76 matches
-
Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă, dă-i încolo de nebun! Face și el gălăgie ca să-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din când în când neîncrezător și răgușit. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri, care ardeau straniu, cu mustața mică, răsucită. Purta un veston negru de sub care atârnau jur-împrejur poalele cămășii
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu-ți baga botul!" Ascultător, câinele se retrase și dădu din coadă fără a pierde nădejdea, uitîndu-se cu jind și la porc, și la stăpână, și la celălalt câine, o corcitură de șase luni, care sărea pe la spatele babei și hămăia arar, ca un copil jucăuș. Când văzu baba Ioana că porcul, în loc să soarbă, mai mult se hîlborește, îi luă ceaunul, mormăind: ― Văd că te-ai săturat și-ți arde de joacă, nebunule, și mă ții aplecată de mă dor vinele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să se uite înapoi. Strigătele continuau. După câteva clipe de goană zări la dreapta o poartă deschisă larg. Recunoscu casa lui Marin Stan. Dădu buzna pe poartă, trecu prin ogradă spre grădină. Un câine încercă zadarnic să-i ație calea hămăind cu mare furie. De-abia între pomii din dosul casei își încetini fuga și întoarse capul. După dânsul veneau cu aceeași iuțeală desperată cei patru jandarmi, la intervale care arătau în ce ordine au scăpat din încăierare. Toți patru erau
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tu ce faci, străine? îl trezise stomatologul. — Lucrez... Lucrez la garaj. După numai trei luni, fusese primul răspuns pe care îl dăduse în limba lor. Izbucniră în aplauze toți, de la un capăt la altul al mesei. Ce v-am spus! hămăi Godun și-l bătu cu palma pe spate, încât își auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în cozile lopeților. Erau osteniți și strânseră paiele rare din jur. Se lungiră unul câte unul pe pământ. Împrejur mirosea a bălegar încins. Începea o noapte liniștită. Câinii se ogorâră lângă gunoieri, îngenuncheară pe labele dinainte, mișcară cozile groase și hămăiră scurt, stins. Încet, își lăsară capetele lungi și mândre pe gheare și moțăiră cu ochii deschiși. Femeia îmbuca deoparte. Se uita rar spre Grigore și întingea miezul de pâine în resturile răcite. Se auziră cocoșii din mahalalele vecine. Dinspre câmpul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai rămăseseră în casă: - Hai afară să-l păzim pe Stăpân, că are treabă cu a lui... Ieșiseră pe prispa joasă a casei. O lumină subțire învelise orașul. Peste mahalale, se ridicau fumuri albe și drepte. Se auzeau câinii Mandravelei hămăind gros și rar ca o bătaie de tobă. Paraschiv se întristase. Codoșul scosese de sub șuba lui o sticlă: - Ia, ucenicule. Linge niște vin să-ți treacă... Celălalt nu spuse nimic. Privea numai curțile pustii. - Ce-ai nenică, nu ți-e
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umbră și iar cădea pe labe. Din 209 gâtlejurile adânci li se scurgeau bale groase și adormeau. Blănurile duhneau a gunoaie și, când soarele cobora spre apus, se urneau. Întâi se ridica cel brumăriu, al lui Ilie, deschizând un ochi.Hămăia scurt. Al lui Gogu horcăia încă. Avea urechile clăpăuge și-l ciupeau muștele. Arunca zadarnic din coadă. Se mai canonea pe o parte și se scula cu dosul la biserică. Ceata se strângea și câinii se vânzoleau a joacă. Cățelele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să fugă. Un băiat a sărit și-a deschis ușile cuștilor. Într-o clipă s-a golit căruța. Pe hingheri abia i-au scos mahalagiii până-n Grivița, urmați de huiduielile și chiotele copiilor. Veta a închis poarta în urma dulăilor. Ei hămăiau încă spre groapă. Studentul râdea de isprava dinilor. - Și zi, era să le rămână ciolanele pe-aici. - Da, îngînă ea. - Dacă nu eram noi... 259 A grăbit pasul. Capul u ardea de spaimă și de bucurie. începea de la gardul scund
