154 matches
-
anterioare debutului, cu o dicție lirică mult mai relaxată și mai alertă, dar ciclul titular este unul de parabole în proză, scrise între 1970 și 1999, în manieră oarecum soresciană (Muntele, Don Quijote, Printre prieteni, Eminescu, Fericirile, nefericirile... etc.). Fervoarea cerebrală, hieratismul ascetic și laconicele ecuații lirice oracular oximoronice din care D. și-a făcut o virtuozitate certă (uneori supralicitată) cedează, în Opium (2002), primatul unei rostiri desferecate, impetuoase, celebrând viața cu umor și „înseninare” exuberantă. O lume senzuală zvâcnește frenetic în
DIACONU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286755_a_288084]
-
pentru a da o forță de șoc mai mare supunerii: „Ți-am auzit cuvântul zicând că nu se poate.” Atitudinile cele mai adverse sunt conținute în „pânda” necontenită a lui Dumnezeu: „Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.” Exasperat de hieratismul lunecos al semnelor divinității, strigătul psalmistului cerând evidența senzorială echivalează cu o revoltă ieșită tocmai din esențialitatea setei lui de certitudini: „Vreau să te pipăi și să urlu: «Este»!” Între credință și tăgadă, nici una biruitoare, încordarea către nemărginire („Sunt, Doamne
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Ion Pillat când reverii vag nostalgice, când fantasme urcând din memoria unui pământ bătrân. O cu totul altă perspectivă estetică, pe linia b., apărea în poezia lui Adrian Maniu, a cărei configurație internă, retorică și stilistică, individualizată de mărci ale hieratismului, de voite disonanțe și „stângăcii”, tinde să creeze echivalențe verbale, poetice ale artei religioase bizantine: poemul-„icoană”, stilizare care își subliniază propria convenție estetică (în special refuzul perspectivei: cale a spiritualizării și a idealizării, la antipodul tratării realiste). Pitorescul galeriei
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
un artist plastic refulat care se consolează în poezie. Dar de ar fi ales paleta, n-ar fi fost un Delacroix, ca poetul francez, ci un pictor din secolul XIV ori un iconar bizantin, însetat de aurărie, coloare focoasă și hieratism liniar. G. CĂLINESCU SCRIERI: Figurile de ceară, București, 1912; Salomeea, București, 1915; Din paharul cu otravă, București, 1919; Fata din dafin (în colaborare cu Scarlat Froda), București, 1918; Meșterul, București, 1922; Lângă pământ, București, 1924; La Gravure sur bois en
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
Macedonski, Idile brutale, Mircea Demetriade, Spasm, Desflorare, Beția cărnii, Cincinat Pavelescu, Senzitivă), ca și poezia obiectelor evocatoare (G. Orleanu, Pendula de stejar) nu sunt străine de simbolism. La Șt. Petică apar stilizări prerafaelite (Serenadă, Imn profan), anticipate, prin religiozitate și hieratism grațios, de Cincinat Pavelescu (Fecioara, Bisericească). Dintre marii poeți români ai secolului al XX-lea sunt prezenți, la începuturile creației lor, în paginile L. G. Bacovia, care debutează la 20 martie 1899 cu poezia Și toate, semnată V. George, și
LITERATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287826_a_289155]
-
Stamatu semnează versuri, eseuri, cronici și recenzii la rubrica „Negru pe alb” (Schimbarea poreclei în renume - despre Vintilă Horia, „Plângerile” lui Ioan Cușa, Ciprian și Urmuz, „Umorul negru” și „absurdul” în literatura română cultă și populară, Între utopia orfică și hieratismul mioritic), iar Vintilă Horia trimite eseuri (Despre posibila descoperire a unui limbaj anagogic, Târziul mesaj venețian, Fragmente despre un timp mai rău decât altul ș.a.), nuvele și proză memorialistică (Monstrul, Recviem în trei pentru un oraș dispărut ș.a), versuri
REVISTA SCRIITORILOR ROMANI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289261_a_290590]
-
