115 matches
-
se face cu N2, la plural) sau statut de termen lexical în alte contexte (în care acordul se face la singular, cu N1). Oscilația între valoarea lexicală și cea funcțională reflectă gradul de gramaticalizare a substantivului cuantificator. Dacă procesul de gramaticalizare este mai avansat, substantivul are o valoare funcțională mai mare, iar acordul se face cu N2. Generalizând, substantivele cuantificatoare din poziția N1 se află în diverse stadii de gramaticalizare, astfel încât putem spune că au statut de termen semifuncțional sau semilexical
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
funcțională reflectă gradul de gramaticalizare a substantivului cuantificator. Dacă procesul de gramaticalizare este mai avansat, substantivul are o valoare funcțională mai mare, iar acordul se face cu N2. Generalizând, substantivele cuantificatoare din poziția N1 se află în diverse stadii de gramaticalizare, astfel încât putem spune că au statut de termen semifuncțional sau semilexical (pentru semilexicalitate, interpretarea lui Tănase-Dogaru se bazează pe propunerile lui H. C. van Riemsdijk - cf. 2006, printre altele). Doetjes și Rooryck (2003) consideră că sintagmele pseudopartitive ("cantitative", în terminologia
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
accentuarea valorii lexicale a substantivului cuantificator și diminuarea celei funcționale. Astfel se explică acordul la singular, cu N1. 3.4.3. Tipul de substantiv cuantificator (N1) Substantivele cuantificatoare prezintă diverse grade de lexicalitate și funcționalitate, care influențează acordul. Gradul de gramaticalizare depinde de tipul semantic căruia îi aparține substantivul. Astfel, substantivele cardinale și cele colective au un grad de gramaticalizare mult mai mare decât cele care denumesc conținutul sau forma. În cazul tuturor acestor substantive, este relevant pentru acord și tipul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
4.3. Tipul de substantiv cuantificator (N1) Substantivele cuantificatoare prezintă diverse grade de lexicalitate și funcționalitate, care influențează acordul. Gradul de gramaticalizare depinde de tipul semantic căruia îi aparține substantivul. Astfel, substantivele cardinale și cele colective au un grad de gramaticalizare mult mai mare decât cele care denumesc conținutul sau forma. În cazul tuturor acestor substantive, este relevant pentru acord și tipul de predicat. 3.4.3.1. Substantivele partitive Substantivele cu sens partitiv se combină cu substantive masive, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vorbitorilor. Am efectuat o mică statistică, cu scopul de a vedea în ce măsură se realizează fiecare dintre cele două tipuri de acord, cu N1 sau cu N2. Am avut în vedere mai multe nominale cuantificatoare, deoarece am considerat că gradele de gramaticalizare / delexicalizare a N1 pot fi diferite de la un substantiv la altul. Această statistică a fost realizată pe baza a peste 400 de exemple de pe internet, adunate cu ajutorul motorului de căutare Google. Dintre toate afișările, au fost selectate primele 30 de
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
1875) și Brugmann (1916), Meillet (1912), Kuryłowicz (1964), Watkins (1969), Szemerényi (1989) - vezi Fuß (2005: 2). Prin reconstrucția formelor proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul cu subiectul). Prin urmare, gramaticalizarea unor elemente pronominale și transformarea lor în mărci de acord este un fenomen atestat istoric. Întrucât procesele de gramaticalizare au un caracter ciclic, analizarea cliticelor pronominale ca mărci ale acordului s-ar încadra în acest "traseu" istoric al pronumelor: pronume
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul cu subiectul). Prin urmare, gramaticalizarea unor elemente pronominale și transformarea lor în mărci de acord este un fenomen atestat istoric. Întrucât procesele de gramaticalizare au un caracter ciclic, analizarea cliticelor pronominale ca mărci ale acordului s-ar încadra în acest "traseu" istoric al pronumelor: pronume > clitic > marcă de acord. Caracterul ciclic acestui fenomen pentru acordul subiect - predicat se poate observa în franceză, dacă considerăm
