77 matches
-
de pildă, statisticile despre ce și cât consumă locuitorii din Regiunea Vest, adică, În mare, din Banat. Și ce-am desprins din cifre? Că aici e cel mai Înalt nivel de trai din România (de la venituri până la consum). Că se hăpăie masiv pâine, făinoase și patiserie, cartofi, dulciuri și că se soarbe În delir cafea sau ceai, dar nu și sucuri chimizate. Deși n-am văzut nimic despre carne, bănuiesc că și la proteina animală dăm clasă sudului, estului și nordului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
ținea bășinile, nu mai avea dinți În gură, cu-un dos de mână-l puneai jos? Ce conta că Lupul-Turc nu Înhățase oaia-moldovoaia - Ursul a Înghițit jumătatea dinspre el, cea care, pasămite, behăia după ajutor... - Însă În ’39, Lupul-Neamț chiar hăpăise mai bine de jumătate din oaia poloneză, când i-a sărit În ajutor (ne-cerut!, ba chiar... temut) Ursul-Rusul...Ajutorul a fost dat Neamțului, Întru lichidarea Poloniei... Oii i-a șoptit că... el doar se preface că Înghite, imediat ce au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zmuls urechile, că, de, iera lipite. Lu mandea Îmi ie clar ca apa: iel sau tac-su, care sta la șestache sub fes, mi-a șutitără capdeursu; da nici că am vrun dinte contra lor: că m-au făcut să hăpăi o lătură făr-de-zamă, care mi-o băga pe gât cu linguroiu dă lemn, de m-a trezit de-a binelea dă tare ce frigea. Mai nașpa ie că d-acu omu dă la cuhne nici că vrea să mai șueteze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
strâns gunoiu. O bibilică a râs dă bancu lu mandea și gata, am și ademenit-o c-un pont pă maidanu dân Hamahuaca, unde n-am putut s-o virez, că iera aproape dă Obor. I-am făcut io să hăpăie brașoava că stam la Depozitu dă Furaji, da nu m-au luat dă patogen; Renovales, care nu le are dă nici o culoare, m-a luat În șuturi dă pă trotal, fincă Paiu Fioros se lefterise dă cinșpe firfirici, care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
perdut cum am putut mai bine dân vedere pântre hainile dân cuier. Masculu cu pașii iera baronu. S-a rezemat pă furiș dă măsuță. Mandea aproape m-am dat dă gol din pricina la râs, fincă ghicisem că baronu dădea să hăpăie potolu dân tavă. Da canci. A scos clondirașu cu hârca și oasele și, sub farurile mele, care făcea portretu groazii, a pudrat cafeaua c-un prăfșor verzuliu. După ce-a Împlinit misiunea, s-a dus cum a venit, făr’ să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
presiune. Orce-ar zice pozitivizmu, pă loc s-a produs miracolu: liniștit, calm, bun până-n măduva dă la oase, uman În ăl mai fecund sens al vorbei, plin dă iertare pentru toate alea create, m-am trezit deodat la Pizzeria Zoologică, hăpăind ca bărbatu simplu o temeritate de ensaimadas care - măcar odat să fim sinceri - mi-a căzut mai gustoase ca toate meniurili a la franceză ale tristei Mariana. Io ieram ca filozofu cocoțat pă ultimu fuștei la scară, care-și vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pă bune ieram În fonduri, mi-am Înmulțit manifestările dă iubire și, nainte ca să mă pot răzgândi, toți În număr dă patru degusta d-acu o pudincă la masa lu mandezu. Tortul pascalin i-a ținut ocupați cât mi-am hăpăit io grișu. Și boiangiții dă-i și dă-i cu Bilz, până când contumacia m-a inervat oareșcum. Ca să le Înculc ce-i bun am trecut dă la vinu Toro la vinu Titán, udând un minestrón cu cidru La Farruca. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
obosiseră să deschidă În dimineața aceea. Se părea că magazinele turistice, sălile de jocuri și saloanele cu Înghețată nu vor avea parte de prea multe vânzări. Dar Miller și Logan erau postați la o masă de la fereastră din Inversnecky Café, hăpăind sandvișuri cu șuncă afumată și bând o cafea tare. — Asta a fost o pierdere nenorocită de vreme, spuse Miller, alegând din chiflă o fâșie de slănină de la șuncă. Tu ar trebui să-mi faci cinste cu micul dejun după așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
coperte și a închinat cartea lui Sorin Stoica. N-am avut cum s-o citesc pe toată, cap-coadă. Și nici nu cred că ar fi bine s-o înghițiți așa. Cartea cu bunici trebuie gustată în tihnă, cu lingurița, nu hăpăită în picioare la fast food. Deși n-am răsfoit-o decât o jumătate de zi, tot am ajuns să mă prind că acolo s-au strâns mult mai mult decât 92 de prozișoare: hai să nu spun că 92 de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
