628 matches
-
e suficient să afirm că H.- R. Patapievici are dreptate să vadă în Spovedanie la Tanacu „o carte precum romanul lui Truman Capote, Cu sînge rece”, iar Dan C. Mihăilescu să constate că „intrarea subtilă în pielea personajelor” ilustrează „definiția hegeliană a tragicului, în care toate forțele care se află în conflict au dreptate, fiecare în felul său”. Istoria cazului ce a șocat publicul din România în vara lui 2005 e reconstituită de Tatiana Niculescu Bran pe baza anchetelor ulterioare. Să
„Adevărata poveste a unui exorcism“ by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4470_a_5795]
-
fetei de împărat refuzând iubirea de sus, pentru a se transcende în final către strălumina zborului spre Demiurg din care Hyperion renaște în hipostaza sa de increat. Fenomenologia tristadială eminesciană este de model zamolxic, și nu de tipul formulei dialectice hegeliene existență-viață-devenire, pentru că la Eminescu termenul final nu este sinteza dintre teză și antiteză, termenul antitetic nu este inclus în al treilea moment, acesta nefiind o sinteză, o sumă, ci o depășire a negativității și o înălțare a primului termen. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
desparte. Or, aceasta este poezia: treci dincolo de tine arzând, te ruinezi în inefabil. Această ambiguitate stă de veghe poetului, "păstrân du-l" în orizontul sacrului. Aflăm aici o semnificativă ilustrare a triadei dialectice teză, antiteză, sinteză miezul fenomenologic al filozofiei hegeliene, gânditorul născut în același an și prieten cu Hölderlin: teza, este făptura fizică a poetului, antiteza sufletul, flacără pură, iar sinteza transfigurarea, inefabilul. De aici a derivat teoria "terțului inclus" formulată de fizicianul Ștefan Lupașcu, și reluată de Șerban Nicolescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ce o fi el") era prezentat ca fiind "... un amestec absurd de bufonerii, lucruri șocante, nerozii și gafe cu câte o delicatețe înecată într-un flux de conceptualism". De fapt, aici, Unamuno recunoștea influența pe care a avut-o filosofia hegeliană asupra concepției sale, în special, ideea contradicțiilor care apar între sentiment și intelect, între sensibilitate și rațiune, aspecte subliniate în unele școli neohegeliene, caracterizate ca fiind conceptualiste. De asemenea, Unamuno, referindu-se la stilul lucrării sale, afirma în Prolog că
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
alc?tuire", iar elementele ce o compun sunt, nu fenomene, ci „idei, divinit??i" (fenomen e doar omul, pentru c? doar el este supus trecerii ireversibile a timpului). Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului (subiectivitatea interioar?" fiind, În concep? ia hegelian?, „adev?râtul izvor al lirici"), toposurile poetice devin În lirica eminescian? adev?rate obiecte de contemplă?ie estetic?, elemente componente ale unei „entit??i metafizice", ale c?ror multiple semnifică?îi au r?mas, pan? la Eminescu, nedescoperite În plenitudinea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
vorba de Grecia antic?, singura dintre cet??i În care artistul a creat forme a c?ror m?re? ie ?i splendoare reprezint? expresia unei „sensibilit??i superioare" ?i a unei „voin?e artistice care supune materia sensibil? În sens hegelian, În imperiul artei clasice" (Zoe D-Bu? ulenga). Înzestrat? fiind pe de o parte de o natur? care prin ea Ins??i se sustrage trecerii timpului ?i pe de alt? parte de for?a crea?iei artistice (simbolizat? de Orfeu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cu splendoare". Astfel, dac? cetatea Egiptului d?inuie prin gând, idee ?i În?elepciune, cea a Greciei va d? inui prin cuvânt ?i poezie. ?i prin natura care i-a dat via??: „Nu Întâmpl?tor, tot În direc?ia gândirii hegeliene, aceast? frumuse?e produs? de miracolul grec În art???i mitologie se Întoarce În natur?". (Zoe D-Bu?ulenga) Natură, poezia ?i arhitectură devin astfel, În poezia eminescian?, sinonime cu infinitul. Natură prin inepuizabila ei for?? creatoare, poezia -prin identificarea
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
se Intoarce pentru a c?uta frumuse?ea acelui „ ideal pierdut În noaptea unei lumi ce nu mai este /Lume ce gândea În basme ?i vorbea În poezii". Întotdeauna Insufle?ițe de sentimentele poetului („subiectivitatea interioar?" fiind, În concep?ia hegelian?, „adev?râtul izvor al liricii"), aceste spa?îi poetice surprinse În diferitele lor ipostaze sunt urzite din „figuri ?i imagini În care divinitatea, perfec?ia, puterea, beatitudinea sunt solidare de o durat? infinit?" (Zoe D.Bu? ulenga). Privite din aceast
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
el devine fereastra pe care gândirea noastră o deschide către tot ce este; în funcție de el urmează să vedem totul. Numai că deschiderea pe care ne-o dă această nouă perspectivă asupra lumii poate reprezenta în același timp o închidere. Devenim hegelieni, kantieni, heideggerieni, iliescieni (Nepotrivită alăturare, dar așa este neamul nostru românesc, plin de nepotriviri, discontinuu. Nu ne putem închega ca națiune în mod eficient deoarece suntem plini de discontinuități; nu ne legăm unii de alții, nu reușim să formăm un