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ar putea fi mărci ale acestui acord, trebuie să găsim niște criterii pe baza cărora să decidem dacă în română cliticele de dublare au devenit mărci ale acordului. Cu alte cuvinte, trebuie să stabilim în ce moment al procesului de gramaticalizare ne aflăm. Într-o carte având ca subiect dezvoltarea mărcilor de acord, Eric Fuß (2005: 132 sqq.) propune câteva criterii sintactice și morfologice de distingere a cliticelor pronominale (propriu-zise) de mărcile de acord. Vom discuta aceste criterii mai întâi în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
îmbrăcăminte). Acordul (cu N1 sau cu N2) depinde de mai mulți factori, printre care tipul semantic de predicat, determinanții lui N1, tipul semantic al lui N1 (și, implicit, gradul de referențialitate al acestuia). Cel mai important factor este gradul de gramaticalizare al substantivului N1, care are, în general, rolul unei unități de măsură pentru entitatea exprimată de N2. Substantivele cel mai puțin referențiale sunt cele cardinale și cele cantitative generice. Substantivele cel mai puternic referențiale sunt cele care creează o unitate
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
and Equation, Amsterdam, Philadelphia, John Benjamins Publishing Company. Miron-Fulea, Miahela, 2005, Numele proprii. Interfața semantică - sintaxă, București, Editura Universității din București. Mîrzea Vasile, Carmen, 2009, " Un caz de pragmatica lizare - adverbul rom. chiar", în R. Zafiu (coord.), Funcționare discursivă și gramaticalizare în limba română veche, Universitatea din București (http://www.unibuc.ro/ro/mvasile 2009 ro). Moro, Andrea, 1991, "The Anomaly of Copular Sentences", în Working Papers in Linguistics, 1, 1991, p. 1-29. Moro, Andrea, 1997, The Raising of Predicates: Predicative Noun
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
latină, formele posesive suus, sua, suum au la bază tema pronumelui reflexiv (cf. Bujor și Chiriac, 1971: 65). 40 Se poate face o paralelă între adverbul chiar și forma însăși: adverbul chiar provine din adjectivul clar, în urma unui proces de gramaticalizare asociat cu o modificare fonetică (Mîrzea Vasile, 2009). În mod similar, forma însăși, inițial adjectivală, trece printr-un proces de adverbializare. 41 Acordul la feminin este posibil în contextul în care un nominal de genul feminin, coreferențial cu manechinul, a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Autorul a arătat (Manning 1996: 35) că ergativitatea sintactică oferă o motivație puternică pentru un nivel separat, structura argumentală, și că aceasta demonstrează disocierea clară a relațiilor gramaticale de structura argumentală. Din punct de vedere diacronic, pivotul este derivat prin gramaticalizare din topic sau din focus. 3.3. Ergativitatea la nivel discursiv/informațional Fenomenul ergativității a fost puțin studiat la nivelul organizării discursului, însă acest tip de studiu poate oferi date importante despre justificările pragmatice și rațiunea de a (co)exista
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcția verbală respectivă sau ar fi fost nevoie de perifraze foarte lungi pentru a putea introduce acel participant. Structura diferă de la o limbă la alta: de exemplu, în germană și în maghiară, mecanismele aplicative au un grad mai mic de gramaticalizare decât în limbile bantu (Creissels 2004a). Același autor (Creissels 1995: 296−299) a analizat anterior acest tip de construcție, vorbind despre diateza aplicativă, folosită în limbile africane din familia bantu și în limbi caucaziene. Diateza aplicativă reprezintă adăugarea unui complement
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
252) arată că limba tongană din Caucaz, sub influența englezei (în condiții de bilingvism), este pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcțiile analitice (calchierea unor construcții romanice și umplerea lor cu material autohton). Altele nu influențează sistemul în ansamblu: construcții care imită pasivul romanic (fără ca pasivul sau antipasivul să exprime opoziții sistematice de diateză) sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în ușurința traducerii. Oscilațiile dintre sistemul ergativ și cel acuzativ au fost invocate pentru numeroase limbi sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
configurația sintactică a acestor construcții, care va fi descrisă în capitolul 2. Această confuzie poate fi justificată atât prin încercarea de aplicare în studiul limbilor ergative a modelului lingvistic occidental, cât și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului. Spre sfârșitul secțiunii (5.3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
