113 matches
-
curajul de a-l arăta așa cum era în realitate? Există chiar și un Laocoon printre piesele pierdute ale lui Sofocle. Măcar de-ar fi vrut soarta să ne rămână un Laocoon ! Din puținul pe care îl spun despre el câțiva gramaticieni antici, nu se poate trage nicio concluzie în privința manierei în care poetul a tratat acest subiect. Cel puțin sunt convins că nu l-ar fi putut face pe Laocoon mai stoic decât pe Filoctet sau pe Hercule. Tot ceea ce este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
șapte secole și propune proscrierea acestei instituții pentru genocid). Prima carte a lui Fernando Vallejo a fost însă Logoi. Una gramática del lenguaje literario (Logoi. O gramatică a limbajului literar), 1983, care revelă o altă fațetă a scriitorului: aceea de gramatician, bun cunoscător al limbajului și admirador al marelui filolog columbian Rufino José Cuervo. Fernando Vallejo este și un pianist de excepție, după cum s-au putut convinge participanții la întrunire, datorită ideii organizatorilor festivalului de a pregăti ca surpriză un pian
Fernando Vallejo: "Romanul e marele gen literar" by Diana Nicoleta DIACONU () [Corola-journal/Journalistic/8658_a_9983]
-
o voce profetică pentru poezie: „Urmașilor mei Văcărești!/ Las vouă moștenire:/ Creșterea limbei românești/ Ș-a patriei cinstire”. Neîncheiată, inegală, dar și cu sclipirea unor rezultate alese, contribuția lui culturală cu direcția ei luministă, e de neocolit: este între primii gramaticieni prețuitor al poeticii și cel dintâi poet care leagă simțământul de spiritul limbii și de o convenție ce ține de viziune („arătarea cea însuflețită a istoriei”), ca și de etic. O față prelungă și cam palidă, cu fruntea lată, un
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
astfel Între ei? ν Cuvântul În sine, singur, nu conține foarte mult sens. Atunci când se evocă, de pildă, o fraternitate de arme, al doilea termen este cel care determină sau Întărește inteligibilitatea primului, printr-un soi de efect recurent. Un gramatician ar spune aici că desinența primează asupra radicalului. În schimb, dincolo de utilizarea convenită a expresiilor, chiar și a celor devalorizate prin transformarea În sloganuri, cuvântul sugerează un fel de poruncă sau de obligație ce figurează În registrul relațiilor directe și
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
obiectul căutării, răufăcătorul, mandatarul, adjuvantul, donatorul, pretinsul erou, dar Etienne Souriau prezintă o schemă cu șase tipuri de actanți: forța orientată, valoarea, obținătorul, opozantul, arbitrul și adjuvantul. Pornind de la principiul conform căruia coerența textuală poate fi definită la nivel macrostructural, gramaticienii textului ajung la concluzia că se poate stabili o echivalență între structurile profunde ale textului și cele ale frazei, totalitatea textuală putînd corespunde unei singure fraze mari. A. Julien Greimas, în Sémantique structurale (1966), alcătuiește o gramatică a povestirii, definind
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
acord sunt diverse: (i) Argumente diacronice. S-a observat de mult că, cel puțin în limbile indo-europene, morfologia verbală de acord provine din elemente care la origine erau pronume personale. Această relație diacronică a fost observată pentru limbile indo-europene de gramaticieni ca Bopp (1816), Müller (1875) și Brugmann (1916), Meillet (1912), Kuryłowicz (1964), Watkins (1969), Szemerényi (1989) - vezi Fuß (2005: 2). Prin reconstrucția formelor proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
la un nivel mai profund decît cel al experienței obișnuite, folosesc limbajul într-un mod original și sintetic : ei multiplică perspectivele pentru a cir cumscrie contururile unui obiect care rămîne imposibil de perceput și alătură cuvinte cu sensuri incompatibile (vechii gramaticieni numeau oximoroane aceste construcții). Am putea adăuga miturile, pentru că fiecare mit admite o pluralitate de variante. Cu ajutorul unor imagini diferite și adesea contradictorii, aceste variante încearcă să facă perceptibilă o structură care scapă eforturilor directe de descriere. Așadar, gîndirea științifică
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ei, să vedem în limbajul figurat un mod fundamental al gîndirii, care o apropie pe aceasta de real în loc, așa cum se credea, să o separe de el. În secolul al XVIII-lea, Vico denunța deja „aceste două erori comune ale gramaticienilor care constau în a spune că limbajul prozatorilor este apropriat, pe cînd cel al poeților este inapropriat, și că mai întîi a apărut limbajul prozei și abia pe urmă cel al versului”. Ceea ce a fost adevărat - la începutul umanității, în
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