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
bord viziunea, adică a preluat cele două formule magice ale spiritului dialectic (teză-antiteză-sinteză și negarea negației), dar a renunțat la viziunea creștină asupra lumii. În locul ei a pus un materialism economic în al cărui limbaj putem întîlni, alături de sintagme tipic hegeliene - precum "viclenia rațiunii", "negativitate pură", "a fi în sine" și "a fi pentru sine" - expresii fatal desuete precum "mișcarea muncitorească", "forțe de producție" "relații de producție", "reificare", "exploatare", "solidaritate socialistă", "burghezie și proletariat". Și astfel, dacă dăm la o parte
Jocul dialectic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9247_a_10572]
-
realului, ci o replică la real, o construcție noneuclidiană în verbť. Cu atît mai mult dacă este vorba de o lirică Ťde ideiť - definită într-un răspuns la o anchetă (din același an) a săptămînalului ŤGazeta literarăť: ŤVorbind în limbaj hegelian, Ideea (deci orice idee) are un comportament dinamic și dramatic: ea poate fi oricînd eroul unei desfășurări cvasiepice. Problema este de a nu cădea, pe de o parte, într-o simbolică mecanică, pe de altă parte, într-un conceptualism sec
Poezia Celuilalt by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9252_a_10577]
-
Nu există însă nici un motiv să credem că biologia e suportul ultim pentru tendința universală de creștere a complexității. E doar o etapă, între un joc elementar fizic și unul conștient, care își face drum prin noi cu o viclenie hegeliană. Întreaga noastră cultură e produsul acestei etape - lungă la scară umană, insignifiantă la scară cosmică. Dar cultura asta ne-a format și ne-a spus cine suntem. Cultura asta a definit omul din toate perspectivele imaginabile, iar noi am luat
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
crearea limbii, care are În instincte o manifestare mai primitivă, a creat și În drept, În ordinea de stat și În cea socială, o serie de organizații adaptate scopului. Iată ideile În care „școala istorică a dreptului” coincide cu filosofia hegeliană. Astfel i se trasează filosofiei dreptului, științei generale a dreptului, sarcina: să recunoască dreptul În necesitatea sa istorică, adică În raționalitatea sa istorică. Cerința aceasta conduce la dispariția ideii unui sistem de norme de drept generale și universal valabile, după cum
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
socialteleologică, sub aceleași influențe ale secolului al XlX-lea sub care dreptul natural vechi, cu normele lui rigide, a devenit o filosofic social-teleologică a dreptului. Etica aceasta socialteleologică și istoric genetică apare mai Întâi sub forma evoluționismului speculativ al sistemului hegelian, mai apoi, către sfârșitul secolului, se ajunge la evoluționismul empiric. Herbert Spencer, Charles Darwin, Wilhelm Wundt sunt cei care trasează această traiectorie. Comportamentul moral și moravurile, sistemul moralității obiective, la fel ca și dreptul ca produs și funcție, nu sunt
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
chiar Împotriva lui, și altele, desigur, care depășeșc limitele statului”. Problema care se ridică este: dacă, mai presus de determinațiile juridice pozitive, există o ordine de valori ideale altfel spus, „dacă juridicitatea se identifică cu justiția”. Juristul italian critică poziția hegeliană ca pe o autentică „exaltare dogmatică a Statului contra căreia se răzvrătește, mai mult chiar decât facultatea critică a rațiunii noastre, conștiința noastră etică”. Giorgio del Vecchio respinge critic: „divinizarea Statului, sau Statolatria care nu poate să fie admisă decât
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
filosofie a Dreptului, când scrie: „Aceasta este rațiunea fundamentală pentru care respingem definițiile dogmatice ale Statului, care afirmă, fără nici o distincție, și adesea sub o formă voluntar obscură, precum oracolele Sybillelor, valoarea sa absolută”. Gânditorul neokantian aduce În scenă definițiile hegeliene ale Dreptului și Statului. Filosoful clasig german postkantian scria În 1821: „Statul este realitatea ideii etice, spiritul etic ca voință manifestă, evidentă În ea Însăși, substanțială, care se gândește pe ea Însăși, care se cunoaște și care nu Împlinește ceea ce
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
care i-l stabilisem și își întrebă elevul: — De ce această afirmație pare tautologică? Dar continuă, dându-și singur răspunsul: Dacă analizăm accepția islamică a noțiunii de istorie, vom observa că ea constă într-un proces de evoluție socială similar conceptului hegelian de Spirit al Lumii. Cu toate acestea, în timp ce pentru Hegel deus era în cea mai mare parte ex, pentru musulmani Spiritul Lumii și Lumea sunt unul și același lucru. Astfel, aveau de-a face cu o buclă cosmologică: tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
