80 matches
-
prezentat-o pe larg. După 1848 și după Unirea Principatelor, în a doua jumătate a sec. XIX, intelectualii români (dar și statul) se angajează în susținerea morală și culturală a �elementului românesc" din Balcani, pentru... a-l �salva din ghearele grecismului" (!). Statele sud-dunărene reacționează împotriva acestei �propagande românești", iar conflictul balcanic din 1913 nu face decât să intensifice contrarietăți și inimiciții subterane... Acuzațiile la adresa unui �naționalism românesc", expansiv, în Balcani, nu li psesc. XIII. Problema comunităților romanofone - românofone - constituie din ce în ce mai mult
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
interjecții sunt populare, altele regionale; unele vechi, altele inovatoare...). Inventarierea și interpretarea fenomenelor lexicale confirmă rolul esențial din punct de vedere stilistic al straturilor celor mai pitorești din limba populară și familiară a epocii lui Caragiale - al turcismelor și al grecismelor -, dar oferă și o serie de surprize: atrage atenția asupra ponderii și a importanței italienismelor, a prezenței directe sau indirecte a anglicismelor (care nu se reduc la five o'clock și high-life; autorul rezumă aici spectaculoasa sa explicație pentru checoc
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
lafuri"), locma ("Nu se știe încă cine va mânca locmaua"), mangafa ("mangafaua pleacă mâine la Ploiești"), merchez ("Am merchezul meu"), nacafa ("Asta era nacafaua mea"), schembea ("hai la o schembea!"), selemet, techer-mecher, ursuzlâc, zefliu... La fel de utile și pasionante sunt explicațiile grecismelor: apelpisit, a exoflisi, fandacsie, filotimie, ipochimen, istericale, meremetisit, a metahirisi ("Nu, nene Sarchiz, mersîm; nu mai metahirisesc de mult cafea cu caimac"), a pliroforisi, sevas, stenahorie, zuliar... Un ultim argument pentru lectura acestei cărți cu adevărat indispensabile: în ea vor
Limba lui Caragiale by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7432_a_8757]
-
intermediar neogrecesc. împrumuturi pasagere mai vechi - din turcă, greacă, rusă (limbi care reflectă căile de intrare în lumea românească a unora din jocuri) au ieșit între timp din uz, păstrîndu-se în memoria culturală grație unor atestări literare; un exemplu e grecismul a exoflisi "a defosa; a renunța la cărțile considerate inutile" - folosit și cu sensul figurat "a se debarasa de..." de personajele lui Caragiale, în D-ale carnavalului (Mița: "Bate-mi în ușe cînd l-ăi exoflisi pe Crăcănel..."; Iordache: "îl
"A plusa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17056_a_18381]
-
jocuri de copii nu se constată doar conservarea elementelor arhaice, ci și interferențele cît se poate de firești cu alte limbi, inclusiv cu limba țiganilor din România. De altfel, Vasile Bogrea evoca, în articolul citat, o serie întreagă de turcisme, grecisme și țigănisme folosite în ghicitori. Dincolo de aceste argumente, cele de mai sus rămîn o simplă ipoteză. Poate că e și drept ca semnalul de începere al unei ghicitori să ascundă o mică enigmă și să pună la încercare pasiunile detectivistice
Cinel-cinel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9335_a_10660]
-
vocabular. Paralel cu pierderea interesului pentru noțiunile învechite, ale căror nume ies treptat din uz, apar mereu noțiuni noi, care trebuie denumite. Multe cuvinte mor, așadar, de... bătrânețe, chiar dacă nu sunt foarte „bătrâne“ în limbă (mă refer la numeroasele turcisme, grecisme sau slavonisme din română); ele dispar din limbă când devin inutile, fiindcă noțiunea pe care o denumesc nu mai este cunoscută. Dicționarele limbii române au numeroase astfel de cuvinte, la care se fac precizări ca „învechit“ sau „ieșit din uz
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]
-
netezi și bacterii și borâtură și salivă și sucuri gastrice și fecale fermentate și insulina, buze și anus și esofag și rect, și mațe și duoden, și fiere și foame, și sațietate se contopeau, generau cîm-puri semantice, se stratificau în grecisme și turcisme, argouri și jargoane de nedezghiocat; fonetica sublimă din aparatul respirator, zeu și zefir adiind cu degete dulci pe harpa vocală; iar imaginarul, corpul cel mistic din grădina cu trandafiri, luna aplecată tandru peste umărul soarelui (incestul etern al
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
toate strategiile imaginabile care, menite să scoată în evidență eul auctorial, nu fac decât să sperie, să plictisească și să îndepărteze publicul. Aproape orice debut seamănă cu o paradă. Tânărul care începe să scrie își zdrobește prezumtivul cititor cu neologisme, grecisme, sanscritisme și îl îngroapă pe acesta într-o mare de nume proprii ("bibliografia"), pentru ca celălalt să înțeleagă cât de mult a citit el și că, iată, deși e atât de tânăr, e deja un om "format". Așa stând lucrurile, debutantul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