tu și prietenii tăi) veți merge la mare. Observații: Opoziția singular-plural poate caracteriza și planul semantic al verbului considerat în sine, în afara raportului cu protagonistul acțiunii - subiect gramatical. Pluralitatea verbului își are originea atunci în „modul” acțiunii verbale, interpretat de gramaticieni prin categoria gramaticală a aspectului - varianta obiectivă, înscrisă în planul enunțului: a veni vs a reveni; pluralitatea își are originea în repetarea acțiunii; a veni vs a tot veni; pluralitatea își are originea în continuitatea acțiunii. De pluralitate verbală se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăiască, și merită astfel să nu simtă lipsa pîinii pe care au semănat-o. Dacă ne referim la concepția despre scriitură din secolul al XVII-lea, atunci avem de-a face cu un text compus din patru fraze periodice. În timp ce gramaticianul din secolul al XVIII-lea, Beauzée, mai leagă încă esențialmente punctuația de proporția de pauze în lectura oralizată, Condillac distinge [;] de [:] pe baza unei întregiri diferite a sensului. Între cei trei membri ai structurii [A; B; C], sensul este parcă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a fost descris de timpuriu de către E. Roulet (1985) și de către V. Viehweger: Analizele concrete arată că actele ilocuționare care constituie un text formează ierarhii ilocuționare împreună cu un act ilocutiv dominant susținut de acte ilocuționare subsidiare [...]. (1990: 49) Viehweger reproșează gramaticienilor textului că nu au surprins structura de ordinul acțiunii a discursurilor. El insistă asupra faptului că actele discursului identificabile sînt, prin interpretare, "legate unele de altele pentru a realiza obiective complexe" (1990: 48), constituind astfel "structuri ilocuționare" despre care el
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
enchîssement des forces: le cas de l'explication", Interaction et cognitions, vol. II-1 et 2, 1997: 137-148. - Egon WHRLICH: Typologie der Texte, Heidelberg, Quelle et Meyer, 1975. 1. Perioada: de la retorică la lingvistică textuală 1.1. Redefinirea perioadei Teoretizată de gramaticienii și stilisticienii clasici, noțiunea de "perioadă" a reapărut în lingvistica anilor 1980 sub pana specialiștilor în oral (Luzzati 1985, Blanche-Benveniste 1997, Berendonner 1992). În fața non-pertinenței noțiunii de frază la oral, aceștia din urmă au avut nevoie să definească blocurile de
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
4 Alegînd să vorbim mai curînd de propoziția-enunț decît de clauzulă, de exemplu, mizăm pe ambiguitatea unei unități definite de către semantică și de către sintaxa frastică clasică: propoziția. Nu este vorba de o unitate la fel de virtuală ca propoziția logicienilor sau a gramaticienilor, ci de o unitate realizată efectiv și produsă printr-un act de enunțare, adică de un enunț. 5 Bucăți scurte grupate în volumul Nouvelles en trois lignes, Livre de Poche Biblio nr. 3298, 1998. 6 În limba greacă Thèma înseamnă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Vorbind despre identitatea unui enunț, putem adopta oricare dintre aceste două puncte de vedere 50. Enunțul-tip nu este niciodată doar o abstracțiune necesară; pe plan empiric nu putem întâlni decât enunțuri-ocurențe, produsul unor acte de enunțare punctuale. Când un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trecut sau viitor. Astfel, L-am văzut ieri conține nu doar unul, ci două deictice temporale: ieri și "trecutul" asociat paradigmei perfectului compus. Aceste "timpuri" nu sunt în relație biunivocă cu paradigmele conjugării verbale (perfectul compus, viitorul simplu...) inventariate de gramaticieni. Într-adevăr: același deictic poate figura în mai multe paradigme în același timp (imperfectul și perfectul compus, de exemplu, țin ambele cel mai adesea de "trecut"); paradigma ca unitate independentă are o mai mică importanță decât folosirea ei; de exemplu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care dispune de mărci proprii de subiectivitate, de deictice, într-un alt discurs, discursul care citează? Cele trei procedee tradiționale descrise de către gramaticieni (discurs direct, indirect, indirect liber) se disting tocmai prin răspunsurile divergente pe care le aduc la această chestiune. Însă lucrările recente despre acest subiect au arătat că problematica discursului raportat nu se poate limita doar la aceste trei procedee. Lor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
negativ: selectăm elementele incompatibile cu discursul indirect și pe cele incompatibile cu discursul direct. Discursul indirect ar pretinde subordonarea și ar exclude frazele exclamative; cât privește discursul direct, el ar fi enunțat cu eu, voi și prezentul deictic... Remarcăm dificultatea gramaticienilor în fața acestei forme de citat pe care nu o putem atribui niciunui singur narator, nici unui singur autor al celor raportate. Chiar dacă, la o primă abordare, ar părea utilă o caracterizare negativă a discursului indirect liber, aici trebuie avut în vedere
