627 matches
-
lovitura de palat", care totuși se realizează departe de ochii și urechile mulțimii, aparține de regulă unei facțiuni aflate la putere, un partid dominant sau o "tabără" politică, apropiată grupului conducător, uneori chiar din cadrul grupului, și se bazează pe relații hegemonice și influență a unor comandanți ai armatei sau serviciilor secrete câștigați de grupul complotist activ. În cartea sa "Coup d'État: A Practical Handbook" (Lovitura de stat: un manual practic), Edward Luttwak sintetizează: "O lovitură de stat se realizează prin
Lovitură de stat () [Corola-website/Science/314029_a_315358]
-
contracararea poziției agresive a bulgarilor. Pe 1 iunie 1913 a fost semnat un protocol militar sârbo-elen prin care țările semnatare își asigurau sprijin reciproc în cazul unui atac al bulgarilor. În ciuda alianțelor vecinilor săi, Bulgaria dorea să devină o putere hegemonică în Balcani și a pretins compensații teritoriale excesive. În același timp, Servia a cerut la rândul ei compensații teritoriale mai mari decât cele care fuseseră convenite cu bulgarii la începutul războiului. Serbia a cerut o revizuire a termenilor tratatului original
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
de timp și companie pentru a vedea cu inima și mintea totodată, pentru a te putea situa relațional în lumile sociale. În sfera publică, e nevoie de timp și muncă pentru a introduce idei care deschid către viziuni alternative celor hegemonice. A durat din 2004 până prin 2012 până când industria culturală centrală a început să accepte cuvintele „capitalism” și „neoliberalism” în loc de „economie de piață” și „pragmatism”. Iar procesul nu s-a terminat - el nu se termină niciodată. Munca intelectuală abia începe să
NU Tranziției 2.0 () [Corola-website/Science/296072_a_297401]
-
fond cultural comun, dincolo de diviziunile nord-sud sau est-vest, împotriva neoliberalismului ce negociază încă opțiunile sale anticapitaliste și transmoderne. Cu toate acestea, chiar și aceste resurse trebuie supuse testului transautonomist. Gândirea decolonială și reflecția la frontieră oferă resurse și împotriva feminismului hegemonic și a antirasismului liberal. Iar povestea largă a migrantului ori istoria socială locală pot oferi cadrele în care se alătură sensibilitățile sociale cele mai diferite. Eurocentrismul - care împiedică până și cea mai simplă relaționare, darmite fluența în repertoriul experiențelor nonoccidentale
NU Tranziției 2.0 () [Corola-website/Science/296072_a_297401]
-
o turnură epistemică, însă nu cere un atașament exclusiv de experiențe nonoccidentale: „Sudul Global” e un concept, nu o arie pur geografică, cuprinzând o multitudine de aliați occidentali. Este o diferență enormă între importul și colonizarea locală din teritoriul ideologiilor hegemonice, pe canale instituționale, și împrumuturile din teritoriul rezistențelor occidentale, pe baze relaționale. Țările Europei occidentale sunt departe de a fi gata pentru decolonizare, necum liberare, foarte departe de angajamente cu adevărat transformatoare pentru înțelegerea datelor prezente ale colonialității. În același
NU Tranziției 2.0 () [Corola-website/Science/296072_a_297401]
-
ascendență nu înseamnă în primul rând amenințarea cu forța (deși nu o exclude), ci este reprezentată de doctrine și practici, conținutul mediatic, structura veniturilor, politicile sociale, designul locuinței, etc. În această perspectivă, ordinea socială patriarhală se caracterizează printr-o masculinitate hegemonică ce subordonează alte tipuri de masculinitate, precum și ansamblul femeilor. Totuși, idealul cultural de masculinitate hegemonică diferă fundamental de personalitățile reale, modelele de masculinitate fiind adesea figuri fantasmatice, constructe ficționale (John Wayne, Sylvester Stallone, Arnold Schwartzeneger). Ceea ce acest ideal cultural implică
Feminitate () [Corola-website/Science/325303_a_326632]
-
reprezentată de doctrine și practici, conținutul mediatic, structura veniturilor, politicile sociale, designul locuinței, etc. În această perspectivă, ordinea socială patriarhală se caracterizează printr-o masculinitate hegemonică ce subordonează alte tipuri de masculinitate, precum și ansamblul femeilor. Totuși, idealul cultural de masculinitate hegemonică diferă fundamental de personalitățile reale, modelele de masculinitate fiind adesea figuri fantasmatice, constructe ficționale (John Wayne, Sylvester Stallone, Arnold Schwartzeneger). Ceea ce acest ideal cultural implică este de fapt menținerea practicilor care instituționalizează dominația bărbaților asupra femeilor. Feminitatea “tradițională” se construiește
Feminitate () [Corola-website/Science/325303_a_326632]
-
petrol. Conform ideologiei pan-arabe a partidului Ba’th, Khuzestanul aparține națiunii arabe și trebuie returnat acesteia. Principala cauză a războiului a fost ambiția lui Saddam Hussein ca Irakul să devină principala putere economică și militară din Orientul Apropiat. Ambițiilor hegemonice ale lui Saddam Hussein li s-a adăugat teama exportului de revoluție din Iran, teamă amplificată de faptul că majoritatea populației Irakului este șiită, în timp ce clasa politică conducătoare este sunită. De altfel, relațiile dintre cele două țări începuseră să se