este Europa, Nietzsche a configurat „conceptul cultural al Europei”, America fiind „țara-fiică a culturii noastre”, iar Rusia exprimând „ceea ce curge din Europa spre Asia”. Acest concept include numai „acele popoare și părți de popoare care au un trecut comun în grecism, romanitate, iudaism și creștinism” (Marga, 2001, 30). În aceeași perspectivă, filosoful Andrei Marga exprimă specificul culturii europene prin trei concepte: conceptul grec al individualității, conceptele romane ale justiției și cetățeanului și conceptul biblic al persoanei umane (Marga, 2001, 33), iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
în Tanganika. Mai bine chem trupele NATO că-s heliopurtate. U Pardon, domnu, corect se spune cum spunea domnu senator care a dat legea cu limbile: aero - purtate. Aeropurtate sună mai indigen. Helio, din punct de vedere semantic e un grecism așa cum Ataturc e turc. Sunteți singurei ? EI Daaaaaaa... U Și trăiați un sentiment de insecuritate în doi ? EA Păi... U Ei bine, puteți să vă liniștiți. Impreună suntem cu mult mai mulți mai ales c-a venit și Petrache. Dânsu
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
sinoade. Cei mai mulți dintre acești episcopi erau latini. Acest creștinism, chiar dacă episcopul este grec sau educat grecește, este latin, "cum cere și cum știe poporul care l-a creat și-l vrea" (Iorga). Limba folosită este cea populară. În lupta cu grecismul, latinismul popular, ce vine din interior, învinge pe toată linia, mereu. În sfârșit, martirii constituie a treia categorie de "agenți"ai unui creștinism de străveche pătrundere lentă, precum Sf. Sava sau mucenicii lui Hristos de peste Dunăre.11 După 275, creștinii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și hunii, ei nu aduc nici o atingere acelei autonomii până la Justinian și după el. Pe când în Balcani barbarii cad unii peste alții, ostrogoții sălășluiesc aici (la Novae) mai bine de un secol, iar fiscalitatea romană slăbește locuitorii săi supuși și grecismul rezistă, în nordul Dunării, pe malul stâng, în altfel de condiții, de libertate, s-a ajuns la închegarea unui grai romanic, ale cărui caractere, înainte de influența slavă, se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la un nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românesc. În schimb, elementele împrumutate sunt familiare și specifice unui anumit teritoriu (de exemplu: ungurismele în Transilvania, slavismele în dialectele sud-dunărene, istroși meglenoromâne, ca și în Muntenia și Moldova, turcismele la sud de Dunăre, în dialectul aromân și în Dobrogea, grecismele în aromână și bulgarisme în meglenoromână). Fără să alcătuiască majoritatea numerică, fiind chiar mai puține decât totalul celor slave, cuvintele latine sunt însă cele mai importante, mai frecvente și mai necesare în graiul viu și în scris, aspect relevat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
conflicte clare, cumva în genul nuvelisticii lui Ioan Slavici. De remarcat de asemenea bogăția și expresivitatea limbii autorului, care nu ocolește neologismul, mai puțin obișnuit în proza dialectală, ca și metafora îndrăzneață. Din păcate, C. recurge exagerat de mult la grecisme, scriind în subgraiul din regiunea Veria, mai împestrițat decât alte graiuri ale dialectului aromân. Modernitatea sa este una de substanță, C. fiind preocupat de imprevizibilul comportamentului uman, de tropismele ființei omenești în relațiile personajelor cu lumea și cu ele însele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286153_a_287482]
-
paragraf, de pagină întreagă. Cuvîntul e o summa. Ultima strofă din „Sonet” e: „Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,/Prin întunerec bîjbîiesc prin casă,/ Și cad, recad, și nu mai tac din gură”. „Pentru nostim - zicea L. Gáldi (v. „Grecismele fanariote în limba poetică romînă”, în „Limba romînă”, nr.2/1965) - n-aș putea să citez alte exemple poetice nici din dicționare, nici din lucrarea mea Les mots d’origine néo greque en roumain à l’époque des Phanariotes (Budapesta
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ține mamița sa Dăscăleasca, la care ține Piscupeasca, la care ține Sachelăreasca, la care ține Iconomeasca, la care ține Diaconeasca, la care ține Preoteasca la care ține mult grațioasa Popeasca... Din categoria xenismelor, Caragiale mînuiește cu mare efect nu numai grecismele ci și latinismele care invadaseră onomastica în Ardeal și deveniseră amenințătoare și în Muntenia și ca urmare a influenței școlii latiniste și a curentului latinizant care edificase un adevărat mit sub stindardul formulei Noi suntem urmașii Romei! În Despre cometă
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
filologice. Articolul Câteva observații filologice (1861) aducea argumente pentru folosirea unei ortografii bazate pe principiul fonetic, având ca model limba italiană. Dar limba operei sale prezintă multe inconsecvențe ortografice și un vocabular, parțial rebarbativ, încărcat de cuvinte arhaice și moldovenisme, grecisme și bizare calcuri italo-latinești. Pasionat de istorie și de disciplinele auxiliare: epigrafia, genealogia, arheologia, A. a publicat numeroase broșuri despre figuri istorice românești, biografii ale unor cronicari și un studiu cronologic, dintr-o proiectată istorie a Moldovei (1865), după ce, mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