În partea cealaltă, în oglinda spirituală pe care pictorița o plimbă peste chipul acestei lumi, vulnerabilitățile dispar, contorsionările se duc și ele, iar tensiunile mutilante se resorb. Gloata de trupuri goale devine ceată de sfinți, stereotipia anatomică se preschimbă în hieratism, după cum întreaga expresie a chipurilor se rezumă la privire și, în particular, la ochi. Tușa însăși se diafanizează, substanța cromatică se evaporă și ea, iar în locul lor apar linia, punctul și emulsiile transparente. Viziunea grea, încărcată de sevele imanenței și
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
tradiție ardelenească, postblagiană, filtrată prin elegiile lui A. E. Baconsky. Un scepticism domol răzbate din versuri ca acestea: „Nu poți străbate iarna / Până la capăt. Cuprins ești / În prima ninsoare, în fulgii / Acoperindu-ți umerii - semne de întrebare” (Hibernală). Nostalgia și hieratismul domină peisajul hiperboreean, e „o pace deplină, cum n-a mai fost” (Elice). Și în placheta următoare, Ora crepusculară (1993), pendularea între amintire și banalitatea cotidiană este rostită pe un ton temperat, cu nuanțe livrești, creând o ambianță proprie. Autorul
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
viziunii antichizante, a unui monden de familie spirituală horațiană. Dar, neavând resursele lui Horațiu, poetul realizează, în piesele antologice Amurg, De la Villa Tusculana, Nimfa tânără Leuco..., Jos, la Tivoli, Anienul, fără să aducă și o situare ontologică în absolut, un hieratism maiestuos, sublimarea idilicului în umor, o delicată fructificare lirică a suprapunerilor trecut - prezent, limpezime clasică, glacială, transformând trăirea în ceremonie. Majoritatea așa-ziselor „novele” din Fără titlu, ca și câteva din celelalte volume, aparțin mai mult memorialisticii și biografismului romanțat
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
factură barocă, picturală, cu elemente narative sau biografice (în jurul motivului călătoriei sau al memoriei), în care se ascund aspirația către înnoire stilistică sau deschiderea către fluxul vieții imediate, concrete. Multe poeme par însă artificiale, livrești, puritatea lor e strict formală, hieratismul rămâne simplu gest aferat, imaginile își pierd pregnanța simbolică. Deși lirica este, în ansamblu, muzicală, cu un ritm impecabil și o dicțiune ritualică, nu vor mai fi atinse cadențele vrăjite și intensitatea vizionară din Umbria inaugurală. P. este și autorul
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
biografia mea - în genere, peisaje interiorizate/stilizate, notații confesive, invocații, incantații - transcriu lapidar mutațiile eului, neliniștea existențială, „slova altui timp”, chiar spațiul originar, extazul, mirarea, sentimentul dezrădăcinării. Viziunile sunt dominant retrospective, configurând, în notații abrupte, o atmosferă de legendă și hieratism. Spațiul montan al Țării de Sus, pădurea, fantasmele medievale, copilăria circumscriu un filon autohton prezent și în scrisul altor poeți tineri (bucovineni și ardeleni) din anii ’30. M. cultivă ipostaza unui dezrădăcinat răzvrătit, peregrin anonim „între două lumi”, între „orașul
MOROSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288255_a_289584]
-
Desfășurată într-o tonalitate gravă, uneori abstractă și transportând o emoție puternic spiritualizată, poezia scrisă de P. focalizează coliziunea dintre ontologie și discurs. Prima carte, Cum eu..., indică o amplasare în zona (neo)modernismului, între Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Hieratismul și rusticitatea se asociază în serii alegorice dezvăluind o tratare solemnă a mitului, iar fabula e turnată în imagini evanescente care funcționează ca analogon al stărilor eului. O vizibilă schimbare de registru aduc culegerile Vorbindu-vă prin semne (1979) și
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