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
petrol ale Iranului se găseau în provincia Khuzestan, împreună cu importante instalații de extracție, rafinării și rezervoare. Trecerea lor în posesia Irakului, ar fi lipsit Iranul de o importantă sursă de venituri și ar fi împiedicat ca acesta să devină putere hegemonică în zonă. Ocuparea Khuzestanului ar fi lărgit totodată accesul Irakului la mare, care pe atunci avea doar 64 km de litoral. În fine, cele trei insule din Strâmtoarea Ormuz, în afară de poziția lor strategică, puteau constitui o viitoare bază pentru instalații
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
militar necondiționat al SUA. Ceea ce la început părea a fi un conflict zonal restrâns, pentru obținerea suveranității totale asupra unui curs de apă (Shatt al-Arab), s-a extins ulterior, căpătând aspectul de război total, datorită pe de o parte ambițiilor hegemonice ale lui Saddam Hussein, și pe de alta, a dorinței liderilor iranieni de a înlătura regimul secular al acestuia. Amândouă țările au avut probleme serioase în realizarea de operațiuni militare combinate de blindate și infanterie cu suport aerian, rezultatele fiind
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
apei potabile este o problemă tot mai acută. Rata șomajului este încă ridicată, chiar dacă economia se reface rapid datorită creșterii exporturilor de petrol. De cealaltă parte, Iranul, deși slăbit de războiul cu Irakul, se afirmă tot mai mult ca putere hegemonică în zonă. Cu o industrie dezvoltată, inclusiv în domeniul militar, s-a lansat deja în tehnica spațială. Războaiele din Golf au condus la creșterea prețului petrolului, chiar dacă administrația americană a dorit să evite cu orice preț aceasta, permițând Rusiei și
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
va rămâne desprinsă de ideologia conducătorilor, câtă vreme persistă statutul de colonie sau semicolonie. Mai mult, această separare nu va putea fi depășită, pentru a căpăta o dimensiune universală, decât atunci când cele mai importante valori umane vor deveni din subalterne hegemonice, când se va desăvârși liberarea omului. Între timp, continuă să existe o cultură a noastră și o cultură a lor, un cinema al nostru și un cinema al lor. Cultura noastră, care țintește spre emancipare, va continua să fie, până când
Spre un al Treilea Cinema (Spre un cinema al periferiei). Partea I () [Corola-website/Science/296169_a_297498]
-
că distanțarea de Orient reprezintă etalonul după care standardele modernității și civilizării sunt măsurate; pe de altă parte, mobilizează complexele de inferioritate pentru a-i servi propriilor proiecte geopolitice. Pe masura ce „amenințarea islamică” a înlocuit-o pe cea comunistă în imaginarul hegemonic occidental, Europa de Est a trecut de la statutul de Lume a Doua din punct de vedere politic și economic la unul de Lume a Doua din punct de vedere cultural și, implicit, rasial, rămânând în același timp în cadrul unei Europe epigonice</spân
Mai multe Europe. De la mistica uniunii la (geo)politica diferențelor () [Corola-website/Science/296076_a_297405]
-
postcomunist, PNȚCD. Între 1990 și 1995, Coposu a fost președintele partidului . Corneliu Coposu a dovedit calități de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziție și ai asociațiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a președintelui Ion Iliescu și a Frontului Salvării Naționale era cea a opoziției unite (de unde și deviza ” Nu putem reuși decît împreună”). Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliția/alianța electorală și politică cunoscută sub numele Convenția Democratică (mai
Corneliu Coposu () [Corola-website/Science/299074_a_300403]
-
în Occident în general și în Germania de Vest în special) între istorici în privința strategiei politice a Imperiului German înainte de și în timpul Primului Război Mondial, a responsabilității germane în izbucnirea războiului în 1914 și a problemei continuității de lungă durată a politicii hegemonice germane. Disputa a avut la origine cercetările istoricului hamburghez Fritz Fischer, în special cartea sa apărută în 1961 sub titlul Griff nach der Weltmacht. Controversa a avut o însemnătate enormă pentru transmiterea memoriei și scrierea istoriei politice și, în faza
Controversa Fischer () [Corola-website/Science/336836_a_338165]
-
revoluției liberale nu i s-a pus capăt, ci ea a fost doar întreruptă. Datorita prăbușirii regimului totalitar comunist din România în 1989, care reprezenta varianta radicală, monolitică a stângii, precum și a venirii la putere a FSN (PDSR, PSD), forța hegemonică de stânga, care a oscilat între moștenirea comunistă și redefinirea ca partid social-democrat, PNL și-a afirmat identitatea și programele politico-doctrinare pe partea dreaptă. Partidul Național Liberal este promotorul libertății individuale, sociale, economice și politice, prin concepție, prin acțiune și
