143 matches
-
pusă pe rele, am eu ac de cojocul ei!” Apoi s-a apropiat de mogâldeața care tremura toată, a mirosit-o îndelung, a privit o cu multă chibzuință și, pe urmă, a mârâit încă o dată: „Nu vă temeți, nu-i guzgan sau vreun alt răufăcător. E numai un iepuraș mic și tare neajutorat”. Știi, surioară, eu cred că am mai văzut acest animal în cărțile noastre cu poze, dar și în curtea bunicului. Ai dreptate, Sorinel, e Rilă-Iepurilă, nu-l recunoști
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără istovire, ca și sufletele noastre, drept lângă fereastră, și în zgomotele ei variate pot să presupun orice, toate închipuirile, toate arătările supranaturale. Iar în podul meu, drept pe tavan, guzganii. Podul servește de hambar la fel ca și toată casa noastră pe care cu multă muncă Ioana a putut-o transforma în vilă, și prin sacii cu făină guzganii trebuie să se creadă la un ospăț. Trebuie să fie o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
închipuirile, toate arătările supranaturale. Iar în podul meu, drept pe tavan, guzganii. Podul servește de hambar la fel ca și toată casa noastră pe care cu multă muncă Ioana a putut-o transforma în vilă, și prin sacii cu făină guzganii trebuie să se creadă la un ospăț. Trebuie să fie o mulțime, căci se aude mersul lor prin toate ungherele, și sunt enormi, după zgomotul pe care îl fac. Ahmed, pisoiul, se ghemuiește lângă mine de frică, dar desigur că
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
tot așa ar face un motan oricât de mare, fără să aibă curajul să pornească în escapade pe acoperișuri. În port, în afară de Ahmed, pe care l-a adus aici fantezia Ioanei, cred că nu mai există nici o pisică. Câteodată, zgomotele guzganilor sunt așa de ciudate, încît mă întreb ce pot ei să facă. Mai departe, ușa unei magazii neînchisă bine se zbate împinsă de vânt. E miezul nopții, mă culc. La Brașov n-am fost fericiți, nu numai din pricina primei impresii
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
umple cu sunete toată casa, el nu face nici o mișcare, nici măcar nu deschide ochii. E de ajuns ca în mijlocul muzicii celei mai puternice, să scrijilez cu unghia în lemn, imitând un șoarece, ca să și fie atent, să-și ațintească privirea. Guzganii însă nu-l interesează, cu toate că se aud tot timpul: își cunoaște puterile și-i satisfăcut probabil că pericolul nu poate să vie până la el. Doarme, se spală, se mângâie, se joacă, la atâta se reduce existența lui. Pe casă nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu mai vorbim de și mai ampla colecție de ordine de captură expediate de polițiile din jumătate de Europa și America. Printre alte atracții, acest Tenebrarium (căci așa Își rebotezase Deulofeu creația) oferea sesiuni de spiritism, necromanție, lupte de cocoși, guzgani, cîini, femei, schilozi sau lupte mixte, fără a uita de pariuri, un lupanar specializat În damblagii și monștri, un cazinou, un birou de consultanță juridică și financiară, un atelier pentru filtre de amor, o scenă pentru spectacole de folclor regional
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Nu e prost, nu e deștept... nu e viu, nu e mort... nu are nici o profesie și nu are nici rente . E binecrescut, are nume italian și ținută englezească, i se zice prinț și locuiește un palat ruinat, plin de guzgani și de cucuvele, înconjurat de o grădină părăsită și de o moșie necultivată. - Cui să-i dea în gînd! Auzi, țintarul! întrerupse Lina. Până la urmă prințul a fost băiat cinstit. A venit singur să spună că gângania îi face propuneri
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
întîlnit deunăzi în ușa lui "Capsa". Amândoi mă iau cu binele; știu că am dinți. "Un projet", mi-a spus Razița, cum îi ziceam noi la școală. "Ma Fee noire", a completat Maxențiul. . . "Ou blanche! N-au să mai rămâie guzgani la Plăiesele. Păcat!" Ea a rîs: ,,Au să se înmulțească la făină!" Nu e proastă. Dar "projet-ul a înghițit strâmb. Răzbunasem pe Elena. Totuși, fără voie, l-am slujit bine. Nu știi cum îi zicem noi pe acolo, la țară
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