transformându-se în densitate lirică. Inorogul alb aduce o tonalitate nouă: metaforele se împuținează, discursul pierde din impetuozitatea inițială, imaginile se simplifică, nu își mai trădează elaborarea, artificiul, iar ironia devine mai subtilă, ocolind opozițiile șocant-teribiliste, gesticulația fiind înlocuită de hieratism, de o simplitate aproape solemnă. În „clopotele verzi” - barbiene - ale mării bate o pendulă de aur, purificând poemele de orice stridențe. Sub aspectul cântecului naiv, doi îndrăgostiți sunt „invitați la ceaiul dat de flori”, iar ele, într-o metamorfozare antropomorfă
NICOARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
din stemă parcă”, nici chingile formei fixe (sonetul) nu întunecă înfiorarea, uneori muzicalizată simbolist, în fața timpului („În umbră-Umbră - el stă viu” - Pendula veche de stejar), temă ce-i domină versurile. Încă amintindu-i pe Heredia și pe Al. Macedonski în hieratismul de blazon al versurilor, poetul este totuși interesant prin eleganța cu care își transcrie himerele. În teatru, adaptând Pâinea păcatului a provensalului Théodore Aubadel, ce-și avea izvorul într-o superstiție, și nuvela fantastică Sărmanul Dionis a lui Eminescu, O.
ORLEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
de alți cărturari români din prima jumătate a secolului al XVI-lea și de mai târziu. Într-o lume precum cea românească, profund atașată tradiției, viețuind (paradoxal s-a zis, dar este un paradox al întregului Ev Mediu) între hieratic (hieratismul celor ce se roagă - oratores) și dinamic (dinamismul luptătorilor - bellatores), între idealul ascetic și pornirea epicureică, cărturarii români își însușeau viziunea religioasă prin lecturi și prin celelalte informații la care aveau acces, pentru că aceasta domina firesc codul și limbajul epocii
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
dimensiunea metafizică, iar sinteza („solidarizarea”) lor poate să ducă la armonia socială. Eseistul nu ezită să confere „realității metafizice” rolul primordial, în contextul spiritual al căutării „valorilor transcendente” (Despre noua spiritualitate, 1929). „Atmosferei” religioase a educației, apropiată ca sens de „hieratismul lumii patriarhale”, îi opune, cu o exagerare voită, mecanicismul modern (Știință și spirit metafizic, 1935, Religia în școala primară, intitulat apoi Inițierea religioasă a copilului, 1936-1939). Întrucât religiosul și etnicul constituie căile prin care „personalitatea” poate să comunice cu totalitatea
BANCILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
fel ca și casele oamenilor, fiind integrate cu totul naturii înconjurătoare. Pictorii au reprezentat artistic neabătându-se de la erminia bisericească, ideile dogmatice, principiile moralei creștine, scene din istoria omenirii, momente importante din viața Bisericii și portrete de ctitori și sfinți. Hieratismului rigid al prototipurilor bizantine, meșterii moldoveni îi opun căldura expresiilor vii, respectul pentru adevărul figurii umane. Din Țara Românească este preluată scena sinaxarului, întâlnit la Cozia încă din secolul al XIV-lea, și tot de la Cozia se împrumută scene cu
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
expresia acestei umanități doborâte de asaltul solitudinii și al existenței coloniale. Nebunia lui Palchetti este de neimaginat fără himera unei Europe care înseamnă, înainte de toate, armonia operelor și amintirea eleganței înghițite de deșert. În Kismet, amanta sa africană (evocând, prin hieratism, efigiile egiptene ale împăraților nubieni), ofițerul sedus de ariile intonate frenetic are o Aidă și o Carmen care i se devotează până la moarte. Înfiorată de presimțirea crepusculară a căderii de cortină, dragostea lui Kismet pentru Palchetti traversează granița dintre religii