Partidul Național Liberal (România) () [Corola-website/Science/296892_a_298221]
-
Buden - Revoluțiile est-europene au fost interpretate ca duble dovezi atât ale înapoierii politice ale acestor societăți cât și ale aspirației și dorinței de a deveni cum trebuie, adică aidoma lumii euro-atlantice. Cu alte cuvinte, Revoluțiile au fost etichetate în discursul hegemonic al liberalismului anti-comunist ca niște evenimente rușinoase ce atestă ideea conform căreia istoria e importantă și tragică doar când se întâmplă la centru, iar atunci când are loc la periferie este o farsă ridicolă și brutală. Fetișul, aspirația și speranța Acest
De aici, de la margine: pentru o metodă decolonială în discursurile culturale din România () [Corola-website/Science/296077_a_297406]
-
s-a strigat PDL și USL, aceeași mizerie!, la această alianță s-a făcut referire. Ideologic, clasa politică își revendică legitimitatea din mitul aderării la Uniunea Europeană și din națiune. Ambele maschează interesele de grup și exploatarea neoliberală. Totuși, pe lângă discursul hegemonic, în ultimii ani, s-au coagulat mișcări autonome - colective, fronturi, teatre politice, comune politice, cercuri, etc. - care combat modul acesta de a înțelege și de a face politicul. Islamofobia ca strategie inconștientă de desolidarizare „Nu vrem străini pe la noi!” - sloganul
De aici, de la margine: pentru o metodă decolonială în discursurile culturale din România () [Corola-website/Science/296077_a_297406]
-
despre o singură Europa (Vestul) înseamnă a reproduce hegemonia epistemei occidentale conform căreia ar exista un nucleu tare (Anglia, Franța, Germania), așa-numita Europa eroica, restul regiunilor fiind reduse la diferite stadii epigonice. De aici, nevoia de a contracara pretenția hegemonica și de a vorbi în numele unei pluralități de identități în interiorul Europei.<a href="http://artapolitica.ro/?p=2702" target=" blank"> Amplă analiza efectuată</a> de </spân><spân style="font-family: Arial, șerif;"><b>Ovidiu Țichindeleanu</b></spân><spân style="font-family: Arial
Alianțe decoloniale: în loc de introducere () [Corola-website/Science/296085_a_297414]
-
împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El voia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Klemens Wenzel von Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o
Congresul de la Viena () [Corola-website/Science/304902_a_306231]
-
un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis
Congresul de la Viena () [Corola-website/Science/304902_a_306231]
-
care a durat până în 1991. Pe plan intern, mișcările pentru drepturi și libertăți civile și protestele împotriva Războiului din Vietnam au dus la liberalizarea societății în anii 1960. Ca superputere, SUA au oscilat din 1991 între cooperarea globală și tendințe hegemonice. La începutul celui de-al treilea mileniu, SUA și Occidentul s-au confruntat cu provocările terorismului internațional și cu obstacolele crizei economice globale. Istoria Americii a început cu sosirea primilor imigranți din Asia peste strâmtoarea Bering cu aproximativ 12.000
Istoria Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/299867_a_301196]
-
venit împăratl Nicolae I, care a inițiat o politică externă mult mai agresivă, ceea ce a forțat Regatul Unit să intervină. Britanicii s-au temut ca rușii să nu fie capabili să distrugă complet Imperiul Otoman și să câștige o poziție hegemonică în Balcani și Orientul Apropiat. Regatul Franței a intrat în coflict dorind să-și recâștiger rolul conducător în politica europeană, după înfrângerile suferite în timpul războaielor napoleoniene. Guvernele celor trei puteri se aflau de asemenea sub presiunea opiniei publice favorabile intervenției
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
libera circulație prin strâmtori. Victoria lui Petru cel Mare de la Poltava asupra lui Carol al XII-lea al Suediei crease în Europa percepția unei Rusii ca mare putere nordică. Se credea că împărăția țarilor se va substitui Suediei ca forță hegemonică a ariei nord-europene. Ecaterina a II-a însăși era denumită „Semiramida Nordului”. Această opinie nu s-a confirmat. Fosta principesă germană ajunsă pe tronul țarilor și-a manifestat preocuparea pentru extinderea puterii ruse în spațiul carpato-dunărean. Deși proiectul ei de
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
multe dintre aceste țări, și În special În cele de importanță strategică, puterea să fie controlată de „prieteni”. Pentru a-și atinge scopurile, noile state imperialiste au susținut conducători locali adeseori incapabili, dictatoriali, complici corupți și docili ai obiectivelor lor hegemonice. Dacă nu reușeau să Împiedice ajungerea la putere a unei forțe de opoziție, se străduiau necontenit, prin orice stratageme posibile, să o Împiedice să guverneze, să o combată, să o alunge de la guvernare. Cele două mari puteri au provocat astfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]