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unui substantiv oferă posibilitatea de a obține efecte de sens interesante care alimentează, de altfel, de mult timp gândirea stilisticienilor. Studiind cele două fenomene, vom observa evidențierea unei proprietăți semantice importante, clasificarea 232. 6.1. Tipuri de adjective În general, gramaticienii împart adjectivele în "obiective" și "subiective". Repartizare foarte schematică, discutabilă însă, în principiul ei care permite opoziția dintre două ansambluri cu proprietăți semantice diferite; dacă unele descriu lumea, celelalte reflectă înainte de toate o judecată de valoare a enunțătorului: un turn
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
facem abstracție de contextul enunțării, materializat în genul de discurs de care aparține enunțul în cauză. Dacă nu se ține seama de acest fapt, nu se poate declara independent că un text este coerent sau incoerent, organizat corect sau incorect. Gramaticienii textului au revenit treptat la ideea potrivit căreia ar exista reguli pentru o bună formare textuală, la fel cum există și reguli pentru o bună formare sintactică: determinarea coerenței implică o muncă de interpretare ce ține de cititor sau de
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cărți tipărite și combină cele două tehnici. Textul, gravat mai întîi pe același lemn cu imaginea, este apoi gravat în blocuri diferite, astfel încît s-a ajuns la cărțulii xilografice care nu aveau decît text, așa cum sînt micile tratate ale gramaticianului latin Donatus. Dezvoltarea tipografiei a dus la dispariția acestor mici cărți, dar cariera xilografiei nu s-a oprit aici, deoarece gravarea pe lemn a servit multă vreme la ilustrarea cărții tipărite. II. Nașterea tipografiei Xilografia a marcat un progres sigur
Istoria cărții by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
Când critica ideilor se ocupă de expresii, cuvinte, forme, sintaxă și lexic, ea devine critică a textelor și filologie. În acest gen34 excelează, pentru a continua glorioasa tradiție a lui Petru Maior, Samuil Micu, Ienăchiță Văcărescu, Iorgovici, Golescu, filologii și gramaticienii moderni: Bălcescu, Al. Bogdan (lucrări despre metrica lui Eminescu și ritmul cântecelor de copii); Bolliac, A.I. Candrea, T. Cipariu, Gr. Crețu (studii filologice despre româna veche); Densusianu, istoric al limbii române; Frollo, profesor de latină și traducător din antici; M.
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
de regulile limbii lor. În realitate, însă, capacitatea de a vorbi - mai bine spus de a vorbi și în același timp de a înțelege vorbirea - nu se bazează cu siguranta pe o cunoaștere "teoretică" (precum cea a lingviștilor și a gramaticienilor care descriu limba), ci evident pe o cunoaștere clară și sigură. Este vorba tocmai despre cunoașterea pe care Leibniz a numit-o "clar-confuză" (adică sigură, dar nejustificabila), și "distinct-inadecvată" (adică doar parțial justificabila), sau pur și simplu de o cunoaștere
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
plus, principiile acestei cunoașteri sînt adesea foarte simple: complexitatea ei ține mai curînd de descrierea explicită a acestor principii, adică de trecerea de la ceea ce este dat în intuiție la planul cunoașterii "distinct-adecvate" sau "teoretice". Complexă este, ca să spunem așa, gramatică gramaticienilor, nu gramatică vorbitorilor. f) Riscul de a înțelege limbile - care se abstrag din vorbire și se obiectivează cu scopul de a le cerceta - că produse statice și de a înceta să mai considerăm limbajul că producere. De aici faptul că
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
vreodată. În sfîrșit, mai multe dintre aceste limbi au dat naștere unei literaturi vaste și de cea mai înaltă valoare. Toate aceste pricini au făcut ca ele să constituie lungă vreme obiectul prin excelență al analizei lingvistice"233. În Antichitate gramaticianul Festus Sextus Pompei observa unele asemănări și corespondențe între latină și greacă: Suppum antiqui dicebant, quem nunc supinum dicimus ex Graeco, videlicet pro adspiratione ponentes (s) litteram, ut idem űλας dicunt, et nos silvas; item έξ sex, et έπτά septem
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
o parte și de alta a enunțului pe care îl citează, enunțiatorul indică faptul că el menționează enunțul (vezi cap. 12). Regăsim aceeași funcție a ghilimelelor atunci cînd menționăm nu un enunț, ci un cuvînt izolat; de exemplu, dacă un gramatician spune: "Pisică" este un substantiv feminin cuvîntul "pisică" este pus între ghilimele pentru că desemnează semnul lingvistic, cu semnificantul și semnificatul său, și nu animalul. Acest tip de utilizare în care enunțiatorul se referă la semnele însele este numită autonimică; ea
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]