multor factori care contează în definirea subiectului este preluată de la Keenan). Oamenii au tendința să aleagă drept subiecte de discuție entitățile agentive, ceea ce înseamnă că e normal să existe o corelație naturală între agent și topic; noțiunea de subiect reflectă gramaticalizarea acestei coincidențe așteptate. Li și Thompson (1976: 459−460) realizează o tipologie bazată pe relațiile gramaticale subiect−obiect și topic−comment, arătând că, în unele limbi, noțiunea de topic poate fi la fel de importantă cum este cea de subiect din alte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
analizează diferit din punct de vedere sintactic − verbele inergative au un argument cu presupoziția dominantă a Protorolului Agent, iar verbele inacuzative au un argument cu presupoziția dominantă a Protorolului Pacient; repercusiunile morfosintactice asociate cu distincția inacuzativ/inergativ sunt rezultatul unor gramaticalizări ale presupozițiilor Protorolului Agent sau Pacient. Levin și Rappaport Hovav (2005: 60) arată că una dintre limitele teoriei lui Dowty este aceea că propune o soluție parțială pentru realizarea argumentelor, ocupându-se numai de verbele tranzitive și de regulile care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
500 de vorbitori. Morfologie de tip ergativ. Sintaxă de tip acuzativ. KIRANTI Grup de limbi (circa 24) din familia sino-tibetană, ramura tibeto-birmană, grupul bodic, vorbite în Nepal. Folosirea mărcilor ergative ca elemente subordonatoare pare a fi rezultatul unui proces de gramaticalizare de tipul: ergativ/instrumental > 'pentru că' > 'deși'. Structurile ergative din aceste limbi sunt derivate prin reinterpretarea construcțiilor relative ca fiind construcții absolute. Asemănarea dintre articol și marca preergativă din propozițiile subordonate este pusă pe seama unei omofonii accidentale. În aceste limbi, marca
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din limba veche și cele mai importante schimbări diacronice din acest domeniu. În §1, ne vom raporta la (i) fenomenele care privesc sintaxa propoziției și poziția verbului, (ii) fenomene de variație și schimbare de topică din grupul nominal (inclusiv la gramaticalizarea determinantului cel, efectul combinat al specializării demonstrativelor și al schimbărilor de topică din grupul nominal) și (iii) structurile discontinue înregistrate în textele originale și în traduceri. Fenomenele din categoria (i) sunt descrise și analizate pe larg în capitolul IV (pornindu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
-lea - prima jumătate a secolului al 17-lea, după cum arată următoarele exemple din același text: (29) a. Și ține mente cea iarnă ce-au trecut (FD.1592−604: 522r) b. ceastă leage, ce-am făcut (FD.1592-604: 582r) Procesul de gramaticalizare a construcției cu articolul adjectival cel este rezultatul combinat a trei factori: (i) eliminarea formelor aferezate ale demonstrativului de proximitate (cest) care a condus la înlăturarea opoziției interpretative de proximitate dintre formele cel - cest; (ii) specializarea demonstrativelor slabe ca elemente
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
conduce la includerea formelor lui cel în categoria de centre (în acord și cu Principiul preferinței centrului (van Gelderen 2004, 2011; Poletto 2014: 32), care se manifestă în procesele de schimbare diacronică) și reanaliza sa ca determinant (prin procesele tipice gramaticalizării determinanților, v. Giusti 1998; Roberts și Roussou 2003); (iii) specializarea și restrângerea periferiei stângi a grupului nominal (v. §1.2.4 infra), în acord cu reducerea generală a deplasărilor la periferia stângă în trecerea de la latină la limbile romanice (Ledgeway
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
merseseși merseși mergeai mergi 3SG mersese merse mergea merge 1PL merseserăm merserăm mergeam mergem 2PL merseserăți merserăți mergeați mergeți 3PL merseserăø merseră mergeau mergø Zafiu (2013a: 25) arată că distincția perfectum / infectum din structura temei a fost treptat marginalizată prin gramaticalizarea a noi forme de perfect (i.e. perfectul compus), însă a fost refăcută prin utilizarea sufixului de perfect -u-, care apare imediat după rădăcină (semnalizat prin caractere aldine în tabelul de mai jos): (68) face M-M-C-PERFECT PERFECT SIMPLU IMPERFECT PREZENT 1SG
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]