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în față. Fugea. Fugea de mânca pământul. Fugea în disperare. Fugea în direcția Soarelui de mână cu sora lui mai mare ca el, dar mai mică de statură, amândoi luptându-se cu vegetația crescută exagerat. In spatele lor, lătrând și hămăind sinistru, evadați din continentul verde, doi dulăi dingo, negri, abia ieșiți din catran, sălbăticiți și fioroși, scăpați din lanț, din vreo cușcă cu zăbrele din fier sau chiar din iad, nu-i lăsau nici o clipa să se oprească. Nu vedeau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Era foarte grea. Îl trăgea în jos. Cu eforturi supraomenești a reușit și de data aceasta. Acum erau sus amândoi. Mai aveau de urcat câteva trepte. Dulăii flămânzi, nervoși și nerăbdători se străduiau în urma lor, voiau să facă același lucru hămăind și urlând din ce în ce mai tare, din ce în ce mai amenințător. Nu izbutiseră chiar de la prima încercare. Încă puțin și vor urca și ei, vor fi din nou pe urmele lor. În fața lor, o punte suspendată ca la Nistorești (Prahova) ce scurtează drumul spre Breaza
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
blajin, deși trecuse ușor de miezul nopții. Ghinionul tuturor părților însă avea să capete, curînd, concretețea unui cățeluș alb, flocos, deloc terifiant, un fel de bidinea cinetică, surdinizat lătrătoare, care, ca orice cîine cu intuiție, nu-l suferea pe musafir, hămăindu-l. Venerabilul poet, a băut liniștit o sticlă, a cerut să fie destupată încă una, apoi, pe la orele 2-3 din noapte, s-a săturat să fie lătrat de micuțul animal și a catadicsit să-i vorbească: Auzi, javră, habar n-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
singur; am coborât treptele în spatele bojdeucii, în grădină. Mă duceam să mă așez la o măsuță cu picioarele înfipte în pământ, sub crengile copacilor acum dezolant de goi. Dar n-am apucat să fac doi pași când din dreapta m-a hămăit scurt și gros de două ori un câine mare, negru și tare fioros. Era la un pas de mine și-și rânjise botul hârâind surd și arătându-și superba colecție de colți albi și lungi. Nici nam tresărit la hămăitul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
fugeau când îi goneam, știau că alții îi protejează. Se uitau urât la mine, ce-ai domnule cu ei?... Că nu iubesc animalele... îmi aminteam animalele... Bisisica... câinii la noi în curte nu-i râzgâia nimeni, nu-i îndopa să hămăie la fereastră fără nici un rost, se duceau dracului la paie și se încolăceau acolo până dimineața... Ăștia lătrau toată noaptea pe toate tonurile și de la toate distanțele, când credeai că a tăcut unul, începea celălalt... Am ieșit afară cu un
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cadă la picioare și să-i ceară iertare... În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericii și Apostol își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la picioare, bătând pământul cu coa-da-i stufoasă, parcă i-ar fi fost rușine că nu l-a recunoscut mai curând... Zgomotul portiței și lătratul dulăului dezmorțiră casa întunecată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eu tot nu-l dau. De ce să-l dau? În jurul meu erau colți cît cuprinde zarea. Îmi fac cruce și mă arunc în mare. Urmăritorii n-au curaj și privesc de la țărm. Lingeți-vă pe bot, osul rămîne la mine, hămăiesc vesel. Dar unde s-o apuc? În zare am văzut un vapor cît o nucă. Înot voinicește spre el. Mă apropii și văd scris mare: România. Sub pavilionul românesc era el, căpitanul, adică prezidentul. Țărișoara mea, spun, dîndu-mi lacrimile de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
hohot înăbușit. Pe Baltă nu l-a văzut nimeni vreodată plângând. Se închinară toți... gândul purtându-i la Neagu filologul, primul lor camarad căzut, pe Hășmașu Mare. Tudosă și Nechifor și-au aflat mormânt în valea Bistrei, la poalele Ceahlăului. Hămăit de câini.. gata să rupă.. să sfâșie.. se apropia din ce în ce. Într-o fugă bezmetică, și-au dat drumul pe cursul râpos al râului Schitu spre Bistricioara... securiștii pierzându-le urma. Luna era sus... Căpitanul stătea lungit la
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
libertate ne-au adus, uraa... uraa..!” Lângă mine, un bătrân în opinci și cu o căciulă mare cât un cârlan tărcat, îi spune rar, tărăgănat, tovarășului său: „ - Hai, măi, Gheorghe... hai, c’aiștea ș-au pierdut mințile !.. Îi distul sâ hămăi un câini.. că după el se iau și ceilalți..!, Pen’ că să știi di la mini, măi... gunoi la gunoi trage !”. Își trase căciula pe ochi și amândoi se pierdură în mulțime. „ - Sta-lin și poporul rus li-ber-tate ne-au a