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de vreme, scăunelul cu trei picioare... toate, toate păreau mărturii dintr-o poveste de la începuturile lumii. Încleștarea dură a binelui cu răul, a Mucenicului cu balaurul, din iconiță, gravitatea ei aspră, vechimea ei mai arhaică si mai austeră, chiar, decât hieratismul bizantin, îți dau fiori... Aici, te simți izolat de restul lumii... întralta, o lume de taină. Iorgu, copilul, privi în jur ca la un miracol și rămase adâncit în gânduri... ca într-un sanctuar, aici se simțea descătușat, despovărat de
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
precolumbiană Maya. Două, trei secole înainte de venirea conchistadorilor ca să devasteze restul culturilor mexicane sau civilizația peruană, Maya se stinge fără cauze din afară. Această cultură, care a cunoscut matematicile, calendarul, o arhitectură ce poate rivaliza ca monumentalitate cu Egiptul, un hieratism care amintește arta indică, se prăbușește și dispare ca o malformațiune istorică. Nu există altă explicație a acestei decadențe rapide în afară de o insuficiență politică, de un defect în capacitatea de organizare a destinului exterior, care, deși compensată printr-o hipertrofie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
zâmbetul lui trăda un efort muscular de a-și ascunde surpriza și incompetența. El admira din tot sufletul pe Ioanide (cînd îl admirau alții, rezistând mai mult la îndoiala altora), se temea totuși de a se pronunța înainte de a pricepe. Hieratismul gurii îi servea să câștige timp. Dan Bogdan schița acest gest chiar când n-avea nici o emoție intelectuală de înfruntat, automat și preventiv în fața oricărui obiect nou. Când privise mozaicul de pe tavan, Bogdan avusese o clipă aceeași ironie de rumegare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Puse deci plicul cu bani în buzunar, fără a mai cere alte lămuriri. La întoarcerea în birou, constată că toate fizionomiile își reveneau brusc dintr-o mișcare mai agitată. Vorbiseră despre el în lipsă și acum înghițeau totul repede, reluîndu-și hieratismul. Gaittany încercă a mai schimba câteva vorbe înainte de a se retrage, însă nu izbuti a lega un dialog normal. Limbile tuturor păreau împiedicate și răspunsurile erau aruncate cu o suspectă stângăcie. - E o toamnă superbă, zise Ioanide, uscată și senină
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
miraculosului popular sunt lesne de sesizat. Din punct de vedere cantitativ, miraculosul fantastic deține o poziție minimă și, am putea spune, cu totul accidentală. Curiozitatea este de a vedea cum ,,se laicizează’’ atât recunoscuta solemnitate a tonalității narative, cât și hieratismul ce domină descripția în basmul popular. În fine, exuberanța înfiorat-impersonală a acestor relatări, ca să nu mai discutăm de ,,imponderabilul’’ felului de a exista, în sens biografic, al eroilor, alte caracteristici ce fac din basm un gen prin definiție al indeterminării
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
îndrăgostiții se plimbă prin parc vegheați de luna albă și plină, până la eleșteu, când femeia, cu ochii închiși, "își lasă capul pe umărul lui", și "gurile lor se întâlniră în sfârșit", într-un sărut elegant și decorativ, teatral, de un hieratism ce îngheață tabloul. Dar Mili e trezită din visul cel frumos de "clipocitul apei pe fundul căreia văzu acum pe Luțica, înecată" e ultima privire în oglindă a femeii care, iubind, se desparte de viață, de Luțica cea "ră de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
l-am cântat. Demonul său numără cincizeci și una de secvențe; în Orpheus (tot cu atâtea fragmente) se schițează o fenomenologie a existenței, de unde glose abordând ordinea cosmică, memoria lumii, "sensul spre Om" și celelalte, conexe; preocupă programatic lumea interioară, hieratismul, atingerea prin "adâncă muțenie" a "strălucirii orphice"; și nu în ultimul rând moartea. Ca la Nichita Stănescu, se vrobește de katabasis și anabasis. Câteva poeme ample din Dilatarea timpului, încadrabile în ceea ce se numește poezie de idei, pledează (discursiv) pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]