KorAP: Find »[drukola/base=hermeneut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 4 ...10 >

228 matches

Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245

în totul, de o gripă, de stomac, de intestine, de materie? Sentimentul că trupul te stăpânește e exasperant pentru Cioran. Tema aceasta, a dependenței de trup, ca și aceea a propriei identități proiectate în trup, face obiectul unor notații frecvente. Hermeneut al ființei, Cioran situează orice raționament și orice decizie lucidă în descendența fiziologiei. Ea decide, de fapt, în locul nostru. Sau, mai exact spus, nu suntem decât fiziologie și viscere, sânge și nervi. Totul, ca o consecință a cărnii. Iată: „Negația

[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559

numai în aplicățiune”. „Aplicățiunea” savantului nostru absolut e de a fi nedezmințit un om de școală nouă, perpetuu în postura de a putea da socoteală de cele mai „mogherne” tendințe culturale și firește, deoarece este, așa cum încă se recomandă, un „hermeneut”, să le tălmăcească în lumina tuturor cărților din toate bibliotecile, inclusiv cea din Alexandria. Și fiindcă azi cota lui Camus e foarte scăzută pe piața pariziană (dar când vedem care sunt de câțiva ani cotele în urcare pe această piață

[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
care sunt de câțiva ani cotele în urcare pe această piață ne dăm seama că lucrurile sunt mai mult sau mai puțin în ordine, fiindcă nu pot avea curs egal și les vessies și les lanternes) nu se putea ca hermeneutul nostru universal să nu o înregistreze, să nu și-o însușească și să nu o proclame cu hotărâtă autoritate. Dar, chiar pe piața Parisului și, bineînțeles, și la noi, se întâmplă să fie bine cotate și opere de reală valoare

[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
la stilul bărbătesc și generos al lui Camus, stil din marea tradiție clasică franceză, pe care o reprezintă în epoca noastră Camus împreună cu Montherlant, Malraux și Charles de Gaulle (poate cei mai mari prozatori ai Franței de azi), păcat pentru hermeneutul nostru. Dacă tema fericirii la Camus e înțeleasă de același hermeneut numai ca o exultație la miresmele și formele lumii exterioare, ce e de făcut? Fericirea pe care i-o atribuie Camus lui Sisif e fericirea dureroasă și gravă a

[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
tradiție clasică franceză, pe care o reprezintă în epoca noastră Camus împreună cu Montherlant, Malraux și Charles de Gaulle (poate cei mai mari prozatori ai Franței de azi), păcat pentru hermeneutul nostru. Dacă tema fericirii la Camus e înțeleasă de același hermeneut numai ca o exultație la miresmele și formele lumii exterioare, ce e de făcut? Fericirea pe care i-o atribuie Camus lui Sisif e fericirea dureroasă și gravă a conștiinței treze și a lucidității. E, o spune Camus, fericirea lui

[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235

un clișeu despre ignoranța americanului de rând. V-aș atrage atenția că teoreticienii americani ai anilor ’80 nu numai că știu fenomenologie, dar câțiva o și practică drept alternativă la deconstrucție. A se vedea ce scrie Paul Bové și ceilalți hermeneuți americani reuniți sub numele de destrucția americană (destruction), o mișcare de extracție fenomenologică europeană. În plus, a se vedea chiar și aderența limitată la deconstrucție, obiecțiile masive care i se aduc dintr-o zonă cât se poate de americană și

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
cercetare, interesate În special de dimensiunea „impalpabilă” căreia i se poate da numele de „imaginar”. Iar pe de altă parte, există filonul cartezian care dă naștere interesului pentru dimensiunea practică, pentru „imagini”, pentru materializările vizibilului. Descartes Însuși este considerat primul hermeneut „calitativ”, fiindcă el studia fenomenele sau observa prin participare manifestările lumii vizibile În urma unor lungi notații de teren, fieldnotes În terminologia analizei calitative. În propriul său discurs el face referiri frecvente la această metodă. Există note elaborate pe termen lung

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
al măștilor suprapuse) ca autorul, Horea, să joace toate personajele, pe Ariadna, Tezeu și chiar pe minotaur. În pofida „jocului”, am detectat, fără nici un contor, un fel de plăsmuire romantică, de mare efect, cea a unei profeții critico-poetice, facerea textului de către Hermeneut, un fel de Înger al reprezentării trimis la judecata textelor, zburând peste tomurile mucegăite de critică și coborând În noi ca o rugăciune senzuală. Dar iată, chimvalul profetic se face harfă, atenție la erupția de metafore și la jocul acestora

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843

există moarte! Pur și simplu cad frunzele / Spre a vedea mai bine / Când suntem departe..." (Metafora). Invocând (în linie eminesciană) triada Pământ, Istorie, Limbă, verbul vaticinar al tribunului operează aproape sacramental, în mari cadențe lirice. Concomitent, liricul se vrea un hermeneut semeț. Limba (în O mie de clopote) e un însemn capital al identității noastre: O mie de roze, o mie de zâmbete Din fiece cuvânt răsar, O mie de lacrimi, o mie de plânsete Ce-au devenit cleștar. În limba