tremurau, se ridică și strigă cât putu de tare către bătrânul care se făcuse mic de tot, În josul coastei: „Uite ce-mi face, nea Mitule, nici acuma nu vezi că-și bate joc de mine?” - și-i arătă fața de guzgan, fără să se vădească Înspăimântat, ci mai degrabă cu Încântarea celui căruia i se adeveriseră vorbe ce nu fuseseră crezute. Mitu Păcătosul și Necredinciosul se Întoarse către el cu tot cu Ied, Îl cercetă cu luare-aminte, clătină din cap cu bunătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
alde Căloi trebuie să-și repare arcușele. Le dai fire din coada mea și ei o să le cânte pe de-a moaca la oameni când o să-i chemi să te aleagă. Ce zici?” Viitorul Primar clătină din imensa căpățână de guzgan pe care o purta pe umeri, Își mângâie mustățile lungi și lucioase, Își umezi râtul rozaliu: „Ești șmecher, da’ nu mă duci tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu ei și, atunci când Îmi treceau peste Încălțări, Îi lăsam În pace, nu mă speriam, nu țopăiam. Ba chiar, când vedeam a patra sau a cincea oară un film pe care ajunsesem să-l știu pe dinafară, mă distram hrănind guzganii. Le puneam bucățele de covrig sau de biscuit din ce În ce mai aproape. Păreau să șovăie când Îmi Întâlneau privirile, mă țintuiau bănuitor cu ochișorii ăia mici și scormonitori, Își mișcau mustățile țepoase. Dacă mă uitam În altă parte, furau firimitura fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nenorocit, puțind a latrină, stăteam ghemuit, ca o jivină congelată, când, dintr-odată, văd cum se apropie, cine credeți... Sau acum un an, în Marakesh, la hotelul extraformidabil, în confortul extracostisitor, același străin uscățiv, ducând în lesă, ce credeți, un guzgan dresat. Un guzgan îmbrăcat la cel mai scump croitor din Londra, perfect stilat, dresat, gata să atace. Acolo, în amurgul acela miraculos... Sau acum o săptămână, la Copenhaga, la hotelul Copenhaga, la coada aceea imensă. Oameni zgribuliți, obosiți, speriați, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
latrină, stăteam ghemuit, ca o jivină congelată, când, dintr-odată, văd cum se apropie, cine credeți... Sau acum un an, în Marakesh, la hotelul extraformidabil, în confortul extracostisitor, același străin uscățiv, ducând în lesă, ce credeți, un guzgan dresat. Un guzgan îmbrăcat la cel mai scump croitor din Londra, perfect stilat, dresat, gata să atace. Acolo, în amurgul acela miraculos... Sau acum o săptămână, la Copenhaga, la hotelul Copenhaga, la coada aceea imensă. Oameni zgribuliți, obosiți, speriați, ca la noi, imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
m-am dus la culcare devreme. Noaptea am visat că el era mort. Șobolanul nenorocit, cel ce șterpelise scrisoarea mea de dragoste către Ariana și o strecurase profesoarei de geografie, o urâtă care, întâmplător, purta același prenume. Murise ca un guzgan, strivit și îngropat sub un raft cu conserve. M-am uitat într-acolo și am băgat o conservă în buzunar. Pe urmă am zburat acasă, am intrat în apartamentul nostru printr-o fereastră deschisă și i-am găsit pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
brațele-n șolduri, ia poziția amfora - să-i iasă dorsalii. Unii, mai lingăi, strigă: ești mare, mă! ești cât Casa Poporului! Fericit, Baronu’ sloboade o bășină enormă cu care îi împrăștie pe uscații veniți să-și arate pătrățelele de pe abdomen. - Guzgan jegos mai ești, Baroane, pișa-m-aș în gura ta! urlă Inspectorul intoxicat. - Bă, băăă, hai să vedeți o puicuță, le abate atenția Tinctură, agățat de geamul cu gratii groase, ruginite al sălii. Ca prin farmec toți uită de înjurături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi mai rămâne o țigară lui. Aerul e tot mai tare și respirația îl face vizibil ca o locomotivă: a naibii treabă!. Auzul îi țiuie de cartușele care seceră mărăcinii. Stârcii și guzganii aleargă înnebuniți. Explozii firave îl caută la rădăcina bolovanilor mai răsăriți. Inima lui Leonard se zbate entuziasmată. Peste ea, în buzunar, se află scrisoarea. Scrisoarea către cei de acasă cu mesajul de adio al unui eventual erou. La ora patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de a intra în dicționare / încă înainte de a intra în literatură, cu atât mai mult nici clasa politică, democrația de cabaret, alcătuind latrina latină a patrioților bicamerali, / care scriu cu jeepurile lor și cu supa săracului / istoria neamului, și nici guzganii în rasă, molia cu patrafir, care își dă mâna cu bastoanele de cauciuc, încât perspectiva e fără scăpare: Între cruce și bâtă - iată istoria! - / trâmbița profetului sună-n pustiu! Trecut, așadar, prin cursul de Metafizica trandafirului galben, după ce a străbătut