gândi Tomoe. Ajunsese să-i descopere calități și acum îl privea cu alți ochi. Prăjitura cu ciocolată făcută de Tomoe pentru a-i ajuta să mai uite de evenimentele neplăcute ale serii i-a mers la suflet lui Gaston. A hăpăit-o fericit, cu gura lui uriașă de hipopotam. Apoi Gaston deveni brusc grav și întorcându-se spre Takamori, spuse: — Vreau să discut cu tine ceva important. — Ce anume, Gas? Gaston ezită. Privea când la Shizu, când la Tomoe, fiindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Și don Miguel o ține morțiș că, dacă tot trebuie să-i faci pe oameni să râdă, atunci fă-o nu pentru a le înlesni digestia cu ajutorul contracțiilor diafragmei, ci pentru a-i face să vomite tot ce vor fi hăpăit, deoarece sensul vieții și al universului îl vezi mai limpede cu stomacul golit de bunătăți și bucate în exces. Și nu admite ironia fără venin și nici umorul discret, deoarece zice că unde nu există venin, nu există nici ironie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
năvălit În Încăpere și s-a așezat la picioarele lui, uitându-i-se În ochi cu slugărnicie și teamă. I s-a dat o bucată de pâine mânjită cu aspic, o rămășiță dintr-o conservă de carne și, după ce a hăpăit-o, Înghițind-o aproape nemestecată, somnolează lângă picioarele lui Antoniu. Pregătit să lupte cu propria memorie și să aducă la suprafața ei frazele lăsate de izbeliște atâta amar de vreme, Antoniu așează pe scândura-birou caietul, ascute unul din creioane, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
oraș fără speranța că voi găsi un adăpost pentru noapte, am ajuns și În preajma cinematografului. Un câine s-a apropiat de mine, gudurându-se. I-am vorbit, l-am mângâiat, i-am dat o felie de parizer pe care-a hăpăit-o imediat, după care s-a strecurat, deschizând-o cu botul, printr-o ușă laterală, În fapt o intrare părăsită, Întorcându-și privirea spre mine. Era seară mersesem mecanic, aiurea prin oraș și mintea Îmi era la fel de amorțită ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tu nu ești afectată, tu stai pe prispă și mănânci o pâinică rumenă, caldă, îi arunci și tigrului qilin, tigrul tău alb protector, din când în când, câte o pâinică, el sare după ea și o prinde cu botul, o hăpăie. împreună, reciprocitate, oglindă m-am gândit cum ar fi fost să fiu femeie - acum, iubindu-te pe tine, sunt pentru prima oară sunt. am picioarele tale lungi, cu glezne subțiri, cu scobitura tălpii înaltă cu gastrocnemian și croitor evidenți, cum
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
cu Încântare Bejan. Pari om cu carte. Poate chiar ești. Par doar, zise Petru zâmbind. Asta dumneata o decizi, zise Bejan. Liniște. Petru vedea camera intrând În ceață cu Bejan și cu câine cu tot. Deodată Însă, câinele Începu să hăpăie vălătucii de fum și aerul se limpezi. Și? Ce și? Ce v-a spus Wellmann? Mi-a spus așa: dacă Îl vrei, e al tău. De vrut Îl vreau, da' n-am bani. Ba ai! strigă el care le știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Încercase niciodată să afle de unde i se trage. Pentru el conta doar faptul că Îi crea iluzia Întoarcerii Într-un loc În care practic nu fusese niciodată. Cerul era senin. Urma o noapte geroasă. 21. Mânca În grabă, Înecându-se. Hăpăia. Mâinile rigide păreau gheare uriașe făcute să Înhațe cu graba și crisparea ultimei șanse. Își pierduse siguranța și distincția cu care mânuise o viață Întreagă cuțitul și furculița. În timp, lăcomia de animal Înlocuise strălucirea ochilor săi albaștri. Deschidea gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