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
în șoapte. Pe sub noi puhoaiele negre în clocot. Se duc în Ereb. Se duc în uitare. Peste noi străveziul, giganticul clopot al cerului sună ca luna în mare. A căuta sensuri acolo unde totul pare lămurit e o îndeletnicire de hermeneut, nedisprețuitor de fantezii; modernul corăbier de sunete și-l asociază pe Orfeu, cu care, alături, contemplă (în felul unui Pillat de final) armonia templelor eline: "Pe friza cerului, mai nou, / în neclitire de cocori / fetele-astre în apus / duc amforele către

[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755

urma" marilor modele, asimilând creația istoriei și construind premisele momentului următor"32. În acest sens, opera lui Mircea Eliade trebuie citită ca un întreg, fiecare narațiune se integrează în totalitatea operei, "așa cum aceasta se include în Marele Text al cărui hermeneut este chiar naratorul care restaurează sensurile deghizate ale mythos-ului"33. Fără a se vrea un filozof sau un istoric al religiilor, Eliade se dorește autor al unei opere, "ceea ce motivează de ce adevăratele semnificații ale cărților sale transpar din totalitatea lor

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
de știință dublat de creator, în analogie cu cea a lui Lucian Blaga; binomului poezie-filozofie i se adaugă istoria comparată a religiilor-proză fantastică: "Legăturile dintre cele două domenii de manifestare ale spiritului sunt organice, placentare am putea spune: dacă acest hermeneut al secolului al XX demonstra - prin minuțioase examene comparative - permanența tiparelor simbolice de-a lungul vremurilor și civilizațiilor, literatura pe care o scria în paralel confirmă, la rândul său, prezența neștiută, surprinzătoarea a sacrului în existența cotidiană"46. Chiar și

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
care am schițat-o, bunăoară, în Méphistophélès et l'Androgyne"55. Faptul este semnalat și de Eugen Simion când afirmă că interacțiunea dintre literatura științifică și literatura de ficțiune, inițial respinsă și ulterior acceptată de către Eliade se datorează faptului că "hermeneutul din sfera istoriei religiilor nu se poate dedubla în așa chip încât, scriind în prozele fantastice despre simboluri și coincidențele oximoronice, să uite de știința lui"56; la fel, Ștefan Borbély se declară sceptic cu privire la afirmațiile lui Eliade despre faptul

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
se întâmplă în lume, căci totul nu este decât repetare a acelorași arhetipuri primordiale; această repetare, actualizând momentul mitic în care a fost revelat gestul arhetipal, menține fără încetare lumea în aceeași clipă aurorală a începuturilor"90). Eliade este un hermeneut al miturilor care descoperă "în adevăratul înțeles al cuvântului "arhaic": arhè-uri, principii, adevăruri primordiale, structuri originare (...) Mentalitatea arhaică (sensul acestui cuvânt fiind cel etimologic: ceea ce ține de un arhè al lucrurilor, adică de principii, de elementar, originar) este placentar nu

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
întâlnirile cu substitutul său ezoteric, cale, și pe Bătrânul Fărâmă cu Învățătorul, Inițiatul căii mantice, refăcând etimologia substantivului propriu, Mântuleasa, din grecescul mantike, artă a divinației, mantică; în acest sens, "Fărâmă este cel care cunoaște semnele ascunse ale timpului, este hermeneutul semnelor vremii și al marelui text"487. În această geografie mitică, toponimul este sub semnul solarității 488: așa este cârciuma Floarea Soarelui de pe strada Popa Soare, unde cântă Leana. Strada Mântuleasa este un loc sacru, privilegiat, într-o geografie mitică

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
îl discută ca istoric al religiilor, și în care "partenerul cu mentalitate logică (Dumitrescu, Albini - n.m.) e manipulat de acela care, ilogic fiind (Fărâmă, Adrian - n.m.), nu răspunde criteriilor interpretării lui. Mitul se naște din incoerența dintre mesaj și raționalitatea hermeneutului, care nu vrea să admită posibilitatea incoerenței"524. În nuvelă, Adrian este "poetul bolnav" cu un discurs de un "idealism naiv", iar plutocratul Orlando, "sănătos", rațional, este cel care nu crede în coincidențe, ci caută "mesajul ascuns" al discursului lui

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
zero al scriiturii urmat de Noi eseuri critice, traducere din franceză de Alex. Cistelecan, Editura Cartier, 2006. Bidu-Vrănceanu, Angela, Călărașu, Cristina, Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, Mancaș, Mihaela, Pană-Dindelegan, Gabriela, Dicționar de științe ale limbii, Editura Nemira & Co, București, 2005. Balotă, Nicolae, "Un hermeneut al secolului XX", în Euphorion, Cartea Românească, București, 1999. Berechet, Lăcrămioara, Ficțiunea inițiatică la Mircea Eliade, Editura Pontica, Constanța, 2003. Blaga, Lucian, "Orizonturi temporale", în Orizont și stil din Trilogia valorilor, Editura pentru Literatură Universală, București, 1969. Boldureanu, Ioan Viorel

