KorAP: Find »[drukola/base=harapnic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 5 >

115 matches

Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342

lirica lui M. are un traseu compus din linii frânte. Talentul poetului înclina către surprinderea muzicii înfundate pe care o dă reflectarea unui viu apatic într-un mineral mâlos-receptiv. Rezultatele parțiale ale acestei vocații pot fi, pe porțiuni mici, memorabile: „Harapnice de zei plesneau în nămol și-n turmă/ Boii soarelui pășteau prin beznă fără urmă/ Mânați de ciclopi; trupurile se pierdeau în albii de glod/ Erau crescute ca munții, ciclopu-ntre ele un plod”; „Pescari de larg cu bărci smolite și

MARGARIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române (2004) [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749

băgat de seamă. Ulițele erau ticsite de oameni în haine curate de sărbătoare, în care și căruțe, împingând sau trăgând cărucioare, mânând vite sau cărând boccele mari umplute cu marfă spre iarmaroc. Surugii în costume arnăuțești, chiuind și pocnind din harapnice, mânau trăsuri pline cu negustori de vite și grâu. Caii sprinteni, bine hrăniți și țesălați, cu picioare lungi și subțiri, aveau cozile înnodate în scurt și, petrecută pe sub crupe, câte o pânză țeapănă în care se strângea bălegarul. Neguțătorii își

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
deasupra umărului. Bragagiul alegea una din cănile de cositor, mari și zornăitoare, agățate în cârlige de chimir și se înclina, făcând licoarea de mei să traseze prin aer un arc de cerc. Roiuri de viespi ornau și dădea viață alamei. Harapnice îndemnau caii aduși la vânzare să urce la deal căruțe cu roțile blocate cu câte un bulumac. Scrâșnet de metal pe piatră. Miros de ars și de sudoare. Rânjete hidoase de cai cu priviri urduroase și gingii dezgolite de mâini

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748

băgat de seamă. Ulițele erau ticsite de oameni în haine curate de sărbătoare, în care și căruțe, împingând sau trăgând cărucioare, mânând vite sau cărând boccele mari umplute cu marfă spre iarmaroc. Surugii în costume arnăuțești, chiuind și pocnind din harapnice, mânau trăsuri pline cu negustori de vite și grâu. Caii sprinteni, bine hrăniți și țesălați, cu picioare lungi și subțiri, aveau cozile înnodate în scurt și, petrecută pe sub crupe, câte o pânză țeapănă în care se strângea bălegarul. Neguțătorii își

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
deasupra umărului. Bragagiul alegea una din cănile de cositor, mari și zornăitoare, agățate în cârlige de chimir și se înclina, făcând licoarea de mei să traseze prin aer un arc de cerc. Roiuri de viespi ornau și dădea viață alamei. Harapnice îndemnau caii aduși la vânzare să urce la deal căruțe cu roțile blocate cu câte un bulumac. Scrâșnet de metal pe piatră. Miros de ars și de sudoare. Rânjete hidoase de cai cu priviri urduroase și gingii dezgolite de mâini

Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

aflai ceva și din trecutul care așa de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care la sfârșit îi intrase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa mă purtam... Am șmotrit-o eu de multe ori... Cunosc eu moarea femeilor, ce crezi mata!... Și Dragoș își duse dreapta la gură și începu să râdă înfundat, vesel. —He-he! zise el. Ce bătăi i-am tras, uite, cu harapnicul! Când o ardeam, se întindea pe jos și se zvârcolea ca un șarpe pe jaratic... Altfel nu-i de chip - dacă n-o bați pe muiere, nu merge, cucoane Petrache... Altfel îs mulțămit, și nu pot să spun că nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
cu sclipiri vesele de râs. —Gavrile! strigă boierul scurt, cu mânie. Un om nalt, spătos, cărunt, cu plete revărsate pe umeri, ieși îndată, plecându-și grumazul, ca să nu se pălească cu capul de pragul de sus. —Poronciți, cucoane! Cu coada harapnicului, stăpânul își dădu la o parte gluga care-i acoperea capul, și ochii luciră încruntați pe obrazul smead. Ia-ți pușca și vină după mine! grăi el cu hotărâre. Chihaia se întoarse grabnic, intră în tindă, dădu cubrațul la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
c-o barbă rară, cu doi ochi rotunzi și spăimântați. Strigă răgușit: —Cucoane Coste! nu mă mai zdrobi și dumneata! Dar boierul întoarse calul și izbi pe om spre roatele carului și spre lobdele încărcate. Dădu de două ori cu harapnicul, apoi se feri o clipă, se dădu alături și-l păli cu boamba de plumb din capătul mănunchiului. Omul căzu peste roată. — De-acu-s gata! gemu el scurt, cu spaimă. Cu mânile prinse de schițe, îngenunche în noroi, ș-o undă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Aista-i Sandu Faliboga... El e, el e... se auzi un glas aspru și neprietinos. Și îndată se arătă în lumină un om uscat, cu gâtul lung și cu ochii arzând sub frunte ca în două văgăuni negre. Își încolăcea harapnicul pe după gât și râdea, cu gura știrbă de doi dinți de sus. Am venit într-o fugă, zise el repede; tocmai de la Moara-de-Vânt... Știi cum umblă cuconu Nastratin după caii lui? lucru mare! Râdea cu poftă, și-i scăpărau ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
răspund, zise încet Niță. —Așa? da’ slujba n-ai s-o faci tu cu mine, măi? Oi face-o și cu dumneata. Da’ de mine nu te-i teme tu, măi? Faliboga zvâcni drept în picioare și puse mâna pe harapnic. În același timp răsări de la locul lui și Niță Lepădatu și scoase repede din glugă un buzdugan grozav, o măciucă grea de alamă cu mănunchiuri de lemn de corn. —Ascultă, Faliboga, vorbi Lepădatu; eu îs om blajin... c-o vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă foc și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o raită până în Valea Lupului și pe urmă mă întorc... grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli în flăcări un mănunchi de trestie. Gheorghe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne vedem cu bine! Poticni din harapnic și intră în fuga calului în nourii deși de pulbere. Drumul apuca spre coada iazului; vitele umblau domol; tălăngi sunau înainte. Soarele răsărea în nourii de aramă, și deodată pulberile se umplură de o rumeneală ușoară; apoi o lumină lină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
așa cu mine!... țipă Faliboga cu ochii holbați. Măi, de ce plouă atâta, de mi-i lehamite? de ce-i glod de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-i lehamite? de ce-i glod de se-neacă omul! Măi, de ce-mi stupesc sufletul de necaz? Eu trebuie să mă ușurez și să plesnesc cu harapnicul pe cineva! și eu pe tine, măi Lepădatule, am să te plesnesc cu harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
harapnicul! Faliboga rânjea. Niță își păli gluga lepădând-o pe umeri și se trase înapoi cu sprâncenele încruntate. Aha! nu-ți place? strigă Sandu vătaful. Apoi stăi tu dacă nu-ți place!... Lăsă calul; făcu doi pași și-și desfășură harapnicul negru. — Măi Lepădatule! strigă el iar. Tu dacă-i sări la mine, eu te rup în două ca pe un pui de găină!... Eu în vremea mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii; apoi gemând de mânie, îl puse pe vătaf la pământ, se lăsă greu pe el și scoase buzduganul de alamă. - Faliboga icnea și-și rotea înspăimântător ochii în orbite. Suduia înăbușit și suflarea lui de dușmănie era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
omor, bade Sandule... zise el pripit. Ce am eu cu dumneata?... Mai bine m-oi duce în lumea mea- ca să-mi câștig o bucățică amară de pâne -, decât să mă războiesc cu dumneata ori să intru într-un pacat! Iaca harapnicul. Iaca, pune-ți gluga-n cap, că te plouă. Suie-te pe Alba și du-te la bordeie. Și pe mine n-ai să mă mai vezi!... Ce spui tu, mă? pufni Faliboga vânăt la obraz. De ce n-ai dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
acul în pielea de oaie. —Eu, flăcăule, zicea el, am fost rob la cuconu Iordache, tatăl boierului ist tânăr. Da’ ședeam pe atuncea în colo, la Moldova, la alte moșii. Pe-atuncea erau vătavi de robi - și ne bătea cu harapnicul și ne ținea la muncă de ne trecea os prin os... — Am auzit că pe-acolo-s sate multe și dese... întrebă Niță, întinzând în mâni opincile galbene. Hei, pe-acolo îs altfel de gospodării... da.... Pe-acolo fiecare casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ca la un odor! - Acu or fi grăind și ei, ș-or fi petrecând... În horn iar se auzi vântul tremurând și duduind prelung; gazornița fâlfâi, aproape să se stingă. Vătaful se sculă în picioare și-și căută căciula și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând băieții... Cum ieșiră, îi biciui viscolul în față; apoi mai la larg îi învălui un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
când umbla călare prin lanuri și pe la mori, întruna își vâra degetele în barba-i neagră și zbârlită și mormăia cu ciudă. Firelepe care și le smulgea din măturoi le risipea repede în vânt; după aceea smulgea din tureatca ciubotei harapnicul și-ncepea să bată în buiestrașul cel alb, pe care de zece ani își făcea slujba. Îl întorcea cu capul spre curte și-l suduia: — Hai, boală, acasă, mânca-te-ar lupul cel bătrân! Asta era vorba lui; și-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
sunând în pădurea de brad și stropind acum ace înghețate. Asta-i vremea înfricoșată a muntenilor, în vremea iernii cresc singurătățile până la cer și pân’ la capătul lumii. Căzute pentru totdeauna par amintirile soarelui. Un zeu dușman a mânat cu harapnic de furtună turmele de veacuri în prăpastia sfârșiturilor - și nu ducem și noi după ele, cei din urmă. Vai de bietele noastre ființi! peste noi nu vor mai odrăsli flori! — Ce facem? ce facem, oamenilor și creștinilor? se tânguia cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

pământ. Mama a zis că are destul pământ, cele cinci hectare ale sărântocului! Și că, de n-ar avea nici o „cirtă”, tot n-ar primi pământ de furat... Cam de-aici a izbucnit cearta: Gheorghe, fratele mamei a dat cu harapnicul peste gard, de-a călare, a prins-o de picioare, a Început s-o tragă... - Cu ce? Harapnicul e bici, nu lasso. - Și una și alta. Văcarii călări, haidăii, dau În așa fel, Încât șfichiul să se Învălătucească, să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
avea nici o „cirtă”, tot n-ar primi pământ de furat... Cam de-aici a izbucnit cearta: Gheorghe, fratele mamei a dat cu harapnicul peste gard, de-a călare, a prins-o de picioare, a Început s-o tragă... - Cu ce? Harapnicul e bici, nu lasso. - Și una și alta. Văcarii călări, haidăii, dau În așa fel, Încât șfichiul să se Învălătucească, să se Înnoade În jurul picioarelor -și trag... - A vrut s-o tragă pe bunica peste gard? - Numai s-o doboare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]