loc de dexteritatea cu care captură trei din cele patru furnici ce i se rătăciseră printre cutele anticlinalelor. De ferocitatea calmă cu care le propulsă în văzduh. Și de rafinamentul cu care, pescuindu- le pe vârful trandafiriu al limbii, le hăpăi, absorbindu-le pe traseele complicate ale unei digestii necunoscute. Fiorosul Marcel înmagazina în burdihanul său Politica! (Mărunțită, bineînțeles, în tratate și articole cu aplicabilitate apăsat dîmbovițeană.) Deși, în aparentă contradicție cu proveniența sa, Fiorosul era marxist. El fusese cel despicat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe o farfurie. Erau bucăți mari, fără oase, doar carne albă, îmbietoare. Se întoarse cu momeala în prag și o puse pe trepte, în fața ușii. Nu avea cum să mai dea greș: o văzuse pe mâță de-atâtea ori cum hăpăia pește: căpățâni solzoase de crap de la mesele lui Godun și rasolul de la chermeze. O chemă încă o dată, deja alertat, enervat că nu se apropia: „Eleonor, fato, uite ce bunătăți!“. În sfârșit, coborî din copac și păși ca o balerină vreo
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
seringă periculos de aproape de brațul meu, aș fi părut mai puțin tensionată, agitată și lista ar putea continua, cu toate adjectivele pe care producătorii de pastile împotriva durerilor de cap le folosesc pentru a-ți defini starea înainte de a fi hăpăit vreo două pastile de-ale lor, pe bază de codeină. Singura surpriză reală era persoana care ținea seringa. De fapt, nu era o seringă, ci un EpiPen, mic, alb și complet inofensiv. Trebuia să-mi repet ce conținea acesta pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Închis aparatul. În față, băiatul aproape că-și terminase treaba. Parbrizul era lună, Gioconda se aplecase În dreapta, căutând, probabil, mărunțiș În poșetă. Tinerii din Ford se sărutau. Mustăciosul pândea concentrat lumina semaforului. Atunci, capota mașinii s-a deschis, l-a hăpăit scurt pe băiat și s-a trântit la loc. Apoi s-a făcut verde. Câteva secunde, am rămas Înlemnit, Întrebându-mă dacă nu cumva fusesem victima unei halucinații. Deși incredibilul fapt se petrecuse În mijlocul aglomerației, nimeni nu părea să-l
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
președintelui SUA. Care-i mulțumește de fiecare dată. - Ar fi o idee, recunosc eu. Și mă pleoștesc: iar am ajuns la literatură. Și la copiii ei și-ai lui Cătă. Nu mai zic nimic. Mă uit la câinele ei cum hăpăie apa pe plajă. Mai aprind o țigară, mă Întind pe spate În iarbă. Se Întinde și ea, Îmi cere un fum. Mă rostogolesc Într-o parte ca să-i Întind țigara. Rămân așa, sprijinit Într-un cot. Mă Înfiorez din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
continuu. O spun și-o tot spun, în gazetăria pe care-o fac. Da, Antofiță, repetitiv, sînt repetitivă. Poate prea temperamental și deloc efectiv. Șichy îi aruncă lui Tano biscuiți și rîde de îndemînarea cu care-i prinde și-i hăpăie. Îmi ascund intensitatea privirii. Să nu-mi citească nostalgia după viața ei de femeie tînără, despre care nu știu decît că e de femeie tînără, în augustul anului 2001. Nostalgia că niciodată n-o să mai trăiesc așa, ca ea. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
a plutonierului, pe care o purta agățată de curea pe umăr ca un recrut silitor, cu toate că nu făcuse armată niciodată. In dosul lui Petre, parc-ar fi fost umbra lui, se zbuciuma Ilie Cârlan, agitând și el o pușcă și hăpăind întruna, ca și când n-ar fi fost în stare să găsească altceva: "Nea Petrică!... Nea Petrică!..." Strigătele și înjurăturile răbufneau când ici, când colo. Furia țâșnea din ochi și din gâtlejuri ca un abur otrăvit, încingînd sutele de oameni în aceeași
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ele rarița și după graba cu care o făcea. Sprâncenele erau groase și răsucite, ca niște mustăți care și-au greșit rădă cina și s-au așezat cu pleoșteala în sus. Ochii erau atât de negri, încât nu înghițeau, ci hăpăiau lumina. Și, ca să se știe de unde le vine lăcomia, coada ochilor se desfăcea într-un evantai de zbârcituri. Iar pleoapele atârnau, ca umflate de împunsătura unui ac. Trăsăturile feței suiau ascuțite, pe urmele lor rămăseseră linii adânci, ca și cum cineva îi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vină să creadă, rămăseseră să privească înapoi. Se propti să se ridice, dar se gândi că poate sub tălpi nu e bordura fântânii, ci obrazul ori pieptul cuiva și, la gândul acesta, genunchii i se muiară. Când reuși să iasă, hăpăi adânc aerul, ca după spaima de înec. Se trase cu totul, sprijinită în coate, și rămase multă vreme să privească cerul, cu ochi neclintiți și uscați. Când găsi puterea de a se uita la ce lăsase în urmă, se găsi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]