În fragmente de arhitecturi, În cupole de biserici și, mai ales, În albastrul-verzui al apei, cu străluminări jucăușe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
cu câteva zile, iar de pierdut, se pierdeau foarte rar. Se Întâmplase, răspunsese căpitanul Oană. Aflând că scrisorile ajungeau din apus În Moldova atât de greu, voievodul Ștefan trimisese oșteni care păzeau diligența de la intrarea pe teritoriul Moldovei. - Un simplu gondolier, răspunse Alexandru, Încercând să revină la prezent. Pe care l-am văzut doar o dată, cu câțiva ani În urmă. Chipul lui mi-a rămas În memorie. Un gondolier care are În spatele lui marea și care pare a se gândi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
trimisese oșteni care păzeau diligența de la intrarea pe teritoriul Moldovei. - Un simplu gondolier, răspunse Alexandru, Încercând să revină la prezent. Pe care l-am văzut doar o dată, cu câțiva ani În urmă. Chipul lui mi-a rămas În memorie. Un gondolier care are În spatele lui marea și care pare a se gândi la ceva Îndepărtat. - Dar un gondolier nu este un personaj de tablou, Alessandro. El nu poate fi decât un personaj secundar. Portretele se comandă și se cumpără, fiindcă ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
revină la prezent. Pe care l-am văzut doar o dată, cu câțiva ani În urmă. Chipul lui mi-a rămas În memorie. Un gondolier care are În spatele lui marea și care pare a se gândi la ceva Îndepărtat. - Dar un gondolier nu este un personaj de tablou, Alessandro. El nu poate fi decât un personaj secundar. Portretele se comandă și se cumpără, fiindcă ele reprezintă personalități de vază ale Veneției! - Da, Gentile. Ai dreptate. Dar, deocamdată, sunt un simplu ucenic. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
decât un personaj secundar. Portretele se comandă și se cumpără, fiindcă ele reprezintă personalități de vază ale Veneției! - Da, Gentile. Ai dreptate. Dar, deocamdată, sunt un simplu ucenic. Nimeni nu mi-a comandat vreun portret. Iar eu am ales un gondolier. Desenul e gata, ar trebui să trec la culoare. - Mda, văd... Mai trebuie lucrat la ochi, la expresia feței... Forma nu e rea. Dar poate e timpul să iei o pauză. Ai băut vinul lui Giaccomo, proprietarul tavernei „La dolce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dar și participarea la un lung sfat cu grupul restrâns din jurul voievodului Ștefan. Ultima ta scrisoare m-a bucurat enorm. Întâi fiindcă a venit, apoi fiindcă am aflat că progresezi cu școala și cu pictura. Aștept cu nerăbdare portretul acelui gondolier. Nu se potrivește cu nimic din ce există aici, unde pictura religioasă ortodoxă e singurul mod de expresie. Dar un mod de expresie În plină dezvoltare, sprijinit cu tot sufletul de voievodul Ștefan, care Își pune deja În aplicare proiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fi... - Nu mai multe decât la Măria Sa, răspunse Oană. Iar cu știri despre pictură mă mai Învrednicește fiul meu Alexandru, care studiază această artă În atelierul fraților Bellini. - Și care, hai, spune, căpitane, care pictează portrete minunate, precum chipul acelui gondolier, cu care te-ai lăudat În toată Cetatea Sucevei vreme de două luni! adăugă Ștefan. - Adevărat, recunoscu Oană. Pictează bine. Sunt mândru de el. - Măria Ta, mie Îmi plăcură picturile de pe pereții mănăstirii celei noi, de la Putna, interveni comisul Toader
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Vladislav al Ungariei. De atunci, totul s-a schimbat pentru el. Alexandru rămase tăcut, făcând câțiva pași prin sala de arme. Razele soarelui de vară pătrundeau prin ferestrele deschise, odată cu strigătele negustorilor de pe stradă și cu cântecul melodios al unui gondolier. - Nu e Încă prânzul... spuse bătrânul, școala Începe abia În septembrie, ce-ar fi să ieșim pe străzi? Am o idee. - O idee? - Mi-ai vorbit despre hărțile pe care bunicul tău, contele Matteo Frassetti, le-a pus pe pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dreptunghiurile exacte ale ramelor de pe pereți. Geamul rămăsese și el Întredeschis, căci nopțile erau Încă prea calde. Soseau și În dimineața aceea, ca În toate diminețile sfârșitului de vară, zgomotele vesele ale bărcilor și ale gondolelor spintecând apele canalului, cântecele gondolierilor, strigătele zarzavagiilor și rumoarea mai Îndepărtată a negustorilor care Își deschideau tarabele pe Ponte Rialto. Alexandru se hotărî cu greu să se trezească de-a binelea. Se ridică din pat, trase perdeaua grea de catifea maronie și privi agitația matinală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
foarte bine. Mai precis, că știe absolut totul despre tine. Alexandru porni din nou alături de prietenii săi, dar nu spuse nimic multă vreme. Începuse să lege Între ele lucruri care păruseră până atunci fără importanță. Carnavalul, răpirea, cei doi falși gondolieri uciși de două pumnale, mai târziu atacul asupra palatului Frassetti, un alt gondolier ucis chiar lângă palat, unde nu avea ce să caute, ieșirile lui iarna În orașul pustiu și senzația că cineva este pe urmele lui, discuțiile cu tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nou alături de prietenii săi, dar nu spuse nimic multă vreme. Începuse să lege Între ele lucruri care păruseră până atunci fără importanță. Carnavalul, răpirea, cei doi falși gondolieri uciși de două pumnale, mai târziu atacul asupra palatului Frassetti, un alt gondolier ucis chiar lângă palat, unde nu avea ce să caute, ieșirile lui iarna În orașul pustiu și senzația că cineva este pe urmele lui, discuțiile cu tatăl lui, care Îi confirmase bănuielile. Și, deodată, În mintea lui Alexandru se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
de canale, pe malurile cărora nu se zărește nici o casă. La început, totul mi se pare un soi de parodiere a Veneției, la limita farsei, regizată pentru uzul amatorilor de pitoresc. În locul faimoaselor gondole venețiene, sunt folosite plute colorate, în locul gondolierului un bărbat cu o prăjină care atinge fundul apei, în locul podului de la Rialto cerul înalt și gol, iar pe maluri, în locul palatelor din Renaștere, lanuri de porumb și copaci. Firește, cântece, firește o veselie vag melancolică, firește flori, atribute indispensabile
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
încrucișăm și nu mai am impresia de exotism ușor caricatural. Poate și din cauza serii, apa întunecată pe care plutim îmi dă o amețeală plăcută. Îndrăznesc, chiar, să cer prăjina cu care e împinsă "trajinera" și, câteva minute, fac eu pe "gondolierul". În vreme ce labirintul lacustru se ramifică în alte canale, "trajinera" înaintează printre arbori înserați și femei ce vând flori din luntri mici. Apa, cântecele, copacii defilând pe mal ca palatele venețiene și seara care ne învăluie fac parte dintr-o incertitudine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]