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
istoriile sale de război le ascultam cu gura căscată. - În razboi ești „irou” când ai ocazie, afirma el. Odată eram noi patru inși din Gura pe frontul sârbesc. Burnițá din ceață că fleșcăise toate ponoarele și ne murase ca pe guzgani. Pe deasupra trăgea „antileria”. Prin pâclă trecea dâre roșii de obuze, cu cearcăn. De miros și de fum, aerul se îngroșase. Ca ploaia, când slăbind când întărindu-se, s-auzeau împușcături. Deodată a răpăit o mitralieră. Când a stat, din spatele nostru
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
cei ce vorbesc de infern; există infernuri trăite și nu totdeauna cei care le-au străbătut sânt inocenți. În semn de penitență, m-aș putea condamna să rămân aici, dar cât s-ar putea trăi așa? Pentru dinții ascuțiți ai guzganilor problemele mele n-au, bineînțeles, nici o importanță, în schimb trecutul meu ciopârțit, îndoielnic și tiranic mă silește să mă întorc mereu în urmă, cu ochii deschiși sau în vis, și să pun cap la cap amintirile vii, înainte ca furtuna
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care, socotind că au fost mult prea guralivi, pescarii s-ar închide în muțenia lor... Dacă trecutul ar fi la fel de mut sau dacă ar trece ca pojarul fără să lase urme, aș fi tentat, poate, să le dau cu tifla guzganilor, cum făceam cu oamenii respectabili pe vremea când nu eram decât un mucos obraznic. Din fericire, așa ceva nu mai e cu putință. Confuz, ros de semne de întrebare, dar sâcâitor și lipit de umerii mei ca o cocoașă, pe care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
s-au hotărât să-mi smulgă limba. Atunci am strigat din nou după ajutor. 5 Aici, dacă aș striga "ajutor", n-aș face decât să mă dau de gol. Sau, dacă nu e nimeni, cine să-mi sară în ajutor? Guzganii? Ei, da, ei îmi fac educația mereu, cu excepția orelor în care dorm. Se opresc tot timpul să se uite la mine. Parcă îmi spun: "Daniel Petric, ești de-al nostru. Nu vrei să ne fii profet? Ai putea atunci să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
privesc cu reproș. "Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta". Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încît e, oricum, inutil. Îmi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de Prințul care a stat în colivia lui, a cântat, a ciripit, până ce s-a dezlănțuit furtuna. Ars de viață până la os, mai am îndrăzneala să nu maimuțăresc o înțelepciune lașă care să mă transforme din pilot de furtună în guzgan și râd de teama mea; cum am râs totdeauna când mi-a fost frică. 6 Întrucât nu mă socoteam vinovat în nici un fel de moartea Emiliei, am crezut că-mi pot bate joc de anchetă. De fapt, nu-mi dădeam
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ale mele, n-au sfârșit; de ce, nu știu; poate fiindcă moartea e sfârșitul fiecărui vis și mă trezesc la timp ca să nu mor... Acum m-am întors, se pare, de unde am plecat și mă întreb dacă nu cumva visez și guzganii din acest pod. Îmi vine să-i persiflez uneori: Stimații mei, scârboșii mei confidenți, nu existați în realitate, îmi pare rău pentru voi, nu sînteți decât niște biete ficțiuni. Clipa când mă voi trezi vă va omorî... Dar să revin
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rău libertatea, ca o desprindere de tot. Am fugit de familie, de dragoste, de prietenie, de regrete, de bucuriile cuviincioase. Ca să fiu liber. Ca să nu fiu constrâns. Nimic nu mi se părea inadmisibil, iar drumul meu spre podul acesta cu guzgani e presărat la fiecare pas cu dovezi că mi-a lipsit în mod dramatic putința de a iubi, de a mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]