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ținută-n puf, ci ei! Avea dreptate urâcioasa de Chira că omul ăsta era din alt aluat. Mai încercaseră și alții s-o smotocească, dar izbutise cum-necum să le taie cheful și ei își văzuseră, după aia, de treabă, mai hămăind doar când și când la ea, a dulăi puși mai mult pe lătrat decât pe mușcat. Ea-i înțelegea și nu le purta pică, dar ce-i cereau ei era pomană de lux, la care fata se zgârcea tocmai pentru
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
din Konstanz, unde se simțise adă postit și ocrotit. Dar neastâmpărul lui, populat de himere sângeroase, Îl Împinsese să plece mai departe, tot mai departe, cu nădejdea că undeva, vreodată, Își va găsi pacea și liniștea... Auzi deodată zgomote, tropote, hămăit de câini. Dădu să se ascundă În umbra pădurii, dar fu Înconjurat Într-o clipă. Era o ceată de slujitori călări și de hăitași, care-și stăpâneau cu greu câinii Întărâtați. Unul dintre călăreți, se vedea după Îmbrăcăminte că era
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Împânziseră. Îi vedeam de sus cum se ascundeau după copaci, ca și cum ar fi așteptat ceva. Am stat destul acolo sus și tocmai când mă gândeam că, dacă n-am murit de ștreang, am să mor Înghețat, deodată am auzit glasuri, hămăit de câini, larmă de vânătoare. Curând au apărut și vânătorii și l-am recunoscut pe duce, Însoțit de câțiva oameni. Erau puțini, slujitori de rând. Dintre curteni era numai unul, pe care stăpânul Îl numea maestru de vânătoare. „Acum descălecăm
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Erau oameni răi aceia și, desighir, ne-ar fi ucis dacă n-aveai pușchi. Buni, răi, bine că am scăpat teferi; de-acuma mână vârtos și ia sama să nu ne sprăveli 158. Oi!... Vei! Noroc de chini că a hămăit. Altfel nu prindeam de veste de tălhăroi. Într-adevăr, Milordachi săracul, întocmai ca gâștile din Capitol parc-a avut duh sfânt; ne-a atras atenția asupra hoților, așa încât am avut vreme să mă pun în stare de apărare și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
În 1905 : „Bădie Vasile ! strigă deodată Mihai ; să vezi, am Învățat pe [câinele] Turmei să apuce pe jidani de fundul pantalonilor... Să vezi ce frumos ! O dată - hap ! și jidanul : oi ! și numai se lasă la pământ, iar Turmei se-nvârte hămăind În jurul lui, dar de mușcat nu mușcă” <endnote id="(377, p. 148)"/>. Și câinele Bălan, din nuvela omonimă a lui Nicolae Gane, este Învățat să sfâșie - anteriile țiganilor, de data aceasta. Cinofobia era o „boală profesională”, de care sufereau mai
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
tancuri și tunuri rusești), noaptea, de la 1 la 3, mai în interior, lîngă un depozit. Ningea și bătea vîntul. Atîrnat de un fir, becul prins în vîrful stîlpului lipit de gard proiecta umbre lungi, suspecte, pînă aproape de mine. În vecini hămăiau întruna cîinii. M-a cuprins o spaimă înnebunitoare... Peste două zile, la meditația de după-amiază, în absența ofițerului supraveghetor, aflați încă în starea de surescitare, am povestit unii altora experiența teribilă a primei gărzi de noapte. Deși, acum, cîțiva încercau
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
o amenințare adresată vreunuia dintre noi. Cert, cele două „fișe” le-am făcut într-o ședință comună cu „Steagul roșu”, pentru că, imediat după ele, se găsește una cu aceeași dată, în care l-am surprins pe un buldog de la ziar hămăind opor tunist următoarea „caracterizare” destinată mai puțin urechilor noastre și mai mult procesului-verbal: „Tovarășul N. Ceaușescu este un argument foarte consistent pentru vigurozitatea societății noastre viitoare”. Uf, cum caută unii cuvinte „sonore”. Genoiu e cu „rigurozitatea”; ăsta, omologul lui, cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
urină și spermă de vulpe/ din sticla în care cândva am avut parfumuri/ franțuzești autentice/ în ceafă îi simt răsuflarea grețoasă/ (mănâncă slănină cu usturoi când prinde vulpi)/ sexul de zeu incaș îl simt plin de sudoare/ se-apucă să hămăie pe limba vulpilor/ nu-mi rămâne decât să-mi tai/ cu dinții pielițele din jurul unghiilor/ țac-țac-țac" (Fals tratat de netezire a nervilor, 6). Într-o parte avem naturalism și naturalețe, o sintaxă a simplității, imagini mai puțin elaborate dar mai
Femeia dada by Daniel Cristea-Enache () [Corola-website/Journalistic/10964_a_12289]