la acea vreme, calea sigură spre maghiarizare și înstrăinare. Dar cel mai important lucru realizat prin acest act a fost pasul decisiv pe care l-a realizat pentru emanciparea noastră națională prin deșteptarea instinctului național „amorțit până atunci de slavonism, grecism și calvinism”. Și într-adevăr, prin întemeierea școlilor pentru popor, apariția la Blaj a celui mai puternic focar de cultură românească de unde a și plecat iluminismul școlii ardelene prin Samoil Micu (Klein), Gheorghe Șincai, Petru Maior și alții, personalități ce
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
în. de Hr.-1290 după Hr., adică "de la cele dintâi popoare ce au locuit prin țările noastre până la întemeierea statelor Munteniei și Moldovei"; • Epoca Slavismului, care a durat între 1290-1633, adică până la domniile lui Matei Basarab și Vasile Lupu; • Epoca Grecismului, plasată între anii 1633-1821, "până la răsturnarea domniei Fanarioților"; • Epoca Românismului, 1821-1894, mai exact de la restabilirea domniilor pământene până în zilele lui Xenopol. În pofida însemnatelor progrese pe care le înregistrează istoriografia românească în faza ei critică, așa cum a practicat-o A.D. Xenopol
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care au dobândit un impuls ideologic în ultima parte a secolului al XIX-lea -, trecutul românesc a fost reorganizat ca o dramă istorică în patru acte, începând cu Epoca formării naționalității române, trecând prin epoca Slavismului și mai apoi a Grecismului, sfârșind, în cele din urmă, în Epoca Românismului (deschisă de revoluția de eliberare națională din 1821). Putem conclude că odată cu articularea statului național, întregul trecut românesc a fost turnat în matrițe naționaliste, în timp ce identitatea națională, anterior definită aproape în întregime
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
perioade: a) Formarea naționalității române (513 î.e.n-1290); b) Epoca Slavismului (1290-1633), care se întinde de la întemeierea principatelor până la Matei Basarab și Vasile Lupu, până când aceștia introduc limba română în biserică și administrație în locul celei slavone; c) Epoca Grecismului (1633-1821), care se întinde pe întreaga durată a fanariotismului; d) Epoca Românismului (1821-1894), epocă deschisă prin Revoluția de eliberare națională a lui Tudor Vladimirescu soldată cu restabilirea domniilor pământene. Cele patru acte ale istoriei române stau sub semnul relației ireconciliabile
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Tudor Vladimirescu soldată cu restabilirea domniilor pământene. Cele patru acte ale istoriei române stau sub semnul relației ireconciliabile dintre libertate și subjugare națională. Naționalitatea română, odată formată și conștientă de sine, a fost trecută prin ordalia îndoită a slavonismului și grecismului. Românismul nu doar că a supraviețuit acestei judecăți a istoriei, ci a și triumfat lingvistic și politic, mai întâi parțial, în 1821, când a fost recâștigat dreptul pământesc, iar mai apoi deplin, în 1878, când "îngerul mântuirii naționale" despre care
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
notele unui grup imigrat făcând caz de neamul și gingășia lui, ale căruia toate sunt uriașe, uluitoare. Turcii aduc pezevenglâcurile, caraghioslâcurile și pehlivăniile. Grecii, sofistica și sensibilitatea excesivă, apelpisirea. Din gravele latinisme, din groteștile gângăveli slave, din suduirile maghiare, din grecismele peltice a ieșit o limbă de o bogăție sonică extraordinară, care explică treapta nebănuită la care s-a ridicat poezia română, vrednică de orice mare literatură. Dialectul toscanic al limbii române îl constituie dialectul muntean, dacă se poate spune astfel
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
butca, Mergând până la un locu, Și așa au purces pă vale, Stătu de oftă cu focu. Întâiul adevărat poem burlesc muntean este Povestea mavroghenească a pitarului Hristache, în metru de cântec de stea, într-un amestec hazliu de mahalagisme, turcisme, grecisme și radicale. Avem de-a face cu o critică de exponent al păturii joase, comic bombastică, prăpăstioasă, răzbunătoare, miticistă, zeflemistă la modul bucureștean: Nu trecu câteva zile Ș-auzim de domn că vine, Unul ce a fost în treabă: Dragoman
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Gh. Tăutu, N. Roiu și I. G. Athanasiadi. Se republică și Corespondenție între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822 de Nicolae Istrati, în care scriitorul urmărise obținerea unui comic de limbaj prin folosirea unui amestec de grecisme, slavonisme și arhaisme. Textul era însă, la 1868, anacronic și fără finalitate. B. P. Hasdeu și Cezar Bolliac sunt criticați în două articole nesemnate, primul pentru că în loc să se dedice științei face politică, iar cel de-al doilea pentru inconsecvența atitudinii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286302_a_287631]