înfrunta direct. O experiență spirituală În cadrul comunității Pontificium Collegium Germanicum exista un maestru spiritual de mare încredere. Avusesem norocul de a întâlni o persoană excepțională, pe Wilhelm Klein, un iezuit care călătorise foarte mult, cu o formație filozofico-teologică în linie hegeliană. A murit în 1998 la vârsta de o sută doi ani. Una din vorbele sale specifice era că teoriile Universității Gregoriene despre rațiune și revelație erau "limpezi ca apa", dar tocmai de aceea erau "doar apă". La întoarcerea mea din
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
nege pe Dumnezeu? Mă interesau îndeosebi: Ludwig Feuerbach, student protestant de teologie, al cărui prim gând, după spusele lui, era Dumnezeu, al doilea rațiunea, iar al treilea omul; Karl Marx, născut evreu și crescut cu o educație creștină, devine un hegelian de stânga și obține doctoratul în filozofie; Friederich Nietzsche, fiul unui pastor luteran, educat de femeile pioase din familia lui, devine un filolog critic și adept al filozofiei pesimiste a lui Schopenhauer; Sigmund Freud, născut din părinți evrei, dezgustat de
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
exclusă." Altfel spus, o propoziție e sau adevărată, sau falsă, deci sau una, sau alta dintre variante, dar nu amîndouă concomitent. Din păcate, deși spiritul disjuncției exclusive corespunde din plin regulilor logicii lui Aristotel, el nu ascultă de tiparul dialecticii hegeliene. Și cum hegemonia lui Hegel atinsese pragul supremației idolatre în epoca lui Kierkegaard, respingerea terțului exclus devenise un obicei la modă. Răspunsul lui Kierkegaard la această dilemă avea să se sprijine pe o prealabilă distincție: destinul unui om se desfășoară
Un răstignit pe crucea căinței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7865_a_9190]
-
a scriitorului apare pentru prima oară cu forță vizibilă. Replicile dialogului țîșnesc în chip natural; comediograful extrage efecte hilariante din amestecul limbilor străine, ca și din ironiile de natură livrescă specifice mediului universitar (luarea peste picior a filozofiei kantiene ori hegeliene, ironiile la adresa Pandectelor se combină cu citate și aluzii la mari poeți, precum Ovidiu, Properțiu, Dante și Goethe, plasate în contexte bufone). Witz-ul de cea mai bună sursă iese triumfător. Calitatea de căpetenie a acestei reușite bucăți o percepem abia
Poliglotul literat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7668_a_8993]
-
comunitate, în timp ce el nu mai reprezintă nimic (Poe. The Cask... 31). Fortunato pare să fie tot ceea ce Montresor a fost cîndva, impunînd teamă, respect și dragoste (Poe. The Cask... 31). Astfel, se acreditează discret posibilitatea unui antagonism socio-psihologic, de nuanță hegeliană (Stăpîn-Sclav), între o margine (Montresor) și un centru (Fortunato). BIBLIOGRAFIE Bales, Kent. Poetic Justice in "The Cask of Amontillado". Poe Studies 5 (1972). Derrida, Jacques. Fors. Georgia Review. 1 (1977). Felheim, Marvin. "The Cask of Amontillado". Notes and Queries. 199
Povestiri din criptă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7672_a_8997]
-
alte niveluri, el resimte precaritatea logicii aristotelice, pe care e silit să o abandoneze în favoarea unei gîndiri care se leapădă de tirania noncontradicției și a terțului exclus. Ce e straniu la Basarab Nicolescu e că în pielea lui găsim un hegelian care nu are conștiința apartenenței la clasa dialecticienilor croiți pe tipar triadic sau tetradic. Maeștri din care se revendică sunt Lupașcu, Jung, Pauli, Heisenberg, Gödel, dar niciodată Hegel, deși umbra monstrului se simte peste tot. Terțul inclus, leitmotivul jargonului lui
Transa fizicianului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4914_a_6239]
-
dialecticienilor croiți pe tipar triadic sau tetradic. Maeștri din care se revendică sunt Lupașcu, Jung, Pauli, Heisenberg, Gödel, dar niciodată Hegel, deși umbra monstrului se simte peste tot. Terțul inclus, leitmotivul jargonului lui Basarab Nicolescu, este o constantă a gîndirii hegeliene, pe urma căreia au mers și Lupașcu, și Noica. Detaliul că viziunea lui Basarab Nicolescu, deși fidelă idealismului german (creștinism pus în triade speculative), e descrisă în termeni de cosmologie modernă nu îl îndepărtează de descendența spiritului dialectic. Mai mult
Transa fizicianului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4914_a_6239]
-
mersului spontan în raport cu cel elaborat; la Caragiale, se definește etica operei de artă; la Eminescu - portretul geniului. Criticul a rămas toată viața, în rarele sale încercări analitice, prizonierul unor locuri comune pe cît de naive, pe atît de persistente. Clișeul hegelian despre fond și formă revine cu regularitate, „forma” însemnînd la Maiorescu limbajul și prozodia. Obsesia caracterului național, a inspirației din realitățile locale, s-a transformat la Maiorescu într-un fel de criteriu estetic, într-o apreciere axiologică; fie că este
Supremul pontif by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5709_a_7034]