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
nr. 1-2-3/1988, p. 70, Andrei Pleșu folosește acest termen, de "etimo-mitologie", preluat de la M. Buccellato, alături de sintagma lui Noica, "mituri" ale cuvintelor, din perspectiva limbii văzute ca o kratophanie. 13 Ibidem, pp. 67 și 77. 14 Nicolae Balotă, "Un hermeneut al secolului XX", în Euphorion, Editura Cartea Românească, București, 1999, p. 498. 15 Mariana Istrate, Numele propriu în textul narativ, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000, p. 10. 16 Mircea Borcilă, "Semiotică și poetică. Perspective de reintegrare", în Limbă și literatură, vol

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Adrian Marino, op. cit., p. 362. 87 Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Editura Humanitas, București, 1994, p. 8. 88 Idem, Mitul eternei reîntoarceri, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999, p. 38. 89 Ibidem, p. 39. 90 Ibidem, p. 92. 91 Nicolae Balotă, Un hermeneut al secolului XX, în Euphorion, București, Cartea Românească, 1999, pp. 498 și 506. 92 Corin Braga, op. cit., p. 7. 93 Ioan Petru Culianu, op. cit., pp. 50-51. 94 Florin Țurcanu, op. cit., p. 495. 95 Ioan Petru Culianu, op. cit., p. 7. 96

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
p. 36. 98 Mircea Eliade, op. cit., p. 134. 99 Monica Lovinescu, Unde scurte. Jurnal indirect, Humanitas, București, 1990, p. 163. 100 Mircea Eliade, Fragmentarium, Editura Humanitas, București, 1992, p. 92. 101 Adrian Marino, op. cit., p. 405. 102 Nicolae Balotă, "Un hermeneut al secolului XX", în Euphorion, Editura Cartea Românească, București, 1999, p. 483. 103 Ibidem, pp. 486-487. 104 Mircea Eliade, Jurnal, vol. I, Editura Humanitas, București, 1993, p. 210. 105 Eugen Simion, Mircea Eliade, spirit al amplitudinii, Editura Demiurg, 1995, p.

[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906

al hermeneuticii, discursul trimite dincolo de el însuși, din cel al semiologiei textul e ca un vitraliu care te împiedică să vezi lumea de dincolo de el. Triada conceptelor hermeneuticii: explicitare, interpretare, comprehensiune (înțelegere) funcționează în mod tradițional prin prezumția că orice hermeneut ajunge să înțeleagă doar după ce în prealabil a explicitat și interpretat semnele. Hermeneutica a fost definită astfel teoria interpretării comprehensive, a inteipretării care conduce la înțelegere. O dată cu 81 Heidegger însă, întreprinderea hermeneutică este refundamentată, căci comprehensiunea nu mai este urmarea

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
de proveniență creștină; vechii greci defineau omul ca pe un animal locvace. Pentru hermeneutica biblică, înțelesul adevărat e gândul, cugetarea, nu vorbele. De aceea, "a cerceta și a cerne materialul verbal" al textului pentru "a scoate cugetarea limpede" este sarcina hermeneutului creștin. Aici avem de a face cu subevaluarea limbii în beneficiul gândirii, caracteristică diferențiatoare principială a hermeneuticii față de semiologie. De la sensul dublu al lui Philon din Alexandria, literal și spiritual, hermeneutica biblică trece, prin celălalt alexandrin, Origene, la teoria celor

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
sensul pentru că este o luptă cu rezistențele conștiinței psihanalizatului. Interpretarea și înțelegerea nu sunt decât o parte a travaliului. Pentru învingerea rezistențelor, Freud recomandă utilizarea iubirii de transfer fără a o satisface. "Nietzsche este în sensul profund al termenului un hermeneut. Locul unde trebuie să căutăm relația lui autentică cu hermeneutica este problema adevărului. Până la Nietzsche, filosofia și-a atribuit cu aroganță cunoașterea și adevărul. Cea cu care a culminat modernitatea, marea filosofie germană anterioară lui, se poate în întregime rezuma

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
al "creației de valori" și să impui noi criterii de interpretare în loc să le codifici pe cele vechi. Adică singurul fel de a ieși din povestea lumii este să o spui altfel, după măsura ta. 107 Ca filosof, Nietzsche este un hermeneut în aceeași măsură în care este filosof, pentru că, o dată cu el, începe o ontologie hermeneutică. Totodată el este hermeneutul modern care a împins atât de departe granița interpretării încît hermeneutica lui este una din primele hermeneutici negative. Pentru hermeneutica tradițională, clasică

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
singurul fel de a ieși din povestea lumii este să o spui altfel, după măsura ta. 107 Ca filosof, Nietzsche este un hermeneut în aceeași măsură în care este filosof, pentru că, o dată cu el, începe o ontologie hermeneutică. Totodată el este hermeneutul modern care a împins atât de departe granița interpretării încît hermeneutica lui este una din primele hermeneutici negative. Pentru hermeneutica tradițională, clasică, sarcina interpretării este de a restabili sensul inițial, originar și adevărat al gândirii. Gândirea se pierde în expresie

Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]